Iubește-mă oricum!

6 iulie 2020
Iubește mă oricum! jpeg

În fiecare an, la fiecare Evaluare națională a elevilor de clasa a VIII-a, la fiecare examen de Bacalaureat, la fiecare examen de licență simt că am o minge de tenis în stomac. Mă gîndesc la copiii de 14 ani cărora le transpiră palmele, la stresul lor, la emoțiile părinților care-i așteaptă-n curtea școlii. Dorindu-le binele. Dorindu-le ce e mai bun. Maximul și maximum. Mă gîndesc la tinerii de 18 ani, la foile de examen, la colțul îndoit pentru anonimizare, la afișarea rezultatelor. Astăzi, a codurilor. Din motive ce țin de Regulamentul General privind Protecția Datelor. Lucrurile astea îmi amintesc de o vară în care-am crezut că viața mea se termină pentru că am picat un examen. Am crezut că n-am să mai pot face nimic din tot ceea ce visasem să fac, absolut nimic din ceea ce-mi doream. Mi se prăbușise o lume. N-am mai ieșit din casă deloc cîteva săptămîni. Mă ocupam doar cu plînsul. Mai grav a fost pentru părinții mei. În ochii lor, li se prăbușise copilul de 10. Copilul-bibelou care luase premii, participase la concursuri, scrisese în revista liceului, nu crease niciodată niciun fel de probleme. În afară de faptul că mi-am rupt și piciorul stîng, și pe dreptul, mi-am luxat mîna stîngă și mi-am spart capul, chiar am fost un copil-bibelou. Cuminte. Cum spuneau bunicii, ascultător. Ceea ce regret, recunosc.

Lumea mea s-a recompus, cel puțin aparent, destul de repede. La foarte scurt timp, m-am angajat în presa scrisă și au urmat unii dintre cei mai frumoși ani din viața mea de tînăr. Aș fi spus adult, dar pe vremea aia încă mai credeam în Moș Crăciun. Am rămas însă cu sentimentul că lumea părinților mei cu privire la mine nu s-a mai recompus. În sensul că, pentru ei, eu nu am mai fost cum fusesem pînă acel moment. N-am mai fost perfectă. M-am simțit total „neiubibilă”. Și acum mă mai simt așa uneori. Departe de perfecțiune, oricum. Eu, însă, spre deosebire de ei, nu m-am considerat niciodată fără cursur. Pentru că nu cred în oameni perfecți. Am urît mereu matematica. Ceea ce mi se părea, atunci cînd eram copil, rușinos. Cum, adică, să nu iubesc matematica? Toți prietenii mei o adorau. N-am înțeles niciodată chimia. Tata are o soră fostă profesoară de chimie. Pentru mine, însă, chimia e un soi de mandarină. Iar eu nu înțeleg dialectul ăsta. Ce rușine! La geografie am niște lacune. Nici măcar la ceea ce atunci cînd eram eu elevă se numea „educație tehnologică” nu excelam. Fiindcă nu știam să cos pe etamină. Aveam nota 10 doar pentru că-mi cosea bunica mea. Eu nici astăzi nu știu să cos. Nimic. Cum spuneam, nu aveam, nu am nimic perfect. Sau, fie, am avut un nas mai frumos decît acum, aproape c-aș fi spus că-i perfect, pînă cînd, la 11 ani, am avut un accident în urma căruia am rămas cu o deviație de sept.

