Odisee de mamă

21 ianuarie 2021
Odisee de mamă jpeg

Viața mea de mamă e în regim de „tocmai”. Toate tocmai s-au întîmplat și tocmai s-au dus. Sau tocmai acum încep.

Tocmai mi-am dat seama că sînt însărcinată. Și îmi ocrotesc bebelușul cu toată ființa mea, cu toate celulele. Sînt senină, ascult muzică frumoasă ca să fie vesel și iubitor de echilibru, beau limonade din oțet de mere. Am citit undeva că voi avea un copil superinteligent dacă fac asta. Sînt atît de tînără încît cred, mă strîmb și beau. În general, trăiesc într-o stare abulică, cețoasă, cu privirea întoarsă înlăuntrul meu, atentă la orice mișcare. Îi vorbesc întruna. În gînd. Probabil am un aer mai lunatic ca de obicei. Îmi urmăresc pielea de pe burtă. Se vălurește sub mișcarea micilor pumnișori sau piciorușe. Totul mi se pare atît de straniu, atît de deplin, încît parcă nu mai sînt eu, sînt doar o cochilie menită să protejeze, să apere, să hrănească, să iubească. Nu se poate vorbi cu mine. Nu sînt prezentă. Sînt întoarsă spre interior, ca o mănușă de lînă uitată pe dos. Sînt pe dos.

Tocmai m-am internat. A venit momentul. E dimineață și soarele începe să strălucească. Sînt singură în salon și nu simt nici un pic de teamă, doar fericire, fericire nemăsurată pentru că astăzi mi se naște copilașul. Astăzi sparge zidul lumii. Cele 13 ore trec în ritm de ceață, uragan, străfulgerări de far. Mă pierd eu de mine însămi. Nu mi-l dă nimeni în brațe, dar îmi zic: „Ai un fiu. Are nota zece”. Surîd sfîrșită, chestia asta cu născutul nu-i de ici, de colo, și plutesc în cu totul alte tărîmuri. Starea de fericire și amețeală existențială nu m-a părăsit nici o clipă. A doua zi îl primesc în brațe. E mic, dodoloț și auriu. Și atunci începe. Un șuvoi uriaș îmi lichefiază toate celulele, foc luminos ce mă arde, mă topește, mă îneacă și mă renaște. Mă reface, căci eram greșită. Am dispărut cu totul. Eul meu anterior s-a volatilizat. Nimic și nimeni nu mai contează decît copilașul din brațele mele. Iubirea îmi atîrnă de degete, îmi picură din ochi, îmi emană din celule. Epiderma mea radiază iubire, încălzește și răcorește. Uneori plîng cu disperare pentru că îmi imaginez atîtea pericole stînd la pîndă, pentru că îmi pare atît de neputincios și complet lipsit de apărare, încît aproape se sfărîmă. Îmi petrec nopțile purtîndu-mi copilașul în brațe, pentru că plînge dacă îl las jos. Și pentru că trebuie  să-l apăr de întuneric. Ziua cucăi pe unde apuc. E șmecher și flămînd. Știe unde e bine. Mama îl apără de toate. Sînt doar Mama. Nimic altceva nu mai sînt. Nu mi-am imaginat niciodată că se poate iubi astfel. Încît să nu mai fii decît un recipient pentru iubire. Mă simt ca un vas transparent prin pereții căruia se văd apele, luminile, cerurile iubirii. Cascadele ei albe. Îmi ating copilașul și la atingerea mea se liniștește. Văd clar cum iubirea îmi trece prin degete și se scurge în micuțul lui trupușor. Hrănindu-l. Sîntem două vase comunicante. Îl ating doar și pîlpîie de frumusețe si dragoste. Îl lipesc de mine și adoarme liniștit, legănat de valurile dulci pe care le simte în celulele mele.

