Estetica, încotro?

Maria PAȘC
11 iulie 2021
Estetica, încotro? jpeg

Unul dintre cei mai grozavi pictori români, Mihai Horea, povestește că a pictat ani la rînd purtînd pensula într-un singur sens. Despre lucrarea intitulată Împărțirea unui pătrat spune că a pictat-o de sus în jos. Dorea să-și controleze gestul și să excludă aleatoriul. Spunea, altădată,  că atunci cînd pictezi o suprafață mai lași și pensula să alunece cum îți vine – creezi, astfel, o rețea aleatorie. În structura suprafeței, în asperitatea ei, modul în care așterni pasta intră în acest spectru aleatoriu. Aceasta nu este altceva decît amprenta sufletului.

Doi inși pictează cu același cuțit pe aceeași suprafață, cu aceeași materie, dar au elemente aleatorii diferite. Avînd în considerare aleatoriul mărturisit de pictor, cum evaluăm o lucrare a pictorului? Cum putem să facem exprimabil inexprimabilul? O fereastră ar fi observația lui Wittgenstein: „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă”.

Din punct de vedere pedagogic, pictura (ca și sculptura) nu se poate preda. Se poate preda doar limbajul ei. Și se pot preda metode și tehnici aleatorii. Dar actul în sine nu poate fi predat. Se pot enunța diverse tehnici de a obține stări aleatorii, astfel se poate expune metoda lui Pollock sau metoda lui Klein. Se predă limbajul picturii, care este înainte-mergător  pictorului.

La fel este și în cazul esteticii. Se învață limbajul ei, se expun metodele lui Heidegger, Ortega y Gasset sau Biemel. Putem socoti o lucrare de artă drept o construcție realizată pe baza impresiilor venite din afară, dar și construcție de sorginte mentală, venită din interior. Totuși, aceste impresii sînt ale pictorului, fiecare vede ceea ce îl privește.

Așa stînd lucrurile, cum poți să pui împreună un pictor și un estetician, cînd unul îți vorbește de contrastul închis-deschis și de „un roșu”, iar cestălalt îți tîlcuiește un athanor alchimic? 

O soluție este să recurgi la metode, cîrje cu generozitate oferite de gînditori în a căror atenție a încăput problema esteticii. Este de la sine înțeles că o lucrare de artă nu este frumoasă sau urîtă în sine, ci doar relativ la anumite criterii de evaluare, pe care noi înșine ni le furnizăm în manieră explicită sau implicită. În plus, pe lîngă valorile estetice, în procesul de evaluare a artei, noi folosim și alte criterii, care, deși sînt extra-estetice, interferează cu sistemul de contemplare. Astfel, în sistemul de evaluare a artei sînt implicate, pe lîngă valori estetice, valori etice, religioase și intelectuale. Există scheme intelectuale evaluative care prefigurează și armonizează reprezentările noastre cu datele contextuale venite peste noi dinspre lume. Estetica ne prezintă o analiză asupra fenomenelor legate de artă și nu doar a artei ca atare.

Există mai multe metode reflexive care propun raportări critice ale modului în care gîndim arta. José Ortega y Gasset ne îndeamnă să facem deosebire între satisfacția estetică în sens larg – înțeleasă ca plăcerea estetică izvorîtă din omenescul din noi – și satisfacția estetică în sens strict – care ține de comprehensiune și contemplație. Arta, susține filozoful spaniol, este barometrul stilului nostru de viață. Cum die Weltanschauung a vremurilor noastre este dominată de angoasă și arta este în pas cu lumea, conform lui Ortega noua sensibilitate artistică constă în dezumanizarea artei, rezultînd un compositum dintre trăire, plăcere estetică și contemplație.

Pe de altă parte, Walter Biemel recomandă să trecem dincolo de stările de plăcere și neplăcere, de ideea de geniu, de temele predilecte ale esteticii. Biemel critică abordările contextuale fără relevanță pentru sensul operei criticînd, de fapt, punctul de vedere estetic. El spune despre critică că este doar o descriere impresionistă, deoarece cînd vorbim despre artă, vorbim despre noi înșine.  

Astfel, pentru unul, abordarea estetică dobîndește noi valențe, în vreme ce altul propune chiar depășirea abordării estetice. Fiecare dintre ei operează în manieră rațională. Ea, rațiunea, inventează instrumente și teorii care validează ceea ce iubim, ceea ce credem sau sperăm, fără ca în fapt să descopere vreo realitate obiectivă și imuabilă.

Fiecare gînditor, inclusiv esteticianul, încearcă să-și întemeieze punctul de vedere prin argumentare și întemeiere logică, plecînd de la puternice convingeri personale, animat de dorința de a impune și altora propria sa viziune.

Privitor la poziționarea pe terenul esteticii, în România, în contemporaneitate, găsim mai multe metode, fiecare dintre ele rămînînd valabilă. Într-o intervenție publică, Andrei Pleșu susține că despre arta plastică, ca și despre muzică, nu se poate vorbi, pentru că sînt  tipuri de discursuri diferite. Astfel, discursul plastic nu poate fi tradus și, de altfel, nici nu are rost să fie tradus, pentru că este un limbaj universal și toată lumea îl pricepe în mod natural.

