Legile absurdului

16 septembrie 2020
Legile absurdului jpeg

De o viață încerc din răsputeri să trăiesc sub un ecran protector. Fals, bineînțeles. Dar singurul capabil să-mi asigure supraviețuirea. Sînt într-o mică bubble luminoasă, încărcată de zen, plutind în mijlocul haosului.

Dar deseori, scutul se dezactivează. E de ajuns o mică înțepătură, o injecție scurtă de realitate. O mică întîmplare din orășelul acesta. La scară mică, metaforă a scării mari. În toată țara, absurdul guvernează cu legile lui rînjite.

Petroșani, bietul de tine, ținut batjocorit.

Momente. Din trecut, prezent si chiar viitor.

Se pun borduri peste tot, răscolindu-se totul. Urîte. Trecem șchiopătat pe lîngă ele, împiedicîndu-ne în copacii smulși, ferindu-ne privirea. Cam după doi ani, probabil cu alte fonduri de fluturat-mascat, se scot bordurile de-abia puse și se pun altele. Ridicăm privirile a mirare și trecem mai departe, fiecare plutind în micuța lui bulă personală. Anticipînd pandemia, trăim abulic și distanțat.

Se asfaltează șoselele. Într-un mod complet de neînțeles pentru muritorul de rînd, care nu știe nici un fel de inginerie. Nu mă interesează cui îi aparțin zonal aceste șosele. Ceea ce văd eu, ca oricare altul, e că în oraș drumurile centrale sînt bune. Dar pe strada mea din Dimitrov sînt atîtea gropi, de mă mir că nu rămîne vreo roată în ele. În jurul orașului, sînt jalnice! Drumul „proaspăt” asfaltat spre Rusu are capace de canal în relief din zece în zece metri, așa că toți încearcă să meargă pe o singură bandă. Nu mai are rost să ne facem griji, că oricum zăpezile trecute au distrus complet toată strada. Hurduca-burduca faci prin toate gropile. Șoseaua de centură e hopa-du-te-și-nu-te-mai-întoarce. Peticită din cînd în cînd, dar sărăcăcioasă și patetică. Să nu mai vorbim de gloriosul drum care părăsește orașul și o ia spre Voineasa. E atît de frumos, el în sine, încît te-ai aștepta să-l asfalteze cineva, pentru a permite accesul turistic într-o zonă demnă de cartea marilor frumuseți naturale. De zeci de ani stă așa. O dată pe an, încercăm să ajungem la Obîrșia Lotrului, dar deznădăjduiți ne gîndim că poate la anul. Într-una din verile trecute au început să îi facă ceva, în ritm de lasă-mă să te las. Patru muncitori, doi fumînd tihnit, unul stînd la umbră și unul admirînd natura. Așa se construiește viitorul! Vor termina probabil peste 15 ani, cînd  asfaltul de proastă calitate se va fi stricat deja. D-ale românilor. Dar de ce ne-ar trebui șosele bune cînd oricum trebuie să stăm în case cît mai mult și să nu mai călătorim niciunde? Acum realizez spiritul vizionar cu care a fost condus Petroșaniul. Un orășel proiectat pentru pandemie. Fără drumuri, fără intrări. Doar cu ieșiri, du-te și nu te mai întoarce! Ever!

Momente. Se distruge toată zona verde centrală, Bulevardul plimbărilor noastre. Se bagă betoane de o calitate înfiorătoare, dalele îndoielnice și atît de ordinare joacă în locașuri gata să îți pună piedică sau să se lase furate, cele mai urîte și ieftine pe care le-au putut găsi. Se pune o fîntînă țîșnitoare din asfalt, cred că au angajat cel mai nepriceput arhitect peisagist, una mai urîtă nu am văzut în viața mea. Mă face să-mi fie mie rușine să mă uit la ea. Dar dacă vreau să mă uit în altă parte dau de bieții copaci încarcerați. Li s-a lăsat un metru pătrat de supraviețuire. În rest, ciment. Seamănă un pic cu bubble-urile umane. Plutesc și ei într-o lume golită de sens, de verde. Putea să se ducă cineva pînă într-un oraș european, tot pe banii noștri, sau măcar pînă la Brașov, să vadă cum arată o piață pietonală centrală. Cum toate dalele frumos colorate, din cel mai bun granit, stau așezate ață, iar fîntînile asfaltului țîșnesc vesele în jerbe strălucitoare. Cineva care ar fi putut să înțeleagă cum verdele trebuie venerat, nu eradicat.

În chiar miezul orașului tocmai s-a construit un centru de informare turistică! Legile absurdului sînt de-a dreptul clocotitoare, de un haz nebun și isteric. Ce informare turistică?! Pentru ce?! Nu avem șosele, nu avem valorificare a zonei turistice. Poftiți la noi, avem munți! Vă informăm că avem munți! Da, e adevărat, peste tot avem munți! Avem și cascade și păduri (alea netăiate încă), avem cabane construite fără nici un plan peisagistic, de toate genurile, culorile și materialele. Minunata zonă din Straja e kitschoasă pînă la extrem. Parîngul nu e nici el departe. Dar avem centru de informare turistică! A, poate va informa copiii pe unde le sînt părinții plecați la lucru prin toate colțurile Europei!