Încerc să păstrez în memoria clipelor bucuria nețărmurită, dulceața micuței minunății: bebeluș-durdulușul meu. Crescînd în fiecare secundă. Atît de dulce, fragil, atît de perfect în proporțiile-i minuscule, cu tandrețea lui copleșitoare, atît de sinceră și de pură, cu mînuțele mici și pufoase făcînd „dagi-dagi”, cu buzișoare țugui, cerînd și refuzînd pupicul. Atît de frumoase buzișoare, pielița e roz și netedă, ușor umedă și transparentă, o guriță perfectă, gata să rîdă, gata să se înduioșeze sau să se rotunjească a mirare ascultînd o poveste. Îmi vine să plîng pentru că știu că nu pot păstra aceste clipe, imaginea acestui mic omuleț iubăreț, cu atîta nevoie copleșitoare de  a fi iubit, și îl iubesc, atît de mult îl iubesc, mi se lichefiaza toată ființa în iubire.

Micuțul meu frumușel, blond-roșcat, cu irizări aurii argintii, cu gene lungi, arcuite invizibil, fluturînd peste ochii veseli, albastru de-nu-mă-uita, dulce, senin. Sprîncenele abia se bănuiesc, blonde și dese, gurița, gurița e o încîntare, roșie-fragă, de copilaș bun de pupăcit, cu dințișori mărunți și albi ca de șoricel. Trupușorul voinic, bine făcut, mînuțele cu unghiuțe-perluțe. Atît de frumos! E o adevărată operă de artă, o minunăție.

Dragostea pentru el mă dizovă, mă tulbură profund, îmi topește ființa și curge prin mine ca un ocean de miere fierbinte.

Tocmai ne-am internat din nou. Are 6 ani. Are ochișorul umflat, face injectii. Stăm în salon cu alte mame și copii. Îmi petrec toate clipele sculptînd cu palmele un glob în mijlocul căruia să fie în siguranță. Îi spun povești fermecate, mă joc, vorbim întruna, ne pupăcim și ne apărăm unul pe altul. Eu îl apăr de atmosfera urîcioasă și bolnavă din jur, de asistentele  crude și de doctorul aspru, de boală. El, cu palmele lui micuțe îmi face cadouri pentru toată viața. „Mama, tu ești cea mai bună din lume. Mamele astea sînt rele cu copiii lor, țipă tot timpul. Tu ești așa de blîndă și nu mă cerți cînd plîng.” Mă gîndesc că asta o să-mi ajungă pentru tot restul existenței mele pe acest pămînt. Lumina din ochii lui e curată, frumoasă. Plină de iubire.

De cînd l-am ținut mic, în brațe, am știut că o să crească, că o să  plece. M-am bucurat de fiecare secundă. Mereu mi-am spus: „Mai sînt 18 ani. Mai sînt 16 ani. Mai sînt 14 ani.” Poate dacă mă tot construiesc mental în direcția asta, o să supraviețuiesc. Acum mai sînt 11 ani. Mai am 11 ani.

Vîrtej de secunde, răsărituri de soare, ortograme și tabla înmulțirii, febră și boală, jocuri și prietenii, aniversări, eșecuri și lacrimi, rîsete și alte povești. Călătorii și apusuri. Matematică, engleză, examene, iubiri și tristeți. Privirea din ochii fiului meu cînd nu am mai știut să răspund, cînd nu am mai fost centrul universului lui, cînd l-am dezamăgit. Durerea din inima mea. Nesfîrșită. Iertări și bucurii. Pașii lui înainte, pașii mei înapoi.

Tocmai au mai trecut cîțiva ani. Într-o fluturare de inimă, într-o picătură de puls.

Are 18 ani. Ce om frumos a răsărit, e de necrezut. Ieri era un copilaș de 8 ani, acum e atît de înalt, lat în umeri, frumos ca un viking, cu aceiași minunați, iubiți ochi albaștri, părul de un auriu roșcat închis, cu zîmbetul alb, strălucitor, proaspăt eliberat de povara metalică a aparatului pe care l-a purtat peste doi ani. Cu degete lungi, frumoase, puternice. Blînd, tandru, echilibrat. Vesel, comunicativ uneori, bun ascultător. Morocănos dimineața, de nu poți vorbi cu el. Mai bine nu, zău! Dur ca bolovanul cînd crede el că are dreptate. Chiar bolovan, e bine să te ferești cînd o ia la vale. Adevărul nu e o chestie ușoară. Prevăzător, calculat, rîzînd cu atîta voie bună. Deștept și înțelept. Cam tradiționalist, dar de încredere. Dezordonat în ultimul hal (vai!), într-o continuă raționalizare a nutriției, alternată cu ore întregi de sală, dorința bezmetică și ilegală de suc, pizza și munți de gogoși.

