Ancora imparo

26 martie 2021
Ancora imparo jpeg

Încă învăț. Cred că învățătura nu se termină niciodată. Cum ar putea?! Dacă și marele Michelangelo, ajuns la venerabila vîrstă de 87 de ani a spus asta, cum aș putea eu mă opun?!

Că o fi spus, că n-o fi spus, ce importanță are?! Ar fi putut să o spună, i s-ar fi potrivit mănușă.

Așa că, în fiecare dimineață, cînd deschid ochii, îmi spun și eu „Ancora imparo”! Ei, nu chiar, dar aș putea. Pentru că, evident, se întîmplă. Mi se potrivește și mie mănușă. O să scriu altădată despre asemănările evidente dintre mine și marele om. E un subiect prea amplu pentru a putea fi discutat aici.

Învăț de cîte ori gătesc ceva nou, de cîte ori potrivesc ingredientele cu aere de alchimist străvechi. Oricum îmi place să-mi dau aere. Azi am făcut gnocchi, din făină de migdale și mozzarella, au ieșit ceva de neimaginat, sînt buni, buni, pînă la limita periculosului (practic, trebuie să recunosc că a fost o muncă de echipă, eu am găsit rețeta și soțu’ a pus-o în aplicare, ce, el nu trebuie să-nvețe?!), dar mereu încerc tot felul de rețete și acest gen de învățătură e absolut satisfăcător. 

Învăț toată ziulica alte și alte cuvinte englezești, parcă e un sac fără fund, oamenii ăștia nu au avut ce face atîta amar de vreme, pe insulița asta ploioasă, decît să bea ceai și să inventeze combinații de litere cu duiumul, grămezi de sinonime și zece mii de sensuri pentru același cuvînt. Probabil nu voi termina în această viață cu ele, dar mă străduiesc. Ce altceva să fac, dacă asta vreau să fac.

Învăț despre mine, nu mai contenesc, mereu aflu lucruri noi și-ntruna mă minunez: „Cum, și asta sînt tot eu?!” Cobor prin labirinturile scoicii, adînc și adînc, și fac popas tot din trei în trei metri să mă obișnuiesc cu noile descoperiri, să le asimilez. Ba un Minotaur la un popas, ba un păianjen cu picioare păroase, ba o pajiște înflorată în verde de lumină. Tot eu, un amalgam deseori indigest, cu care încă nu m-am obișnuit. Uneori o zînă luminos transparentă, cu zîmbet dulce, alteori o zgripțuroaică șchioapă, cu zîmbetul strîmb. Sap și colind printre meandre și nu se termină niciodată. Destul de interesant, totuși.

Mă trezesc în fiecare zi și știu că va trebui să învăț încă o dată cum să fac față. Cum să înfrunt provocările vieții, cum să mă descurc fără să mă pierd. Și uneori chiar mă pierd. Nu mai știu nimic, ca un copil uitat pe o stradă pustie. Nici unde mi-e casa, nici unde mi-e locul. Nici cine sînt. Sau ce vreau. Plîng un pic, rătăcită, apoi aștept un pic. Pînă la urmă, apare cineva sau ceva care mă îndrumă. Sau eu însămi apar de după vreun colț și-mi arăt singură calea. Cerul se luminează, uite drumul meu, știu cine sînt. Dacă există oameni care întotdeauna știu unde se află și care le e direcția, sînt gata să îi privesc uluită, plină de admirație. Eu îmi pierd busola la intervale regulate. Cel puțin așa pare. Brusc, steaua nordului începe să arate într-aiurea și nu mai găsesc sudul, nici frumoasa lui lumină. Mă învîrt de colo pînă colo, ca o barcă aruncată de valuri în treișpe părți diferite și țărmul nu e niciunde. Apoi stelele se aliniază și plutesc iar, clar și netulburat, înspre țărmul ascuns sub lumina răsăritului și a apusului laolaltă.

Învăț continuu ceva pe laptopul meu. Eram complet novice cu cîțiva ani în urmă, nici acum nu sînt vreo mare specialistă, doamne feri, dar niște chestii în Word mai știu, ba chiar pot să țin ore decente pe Zoom sau pe Skype (chestie aprofundată de cînd cu virusul). Uneori mă învață copiii, facem schimb de cunoștințe, eu le spun de prezentul perfect continuu, ei mă ghidează pas cu pas cum să schimb background-ul sau mai știu eu ce alte chițibușuri tehnologice. E o evoluție aici de care sînt tare mîndră, așa, pentru mine, nu mă gîndesc să ies în lume cu informația asta măreață, îmi dă clasă orice copilaș. Dar pentru mine, în sinea mea, de ce nu?! La o adică, mă laud cu ce vreau eu și ce-mi cade bine.

