Bogatul spital englez

6 septembrie 2020
Bogatul spital englez jpeg

Înainte de a părăsi România am tot studiat sistemul medical din Anglia, încercînd să înțeleg ce mă așteaptă. Încercînd să văd cum urma să sparg blocada și să mă introduc în sistem, eu, o biată emigrantă fără nici un ban. Și chiar fără nici o slujbă. Cercetările le-am făcut pe google, unde altundeva?! Părerile erau împărțite. Sistemul, NHS-ul era gratuit, dar existau și asigurări de sănătate. Hm. Unul dintre cele mai bune din lume, dar o grămadă de români se plîngeau pe forumuri că au stat cu orele prin sălile de așteptare și au fost tratați numai cu paracetamol. Că pentru o vizită la specialist trebuie să aștepți șase luni. Adică faci o criza de fiere și ajungi la ecograf după ce ai dat ortul popii. Dar totuși spitalele sînt nemaipomenite, doctorii buni, tratamentele inovatoare sau standardizate. Ce mai calea-valea, nu mai știam ce să cred și aveam senzația că urma să joc alba-neagra și să trag ce loz oi trage. Urma să joc chiar cu sănătatea mea. La ruleta rusească. Oricum, mi se părea dubios de-a dreptul să îmi permit să cred că au să se ocupe de mine așa de-aiurea, fară nici o asigurare. Nu eram obișnuită să cred ceva pozitiv despre puterile statului și despre orice posibilă dorință a lui de a-și ajuta cetățenii. În cetatea mea statul fluieră privind în altă parte cînd vreun cioban mioritic cade la pămînt, atacat de vrăjmașii lumii și ai vieții.

În concluzie, prevăzătoare, mi-am făcut toate vizitele medicale înainte de a pleca, la clinici private, tomografii, examinări și analize. Private pentru că nu aveam de gînd să mă rog în genunchi la sistemul de stat și nici nu aveam timp pentru asta. Mi-am adunat, ca o furnică, tratamentul pentru un an de zile, spunîndu-mi că după un an fac o vizită în România și îmi refac proviziile. Chiar mi-am făcut programări în Cluj pentru anul 2021. Apoi, bine blindată și înfășurată în mantia fermecată a pilulelor albe, am plecat spre țări străine. Ca o pasăre călătoare un pic nebună. Cu inima strînsă. Că așa-i omul, nu știe ce-l paște după colț. Iar aici era ditamai colțul. Puteam să dau cu capul rău de tot și chiar să dau colțul. Plus că văzusem prea multe filme americane cu spitale și asigurări. Unele din preferatele mele.

După ce am stat liniștită vreo săptămînă, să-mi revin după traumele drumului, am purces la atac. Din frumosul living înflorit în lumina răsăritului, zîmbind către pozele părinților mei, care mă veghează de pe un raft cu propriile lor zîmbete, am intrat pe google, m-am logat la clinica arondată zonei și am completat formularul. Am apăsat pe butoul de trimitere. Apoi am așteptat.

În mai puțin de 24 de ore am fost sunată să mi se mai ceară  informații și să fiu rugată, da, ăsta e cuvîntul, rugată să merg la clinică pentru a-mi duce dosarul medical. Din fericire tradus în România de către prevăzătoarea de mine. Zis și făcut. Au urmat mai multe telefoane. Doamna doctor vrea să mai fac o analiză, care lipsește la dosar. Sînt liberă în data cutare, îmi convine ora? Eu, da și da. Că doar nu eram nebună să zic nu. Am primit apoi email cu programarea și un mesaj telefonic să nu uit de ea.

Cu șapte minute înainte de ora fixată am sunat la interfonul clinicii. O asistentă drăguță m-a întîmpinat din ușa cu „my lovely” și așa a ținut-o pînă am plecat. Eram „minunata” ei, chestie spusă cu accent dulce englezesc, cu silabele rotunjite și încărcate de farmec și bună dispoziție. Nu pot să descriu plăcerea pe care am simțit-o în tot timpul consultației, respectul și prietenia pe care le-a revărsat asupra mea ca un șuvoi cristalin de voioșie și dulceață. La un moment dat, printre „my lovely” și zîmbete am vrut să mă ciupesc pînă la sînge să văd dacă sînt trează. Pur și simplu mă simțeam brusc transformată într-o minunată a lumii și mie însămi nu mi se părea că sînt reală. Prea eram de soi. De viță regală, sînge albastru curat. Eu!

Am plecat după o ultimă revărsare de drăgălășenie, urîndu-ne reciproc și entuziast să avem o zi bună în continuare. Am ieșit din clinică și am izbucnit în plîns. Avusesem cea mai minunată „recoltare de probe” din viața mea. Cristi s-a speriat, „De ce plîngi?!” „De frumusețe și povara indescriptibil de dulce a frumuseții”, i-am răspuns printre suspine. Cred că a luat-o ca pe o manifestare a temperamentului meu artistic, uneori exagerat de sensibil.