Apoi, Pleșu este de părere că nu se poate dovedi frumusețea unui tip de discurs trecîndu-l în alt tip de discurs. Criticul de artă traduce în altă limbă ceea ce e la locul lui în graiul în care a fost rostit. Andrei Pleșu crede că demersul de a traduce din limbaj expresiv (artistic) în limbaj gramatical (expresiv) poate avea ca rezultat, în cel mai bun caz, cîteva pagini bune de proză. Cum susținea și Biemel, vorbirea despre artă este vorbire despre sine, deci nu servește scopului declarat de evaluare a operei de artă.

Apoi, pare întrucîtva bizar să vorbești de atitudine estetică în legătură cu o artă statuată ca non-artă, în care s-a produs o ieșire din zona esteticului și din cea a creației, din care frumosul a fost evacuat. S-a împămîntenit ideea conform căreia „cultura trebuie continuu inventată și reinventată, toată substanța ei reducîndu-se la o succesiune nevrotică de revoluții artistice permanente”, după cum spune H.-R. Patapievici. Se caută noul cu orice preț și nu frumusețea.

Disonanța vine din faptul că, astfel, arta a căpătat imunitate estetică. Nu există unitate, nu există principiu ordonator. Cînd omul contemporan se impune ca măsură a tuturor lucrurilor, el preia asupra sa tot ce e bun și ce e rău în natura subjugată, preia acel dincolo de bine dincoace de rău prin care se exprimă demonia. O artă dezumanizată, unde subiectul este tratat ca obiect, căror principii se supune? Unui compendiu dintre trăire și contemplație, ar răspunde Ortega y Gasset. Dar cum putem armoniza asta cînd omul „a pus ordine în natură și în afara sa, adică a terminat cu jungla; dar a devenit el o veritabilă junglă” (C. Noica)?

Omul contemporan, copleșit de mediocritate, de o valorizare excesivă a sinelui hipertrofiat, și-a creat o artă după chipul și asemănarea sa în care disonanța, șocul, ruptura și noul cu orice preț corespund angoasei societății dezrădăcinate, măcinată de incertitudini și aflată în căutarea unor noi valori spirituale.

Esteticul a fost evacuat din artă. Tendința este de a exprima prin artă extra-artisticul: idei abstracte, manifeste, evenimente mondiale. Se caută noi și tot mai noi forme de expresie artistică. Mînați de visuri cosmice de expresie, unii pictori neglijează pictura propriu-zisă.

Debussy spunea despre unii dintre colegii săi: „Fac metafizică, dar nu ne dau muzică” – așa se prezintă situația și-n artele vizuale. Nu mai există sensul consacrat al creației. Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație. Fiecare individ care bate un cui creează o gaură în lemn.

Care mai este rostul esteticii? La ce bun să-ți tocești coatele prin biblioteci și să-ți crești dioptriile privind lucrare de artă după lucrare de artă? Ce sens mai are tratatul lui Johannes Itten, cînd opera de artă nu mai are obiect?

Și tocmai pentru că nu putem oferi răspunsuri care să lămurească trăinicia punctului de vedere estetic în evaluarea artei contemporane, cred că sînt de salutat noile dimensiuni psihologice și senzaționalele posibilități de expresie pe care arta vizuală și le-a cîștigat în contemporaneitate.

Maria Pașc este curator și critic de artă.

Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.
Declicul sinelui jpeg
Declicul sinelui
Se zice că doar în situații de criză, cînd simțim vuietul dezacordurilor, contradicțiilor (auto)impuse, se dă în vileag cu adevărat caracterul uman.
Ancora imparo jpeg
Ancora imparo
Nu există moment în care să nu învăț că frumusețea lumii e nesfîrșită și mereu străbătătoare prin neguri.
Un an mai tîrziu jpeg
Un an mai tîrziu
Cînd și cînd, mușcă frica asta din mine cu o foame care nu se mai potolește.
Nu mă îndoiesc jpeg
Nu mă îndoiesc
Nu poate exista frumusețe fără certitudine. Aleg pentru că pot să aleg, pot să nu mă îndoiesc.
A little older, a little more confused jpeg
A little older, a little more confused
Ieșirea din adolescență a coincis cu o destabilizare a terenului pe care mă aflam.
Jurnal de pandemie: 360 de zile jpeg
Jurnal de pandemie: 360 de zile
Dacă vom aștepta ca virusul să abandoneze lupta... putem aștepta pînă la sfîrșit.
Odisee de mamă jpeg
Odisee de mamă
Viața mea de mamă e în regim de „tocmai”.
Pus pe „silent” jpeg
Pus pe „silent”
Invidia, rîvnirea posesiilor celuilalt, clipelor trăite de el, care mereu le împing pe ale noastre în umbră, devenea inflaționară odată cu postarea pozelor de Revelion.
Dincolo de mîine jpeg
Dincolo de mîine
Cred că e timpul să ies din bucla temporală unde m-am ascuns.
Revoluția virtuală jpeg
Revoluția virtuală
Crăciunul, prin tradiție, este o sărbătoare cu un spor însemnat de intimitate.
Unele mame plîng ușor jpeg
Unele mame plîng ușor
Emoțiile au fost adunate cu grijă și ascunse adînc, foarte adînc.
Te iubesc jpeg
Te iubesc
O viață întreagă am tratat aceste cuvinte cu reverență și simț acut al tragediei cosmice.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.