Trăim timpul pandemiei Sindromul respirator acut 2019-nCoV. Probabil istoria îl va memora simplu Covid, îl va scala ca importanță în cursul omenirii după efecte și îl va clasifica, așa cum a făcut-o cu toate evenimentele importante din evoluția noastră. De mai bine de jumătate de an, se scrie în toate cheile despre ce se întîmplă în lume pe acest subiect. Ba să dăm fuga la arcă, ba să ne pregătim de război, dacă nu cumva, asimetric cum îi zice, a și început, ba e un spirit prost.
Am să mă fac frate cu pandemia și să caut, dacă reușesc, partea a tot răului spre bine. Să nu fiu greșit înțeles. Această micuță (microscopică) unealtă celulară, fără suflet, nu este defel un ghiduș pisoiaș sau un ursuleț Panda simpatic. E o nenorocire, o pacoste întinsă la nivel planetar. Ne lovește pervers, ne tarează pe viață, dacă nu cumva ne privează prea devreme de cei dragi. Aș dori ca și conspiraționiștii, care dau prea lesne plăcerea șprițului la birt pe sănătatea colectivă, să realizeze acest lucru. Fac doar un exercițiu, excluzînd dimensiunea medicală a acestui virus.
Îmi place să interpretez că fenomenul Covid-19 a oprit omenirea dintr-o viteza nenormală, care ne-a desprins de pămînt și levităm bîlbîiți, orbiți de informație, mai mult decît putem procesa. Informația ca atare și ca substituent material.
Am exercițiul procesării informației cu viteză foarte mare. Dar, cu toată tehnica personală, simțeam momente de gripare, de pierdere a controlului. Volumul de informație ordinară, bine împachetat și condimentat cu mireasma curiozității are efect levitant, halucinogen. Pierdem stăpînirea. Punem egalitate între conflictul din Orientul Mijlociu, capra vecinului și potențialul atomic nord-coreean. Fugim mai repede decît ne putem prinde. Se creează adicții pe piste false, unele mai periculoase decît dependența de tutun, droguri. Psihoterapia nu mai e demult bulina bogatului.
Cumpăr un autoturism și în momentul următor mă gîndesc la modelul succesor. Acum facelift-urile, sau dacă vreți învechirile, se repetă cu frecvență de circa doi ani. Au trecut vremurile cînd lăsam moștenire un Mercedes sau un Volvo, ultimul cu tablă garantată cîteva generații. Dacă nu schimb smart phone-ul sau calculatorul la doi ani, mă trag platformele software de mînecă; le fac în scurt timp să funcționeze ca melcul, caduce.
Recunosc, este un efect inevitabil al evoluției. Cu mulți ani în urmă, un profesor ne vorbea de reziliența la timp a produselor. În perioada interbelică, o reclamă suna cam așa: cumpărați radiourile Siemens, care vă țin o viață. Și chiar țin - astăzi dacă ai răbdare cîteva minute să i se încălzească tuburile, prinzi posturi. În anii `80, reclama suna: cumpărați radiourile Sony, care recepționează toată gama de frecvențe, Hi-Fi etc. Nu mințeau, dar, după 10 ani, căutai altul. Uzură morală sau se epuiza! În prezent, perioadele s-au contractat la limita percepției, a reacțiilor fizice.
Și mai e ceva. Lumea, chiar cea virusată (sic!) de democrații superioare, a uitat de magnetismul fals al unor salvatori trecuți, care mai tîrziu s-au dovedit satrapi, fatali - Hitler, Stalin etc. Privesc cu îngrijorare nedisimulată la piese improvizate cu actori politici din țări la care nu te-ai fi așteptat, nu departe de profilul celor pomeniți.
Într-o manieră necontrolată, lumea a luat viteză fără precauții. Prea are siguranța Titanicului, care pleca deliberat la drum fără bărci de salvare suficiente. Integrați trecutul (evenimente, dinamici) și extrapolați să vedeți viitorul. În starea aceea de normalitate antepandemică se dezvolta cu viteză subterană, de fapt, o anormalitate.
Reacția pe care o trăiesc pe termen scurt, disciplinat și de constrîngerile momentului? Am îndesit drumurile către biblioteca personală. Prea des o înlocuisem inconștient cu amăgitoarele rezumate hollywood-iene cu actori expresivi și scenarii dulci, cu documentarele frecvent asezonate cu mesaje subliminale, departe de formatul și rigoarea Teleenciclopediei. Am redescoperit bucătăritul fără risipă, fără supraplusuri combătute, pe bani și resurse de timp, cu exerciții la sălile de fiță.
Spirtuit și cu masca pe figură, în momente de socializare alese cu mai multă rigoare, gîndesc că e un moment de introspecție dat de Dumnezeu.
Foto: wikimedia commons