După această analiză, un alt telefon de la clinică. Am fost trimisă la un specialist de la Spitalul cutare royal, doresc să merg?! Daaaa. La toate răspundeam da. Cum să nu?! Mă duc peste tot. De bună voie și nesilită de nimeni. După două zile, a sosit prin poștă un plic cu programarea. Pe numele meu. Plus email și mesaj telefonic. Cu aceeași programare. Nici să fi încercat cu tot dinadinsul nu puteam să uit. Mai ales că toate mesajele au fost repetate chiar cu o zi înainte de ziua cu pricina.

Și iată-mă în fața unui mare spital londonez, cam tremurînd, căci la ultima verificare pe care mi-o făcusem eram tot o emigrantă fară slujbă și cu sănătatea în posibile pioneze. Doar posibile, dar nu se știe niciodată. Ale vieții valuri. Mă pipăiam în detaliu și eram doar o cenușăreasă. Nimic altceva.

Momentul adevărului. Intru, cu masca bine instalată pe figură. Doi paznici care mă roagă să mă dau cu dezinfectant. O zonă mare cu cinci ghișee unde poți cere informații. Sînt îndrumată spre etajul unu, un sistem în lanț, plin de zîmbete și de amabilitate,  mă simt că o ștafetă victorioasă predată de la unul la altul pînă ajung în sala de așteptare. Stau pe un scaun cu urechea ciulită să nu-mi pierd numele în caz că va fi strigat într-o varianta ultrastîlcită de să nu-l recunosc nici eu. Pe un perete, un anunț: „Ne cerem scuze dacă așteptați. O programare poate să se decaleze cu maxim 15 minute.”

Hm, s-o văd și pe asta. Intru în bucla mentală cu care sînt atît de obișnuită. Așteptarea. Odată am așteptat 5 ore la o clinică unde aveam programare. Liniște, curățenie, impecabil. Doctorii nu au halate, sînt îmbrăcați obișnuit, din cînd în cînd iese cîte unul, ia fișa din mîna asistentei și strigă cîte un nume. Exact 12 minute am așteptat. O doamnă doctor plină de amabilitate îmi pune întrebări, se uită peste foile mele medicale, o rog să vorbeasca un pic mai rar, încă nu m-am obișnuit cu dialectul londonezilor și își cere mii de scuze. Culmea! Aici lumea spune întruna „sorry”. Cîte scuze pot să-și ceară pentru orice, te doare capul tău de războinic încercat din greu în bătăliile cu strigăte și nervi. Desfășurate pe meleagurile natale. Unde propriul meu medic, la care mergeam de jumătate de an a urlat la mine să nu mai îndrăznesc să vin la ea fără programare. Și că nu-mi face analizele pentru operația care avea loc peste două zile. Nu vrea să mi le facă și gata. De ce nu mi-am făcut programare pentru analize? Degeaba îi spuneam că abia cu o seară înainte fusesem anunțată de la Cluj să mă prezint la operație. Lupta s-a terminat cînd am urlat și eu la ea că are un caracter infect. Apoi am bocit, dar am învins. Frumos. Bătălii cu pumnii și picioarele, cum vă spuneam.

Îmi revin, mă scutur, sînt în fața acestei doamne doctor din Londra, care îmi spune „sorry” și îmi vorbește cu atîta blîndețe. În cele din urmă îmi recomandă un anume tratament. Dar, ca să fiu eu sigură, merge să se sfătuiască cu echipa. Și s-a dus, lăsîndu-mă cu gura căscată. Eu nu avusesem nici o nesiguranță. S-a întors, zîmbind mulțumită, echipa era de acord. Dar dacă eu, totuși, sînt încă confuză, ea poate să convoace o echipă medicală și încă un set de analize ca să mă limpezească. Abia am reușit să  mă adun laolaltă în urma șocului profund indus de propunerea ei aberantă și să grăiesc în frumoasa limbă englezească (nu londoneză, să se înțeleagă!) că sînt foarte limpede și am deplină încredere. Și chiar aveam. Apoi m-a și consultat. Nu s-a grăbit deloc. M-a rugat să îi pun întrebări, orice doresc. M-am simțit ca la școală, ce naibilui de întrebări să pun, nici un alt doctor nu mă mai rugase așa chestie ciudată. Cu ultimele rămășițe de inteligență, am întrebat-o cînd voi face următoarea ecografie. Exact peste un an, a zîmbit ea dulce. „V-am programat deja.” Sfinte! „Și cum procedez?!”, m-am bîlbîit uimită, aproape nemaiștiind să adun silabă lîngă silabă. „Doar veniți aici la recepție și vă spuneți numele”. Peste un an! Îmi spun doar numele! În cele din urmă am plecat, cu ea conducîndu-mă pe culoar. Mă așteptam să se întîmple ceva negativ în orice clipă. Expectanța românească. Fatalitatea. Poate urma să mi se pună în brațe factura. Dar nu. Nimic. Totul gratis. Eu, proaspăt sosită din Petroșani, consultată în Royal Free Hospital. For free. Cu cîtă amabilitate și grijă. O, la, la.

