Whitby, adoratul

8 iunie 2021
Whitby, adoratul jpeg

Mă dau încet jos din autobuzul în care m-am hurducat peste dealuri și prin văi superbe, acoperite de ciulini nemaivăzuți și de flori galbene subtile și fragile și casc ochii mari. Whitby se repede asupa mea ca unul dintre pescărușii vînători ce îi împînzesc cerurile. Nu e în stil grecesc, fierbinte și solar, e în stil „Charlotte Brontë”. Mă trezesc aruncată cu 200 de ani în urmă. Dacă nu mai mult.

Pescărușul îmi confundă inima cu o înghețată și îmi ciugulește un colț din ea. Se avîntă spre înalt, cu mine cu tot și mă învîrte ca un titirez deasupra frumuseților cu totul și cu totul vintage. Mă îndrăgostesc iremediabil de Whitby.

Nu e sinele meu jucăuș, dornic de caniculă și de vibrații umane, e sinele meu vechi rău de tot, vechi ca o ceșcuță de ceai elisabetană, purtînd cu el amintiri de pe vremea cînd eram o guvernantă engleză și chiar mai vechi, de pe vremea cînd nici nu eram. E sinele meu ancestral. Nu e vibrația nesfîrșit de fermecătoare a coastelor mediteraneene, pline de rîs și zornăit de soare, e o cufundare în supa primordială. Adînc, printre bolboroseli de magmă și clipocit de gaze.

Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge. Plaja nu e ticsită de turiști, oare de ce ar fi, e aproape frig, deși e sfîrșitul lui mai, nu are palmieri și flori multicolore, nu are nici măcar un cer albastru. Are în schimb un aer apocaliptic, cum se întinde așa, învăluită în cețuri și aburi lăptoși. E uriașă, nemărginită, plutind serafic între voaluri din dantelă îngălbenită de vreme, precum domnișoara Havisham din Marile speranțe, legănîndu-se alene și cu grație de mireasă străveche, simt că urmele pașilor mei sînt încă aici, întipărite în memoria mișcătoare a nisipului, pașii mei de demult și pașii mei din viitor. Normal că deja îmi imaginez cum am să mă cazez la unul din minunatele conace de pe înaltul falezei și cum am să fac plimbări lungi și pierdute, cu valurile de un gri-cenușiu alunecînd misterios la îngemănarea cu scoicile risipite de timp. Aici trebuie să se fi născut Jane Eyre, dintr-o plimbare melancolică și romantică printre fîșiile moi de caramel sărat amestecate cu apă de mare translucidă, exact aroma înghețatei delicioase cu care mă desfăt în chiar acest moment, privind lung de pe pontonul cu far tabloul perfect încadrat între valuri și stînci.

Urc cele 199 de trepte pitorești, sprijinindu-mă la fiecare pas de frumusețile revărsate cu toptanul de jur împrejur. Căsuțele colorate, marea avîntată pînă departe, oamenii mișunînd ca furnicile printre arome de fish and chips, fiecare local se prezintă ca fiind unicul deținător al celor mai grozavi cartofi prăjiți ever, fapt certificat prin multe stele Tripadvisor. Nu Michelin, acesta nu are ce căuta aici unde există doar nuanțe de bază, elementare.

Sînt în vîrf de deal. Ruinele mănăstirii și cimitirul cu pietre urieșești, spăimîntoase trebuie să fi fost inspirația pentru toate acele detalii gotice ce l-au înfășurat pe Dracula. Mă înfior a frig sau poate a extaz. Punctul de belvedere e minunat și se deschide blînd asupra lumii. În dreapta, dovezile sumbre, dar liniștitoare ale trecerii, morminte cu inscripții ce nu mai pot fi descifrate, năruiri de pietre sfinte, splendori gotice printre care pășește țanțoș un fazan, grațios și nepăsător, fălindu-se scăldat în culorile-i de smalț, în dreapta apa fumurie, stîncile aburite, plaja revărsată pînă hăt departe. Și între ele, băncuțe cu inscripții pline de drag pentru cei ce s-au dus și au iubit Whitby. Taman potrivite să stai pe ele și să visezi sau să scrii o altă carte la fel de faimoasă ca a înaintașilor. Despre mine e vorba, desigur, deja mă văd în această ipostază și construiesc castele uriașe cu totul și absolut ne-gotice. Pînă această capodoperă va fi întrupată, peisajul absolut rotund în perfecțiunea lui se rotunjește și mai tare cînd dau de pictorul din colț.

