"Vorbim de standarde europene, dar trecem peste aspecte minimale de civilizaţie"

Publicat în Dilema Veche nr. 261 din 18 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă aş avea aceiaşi colegi, cu siguranţă da. Altfel, a fost o muncă pe care nu cred că aş mai fi în stare să o fac, din punct de vedere fizic. Îmi înregistram cursurile pe reportofon şi, cînd ajungeam acasă, le transcriam în Braille, lucrînd pînă noaptea tîrziu. Era, desigur, o soluţie incomodă, dar profitabilă pentru că parcurgeam fiecare curs de două ori. Transcrierea dura însă şi cîte cinci ore şi, dat fiind că nu aveam doar un singur curs, pot spune că am avut multe nopţi albe. Nu ai fi putut învăţa direct de pe casetele pe care le înregistrai la curs? Nu. Asta ar fi însemnat să le ascult de la un capăt la altul, or - cum se ştie - la un curs există divagaţii, pauze, timpi morţi. În plus, ceea ce înregistram şi transcriam în Braille - cuvînt cu cuvînt - era pentru mine cea mai sigură bibliografie. Nu aveam garanţia că voi putea citi cu ajutorul colegilor toate cărţile indicate de profesori - puteam doar să sper că aşa se va întîmpla. În privinţa examenelor, profesorii erau îngăduitori şi acceptau să le susţin oral sau, după caz, să scriu în Braille şi să le citesc imediat după ce terminam. Cum nu aveam timp alocat suplimentar, scriam adesea prescurtat, folosind un sistem de abreviere pe care numai eu îl înţelegeam. Cît despre bibliografie, cea mai mare parte am parcurs-o cu ajutorul colegilor care îmi citeau. În plus, am găsit unele cărţi înregistrate la Studioul Cărţii Vorbite al ANR sau, foarte rar, tipărite în Braille. "Pentru orice nevăzător, scrisul şi cititul în Braille sînt vitale" Asta se întîmpla în urmă cu şapte ani. Între timp, au devenit mai accesibile? În privinţa cărţilor vorbite, lucrurile s-au îmbunătăţit. Acum înregistrările nu se mai fac pe benzi sau pe casete magnetice, ci direct în computer, fiind distribuite nevăzătorilor pe CD-uri - în acest fel, calitatea imprimărilor s-a îmbunătăţit, iar cărţile au devenit mai accesibile. Mai nou, Studioul Cărţii Vorbite colaborează cu mai mulţi actori din Bucureşti care citesc, mai degrabă voluntar, poezie - un gen altminteri inabordabil pentru lectori nespecializaţi. Ce se întîmplă însă cu cărţile Braille? Tipărirea în Braille este un proces costisitor şi de lungă durată, iar cărţile sînt uşor perisabile şi voluminoase. Într-adevăr, o foaie A4, în scriere obişnuită, echivalează cu patru pagini şi jumătate Braille. O carte de 200 de pagini, de exemplu, ajunge să aibă, în Braille, două-trei volume. Din păcate, pe fondul dezvoltării tehnologiei - al cărţii vorbite şi al programelor de citire vocală a ecranului (folosite la computere) - se tipăresc şi se solicită din ce în ce mai puţine cărţi în Braille. Eu am însă convingerea fermă că, pentru orice nevăzător, scrisul şi cititul în Braille, independent de un calculator, sînt vitale. Unele volume - de versuri sau de rugăciuni, de exemplu - presupun, după părerea mea, o lectură foarte personală, intens subiectivă, pe care numai Braille-ul o poate oferi. În plus, sînt profesii în care performanţa presupune cunoaşterea alfabetului punctiform. Traducătorii, matematicienii, chiar programatorii nu pot doar să asculte un text citit cu vocea electronică, trebuie să-l şi parcurgă în Braille. În era computerului, s-a ajuns la situaţia în care, în Occident, nevăzătorii care urmează să lucreze în comunicare, cu publicul, au drept condiţie de admitere folosirea activă a alfabetului Braille. Eşti redactorul-şef al singurei reviste tipărite în Braille din România. Cîţi oameni lucrează la o revistă de aproape 140 de pagini Braille, respectiv 35-40 de pagini A4, în scriere obişnuită? Litera noastră are doi redactori, alături de mine fiind angajată, de puţină vreme, Luiza Stavrositu, absolventă de filosofie. Acestora li se adaugă tipografii Braille, lectorii şi corectorii. Împreună am reuşit să depăşim, în ultimă instanţă, un