MUZICĂ

Consistența rețetei Valerinne e, într un fel, un simptom al muzicii făcute din pasiune onestă și opțiunea progresului în incremente mici, bine stăpînite de membrii grupului. Materialul, înregistrat ­live, e ajutat semnificativ de producția neobositului Mari

În Tunisia, de exemplu, „rave“ era un cuvînt interzis înainte de 2011, pînă cînd să apară, să zicem, colectivul World Full of Bass. În Egipt, shaabi-ul clasei muncitoare s-a hibridizat pentru a da una dintre cele mai efervescente subculturi muzicale youth din

Compozițiile sînt echitabil împărțite între protagoniști. Piesa „Orbiting“ e aproape un Wesseltoft solo-ambiental, ca și atmosfericul space-jazz intitulat „The Celestial Dog and the Funeral Ship“.

„Pe Atolul Midway, un grup îndepărtat de insule aflat la peste 3000 de kilometri de cel mai apropiat continent, resturi de la «masa» societății noastre de consum apar într-un mai mult decît surprinzător loc: în stomacul miilor de pui de albatros mo

Personal, prefer prima direcţie, cea în care jazz-ul se compromite uşor cu nuanţe pop-rock şi ne poate înveseli şi pe cei care ascultăm muzica printr-un filtru mai degrabă hedonist decît ingineresc. Henry Hey a mai avut o tentativă similară cu grup

„Simt că n-o să fac față, / Jocul și-a schimbat regulile cu totul / Acum miza se numește «fără speranță», / Sîntem niște clementine mucegăite, fără șosete în picioare, fără pantaloni, / Numai formații reunite și refrene pop defuncte / Ca niște ghirlande poleite de Crăciun, de zici, frate, că sîntem iar în anii ’70. / Astea îmi amintesc de vremea cînd eram niște mucoși, / Cînd pe coastă nu se lăsase încă ceața, / Dar acum, în timp ce mă las purtat de colo-colo, totul e despre chiftel

Pe pianistul Nitai Hershkovits l-am pomenit în enumerarea celor care l-au acompaniat pe Avishai Cohen pe unele din materialele sale recente. Mai nou, Hershkovits a apucat pe propriul drum – la început mai timid, printr-un album în colaborare cu

În 1984, Electrecord, singura casă de discuri din România acelor vremuri, producea un LP care purta numărul de catalog ST-ECE 02330, parte dintr-o serie devenită ulterior cult, Romanian Contemporary Music. Pe scurt, RCM. Discul de vinil se numea Gradeatia • Natural și era semnat de un compozitor din generația care „exploda“ în anii așa-numitei liberalizări culturale, Octavian Nemescu. Nemescu își mai văzuse numele pe release-uri ale companiei de stat – pe Recital de clarinet, al lui Au

Prima trupă din portofoliul lor care ne vizitează în 2019 sînt israelienii Tiny Fingers: Oren Ben David – chitară, Boaz Bentur – bas, Tal Cohen – tobe, Nimrod Bar – clape. Grupul încapsulează toate ingredientele promovate de pomenita casă de d

În 2011, tot ceea ce făcea luxemburghezul Victor Ferreira avea sens. Era anul unor (capod)opere efemere precum Far Side Virtual (James Ferraro), One Nation (Hype Williams), Wander/Wonder (Balam Acab) sau An Empty Bliss Beyond this W

Nostalgia anilor ’80 ne tot năpădeşte de o vreme, s-au făcut pe seama ei numeroase recapitulări, invocări şi recuperări în muzica douămiistă, retro-fetişismul 80s a dat deja cîteva subgenuri muzicale clar conturate. Stilistic, optzecismul acestui album e cel

Pe A Brief Inquiry into Online Re­lationship, The 1975 merge concomitent într-o sumedenie de direcții, încercînd să capteze și să sondeze momentul. Din nefericire, albumul acesta se salvează doar atunci cînd Heally & Co. reușesc să se cupleze la ce

Au apărut topurile anuale Rolling Stone şi Pitchfork şi cu asta se încheie perioada bilanţurilor muzicale care îndeamnă la recapitulări şi scot la iveală surprize ce încălzesc sărbătorile melomanilor. E timpul ca şi publicaţiile noastre să se alinieze la o cutumă la fel

