Activismul anti-petrol în muzeele europene

George PLEȘU
31 octombrie 2022
British Museum © wikimedia commons
British Museum © wikimedia commons

Știrea despre cele două activiste, care au stropit cu supă celebra pictură „Floarea-soarelui” a lui Vincent Van Gogh de la Galeria Națională din Londra, a făcut rapid înconjorul lumii. Iar un scurt videoclip care le arată pe cele două în acțiune și apoi justificîndu-și gestul a strîns, în doar cîteva zile, peste 50 de milioane de vizualizări doar pe platforma online unde a apărut. 

Reacțiile publicului larg, cel la care trebuia să ajungă mesajul activistelor de la gruparea Just Stop Oil (care s-ar traduce printr-un „opriți petrolul”), au fost preponderent negative. Chiar și cei care simpatizează cu mesajul legat de necesitatea renunțării la combustibilii fosili au simțit că, prin aparenta punere în pericol a unei capodopere, activiștii au mers prea departe. Cum în engleză oil înseamnă și ulei, au apărut inclusiv glume legate de artiștii care pictează cu ulei pe pînză (așa cum a procedat Van Gogh în cazul respectiv).

De fapt, lucrurile sînt mult mai nuanțate și e nevoie de puțin context pentru a putea înțelege de ce s-au înmulțit aceste știri despre activismul anti-petrol în muzee, dar și în alte sfere ale vieții publice cu potențial de viralizare.

image

Marile companii petroliere au căutat, de-a lungul timpului, să-și asocieze imaginea cu acțiuni caritabile, dar mai ales cu instituții culturale. Folosind sume de bani neglijabile în raport cu cifrele lor de afaceri, aceste companii au cules beneficiile aduse de PR și promovarea către publicurile preponderent elitiste ale muzeelor. Ca exemplu, între 1990 și 2006, British Petroleum (BP) a contribuit cu doar 0,5% din bugetul celor patru muzee britanice aflate sub umbrela Tate.

BP a fost responsabilă pentru dezastrul din Golful Mexicului din 2010, ceea ce a determinat o campanie furibundă din partea unor grupări de activiști pentru a opri legăturile instituțiilor de cultură cu companiile petroliere. Liberate Tate este o grupare de artiști (art collective), formată în 2010 chiar în cadrul unui atelier despre artă și activism susținut de Tate Modern (cel mai vizitat muzeu de artă contemporană din Europa), care a întreprins o serie de acțiuni cu caracter artistic pentru a determina muzeul să dezvolte o abordare mai etică a relației cu sponsorii. 

Astfel, în mai 2010, la o lună după scufundarea platformei Deepwater Horizon, care a determinat cel mai mare dezastru ecologic din istoria SUA și pentru care BP a plătit despăgubiri de peste 20 miliarde de dolari, membrii Liberate Tate au atîrnat păsări și pești morți de baloane negre umplute cu heliu. O altă acțiune de impact a purtat numele The Gift (Darul)și a constat în donarea unei lame de turbină eoliană de 16,5 m lungime și greutate de 1,5 tone, care a fost cărate de peste 100 de membri ai grupării și acceptată de muzeu ca parte a colecției permanente.

O altă grupare implicată mai ales juridic în lupta pentru a încheia relația dintre Tate și BP a fost Platform London. Aceasta a obținut în instanță publicarea cifrelor, care au arătat că cea mai mare sumă plătită de BP anual a fost de 330.000 lire sterline (cam 2% din bugetul instituției de 150 milioane). Într-o importantă victorie a acestor inițiative, în 2016 BP a anunțat că încheie relația de 26 de ani cu Tate. 

Un an mai tîrziu, în muzeul Van Gogh din Amsterdam, șapte activiști ai Fossil Free Culture (Cultură fără fosili) au băut din cîte o scoică (shell în engleză) un sirop închis la culoare care aducea cu petrolul, pentru a protesta împotriva sponsorizărilor din partea companiei Shell. În 2018, alți activiști au mînjit geamurile muzeului cu vopsea neagră sau au afișat în fața intrării un banner cu mesajul „Încheiați era combustibililor fosili acum”. Iarăși o campanie încununată cu succes, pentru că, două luni mai tîrziu, Shell și muzeul Van Gogh au încheiat un parteneriat ce dura de 18 ani. Mauritshuis, considerat cel mai frumos muzeu din Haga, n-a dorit să reînnoiască parteneriatul de șase ani cu Shell, care expirase în același an.

Libérons le Louvre e o mișcare care, prin acțiunile ei, cere încheierea relației dintre Muzeul Luvru și compania petrolieră Total. În 2018, cincisprezece activiști s-au întins pe jos în fața celebrei Pluta Meduzei a lui Théodore Géricault, după alte patru acțiuni cu același scop.

