A şasea zi
Singurătatea actorului pe scenă în one man show-uri mă sperie. Trebuie să fie tare greu să stai în faţa publicului, tu şi personajul, să-ţi desfaci sufletul în bucăţi şi să nu te simţi dezgolit. desdeMONA, un one woman show al Jolantei Juszkiewicz de la Kropka Theatre din Polonia, reface tragedia lui Shakespeare din punctul de vedere al victimei. Desdemona poloneză nu este însă o victimă a intrigilor, ci una prejudecăţilor, a ciocnirii culturilor occidentale şi orientale (musulmane), a misoginismului instituit drept cutumă. Problema show-ului este însă monotonia, deşi actriţa are energie, nu reuşeşte să capteze atenţia (poate că şi limba engleză vorbită cu accent polonez a obosit audienţa). Remarcabil este însă modul în care a fost folosit costumul, o fustă lungă, înfăşurată pe corp, un sutien din acelaşi material şi o capă ce a devenit şi rochie de mireasă, şi mantie regală, şi pînza în care sunt împachetate mumiile. Un singur moment impresionant: în seara ultimă, Desdemona doarme, întinsă pe două scaune. Actriţa, cu o statură longilină, depăşeşte cu mult spaţiul scaunelor, astfel că partea superioară a corpului se sprijină pe mîini, într-un echilibru fragil. Somnul Desdemonei este agitat, simte apropierea morţii, paşii lui Othello îi răsună coşmaresc în minte. Foarte bună senzaţia de imponderabil pe care o transmite.
Pop comunism
Tot mai mulţi regizori încearcă să reinterpreteze trecutul recent, e o necesitate aproape fizică ce ţine de identitate, o terapie biografică. Piesa lui Aurel Baranga Opinia publică a fost în anii '70 un text paradoxal propagandistico-subversiv. Pe de o parte, ideologiza omul nou, pe de alta, ataca manipularea ideologică cangrenoasă, de la cel mai mic nivel la cel mai înalt. Textul a fost recondiţionat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu de regizorul Theodor Cristian Popescu şi echipa Dragoş Buhagiar (scenografie), Florin Fieroiu (mişcare scenică), Vlaicu Golcea (muzică), Daniel Gontz (visual) într-un performance pop. Redacţia ziarului Făclia vie arată ca un platou tv, un stup zumzăitor care deviază cîteodată în divertismentul anilor '70 via Bocăneţ, cu imagini de arhivă care rulează in loop pe nişte televizoare vechi (un interviu cu Baranga, reportaje despre „realizările socialismului”- fabrici şi hidrocentrale, Nadia la paralele, fragmente din revelioanele tv). În această formulă de videoclip, piesa lui Baranga îşi developează structura pirandelliană, cu personaje care rup convenţia din interior sau o sparg din exterior. Spectacolul are dinamica unui show tv, un Saturday night comunism fever cu un MC actant şi trei finaluri, la alegerea publicului (aşa a scris Baranga).
Alintă-mă, sînt un ursuleţ de pluş
Tot o reconfigurare a trecutului recent fac Pawel Demirski şi Monika Strzepka în A fost odată Andrzej, Andrzej, Andrzej şi Andrzej la Jerzy Szaniavski Theatre of Walbrzych. Spectacolul pune sub lupă legendele culturii poloneze devenite simboluri politice (precum Andrzej Wajda) şi care instituie o nouă elită culturală, închisă, nepermeabilă tinerei generaţii şi realităţilor contemporane, o „Ligă a Gentlemenilor” exclusivistă, împietrită în propriile estetici, prizonieră a propriilor reguli, capabilă de anihilarea pînă la extincţie a adversarului pretendent la locul său. Un spectacol al tinerei generaţii este „ciuruit” de cronicari, după ce Wajda, prezent în sală ca spectator, plecase înainte de aplauze. Gestul ostentativ al marelui star polonez a fost susţinut imediat de critici. Actorii se raportează permanent la citate din articolele care desfiinţau spectacolul, proiectate pe un ecran. Accesul în mainstream poate fi o bătălie sinistră. Spectacolul are o forţă incredibilă, atu esenţial în condiţiile în care foarte multe informaţii sînt accesibile doar polonezilor, rezonează doar cu ei (ceea ce face ca în Polonia, spectatorii să stea la cozi lungi pentru un bilet, deşi teatrul este într-un orăşel din Silezia). Spectatorul străin însă este pierdut printre personaje şi evenimente la care referirile se fac metaforic şi tangenţial, ca pentru un public avizat. Nici traducerea deficitară nu a fost de ajutor, astfel că singurul element care ne-a ţinut lipiţi de scaune la Hala Simerom pînă la unu noaptea (sau dimineaţa) a fost energia actorilor.
Plouă cînd ieşim de la spectacol, dar clubul festivalului e plin. Teatrul nu prea ţine cont de ploaie. Pe zidul teatrului sibian, Perjovschi a scris „ORAŞ MIŞTO - STADT-UL MEU”. Cam aşa. Noapte frumoasă!
Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.