Intens, ireverent, meta, politic, paradoxal, comic, punk. Pe 31 octombrie, concertul, într-un Control Club plin, al celui mai misterios proiect muzical bucureștean al anului 2018 se transforma într-o schemă extatică cu dublu sens. Formație-memă, apărută de niciunde – dar, de fapt, din toate formulele pe care le-a încercat scena alternativă locală în ultimii 30 de ani, de la eurodance la trap –, SPP s-a parașutat direct în social media, țipîndu-și mesajele cu CAPS pe Facebook. Reacțio

În 2018, proiectul Multumult arată cu totul altfel decît la precedenta recenzie pe care am dedicat-o proiectului versatilului Călin Torsan – avangardistul avangardei muzicale româneşti. Proiectul s a reformatat drastic, acum alături îi sînt Vasile Gherghel

High as Hope, LP-ul lansat pe 29 iunie anul acesta, plutește cumva în siajul anteriorului, chiar dacă producția aparține de data aceasta duo-ului Florence Welch (da, chiar ea!) – Emile Hayne (Eminem, La

Britanicii Gunship fac parte din ambele categorii – cartea lor de muncă indică unele contribuții la industria jocurilor, pe de altă parte, proiectul s-a născut din rămășițele grupului de nu-metal tardiv Fightstar. Există o distincție esențială între a fi tardiv și a fi retro – dacă Fightstar se chinuiseră să se poziționeze undeva între Deftones și Slipknot la zece ani după ce trupele respective își pierduseră relevanța, Gunship dă timpul înapoi pînă la a dobîndi un statut respectabil. Anii ’80 s

Dacă Zizek avea dreptate în eseul amintit mai sus și modelul subversivității grupului Laibach se exprimă prin „a lua sistemul mai în serios decît se ia el însuși“, atunci LP-ul The Sound of Music ar putea fi soundtrack-ul unui utopic film despre „purit

Suedia oferă cu regularitate refrene și riffuri extrem de contagioase, fixînd repere în istoria muzicii pop-rock. ABBA, Europe, Roxette, Ace of Base, The Knife și-au marcat definitiv generațiile, iar compozitorii suedezi Denniz Pop și Max Martin se ascund în spatele succeselor unor Britney Spears, Backstreet Boys ori N-SYNC, fiind situați în clasamentele compozitorilor de hituri cot la cot cu Paul McCartney. Era momentul ca expertiza respectivă să fie transpusă și în spațiul

„The Great Scheme of Things este un concept nou pentru Fierbințeanu, un proiect interdisciplinar care consistă într-un LP, un performance care presupune dans, elemente vizuale și teatru, un concert și un film experimental constituit din videoclipurile tuturor pieselor de pe album.“

Ultima dată cînd am vorbit despre Marc Ribot am reușit să-l scot drept intelectual rafinat prin prisma bogatei cariere și a concertului-eveniment pe care l-a prezentat atunci (aniversarea clubului Village Vanguard). Însă cine se aseamănă se adună, iar asocierea

Marie Davidson s-a născut și a crescut în Montréal, făcînd parte din trei proiecte muzicale importante ale scenei locale, Les Momies de Palerme, DKMD și Essais Pas, lansînd pînă anul acesta și trei discuri de autor, Perte d’identité (2014), Un autre voyage

Mammal Hands sînt un grup britanic foarte tînăr, călcînd pe urmele genului de jazz introdus la noi de GoGo Penguin și alte grupuri în jurul cărora își clădește identitatea tînărul festival de jazz de la Smida. E o nouă generație de trupe melo-rock-jazz

Broken Politics este – titlul nu minte – un album politic care își inhibă gesturile furioase. Problematicile refugiaților (amintita piesă „Kong“), avortului („Black Monday“), fake news-ului („Faster Then the Truth“), drepturilor femeilor („Soldier“), armelor („Shotgun Shak“) sînt acompaniate de cuplul Hebden-Cherry

În ciuda titlului anost (o meteahnă a jazz-ului scandinav), I.E. oferă o excelentă demonstrație de jazz-rock tumultuos, cu o dinamică ce îi va surprinde pe cei care se obișnuiseră să-l consume pe Aarset ca pe un somnifer.