Am învățat în ultimul an cum se trăiește în pandemie, cum se părăsește țara unde te-ai născut, cum se aruncă certitudinile-ziduri de apărare, se aruncă atît de departe încît nu le mai vezi niciodată, și ce dacă?!, și cum se trăiește fericit în ipostaza unei frunze luate de vînt. Dansînd cu vîntul, alergînd odată cu el, zburînd sau căzînd în pași de vînt. Am învățat cum se trăiește în casă, fără călătorii uluitoare prin alte țări, fără oameni care să îți bată la ușă (bat cei de la delivery și poștașul, dar ei nu se pun), fără petreceri și fără mese întinse pentru tot neamul. Cum să mă asigur cînd trec strada privind întîi spre dreapta, asta după ce 50 de ani am privit spre stînga, am învățat cum să fiu mereu calmă și politicoasă și nimic să nu mă irite, să le accept blînd pe toate și să nu cred că mi se cuvin. Învăț în continuare cum să scap de spiritul cîrcotaș si de senzația copleșitoare a conspirației universale, învăț cum se păstrează viu spiritul descurcăreț al românului și aflu tot mai multe despre felul în care românul din mine nu se lasă biruit. Nici de hoardele de turci, nici de pandemii, nici de lipsa certitudinilor. Sau de alte dezastre pe care aș putea să mi le imaginez. Să le exagerez sau dramatizez.

Imediat o să învăț cum se caută o slujbă, cum se merge la interviuri, cum se fac noi prieteni și cum să mă adaptez la tărîmuri necunoscute. Cum să vibrez pe strunele acestui imens oraș al lumii. O să învăț să trăiesc pe aceste meleaguri noi. Fără mască. Pînă acum am stat mai mult în casă. M-am furișat un pic afară, doar așa, tatonînd, ca un arici fragil, gata să se ascundă la cea mai mică amenințare. Dar în curînd se vor deschide toate porțile și atunci, zdup, afară! Abia aștept, deja îmi pierd răbdarea, zău așa.

Nu există moment în care să nu învăț că frumusețea lumii e nesfîrșită și mereu străbătătoare prin neguri. Indiferent care sînt ele. Copaci înfloriți, spumă de zmeură aruncată spre înaltul cerului, curcubeie arcuite în dansuri fluide și vînt învîrtejit prin iarbă, ciripit de păsărele și căței jucîndu-se, toate conectate într-o limpezime de cristal care-ți aurește inima, toate oaze de apă vie pe drumul care duce spre bucurie. O bucurie extatică, opritoare de timp. Totul e atît de frumos de-ți stă timpul-n loc.

Învăț, în orice clipă, cum să îmbătrînesc. Cum să mă adaptez vieții trăite cu trei perechi de ochelari, pentru tot felul de distanțe. Uneori plec în lume cu ochelarii de apropiere și atunci tot ce mă înconjoară se încețoșează pînă la dispariție. Întind mîinile înainte și pipăi pereții invizibili ai drumurilor, culorile estompate ale firii. Învăț cum să-mi înțeleg genunchii scîrțîitori și felul în care elasticitatea devine cumva o amintire. Mă uit drept în ridurile cristalizate pe pielea fină și învăț cum să-mi accept fragilitatea. Trecerea. Dar, mai ales, învăț cum să nu îmbătrînesc. Cum să nu mă las în această luptă cu timpul. Cum să pășesc curajos înainte cu trei perechi de ochelari și cum să rîd pentru a compensa nesiguranța acestei alergări spre înainte. Un „înainte” de o lungime anume ce va trece lin apoi într-un alt înainte. Rîsul e o lecție importantă și îl exersez în fiecare zi. Toată lumea știe, doar prin repetiție se ajunge la a ști. Și vreau să știu. Cum rîsul chiar oprește timpul.

Nu știu la ce învățătură se referea Michelangelo, dar mie mi-e de ajuns asta. Nu cred că aș putea face față la mai multă. Am și eu limitele mele. Om sînt.

Mă duc să mai învăț ceva.