Mulți, mulți ani mai tîrziu, citesc, în plină pandemie de coronavirus, un text scris de una dintre studentele mele. Portretul unui tînăr inteligent, amuzant, curios, energic. Pe scurt, perfect. Dac-aș fi avut din nou 19 ani, probabil că m-aș fi îndrăgostit și eu de el, pe holurile facultății. Sau poate că nu. Asta m-a aruncat înapoi în timp, în anii în care încă speram că dacă voi lua numai nota 10, părinții mei mă vor iubi mai mult. Infinit mai mult. Anii în care credeam că dacă sînt aproape de perfecțiune voi avea o viață mai bună, o carieră ca-n filme, chiar și un beagle care o să alerge alături de mine dimineața, în parc. Am fost și de 10 curat. Plin, ca să zic așa. Momentul meu de pseudo-perfecțiune. Singurul. În anul III de facultate am avut 10 la toate examenele. Luasem, totuși, un 9, dar am făcut cerere de reexaminare, am dat un nou examen și am luat 10. Privind retrospectiv, mi se pare o tîmpenie ce-am făcut. Dar, atunci, mi se părea ceva absolut firesc. Revenind la portretul tînărului, i-am spus studentei mele că oamenii pot fi iubiți și dacă sînt imperfecți. Că trebuie să-i iubim și așa. Că trebuie să ne dăm voie să-i iubim și așa, imperfecți. Să-i iertăm pentru că nu sînt mereu fix așa cum ne dorim noi să fie. Că asta nu înseamnă, însă, că nu sînt buni. Ci că uneori sînt altfel decît noi. Altfel spus, iubește-mă cînd sînt cel mai greu de iubit!

Simt și acum cum mă mai aleargă, cînd și cînd, presiunea acestui 10. Simt și acum că dacă nu excelez, tot ce fac e degeaba. Și, totuși, ca adult, sînt departe de copilul care am fost. Sînt departe și de mine cea de acum 12 ani, cînd doar ce terminasem facultatea. Sînt departe și de mine cea de acum doi ani. Sînt, acum, cel mai departe de mine așa cum eram atunci cînd nu-mi dădeam voie să ies din cutie, să depășesc linia, să mă revolt și eu un pic.

Îmi doresc ca părinții acelor copii care susțin examene, evaluări și tot felul de teste să nu pună pe ei presiuni prea greu de dus. Să nu-i forțeze. Deloc. Să nu-i educe în ideea potrivit căreia doar succesul contează. Mi se pare, abia azi, atît de reconfortant sentimentul că am voie să greșesc cînd și cînd. Că nu-mi mai pasă - în sfîrșit! - ce crede/spune lumea. Îmi place să-mi imaginez că dac-aș fi din nou Ada de la 7 ani, cu rucsacul meu bleumarin cu doi iepurași cu codițe roz, aș avea curaj să spun „iubește-mă oricum!”

Foto: flickr.com

Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.
Declicul sinelui jpeg
Declicul sinelui
Se zice că doar în situații de criză, cînd simțim vuietul dezacordurilor, contradicțiilor (auto)impuse, se dă în vileag cu adevărat caracterul uman.
Ancora imparo jpeg
Ancora imparo
Nu există moment în care să nu învăț că frumusețea lumii e nesfîrșită și mereu străbătătoare prin neguri.
Un an mai tîrziu jpeg
Un an mai tîrziu
Cînd și cînd, mușcă frica asta din mine cu o foame care nu se mai potolește.
Nu mă îndoiesc jpeg
Nu mă îndoiesc
Nu poate exista frumusețe fără certitudine. Aleg pentru că pot să aleg, pot să nu mă îndoiesc.
A little older, a little more confused jpeg
A little older, a little more confused
Ieșirea din adolescență a coincis cu o destabilizare a terenului pe care mă aflam.
Jurnal de pandemie: 360 de zile jpeg
Jurnal de pandemie: 360 de zile
Dacă vom aștepta ca virusul să abandoneze lupta... putem aștepta pînă la sfîrșit.
Odisee de mamă jpeg
Odisee de mamă
Viața mea de mamă e în regim de „tocmai”.
Pus pe „silent” jpeg
Pus pe „silent”
Invidia, rîvnirea posesiilor celuilalt, clipelor trăite de el, care mereu le împing pe ale noastre în umbră, devenea inflaționară odată cu postarea pozelor de Revelion.
Dincolo de mîine jpeg
Dincolo de mîine
Cred că e timpul să ies din bucla temporală unde m-am ascuns.
Revoluția virtuală jpeg
Revoluția virtuală
Crăciunul, prin tradiție, este o sărbătoare cu un spor însemnat de intimitate.
Unele mame plîng ușor jpeg
Unele mame plîng ușor
Emoțiile au fost adunate cu grijă și ascunse adînc, foarte adînc.
Te iubesc jpeg
Te iubesc
O viață întreagă am tratat aceste cuvinte cu reverență și simț acut al tragediei cosmice.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.