Pe 5 aprilie 1994, arma lui Kurt Cobain își proiecta proprietarul într-o istorie care, în lumea pop-ului, a pus întotdeauna un semn matematic între dramă și glorie. Odată cu vocalistul grupului Nirvana, glonțul acela pulveriza și un univers alternative

Basistul norvegian Arild Andersen e liderul acestui proiect, avînd în portofoliu aproape o jumătate de secol de colaborare cu casa de discuri ECM. L-a recrutat pe Vinaccia prin intermediul lui Rypdal și l a adoptat pe Smith pentru versatilitate

Generaţia noastră pune o presiune prea mare pe relaţiile amoroase. The Study on Falling spune povestea unui triunghi amoros, „călătoria nebunească în căutarea conexiunii unul cu celălalt, însă nu într-un mod tradiţional.

Cînd Héloïse Letissier și Madonna – însăși Madonna! – simulau un act sexual pe scena amenajată în AccorHotels Arena din capitala Franței, știai că un star era pe cale să se nască. Acolo, în finalul concertului parizian din turneul Rebel Heart, artista din spatele apelativului Christine & the Queens făcea un pas în față, în timp ce americana își juca numărul aluziv numit „Unapologetic Bitch“. Banana aceea primită cadou de la Madge („Știi ce să faci cu ea, dragă, ai vreo idee?“)

L-am pomenit pe Mark Guiliana ca ajutor pentru Avishai Cohen ori Brad Mehldau; nu e puțin lucru nici că tobele sale s-au putut auzi pe albumul de adio al lui David Bowie, dar a venit timpul să fie prezentat cu propriul său proiect. Ocazia e dată de

Princess Chelsea, așa cum sună pseudonimul artistic al lui Nikkel, debuta discografic în anul 2011, cu un album numit Lil’ Golden Book. O culegere de piese twee pop compuse în primii trei ani de carieră, produse împreună cu un alt absolvent magna cum laude al generației indie din Noua Zeelandă, Jonathan Bree, LGB poate fi numit sketchbook-ul lucrurilor care vor urma în muzica ei, în timp ce următorul LP, The Great Cybernetic Depression, venea să fixeze o evoluți

Narcomuzicienii Sleep provin dintr-unul din statele americane în care dispensarele de marijuana sînt mai numeroase decît restaurantele McDonald’s. Grupul, reîntregit cu ajutorul bateristului împrumutat de la Neurosis, a revenit anul acesta cu The Sciences, la aproape douăzeci de ani de la Dopesmoker

Tirzah Mastin are 30 de ani, a studiat harpa la Purcell School for Young Musicians, locuiește într-un apartament din districtul South East London și, din 2013 încoace – anul EP-ului I’m Not Dancing –, colaborează cu una dintre cele mai importante muziciene ale noii generații, Mica Levi. „Cîntece de dragoste pentru copiii cluburilor londoneze“, cum o numea recent Colleen Kelsey într-un articol pentru The New York Times, muzica lui Tirzah se revendică masiv de la producția manipulată de fosta cole

Kolyadin e un muzician de formație clasică puternic influențat de Stravinsky, însă albumul e gîndit din capul locului ca demonstrație a conceptului piano-rock, într-o măsură mai mare decît ce a făcut Tori Amos în acest sens (direcția ei fiind preponderent ghidată de pop), ceva mai aproape de Tigran Hamasyan (însă nu foarte aproape, jazz-ul fiind doar ocazional exercitat aici). Evitînd să mai folosească vocea feminină (care a consacrat sus-pomenitul proiect iamthemorning)

Artetetra este un label al cărui suport exclusiv este caseta audio, fondat acum patru ani în orășelul italian Potenza Picena și relocat ulterior în Bologna de către Matteo Pennesi și Luigi Monteanni. Primul lui release era, în anul înființării, o compilație numită Exotic ésotérique Vol. 1, care se substituia totodată unui manifest acționalist propriu: operînd în aria experimentelor muzicale aflate la granița dintre – evrika! – exotic și ezoteric, Pennesi și Monteanni își fixau cadrul referențial

