Plantomorfoza

● Han Kang, Vegetariana, traducere din limba coreeană de Iolanda Prodan, Editura Art, 2016. 

Premierea de anul trecut cu Man Booker International, într-o competiţie în care se aflau romanele remarcabile ale unor Orhan Pamuk (O ciudăţenie a minţii mele, Polirom), Elena Ferrante (Povestea copilului pierdut, Pandora-M) sau Yan Lianke  (The Four Books), rămîne totuşi cea mai impresionantă realizare a acestui prim roman scris de poeta coreeană Han Kang (n. 1970). Publicat în 2007 prin punerea cap la cap a trei povestiri distincte stilistic şi publicate separat (una dintre acestea primind şi un important premiu literar coreean de proză scurtă), cartea lui Han Kang a fost ecranizată în Coreea de Sud doi ani mai tîrziu şi tradusă în 2015 în Marea Britanie, unde s-a vîndut iniţial în 20.000 de exemplare. După primirea premiului, vînzările s-au apropiat de o jumătate de milion, revista Time a inclus-o pe lista celor mai bune cărţi ale anului, fiind concomitent tradusă într-o duzină de alte limbi.

Cum poţi judeca cu adevărat valoarea literară a unei cărţi traduse dintr-o limbă perfect necunoscută? – se întreba Tim Parks, cronicarul de la The New York Review of Books, deopotrivă interesat şi intrigat de entuziasmul deşănţat din lumea literară britanică pentru această carte scrisă în coreeană şi prezentată drept „graţioasă“, „elegantă“, „fascinantă“, „seducătoare“, „uluitoare“, „poetică“, „devastatoare“, plus multe alte asemenea adjective prezente în cele treizeci şi patru de note de recomandare ale ediţiei britanice. Tim Parks, un critic cu un foarte fin simţ al limbajului, s-a apucat să analizeze stilistic atît de aproape versiunea engleză „de geniu“ a lui Deborah Smith (traducătoarea împreună cu care autoarea coreeană a împărţit premiul), încît aproape că n-a mai rămas nimic din carte. De altfel, Tim Parks nici n-a mai spus altceva despre roman în cronica sa intitulată „Crudă şi gătită“ („Raw and cooked“). Stîrnindu-mi curiozitatea, am comparat frazele engleze problematice analizate de Tim Parks cu variantele lor din ediţia românească şi trebuie să spun că, spre meritul ei, Iolanda Prodan, traducătoarea din coreeană în română a cărţii lui Han Kang, a făcut o treabă infinit mai bună decît omoloaga sa britanică. Practic, nici o inadvertenţă sau o ambiguitate care i-au atras atenţia lui Tim Parks nu se regăseşte în versiunea românească a pasajelor respective. Astfel stînd lucrurile cu traducerea, îmi rămîne mai mult spaţiu decît lui Tim Parks pentru analiza propriu-zisă a cărţii.

Într-un interviu de pe Literary Hub, Han Kang povestea cum ideea romanului – o femeie care se transformă într-o plantă – i-a inspirat iniţial scrierea unei povestiri, regîndite ulterior într-un mod „mai crud şi mai întunecat“. Pînă la urmă, cum spuneam, romanul este alcătuit din trei povestiri distincte stilistic. În prima dintre acestea, „Vegetariana“, un bărbat povesteşte cum, în urma unui vis bizar, soţia lui ia decizia de a deveni vegetariană stîrnind mai întîi nedumerirea, apoi de-a dreptul indignarea lui şi a familiei ei. Povestea, spusă cît de poate de banal, nu este lipsită de tuşe violente: bărbatul nu are nici o apreciere pentru soţia lui („Nevastă-mea nu a avut niciodată ceva special în personalitatea ei“ este prima frază a cărţii), visul revelator al femeii este un coşmar organomorf sîngeros, tatăl-socru, fost militar în războiul din Vietnam, devine violent cu propria fiică în timpul unei mese în familie în care aceasta refuză cu obstinaţie carnea, moment în care femeia îşi taie venele cu cuţitul. A doua povestire, „Pata mongolă“, este construită în jurul cumnatului, un artist care, fascinat de sora vegetariană a soţiei sale, pune la cale un happening video în care filmează corpuri umane pictate cu elemente vegetale şi florale angajate într-o scenă vag ritualică de sex. (Mie m-a amintit de romanul Michelangelo electric de Sarah Hall.)