La orice nivel ai încerca să trăiești, prostia e atît de mare, încît te înfioară. Ți se tîrăște pe șira spinării ca un vierme uriaș și te parazitează pînă în ultimul neuron.

Cu ceva timp în urmă am încercat să beau o limonadă la o terasă, cu o prietenă. Plouase, o ploaie oarecare de vară, care se oprise. Ne-am instalat frumos, în aerul proaspăt și plăcut, sub umbrele, pe scaunele care nu erau ude. O chelneriță ne-a strigat prin geamul deschis: „Nu servim afară!”. Cum adică? Înăuntru, fum de țigară și un nivel al decibelilor greu de suportat. Nu ne venea să abandonăm frumusețea clară a terasei. O încercare de negociere, „Nu vrem decat o limonadă”, a eșuat. Fetișcana chiar ne privea cu superioritate, „Ce e fraierelor, nu înțelegeți?! Nu servim afară! Din motive absurdice, na! Nu ne dă voie șefu’ să servim clienții unde vor ei. Ce, e de capul lor?! Aici e un bar serios, nu așa, de colo!” Am plecat. Același lucru la altă terasă. Incredibil! Acolo chelnerul ne-a răspuns domol, ca unor retardate: „Nu servim afară, că atunci mai vin și alti clienți!” Bestial! Nu le trebuiau clienți! Exasperate și sătule, am întrebat dacă putem intra. „E plin!”, ne-a răspuns ridicînd din umeri. Omulețul din mine responsabil cu controlul haosului se tăvălea dîndu-se cu capul de pereți, rîzînd stupid și isteric. Am colindat tot orașul, încercînd să găsim o terasă la care să primim o limonadă. Fericite că locuim într-un oraș de munte frumos și însămînțat cu semințele logicii. Reflector al cosmosului, al civilizației și, mai ales, plin de bun simț. Bunul simț universal. În care clienții se primesc cu zîmbetul pe buze și, dacă vor să șadă afară, pe asfalt, le aduci repede o umbreluță colorată și le mulțumești că au venit la tine! Doar de-aia ți-ai deschis restaurant! Să ai clienți! Sau nu?!

Momente. Poate din viitor. Într-un apogeu fulminant al absurdului, după ce s-au săpat toate străzile pentru a se schimba țevile insalubre, antice și de demult, după ce movilele de noroi și bolovani au făcut viața locuitorilor imposibilă peste iarnă, primăvară și alte anotimpuri, după ce pandemia și-a făcut mendrele și a distrus ce mai era de distrus, adică bucuria oamenilor de a se întîlni și de a se îmbrățișa, în timp ce se bat pe umăr și rînjesc fericiți, după toate astea și multe altele, să presupunem, fiindcă absurdul e în mod absolut absurd, să zicem că totul s-ar schimba. Să zicem.

Închid ochii, sînt departe acum, dar pot să văd acest moment foarte bine. Oamenii au ieșit cu toții în stradă și au pus umărul. Fiecare. Împreună. Străzile lucesc ca sticla, panglici argintii de o netezime ieșită din comun, flori peste tot, curat cristal oriunde te-ai uita, cabane stilate, șic, înșirate ca safirele pe coastele munților maiestuoși, turiștii gîrlă, restaurante elegante sau pitorești, pensiuni rafinate și frumosul orășel duduind din toate motoarele lui subterane, ancorate în istorie și în frumusețe pură. Tinerii, copiii noștri, întorși de pe unde au plecat, muncind cot la cot cu bunicii si părinții, rîzînd în soare, copleșiți de albastru, nu singuri, nu pierduți și rătăciți pe coclauri de-aiurea. Îmbrățișați și iubiți, strînși la piept de mame și bunici. Doldora de bucurie și bucuria alergînd zănatecă de colo pînă colo ca o floare de mac ce-și risipește corola înflăcărată și dulce pe verdele nesfîrșit al munților.

Nu e aceasta o utopie frumoasă? Culmea absurdului!