Această luptă pentru stoparea sponsorizărilor din partea companiilor petroliere, responsabile de o treime din emisiile de gaze de seră, aduce aminte de mișcarea similară din anii ‘80 împotriva finanțării artei de către companiile din industria tutunului. Însă nu doar muzeele primesc subvenții din petrol: Universitatea Oxford a primit în 2020 și 2021 peste 1,6 milioane lire de la diverse companii petroliere, la care se adaugă încă 11 milioane primiți în cinci ani pînă în 2020.

Totuși, din ce în ce mai multe instituții de cultură din Marea Britanie nu mai acceptă bani de la companii petroliere: Royal Shakespeare Company, Galeria Națională, National Portrait Gallery, iar British Museum, confruntat și el cu un val de proteste, analizează dacă va prelungi sau nu contractul cu BP.

Între reticență și ostilitate

Just Stop Oil este o grupare de activiști de mediu care s-a lansat abia anul acesta, pe 14 februarie, dar care s-a dovedit a fi extrem de hotărîtă și persistentă în acțiunile ei. Membrii ei au întrerupt, printre altele, premiile BAFTA din martie, meciuri din Premier League, aprovizionarea cu combustibili prin blocarea unor depozite, terminale și stații de alimentare, Grand Prix-ul Marii Britanii, traficul de pe autostrăzi prin blocarea unor poduri sau alte puncte strategice etc. În luna octombrie au cel puțin cîte o acțiune de acest fel în fiecare zi, fapt care a determinat parlamentul să treacă prin Camera Comunelor o lege (care se află acum în Camera Lorzilor) menită să combată tacticile de guerrilla, de nesupunere civică, folosite de Just Stop Oil și alte grupări, precum Insulate Britain sau Extinction Rebellion (XR).

Însă Cameron Ford, purtător de cuvînt al grupării, care a fost arestat de mai multe ori în urma unor astfel de acțiuni, a declarat că pînă nu se ajunge la pedeapsa cu moartea, activiștii nu se vor opri. Pentru că, potrivit lor, consecința pasivității și neîndeplinirii obligațiilor asumate de statele lumii de a reduce poluarea este tot moartea.

Continuînd tradiția protestelor în muzee, Just Stop Oil a întreprins o serie importantă de alte acțiuni pînă la cea din Galeria Națională. Inițial au folosit adeziv pentru a se lipi de rama unui peisaj al lui Horatio McCulloch de la Galeria de artă Kelvingrove din Glasgow. O zi mai tîrziu, acțiunea s-a repetat cu mai celebra „Livadă cu piersici înfloriți” a lui Van Gogh de la Galeria Courtauld din Londra. Au urmat un Turner la Galeria de artă din Manchester, o copie a „Cinei cea de taină” a lui da Vinci de la Academia Regală sau „Carul de fîn” a lui John Constable de la Galeria Națională. În acest ultim caz, cei doi protestatari au lipit peste lucrarea originală o altă pînză care înfățisa un peisaj dezolant, distopic, viziunea lor legată de cum arată lumea sub influența poluării companiilor petroliere. 

Chiar dacă Just Stop Oil sînt cei mai vizibili, există și alte organizații care replică acțiuni de acest tip pe tot mapamondul. În iulie, doi tineri membri ai grupării italiene intitulată sugestiv Ultima Generazione s-au lipit de una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Sandro Botticelli, „Primavera”, aflată la galeria Uffizi din Florența. Pe 9 octombrie, doi membri ai organizației Extinction Rebellion din Australia s-au lipit de „Masacru în Coreea” a lui Pablo Picasso, aflată la Galeria Națională Victoria din Melbourne. Iar duminică, 23 octombrie, a fost rîndul unei lucrări a lui Claude Monet, „Pietrele de moară”, aflată la muzeul Barberini din Potsdam, Germania, să fie stropită cu supă de cartofi.

E important de menționat că niciuna dintre aceste lucrări nu a suferit daune (cu excepția ramei uneia dintre ele, reparată în cîteva zile). Muzeele deja au început să-și protejeze mai bine capodoperele: Mona Lisa, atacată și ea cu tort în mai, zîmbește acum din spatele unei sticle anti-glonț. 

Parte din operele atacate reprezintă sau simbolizează frumusețea naturii și cea umană, cele care vor avea de suferit în urma emisiilor de carbon. Scopul activiștilor nu este de a le distruge, ci de a atrage atenția asupra amenințărilor reale cauzate de încălzirea globală. Însă există pericolul ca, încurajați de impactul mediatic, unii dintre ei să exacerbeze virulența atacurilor, iar lucrurile să escaladeze spre acte cu adevărat distructive.