E un domn absolut pitoresc, în pantaloni scurți (mă uimește disponibilitatea englezilor de a purta așa ceva cînd eu dîrdîi, suflată de toate vînturile, de, învățată cu fierbințeli grecești), poartă o mică barbă albă, cum îi stă bine unui pictor adevărat și s-a așezat exact în colțișorul creat între zidurile străvechi, prăpastia falezei și poteca urcătoare. Mă opresc și îl admir pentru cîteva momente. Pune o tușă groasă maro pe tabloul albicios, străveziu al mării, plajei și cerului contopite oareșicum mistic, zău, nu pare să se potrivească, a stricat tabloul, dar apoi nu știu ce face cu pensula și culorile se desfac în fîșii de caramel și vanilie, exact potrivite și splendide. Sînt iar în extaz. Tot felul de oameni talentați pe aici. Inclusiv eu. Probabil e ceva ascuns, distilat în substanța acestor locuri de un straniu rafinat și misterios, care inspiră, te mînă înainte, cum l-au mînat și pe Captain Cook, ah, ce explorator! Ce om curajos! Cu nava aia mică, din bucățele de lemn lipite, să alerge el de colo pînă colo pe oceanele lumii! Numai Whitby e de vină. Și vikingii lui reîncarnați.

Pescărușii se învîrt mai departe pe cerul unde albul cețos e noul albastru, cu aere de mari răpitori, se răsucesc cîrlionțat în cercuri concentrice, gata să prade orice înghețată scăpată de sub supraveghere.

Sînt perfect mulțumită de descoperirea mea, de aceste țărmuri englezești de o frumusețe stranie, care se potrivește atît de sferic peste sufletul meu gotic, Whitby e noua mea Grecie. Mă urc în autobuz cu mîna pe telefon, gata să caut camere și prețuri. Trebuie să mă întorc și să îmi scriu cartea. Eu și Charlotte Brontë.

Foto: M. Ardelean

Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.
Declicul sinelui jpeg
Declicul sinelui
Se zice că doar în situații de criză, cînd simțim vuietul dezacordurilor, contradicțiilor (auto)impuse, se dă în vileag cu adevărat caracterul uman.
Ancora imparo jpeg
Ancora imparo
Nu există moment în care să nu învăț că frumusețea lumii e nesfîrșită și mereu străbătătoare prin neguri.
Un an mai tîrziu jpeg
Un an mai tîrziu
Cînd și cînd, mușcă frica asta din mine cu o foame care nu se mai potolește.
Nu mă îndoiesc jpeg
Nu mă îndoiesc
Nu poate exista frumusețe fără certitudine. Aleg pentru că pot să aleg, pot să nu mă îndoiesc.
A little older, a little more confused jpeg
A little older, a little more confused
Ieșirea din adolescență a coincis cu o destabilizare a terenului pe care mă aflam.
Jurnal de pandemie: 360 de zile jpeg
Jurnal de pandemie: 360 de zile
Dacă vom aștepta ca virusul să abandoneze lupta... putem aștepta pînă la sfîrșit.
Odisee de mamă jpeg
Odisee de mamă
Viața mea de mamă e în regim de „tocmai”.
Pus pe „silent” jpeg
Pus pe „silent”
Invidia, rîvnirea posesiilor celuilalt, clipelor trăite de el, care mereu le împing pe ale noastre în umbră, devenea inflaționară odată cu postarea pozelor de Revelion.
Dincolo de mîine jpeg
Dincolo de mîine
Cred că e timpul să ies din bucla temporală unde m-am ascuns.
Revoluția virtuală jpeg
Revoluția virtuală
Crăciunul, prin tradiție, este o sărbătoare cu un spor însemnat de intimitate.
Unele mame plîng ușor jpeg
Unele mame plîng ușor
Emoțiile au fost adunate cu grijă și ascunse adînc, foarte adînc.
Te iubesc jpeg
Te iubesc
O viață întreagă am tratat aceste cuvinte cu reverență și simț acut al tragediei cosmice.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.