În fine, ultima povestire, „Copaci în flăcări“, ni le arată pe cele două surori, ambele divorţate între timp, cea mare avînd grijă de vegetariana ajunsă la sanatoriu într-un stadiu îngrijorător de degradare corporală, după ce ajunge să refuze să mai mănînce orice fel de alimente, în ceea ce pare a fi, sub forma unei anorexii schizofrenice, o sinucidere lentă cu aspect de plantomorfoză: închisă în propria muţenie, vomîndu-şi sîngele, emaciată şi cu un corp tot mai pal, femeia îşi provoacă o metamorfoză vegetală a corpului: „Yeong-hye e întinsă pe pat. Nu mai are deloc carne pe ea, nici pe faţă, gît sau umeri, nici pe braţe sau picioare. Arată de parcă ar fi un refugiat înfometat. Sora ei observă fire subţiri şi lungi de păr pe obrajii şi pe antebraţele ei, ca puful de pe pielea bebeluşilor. Doctorul îi explicase că, din cauza perioadei lungi de înfometare, organismul lui Yeong-hye suferă de un dezechilibru hormonal… Sta întinsă în faţa ei, arătînd ca o fetiţă cu un corp bizar, lipsit de orice caracteristică sexuală. Pentru o clipă, imaginea florilor împroşcate ca un fluid din pata mongolă şi devorînd tot corpul lui Yeong-hye îi tremură încețoşată în fața ochilor, apoi dispare.“

În 1996, Marie Darrieussecq publica romanul Truismes (Schimbarea la trup, Pandora-M, 2003) în care o femeie se transforma lent într-o scroafă (truie în franceză). Pus în relaţie cu „Metamorfoza“ lui Kafka şi cu Rinocerii lui Ionesco, romanul lui Darrieussecq a fost discutat la vremea respectivă în termenii simbolici şi social-politici ai „denunţării fobiei ordinii morale“, „cultului new age al corpului igienic“, „terorismului gîndirii unice“, „extremismului feminist“ ş.a. Cronicile pozitive ale romanului lui Han Kang au folosit cam aceleaşi chei de lectură: veganismul ca reacţie la societatea masculină carnivoră şi agresivă inclusiv sexual. În fond, vegetariana suferă de abuz sexual din partea soţului şi abuz artistic din partea cumnatului, este agresată de propriul tată şi, la final, de infirmierii de la sanatoriu. Constrînsă la hrană şi la medicaţie împotriva voinţei sale, vegetarienei i se refuză controlul exclusiv asupra propriului corp şi, prin urmare, sinuciderea („Nu e voie să mori?“, se întreabă ea). Într-o lume carnivoră şi într-o societate masculină opresivă (zugrăvită în mod univoc opresivă), refuzul alimentaţiei de origine animală, urmat de emaciere şi expulzie sanguină, altfel spus, sublimarea corporalităţii şi trecerea în vegetal invită prea direct la o interpretare în cheia respingerii condiţiei umane, a revoltei împotriva speciei.

Veganismul ca revoluţie a umanului, ca penitenţă, sacrificiu şi mîntuire într-o lume a consumerismului sanguin ş.a.md. Dar aceste crochiuri hermeneutice nu se generează cumva mecanic? Nu sînt suprainterpretări politice prea evidente? Problema bio-alegoriei poetei Han Kang este precedenţa literară strivitoare (pot fi invocate şi povestirea „Un artist al foamei“, tot a lui Kafka, sau „Bartleby, copistul“ a lui Herman Melville sau Persona lui Ingmar Bergman, căci vegetariana refuză cu obstinaţie să vorbească), calităţile romanului ei fiind, mai degrabă, modeste. Un roman interesant, dar nu mai mult.