moment "delicat". Hîrtia Braille este un produs cu o densitate mai mare decît hîrtia obişnuită şi este fabricată doar în baza unor comenzi de ordinul tonelor. Guvernul întîrziase să acorde asociaţiei subvenţia prevăzută de lege şi astfel revista era în mare întîrziere. Faptul că, în pofida acestei situaţii neplăcute, numărul abonaţilor nu a scăzut semnificativ, exprimă ataşamentul oamenilor faţă de revistă. În ce constă practic activitatea voastră? Solicităm şi primim materiale pe mail şi prin poştă de la colaboratori din întreaga ţară, le transcriem în Braille şi le redactăm. Scriem, la rîndul nostru, articole, facem traduceri, preluăm materiale pentru nevăzători de interes din presa obişnuită, la care aceştia nu au altfel acces, şi "supervizăm" tipărirea articolelor. Textele sînt dictate de lector şi "scrise" de tipograf pe nişte plăci de aluminiu, în ordinea în care vor apărea în revistă, iar imprimarea pe hîrtie şi multiplicarea se fac prin presare. În fiecare lună, primul articol care ar trebui tipărit este editorialul meu. Acesta întîrzie însă mereu şi, pentru a nu ţine treaba în loc, am găsit o soluţie de compromis. În ce sens? Colegii mei scriu pe matriţă primele şapte pagini, care conţin sumarul revistei şi caseta redacţională. Cum primul articol - al meu! - se lasă aşteptat, scrierea continuă cu pagina 11. Asta înseamnă că editorialul nu ar trebui să fie nici mai scurt, dar nici mai lung decît paginile 8-10. Evident că eu nu reuşesc să satisfac nici această exigenţă de spaţiu! Băieţii scriu cît scriu, constată că nu va încăpea şi, evident, mă cheamă să tai. Şi nu de oriunde, ci din finalul textului -"concluzia raţionamentului"! Iar cenzura lor e necruţătoare! Glumesc, desigur. Întîrzii cu editorialul pentru a avea imaginea de ansamblu a numărului. Din punctul meu de vedere, un asemenea text nu ar trebui să conţină doar o părere pe un subiect la alegere, ci ar trebui să răspundă, să completeze, să dezvolte şi, într-un fel, să dea un sens mai larg materialelor existente în celelalte pagini ale revistei. "Companiile sînt încă reticente în a lucra cu deficienţii de vedere" Crezi că societatea este pregătită să-i scoată pe nevăzători din starea lor strictă de dizabilitate? Nu, din păcate. Asta ar însemna, printre multe altele, şansa de a lucra în meserii la care ei acum doar visează. Orice nevăzător care utilizează computerul ar putea să stea la un birou şi să facă rezervări sau să lucreze în cadrul serviciului de relaţii cu clienţii al firmelor de telefonie mobilă. Din nefericire, companiile - fie ele de stat sau private - sînt încă reticente în a lucra cu deficienţii de vedere. Din această perspectivă, a profesionalizării, o mare problemă a societăţii noastre este, cred, aceea că nu găseşte soluţii de încadrare în muncă a nevăzătorilor cu potenţial intelectual scăzut sau mediu. Aceştia urmează o şcoală de arte şi meserii, dar, odată terminate studiile, nu se mai pot angaja într-o cooperativă meşteşugărească, din cauză că tehnologizarea masivă a înlocuit oamenii cu maşini, mai performante şi mai rentabile din punct de vedere economic. Oamenii termină şcoala şi rămîn şomeri acasă. Sau produc cutii de carton şi perii. ...de care nu mai are nimeni nevoie. La Cooperativa "Munca" din Bucureşti erau peste 1500 de angajaţi înainte de 1990, iar acum sînt sub 100 - din populaţia activă de nevăzători, mai puţin de 10% lucrează. Este un procent extrem de mic care generează o problemă gravă - vorbim de oameni în putere care stau acasă, care nu mai socializează, care se izolează şi care nu mai au nici un viitor. Nu depinde însă şi de disponibilitatea nevăzătorului de a lupta cu propria situaţie? Depinde enorm! Numai că ar trebui să existe şi un climat care să-ţi favorizeze iniţiativele. Vorbim de standarde europene, de aquis-ul comunitar, dar trecem peste aspecte minimale de civilizaţie. Iată, sîntem singura ţară din Uniunea Europeană - excluzînd Cipru şi Malta - care nu are un