Fără trîmbițe, petarde și șampanie, am alunecat lin în noul an, închipuindu-mi că îs pe un ghețuș, în stilul urării germane, Einen guten Rutsch ins neue Jahr. Alunecare lină în Noul An, zic ei, și ciocnesc un pahar de șampanie. Am ciocnit, dar nu am băut. În cazul meu, șampania cauzează o derapare ușoară pe gheață, o patinare mai puțin elegantă spre noul an. Bulbucii, meniți să se topească ca niște perle cristaline pe limbă, pișcă, iar gustul acidulat mă face să mă strîmb de fiecare dată. N-am vrut să alunec spre 2021 cu o față crispată, ochii semi-închiși, și buzele țuguiate, într-un sărut forțat.

De fapt, înainte de 45 î.Cr, cînd Iulius Cesar a introdus calendarul iulian, și 1 ianuarie a marcat începutul noului an, în cinstea lui Ianus, zeul roman cu două fețe, una privind spre trecut, cealaltă spre viitor, romanii făceau trecerea în noul an în martie, sub auspiciul lui Marte, zeul războiului, dar și un gardian agricol. Se sărbătorea fertilitatea primăverii, renașterea naturii, lumina. Noul an era obîrșia, punctul de pornire al muncii agricole, ce azi s-ar traduce în plănuire, în determinarea cu care stabilim rezoluțiile pentru anul ce urmează. O îndeletnicire ușoară, no stress. Inventivitatea cu care le setăm se volatilizează cu fiecare zi, dar dorința noastră de a le duce la capăt se mineralizează în neînduplecarea și rigorismul ei, devine o fosilă de care ne împiedicăm la fiecare abdicație ori clătinare a voinței.

Anul care a trecut, prin măsurile de restricție impuse, ne-a obligat să ne regîndim prioritățile, să ne redimensionăm sinele. Prieteniile adevărate au luat locul celor de conjunctură, familia a devenit fundamentală, aflată mereu în căușul preocupării, grijii noastre. Ajunul anului nou ne-a constrîns să ne esențializăm viața socială, să hotărîm cu cine merită să sărbătorim. Să răspundem la clasica întrebare: ce carte (adică prieten) ai lua cu tine pe o insulă pustie? Pentru că asta e viața noastră acum, o insulă. Eram înconjurați de ființe umane, vacarmul vieții, și, dintr-o dată, liniște, răzbate doar o șoaptă, un zumzet de voci, un freamăt de viață. Sîntem confuzi, mîhniți, demoralizați de lipsa alegerii. Mergem bîjbîind, în incertitudine. Tradiția budistă tibetană ne încurajează să ne retragem în singurătate, să ne transcendem mintea și să privim în adîncurile ei. Acum ar fi momentul propice. Doar că nu e și, de altfel, nici nu prea avem chef. De ce? Pentru că așa cum ar spune Heidegger, fără a fi întrebați, am fost aruncați în această lume, care este acum o insulă socială. Sîntem un pion în jocul hazardului.

Există însă un viciu care, în perioada asta, a căzut într-o stare letargică, într-un fel de inerție metafizică. Invidia, rîvnirea posesiilor celuilalt, clipelor trăite de el, care mereu le împing pe ale noastre în umbră, devenea inflaționară odată cu postarea pozelor de Revelion. Pixelii săreau vertiginos, și detaliile pozelor împreună cu ei. Observai machiajul perfect, hotelul scump, prietenii cool. De data asta, invidia a șomat. Cu toții sîntem parte a aceleiași lumi restrînse, mărginite de neprevăzut. Urările de an nou au fost însoțite de cîte o poză răzleață, pe ici și colo, preponderent din trecut, îmbibată de nostalgia călătoriilor. Madeleine-uri proustiene pe Facebook, Instagram, WhatsApp, cu un colorit variat. Dar statice, încremenite în momente dispărute, cînd totul era mai bine. Am dat like din solidaritate, fără să mai cădem în capcana de a pune în balanță lucrurile bune din viața celuilalt și lucrurile rele din viața noastră, și apoi să ne necăjim de ce existența noastră nu trage la cîntar. Am căutat similitudinile dintre noi, mai degrabă decît ceea ce ne desparte. Realitatea a devenit mai vie, imaginarul mai searbăd, mai decolorat. Poate că începem să conștientizăm acum ceea ce Betrand Russell ne-a zis, că, în cele din urmă, invidiem de fapt o născocire a imaginației noastre, ce ne distrage atenția de la plăcerile reale, care se află în imediatitatea noastră. Zicea că Napoleon l-a invidiat pe Cezar, Cezar pe Alexandru Macedon, iar acesta pe inexistentul Hercule.

Și așa, poate cu toții, din lipsă de comparație și secătuiți de imaginație, am alunecat mai ușor în noul an.

Sursa foto: flickr