Foto: flickr

23 JPG
Halloween cu veselie
Ar fi fost simpatic să mă fotografiez zîmbind lîngă dovleacul cioplit, cel ales de Iris. Păream frați.
20231026 111623 jpg
O cronotopie atonită
Cînd ai mers ultima dată prin codru, pe jos, în susul unui izvor, fără să aștepți să mai treci vreo punte, lăsînd lumea și ale ei pe malul celălalt?
image png
Umbra morții peste Israel
Unde am greșit? Căci undeva s-a greșit grav.
image png
Scurte observații despre șampania făcută sifon pornind de la unele „Pagini bizare” de Cosmin Ciotloș, din Dilema veche, nr. 1015, septembrie 2023
Urmuz nu era menșevic, mai degrabă nu era îndrăgostit de Lizica Codreanu, mai degrabă nu citea/ cita din Fundoianu etc. etc.
20230505 112507 jpg
După treizeci de ani. Orașul de pe Bega
Ca tot românul însetat de cultură în anul de grație 2023, am pornit-o și eu, acum o săptămînă, către orașul culturii europene, Timișoara.
Présidence Française du Conseil de l'Union Européenne 2022  The French Presidency of the council of the European Union 2022    51827990636 jpg
Merită semnat „Manifestul pentru pace”?
Manifestul va duce la discuții aprinse în Bundestag și se va lăsa cu urmări politice greu de prevăzut în economia de război a politicii interne germane.
index jpeg 3 webp
Interceptări în numele „adevărului“?
Cazul de la Frăsinei, cu finalul acesta mi-a lăsat un gust amar. Gustul înfrîngerii asupra rostului la care sîntem chemați, fiecare din noi.
IMoroianu jpg
De Crăciun, fii mai bun!
Reflectăm imagini de Narciși îndrăgostiți și înduioșați de propria mortalitate de care Isus sărbătoritul este dator să ne izbăvească
Last photo before the game with Gheorghe Hagi jpg
Hagi vs. Mutu sau despre respectul datorat adversarului
Apoi, cu politica speculativă a lui „dacă” şi a lui „poate”, atît de dragă mioriticului, nu vom ajunge nicăieri.
640px British museum greatcourt jpg
Activismul anti-petrol în muzeele europene
Marile companii petroliere au căutat, de-a lungul timpului, să-și asocieze imaginea cu acțiuni caritabile, dar mai ales cu instituții culturale.
AV jpg
Din nou despre claritatea morală
Pretenția „clarității morale” se întemeiază nu doar pe o logică bivalentă, ci și pe principiul terțului exclus (pe care bivalența singură nu-l presupune).
George Cornila jpeg
O preascurtă istorie a vergeturilor
Perfecțiunea rămîne o iluzie pentru că este redefinită o dată la cîțiva ani.
Dă ce? jpeg
Dă ce?
Chiar o să ajungem să facem efortul ăsta de pocire a limbii ca să fim în rîndul lumii?
Mîinile mele împletite jpeg
Mîinile mele împletite
Zeci de ani, mîinile mele diferite ce s-au împletit cruce într-un legămînt al frăției au fost mereu paznici de încredere ai drumurilor bune.
Puțin tei și caramel jpeg
Puțin tei și caramel
La pas prin Oxford, nu i-am văzut spiralele răsucite spre cer, nici garguii străjuind fiecare zid, i-am văzut culoarea.
Înapoi la grădiniță jpeg
Înapoi la grădiniță
„Ce faci dacă un copil îl mușcă pe celălalt?!” Sfinte Sisoe! Ce e cu întrebarea asta?!
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei jpeg
Încălzirea climei poate duce la înghețarea Europei
Clima Europei, a celei apusene în primul rînd, se va răci brusc, într-un interval de timp uluitor de scurt, de 20-30 de ani.
Din lac în puț jpeg
Din lac în puț
Agenția britanică de echivalare a studiilor mai avea nevoie de un act înainte de a se hotărî dacă să îmi acorde sau nu QTS-ul, statutul oficial de profesor.
Imaculata concepție jpeg
Zgîlțîieli, interviuri și porunca „să nu atingi”
Un liceu uriaș, unde se intra numai pe bază de verificare strictă și unde am avut 5 ore, la copii între 12 și 17 ani.
Estetica, încotro? jpeg
Estetica, încotro?
Creația a fost înlocuită cu ingeniozitatea. Au uitat că munca este muncă și numesc asta creație.
Curajul din palmă jpeg
Curajul din palmă
Nu mai eram nimeni. Nu mai eram doamna profesoară, respectată de un întreg oraș.
O voce emblematică a radioului jpeg
O voce emblematică a radioului
Vocea lui a jucat rolul de instanţă magică, aptă a preschimba cuvintele rostite în reprezentări instantanee. Îl avantajau timbrul, dicţia limpede, fluenţa şi o anumită eleganţă a rostirii.
Whitby, adoratul jpeg
Whitby, adoratul
Aceștia nu sînt pescăruși, sînt bătrîne suflete vikinge.
N o să fiu niciodată jpeg
N-o să fiu niciodată
Sînt doar roluri în care imaginația mea m-a pus cu mult drag, puneri în scenă care mi-au produs multă bucurie.