Viralitatea acțiunilor lor, realizate cu mijloace modeste, dar care generează știri în toată lumea, îi face pe eco-activiști bucuroși că reușesc să aducă din nou în atenție problemele climatice, trecute în umbra pandemiei, războaielor, situației economice și bîrfelor despre celebrități. Conform studiilor citate de comunicatele lor de presă, pînă în 2050 peste 1,2 miliarde de oameni vor avea de suferit direct și vor deveni migranți climatici. 

Luni, 24 octombrie, într-o acțiune mai greu de înțeles, statuia de ceară a Regelui Charles al III-lea, cunoscut simpatizant al cauzelor de mediu, a fost împroșcată cu tort, activiștii strigînd că cer doar oprirea de noi proiecte petroliere și gazifere. It’s a piece of cake! (cake = tort, în engleză), au mai adăugat ei, un joc de cuvinte legat de acțiunea lor și de faptul că cererile ar fi ușor de îndeplinit. 

The Guardian citează cercetări care arată că astfel de tactici, deși generează vizibilitate, nu reușesc să determine mase largi de oameni să susțină cauza respectivă. Dimpotrivă, cei care sînt afectați direct de blocajele rezultate de acțiunile eco-activiștilor, precum și cei care rămîn cu impresia că operele de artă au avut de suferit, pot deveni reticenți sau chiar ostili. 

Înțeleg ironia din gestul de a arunca cu supă de roșii și referința la industrializare, pe care activiștii o văd responsabilă de distrugerea planetei, și care stă la baza lucrării lui Andy Warhol, „Campbell’s Soup Cans”. Însă asta nu mă determină să susțin mai mult cauza și nici nu mă ajută să găsesc modalități concrete de a o face. Pe de altă parte, fără a-i cauționa în vreun fel, înțeleg de ce tinerii care-și simt amenințat viitorul, puși în fața a ceea ce ei văd ca o distrugere iminentă, simt nevoia să reacționeze chiar în locurile în care umanitatea caută să prezerveze memoria a ceea ce a creat mai frumos și de valoare.

George Pleșu este manager cultural și președintele Asociației Culturale AltIași.

index jpeg 3 webp
Interceptări în numele „adevărului“?
Cazul de la Frăsinei, cu finalul acesta mi-a lăsat un gust amar. Gustul înfrîngerii asupra rostului la care sîntem chemați, fiecare din noi.
IMoroianu jpg
De Crăciun, fii mai bun!
Reflectăm imagini de Narciși îndrăgostiți și înduioșați de propria mortalitate de care Isus sărbătoritul este dator să ne izbăvească
Last photo before the game with Gheorghe Hagi jpg
Hagi vs. Mutu sau despre respectul datorat adversarului
Apoi, cu politica speculativă a lui „dacă” şi a lui „poate”, atît de dragă mioriticului, nu vom ajunge nicăieri.
AV jpg
Din nou despre claritatea morală
Pretenția „clarității morale” se întemeiază nu doar pe o logică bivalentă, ci și pe principiul terțului exclus (pe care bivalența singură nu-l presupune).
George Cornila jpeg
O preascurtă istorie a vergeturilor
Perfecțiunea rămîne o iluzie pentru că este redefinită o dată la cîțiva ani.
Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.
Declicul sinelui jpeg
Declicul sinelui
Se zice că doar în situații de criză, cînd simțim vuietul dezacordurilor, contradicțiilor (auto)impuse, se dă în vileag cu adevărat caracterul uman.
Ancora imparo jpeg
Ancora imparo
Nu există moment în care să nu învăț că frumusețea lumii e nesfîrșită și mereu străbătătoare prin neguri.
Un an mai tîrziu jpeg
Un an mai tîrziu
Cînd și cînd, mușcă frica asta din mine cu o foame care nu se mai potolește.
Nu mă îndoiesc jpeg
Nu mă îndoiesc
Nu poate exista frumusețe fără certitudine. Aleg pentru că pot să aleg, pot să nu mă îndoiesc.
A little older, a little more confused jpeg
A little older, a little more confused
Ieșirea din adolescență a coincis cu o destabilizare a terenului pe care mă aflam.
Jurnal de pandemie: 360 de zile jpeg
Jurnal de pandemie: 360 de zile
Dacă vom aștepta ca virusul să abandoneze lupta... putem aștepta pînă la sfîrșit.
Odisee de mamă jpeg
Odisee de mamă
Viața mea de mamă e în regim de „tocmai”.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.