Comparați de The Guardian cu Radiohead, The Cinematic Orchestra și Efterklang, membrii Portico Quartet vor umple spațiul smidian cu o combinație de sunete ce va transforma poiana într-un cinematograf în aer liber, din simplul motiv că muzica lor este coloana sonoră ideală a oricărei întîmplări imaginabile. Încă de la debut, în 2005, au fost un grup eclectic, greu de definit, astfel că abia după nominalizarea la Mercury Prize, în 2008, au început să fie identificați și ca parte

Albumul Art in the Age of Automation al britanicilor Portico Quartet oferă un comentariu instrumental pe acest subiect, reformatînd o trupă consacrată în medii jazz sub chip de grup electro-ambiental cu sensibilități dream pop. Efterklang, Ulver și pe alocuri coloana sonoră

Din turneul de promovare a lui Lanterns a reieșit un Son Lux cu trei muzicieni în componență, lui Ryan Lott alăturîndu-i-se Rafiq Bhatia (chitară) și Ian Chang (tobe), și un album nou, Bones, compus și produs în această formulă.

Mixul între locul de desfășurare al festivalului, adică o zonă izolată, sălbatică și de o frumusețe aparte, atmosfera intimă și foarte relaxată din timpul festivalului, dar cu o organizare profesionistă, cu o producție complexă și cu multe elemente de confort pentru participanți, cum nu știu să mai ofere un alt festival din România astfel poziționat – acesta cred că e punctul forte al festivalului. Un alt element esențial și diferențiator îl consider reprezentat de programul artistic dedicat exc

Barabás Lörinc este un export valoros al jazz-ului maghiar, însă pînă acum a fost exportat mai mult pe sub mînă, prin economia subterană a muzicii. Noul său cvartet l-ar putea propulsa drept un nume care să concureze curînd cu Molvær. Stilul practicat nu e chiar din aceeaşi familie

Pe Stranger Fruit, noul album Zeal & Ardor, sigiliul rămîne, dar Smalls dispare, pentru a face loc unei coperți monocrome sub care stă un album mai coeziv, mai rotund și mai heavy decît anteriorul. Gagneux nu renunță la obsesia misticismului

Cîndva, de mult, norvegianul Thor Heyerdhal făcea un pariu că poate ajunge în insulele Polineziei pe o plută. Albumul de faţă, care aduce laolaltă Norvegia, Caraibele şi euro-clubbing-ul, pare să fie mai mult rezultatul unui astfel de pariu decît un material construit după logici muzicale consacrate.

În 2016, I, Gemini era o operă surprinzătoare, care se afilia instantaneu unei tradiții pop britanice ce ar putea să înceapă cu un alt copil-minune numit Kate Bush și să ajungă, prin volute nu chiar atît de complicate, la Mica Levi. Barocă și adeseori tranchilizantă, muzica adolescentelor Rosa Walton și Jenny Holling-worth se rostogolea impecabil

Vocea lui Youn Sun Nah a cochetat dintotdeauna cu pop-ul candid, oferind una din cele mai eficiente chei de acces în universul jazz și în portofoliul casei de discuri ACT (o funcție esențială e îndeplinită și de standardele de inginerie sonoră impecabilă garantate de instituția respectivă).

O lume sintetică, o lume-produs/ă de laborator, în care supernatural se citește ca postnatural. În cealaltă lume, cea reală, „Lemonade“, un single lansat de SOPHIE în același an 2014, devenea coloană sonoră pentru o reclamă McDonald’s.

Nik Bärtsch propune un nou set de „module zen funk“, abordare stilistică trepidant-hipnotică ale cărei ingrediente sînt precizia fractalică, reticența și un saxofon incisiv, caracteristici ce trădează originile elvețiene ale proiectului, trimițînd gîndul spre proverbiala breaslă a ceasornicarilor acelor meleaguri.

Am fost plecată pentru cîteva zile fără telefon și parcă aș fi avut o revelație. Atunci cînd poți asculta orice vrei oricînd vrei este deopotrivă uluitor și înspăimîntător. Asta înseamnă să consumi muzica. Partea bună este că multă lume încă depune un efort considerabil ca să facă muzică și mă bucur că asta încă n-a dispărut.

„Cred că «ye» este cuvîntul cel mai des folosit în Biblie, iar acolo înseamnă «tu».“