Parteneri

Trump Israel EPA
Îi va da Trump undă verde lui Netahyahu pentru un război cu Iranul? Analist: „Ar însemna implicarea SUA în război, ori el a zis că aduce pacea”
Dacă Trump îi dă undă verde lui Netanyahu pentru un război cu Iranul, asta ar însemna o implicare directă a SUA în conflict, ceea ce vine în contradicție cu unul dintre pilonii campaniei electorale a republicanului, spune experta în relații internaționale Ioana Constantin Bercean.
racheta intercontinentala rubeja/ FOTO: defence.mgimo.ru
Putin mizează pe imagine amenințând cu o rachetă veche sub o denumire nouă. Specialiștii nu sunt impresionați
Racheta Oreșnik a Rusiei nu este atât de nouă precum susține Vladimir Putin.
Jorge Tamayo de la Harvard vorbeste despre AI la UBB jpg
Avertismentul unui economist de la Harvard cu privire la revoluția AI: „Un miliard de oameni trebuie să se recalifice în următorii 5 ani”
Jorge Tamayo, cadru didactic asociat la Universitatea Harvard, a vorbit în cadrul unei prelegeri la UBB despre impactul Inteligenței Artificiale asupra pieței muncii. Concluzia lui este că dacă nu vrem să ne pierdem slujba din cauza AI, va trebui să fim pregătiți să ne recalificăm din 3 în 3 ani.
bulgaria saracie jpg
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
Românii sărăcesc într-un ritm accelerat din cauza inflației care e folosită de stat pentru a umple „găurile” bugetului. Economistul Radu Nechita explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, de ce statul și Banca Națională nu iau nicio măsură concretă pentru a stăvili creșterile de prețuri și inflația.
Ras Al Kaimach Sursa wikipedia jpg
Cele mai căutate vacanțe exotice de sărbători. După Dubai și Abu Dhabi, încă un emirat îi încântă pe români
Orientul Mijlociu a devenit tot mai accesibil în ultimii ani pentru românii aflați în căutarea destinațiilor exotice de vacanță. După Dubai și Abu Dhabi, și emiratul Ras Al Khaimach s-a numărat printre preferințele celor care au căutat sejururi de sărbători.
telefon public 0 jpeg
Strămoșii telefoanelor mobile, la mare căutare printre români. Cât au ajuns să coste după ce au fost abandonate
Vechile telefoane publice cu monedă, folosite până la apariția telefoanelor mobile, au ajuns din nou la mare căutare. De această dată, colecționarii sunt cei interesați de ele și sunt dispuși să bage mâna adânc în buzunar pentru a obține unul.
Foto 9  Ion Iliescu si Bill Clinton jpg
Povestea controversată a primului președinte din istoria României. Protejat al Anei Pauker, fiul de ilegalist școlit la Moscova, în luptele pentru putere cu Ceaușeștii
Ion Iliescu a fost primul președinte din istoria României. A avut o copilărie zbuciumată, a fost școlit în URSS, era protejat de Anna Pauker și a încercat să-l dea jos pe Ceaușescu cu cinci ani înainte de Revoluție. A avut două mandate ca președinte și două ca senator.
Comuna Nădrag  Foto Primăria Nădrag (1) jpg
Ciocanul din Nădrag, uzina metalurgică din Banat care stârnea zâmbete. Cum a dispărut brusc, după două secole
Înființată în urmă cu două secole, odată cu construcția primului furnal, uzina metalurgică din Nădrag a purtat începând din primii ani de comunism numele „Ciocanul”. A dispărut, definitiv, la sfârșitul anilor '90, când ultimii din cei aproape 2.000 de angajați ai săi au fost nevoiți să o părăsească.
cfr cluj   rapid facebook jpg
Dramatism total în Gruia: Rapid smulge un punct în ultimul minut pe terenul lui CFR Cluj
Cu o victorie, ardelenii egalau la puncte liderul U Cluj.