Îl iubesc cu toată ființa mea, sînt atît de mîndră de el, de deplina lui frumusețe și deplina lui deșteptăciune, încît uneori mi-e o frică nebună. Trăiesc pe muchie. Clătinîndu-mă între frumusețe și groaza absolută, ancestrală. Îmi place tot ce face, ador cocina care e camera lui, felul în care îmi face cu mîna noaptea, cînd merge la culcare și trece prin dreptul camerei noastre, mesajele pe care ni le trimitem, e minunat, cel mai bun copil, cea mai bună parte a mea.

Locuiesc în iubirea pentru fiul meu ca într-o casă și casa noastră e Acasă.

Tocmai am visat un elefant alb instalat în dormitor și m-am trezit știind că vestea cea bună va sosi în curînd. Elefantul era uriaș și, cînd se mișca, părea gata să dărîme totul. Știrea sosește a doua zi. Elefanții albi sînt imbatabili. A fost admis la facultate în Anglia. Va pleca în toamnă. Bucuria năvălește peste mine ca un tsunami nebun și îmi năucește toate circuitele. Rîd și plîng în același timp, sînt atît de fericită! E minunat, e mirobolant! Tocmai mi-am șters lacrimile. Dar de ce plîng? Mai am 4 luni. Tocmai mi-au mai rămas 4 luni. Dar cînd s-au terminat toate celelalte?

Acesta este fiul meu, iubirea cea  mare a vieții mele. Stă în ușă, gata de plecare. E înalt și puternic, e frumos și deștept. Asta am făcut eu pe acest pămînt. E tot ce am putut face. Bagajele asteaptă să fie ridicate, ușa să fie închisă. Tocmai am intrat în ultimele minute, după ce am numărat fiecare secundă timp de 19 ani. Ultimele minute fără prelungiri. Nimic nu mai poate fi întors, aceasta este în mod cert o plecare. O parte a inimii mele dănțuie de bucurie și încîntare, văzîndu-l cît de curajos stă în ușă, gata să plece, gata să devină, gata să lupte și să înflorească. O parte a inimii mele zace în plina melodramă, tăvălindu-se pe jos, urlînd cu disperare și amenințînd cu depresii permanente, nebune și eterne. Zîmbesc și închid ușa.

Tocmai am închis ușa după fiul meu care a plecat în lume.

Nu mai sînt nimic. Sînt nimeni. Sînt scrum. Sînt cenușă.

După un timp reușesc să îmi găsesc pasărea phoenix. O înalț din pulberea arsă și o păstrez. Nu mai am ani, dar am clipe. Sînt bune și clipele. Sînt oricum mamă pentru veșnicie. Nu mai pot să-mi rearanjez altfel celulele.

E Crăciunul! Vine acasă. Cîteva zile. Doamne, ce bine! Nu îmi mai trebuie altceva, decît să îl răsfăț și să mă bucur de el. Cînd îl privesc, se suprapun curcubeic toate imaginile din inima mea: bebelușul dulce, îngeresc, moale și pufos, copilașul scump, cu pălmuțe moi, care îmi făcea „dagă, dagă!”, elevul mititel în sacou și mai mititel, adolescentul glumeț și înțelept, minunăția de om care este acum, puternic, groaznic de rațional, amuzant și dulce! Penele de porumbel sînt ascunse bine sub aripi de vultur. Peste toate, revărsată, cotropitoare, iubirea mea copleșitoare  pentru el și liniștea și bucuria pe care mi le-a adus mereu. Și atunci, ce frumusețe  mi-ar mai trebui? Ce altă binecuvîntare?! Dacă aș reuși să păstrez bucuria cu care el vine acasă, dacă aș locui mereu în zîmbetele lui, atunci aș fi cea mai fericită!