Ce  înseamnă un spital bogat! Își permite să-i îmbrățișeze pe toți sărăcuții. Cum ar putea săracul spital român să facă asta?!

Acasă, am intrat pe contul meu de la clinică. Acolo era jurnalul meu medical. Puteam să studiez toate cele. Documente, ce spuseseră doctorii, analize. Și, proaspăt sosită, trona scrisoarea medicală din ziua respectivă. Am citit-o cu grijă. Dacă aș fi fost o persoană mai slabă de inimă aș fi lăcrămat ca în fața unei scrisori de dragoste. Începea foarte reverențios cu „Am consultat această lady...” Lady. Eu eram aceea. Era o scrisoare lungă și detaliată care m-a umplut de mulțumire veșnică. Era clar că ne înțeleseserăm foarte bine. Știa totul despre mine și înșirase povestea de-a fir a păr. „Good job”, mi-am zis. Și acum ce mai urmează?

În ziua următoare, nerăbdătoare, mi-am consultat din nou jurnalul de la clinică. Ca pe o carte fascinantă de călătorii. Înnebunisem. Aveam ca program de lectură zilnică propria mea sănătate. Hei, chestie nouă. Apăruse rețeta mea, prescrisă de GP. Adică de medicul de familie, la recomadarea specialistului. Măi să fie. Am dat click. Mi-a apărut mesaj. În două zile puteți să vă ridicați rețeta de la farmacia cutare.  Gata, sînt în sistem. În decurs de aproape două luni intrasem în sistemul medical britanic.

Primită cu grație și cu „my lovely”. Numită „lady” și tratată cu respectul cuvenit.

Ceea ce mă nedumerește complet și definitiv e că nu am dat nici o ciocolată. No bribe. Nici o mită, mai pe românește.

Asta chiar mă zăpăcește. Rău de tot.

Și ce o să fac acum cu toate abilitățile mele de încercat războinic carpatic?! Aici, în țara lui „Sorry”?!

23 JPG
Halloween cu veselie
Ar fi fost simpatic să mă fotografiez zîmbind lîngă dovleacul cioplit, cel ales de Iris. Păream frați.
20231026 111623 jpg
O cronotopie atonită
Cînd ai mers ultima dată prin codru, pe jos, în susul unui izvor, fără să aștepți să mai treci vreo punte, lăsînd lumea și ale ei pe malul celălalt?
image png
Umbra morții peste Israel
Unde am greșit? Căci undeva s-a greșit grav.
image png
Scurte observații despre șampania făcută sifon pornind de la unele „Pagini bizare” de Cosmin Ciotloș, din Dilema veche, nr. 1015, septembrie 2023
Urmuz nu era menșevic, mai degrabă nu era îndrăgostit de Lizica Codreanu, mai degrabă nu citea/ cita din Fundoianu etc. etc.
20230505 112507 jpg
După treizeci de ani. Orașul de pe Bega
Ca tot românul însetat de cultură în anul de grație 2023, am pornit-o și eu, acum o săptămînă, către orașul culturii europene, Timișoara.
Présidence Française du Conseil de l'Union Européenne 2022  The French Presidency of the council of the European Union 2022    51827990636 jpg
Merită semnat „Manifestul pentru pace”?
Manifestul va duce la discuții aprinse în Bundestag și se va lăsa cu urmări politice greu de prevăzut în economia de război a politicii interne germane.
index jpeg 3 webp
Interceptări în numele „adevărului“?
Cazul de la Frăsinei, cu finalul acesta mi-a lăsat un gust amar. Gustul înfrîngerii asupra rostului la care sîntem chemați, fiecare din noi.
IMoroianu jpg
De Crăciun, fii mai bun!
Reflectăm imagini de Narciși îndrăgostiți și înduioșați de propria mortalitate de care Isus sărbătoritul este dator să ne izbăvească
Last photo before the game with Gheorghe Hagi jpg
Hagi vs. Mutu sau despre respectul datorat adversarului
Apoi, cu politica speculativă a lui „dacă” şi a lui „poate”, atît de dragă mioriticului, nu vom ajunge nicăieri.
640px British museum greatcourt jpg
Activismul anti-petrol în muzeele europene
Marile companii petroliere au căutat, de-a lungul timpului, să-și asocieze imaginea cu acțiuni caritabile, dar mai ales cu instituții culturale.
AV jpg
Din nou despre claritatea morală
Pretenția „clarității morale” se întemeiază nu doar pe o logică bivalentă, ci și pe principiul terțului exclus (pe care bivalența singură nu-l presupune).
George Cornila jpeg
O preascurtă istorie a vergeturilor
Perfecțiunea rămîne o iluzie pentru că este redefinită o dată la cîțiva ani.
Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.