23 JPG
Halloween cu veselie
Ar fi fost simpatic să mă fotografiez zîmbind lîngă dovleacul cioplit, cel ales de Iris. Păream frați.
20231026 111623 jpg
O cronotopie atonită
Cînd ai mers ultima dată prin codru, pe jos, în susul unui izvor, fără să aștepți să mai treci vreo punte, lăsînd lumea și ale ei pe malul celălalt?
image png
Umbra morții peste Israel
Unde am greșit? Căci undeva s-a greșit grav.
image png
Scurte observații despre șampania făcută sifon pornind de la unele „Pagini bizare” de Cosmin Ciotloș, din Dilema veche, nr. 1015, septembrie 2023
Urmuz nu era menșevic, mai degrabă nu era îndrăgostit de Lizica Codreanu, mai degrabă nu citea/ cita din Fundoianu etc. etc.
20230505 112507 jpg
După treizeci de ani. Orașul de pe Bega
Ca tot românul însetat de cultură în anul de grație 2023, am pornit-o și eu, acum o săptămînă, către orașul culturii europene, Timișoara.
Présidence Française du Conseil de l'Union Européenne 2022  The French Presidency of the council of the European Union 2022    51827990636 jpg
Merită semnat „Manifestul pentru pace”?
Manifestul va duce la discuții aprinse în Bundestag și se va lăsa cu urmări politice greu de prevăzut în economia de război a politicii interne germane.
index jpeg 3 webp
Interceptări în numele „adevărului“?
Cazul de la Frăsinei, cu finalul acesta mi-a lăsat un gust amar. Gustul înfrîngerii asupra rostului la care sîntem chemați, fiecare din noi.
IMoroianu jpg
De Crăciun, fii mai bun!
Reflectăm imagini de Narciși îndrăgostiți și înduioșați de propria mortalitate de care Isus sărbătoritul este dator să ne izbăvească
Last photo before the game with Gheorghe Hagi jpg
Hagi vs. Mutu sau despre respectul datorat adversarului
Apoi, cu politica speculativă a lui „dacă” şi a lui „poate”, atît de dragă mioriticului, nu vom ajunge nicăieri.
640px British museum greatcourt jpg
Activismul anti-petrol în muzeele europene
Marile companii petroliere au căutat, de-a lungul timpului, să-și asocieze imaginea cu acțiuni caritabile, dar mai ales cu instituții culturale.
AV jpg
Din nou despre claritatea morală
Pretenția „clarității morale” se întemeiază nu doar pe o logică bivalentă, ci și pe principiul terțului exclus (pe care bivalența singură nu-l presupune).
George Cornila jpeg
O preascurtă istorie a vergeturilor
Perfecțiunea rămîne o iluzie pentru că este redefinită o dată la cîțiva ani.
Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.

Parteneri

banner Carmen Grebenișan
Dixville Notch vote jpg
Singurul loc din America unde s-a votat la miezul nopții. Pe cine au votat cei șase locuitori, despre care se spune că dau președintele
Dixville Notch, din statul New Hampshire este primul loc din America unde deja s-a votat. Urnele au fost deschise la miezul nopții, conform unei vechi tradiții,
masini distruse incendiu Glasul Aradului jpeg
Dezastru într-o parcare: Patru mașini, distruse complet de un incendiu. Flăcările s-au extins la alte patru şi la faţada unui bloc
Patru autoturisme aflate într-o parcare din municipiul Arad au ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit la una dintre mașini, marţi dimineaţă. Flăcările s-au extins la alte patru autovehicule, dar și la faţada blocului din apropiere.
Alegeri prezidentiale SUA vot 3 noiembrie 2020 FOTO Profimedia
Cum este asigurată securitatea la centrele de votare din SUA: Drone, geamuri antiglonţ şi un buton de panică. „Nu am mai văzut aşa ceva“
După una dintre cele mai violente campanii din istoria Statelor Unite ale Americii, cele 50 de state ale ţării şi-au întărit securitatea la centrele de votare pentru a garanta că alegerile din 5 noiembrie au loc în siguranţă
covid jpg
402 cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, urmate de 6 decese
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, între 28 octombrie și 3 noiembrie, au fost confirmate 402 cazuri noi de COVID-19, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă comparativ cu săptămâna anterioară.
Neymar facebook jpeg
Neymar, „pacientul“ plătit regește de arabi: s-a „rupt“ din nou, dar va continua să-și ia salariul colosal
Starul celor de la Al-Hilal Riad mai mult a stat pe tușă, de când a ajuns în Asia.
elevi la calculator
Când vor primi elevii și studenții banii pentru calculatoare. Noul calendar al plăților
Elevii și studenții care au depus cerere pentru a primi bani de calculatoare vor intra în posesia bonurilor valorice până în data de 12 noiembrie, asta după ce calendarul plăților a fost modificat. Este vorba despre 200 de euro.
Betoane FOTO PROTV jpg
„Betoane”, un nou serial VOYO Original. Comedia plină de nostalgie este „o idee locală românească”
PRO TV anunță un nou serial VOYO Original, „Betoane”, o comedie care promite să aducă nostalgia vremurilor în care vecinii formau o comunitate, despre oameni care, în ciuda încercărilor la care sunt supuși, nu-și pierd umorul si creativitatea.
actori pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
„Viața e o povară!” Ce mare actor de la Hollywood a spus asta?
La aproape 70 de ani, vedeta americană susține că vârsta de 35 de ani e cea mai dificilă în viața unui om. Ce spune el că se întâmplă atunci cu corpul uman?