Practic, toate spațiile dintre întîlnirile noastre se colorează cu ceea ce plănuim pentru următoarea întîlnire, cu asta ne ocupăm: oare ce i-ar plăcea fiului nostru? Oare ce l-ar face să se simtă bine? Ne ieșim din ritualurile noastre, din tipicurile vieții și căutăm chestii noi de făcut, de trăit. Vacanțele cu părinții trebuie să fie memorabile! Deși el spune că e mulțumit să stea la adăpost de ale vieții, să fie răsfățat pentru două săptămîni. Să stea Acasă. Să fie din nou Copilu’. Copilul meu drag, cel mai drag.

Normal că iar a plecat. Viața mea de mamă e în regim de „tocmai”.

Sînt zece ani de cînd s-a dus de acasă. Cînd brusc îmi dau seama ca lucrurile nu trebuie să fie așa. Că nu trebuie să respectăm litera cărții, că noi scriem cartea. Revelația mă izbește cu forța unui buzdugan drept în fruntea mea cea deșteaptă. Cu viteza trenului săgeată japonez, vindem totul, tot ce am adunat într-o viață de om, abandonăm totul și ne îmbarcăm în acest Shinkansen care ne duce în goana mare drept în Londra. Călătoria e atît de rapidă încît de-abia mai respirăm. Sîntem aici. Ne-am regăsit și reîntregit. Tocmai am ajuns Acasă.

Nu știu de ce am crezut atîta timp că trebuie să respect drumurile trasate de alții. Tocmai mi-am ales propria cărare și e bine pe ea. E lumină. E albastru. E numai speranță de jur împrejur.

Sursa foto: flickr

23 JPG
Halloween cu veselie
Ar fi fost simpatic să mă fotografiez zîmbind lîngă dovleacul cioplit, cel ales de Iris. Păream frați.
20231026 111623 jpg
O cronotopie atonită
Cînd ai mers ultima dată prin codru, pe jos, în susul unui izvor, fără să aștepți să mai treci vreo punte, lăsînd lumea și ale ei pe malul celălalt?
image png
Umbra morții peste Israel
Unde am greșit? Căci undeva s-a greșit grav.
image png
Scurte observații despre șampania făcută sifon pornind de la unele „Pagini bizare” de Cosmin Ciotloș, din Dilema veche, nr. 1015, septembrie 2023
Urmuz nu era menșevic, mai degrabă nu era îndrăgostit de Lizica Codreanu, mai degrabă nu citea/ cita din Fundoianu etc. etc.
20230505 112507 jpg
După treizeci de ani. Orașul de pe Bega
Ca tot românul însetat de cultură în anul de grație 2023, am pornit-o și eu, acum o săptămînă, către orașul culturii europene, Timișoara.
Présidence Française du Conseil de l'Union Européenne 2022  The French Presidency of the council of the European Union 2022    51827990636 jpg
Merită semnat „Manifestul pentru pace”?
Manifestul va duce la discuții aprinse în Bundestag și se va lăsa cu urmări politice greu de prevăzut în economia de război a politicii interne germane.
index jpeg 3 webp
Interceptări în numele „adevărului“?
Cazul de la Frăsinei, cu finalul acesta mi-a lăsat un gust amar. Gustul înfrîngerii asupra rostului la care sîntem chemați, fiecare din noi.
IMoroianu jpg
De Crăciun, fii mai bun!
Reflectăm imagini de Narciși îndrăgostiți și înduioșați de propria mortalitate de care Isus sărbătoritul este dator să ne izbăvească
Last photo before the game with Gheorghe Hagi jpg
Hagi vs. Mutu sau despre respectul datorat adversarului
Apoi, cu politica speculativă a lui „dacă” şi a lui „poate”, atît de dragă mioriticului, nu vom ajunge nicăieri.
640px British museum greatcourt jpg
Activismul anti-petrol în muzeele europene
Marile companii petroliere au căutat, de-a lungul timpului, să-și asocieze imaginea cu acțiuni caritabile, dar mai ales cu instituții culturale.
AV jpg
Din nou despre claritatea morală
Pretenția „clarității morale” se întemeiază nu doar pe o logică bivalentă, ci și pe principiul terțului exclus (pe care bivalența singură nu-l presupune).
George Cornila jpeg
O preascurtă istorie a vergeturilor
Perfecțiunea rămîne o iluzie pentru că este redefinită o dată la cîțiva ani.
Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.