centru social şi de reabilitare pentru cei ce rămîn fără vedere la vîrste adulte din pricina unor accidente sau boli. Aceşti oameni trec prin drame greu de imaginat, dar nici o instituţie a statului nu îi sprijină. De aceea ANR a iniţiat un proiect de construire a unui centru specializat, dar, pînă în prezent, la el au contribuit doar persoanele cu deficienţă de vedere, familiile şi prietenii lor, prin donaţii ce însumează aproximativ 200.000 de euro. Totuşi, problema este a societăţii româneşti, iar statul ar trebui să perceapă centrul ca pe un obiectiv naţional, nu unul organizaţional. Sportul, o formă firească de comunicare Ca să nu terminăm într-o notă atît de gravă, aş vrea să vorbim despre cele două mari pasiuni ale tale: şahul şi echipa Steaua. Şahul este singurul sport pe care nevăzătorii îl pot practica în condiţii egale de performanţă cu persoanele valide, fiind un mijloc agreabil şi eficient de integrare în societate. De exemplu, un copil fără vedere nu s-ar putea juca cu colegii lui valizi, întrucît majoritatea jocurilor acestora se bazează pe imagine sau pe mişcare. Pentru o asemenea situaţie, şahul este o soluţie salvatoare. În prezent, în România, sînt peste 150 de şahişti nevăzători legitimaţi, implicaţi anual într-un campionat naţional, iar Dacian Pribeanu, cîştigătorul celor mai multe competiţii interne, este al şaselea din lume. Anul trecut, la Olimpiada de Şah pentru Nevăzători desfăşurată în Grecia, la care au participat 42 de ţări, echipa noastră naţională a luat locul 11. Eu nu am jucat acolo, am fost doar în calitate de corespondent. Mi-am recîştigat însă, la finele anului trecut, locul în echipa naţională, aşa încît, la Cupa Mondială care va avea loc anul acesta în Azerbaidjan voi trece de la masa de scris la cea de joc. Tatăl tău, Tănase Dima, a antrenat echipa Dinamo. Tu, ca microbist declarat, ţii însă cu Steaua! Cu Steaua, de cînd mă ştiu! Urmăresc fotbalul cu mare plăcere. Dincolo de frumuseţea în sine a jocului, cred că acest "cel mai important fleac al lumii moderne" - cum l-a numit un scriitor - este şi un valoros factor de socializare. Poate că, în România, în perioada comunistă, fotbalul a fost şi o formă, dacă nu de disidenţă, măcar de rezistenţă sui generis. Tot ce nu puteau înjura oamenii referitor la sistemul în care trăiau, la viaţa pe care o duceau, se revărsa pe stadion, ca reacţie "naturală" la adresa jucătorilor. Acum de ce mai înjură oamenii pe stadioane? Pentru asta ce explicaţie mai ai? Acum...? (rîde) În era globalizării forţate, fotbalul rămîne una dintre cele mai productive şi fireşti forme de comunicare între oameni care nu se cunosc, care provin din ţări, civilizaţii şi culturi diferite. Chiar şi nevăzătorii joacă fotbal, dar într-un cadru mai neoficial şi într-un fel mai special - în sală, folosind o minge cu clopoţei. S-a organizat şi un campionat mondial care a fost cîştigat de Brazilia, cea mai bună echipă, chiar şi cînd vine vorba de fotbal jucat de nevăzători! Cum la nevăzători fotbalul nu se justifică prin nimic - antrenamente, buget, resursele jucătorilor - brazilienii au cîştigat strict datorită unui "ceva" nativ! a consemnat Ruxandra TUDOR

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
“Vreau să schimbăm peisajul cultural precambrian de la noi” – interviu cu Victor STÜTZ
De vreo cinci ani, în patrie se lasă cu site-uri de muzică. De toate felurile şi orientările. Pe cele mai bune le-am deocheat deja in miniseria publicată în paginile Dilemei vechi. Bloguri mii, libertate şi libertinaj de opinie, tot mai mulţi fani ai lumii audio care simt să-şi iscălească propriile impresii şi să le împrăştie în acest extrem de favorabil mediu digital. Cunoscut pentru implicarea lui în variate acţiuni culturale, Victor Stütz lucrează la deschiderea proiectului Avec, un proiect-a
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film  jpeg
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film
Oana Giurgiu a urmat facultăţile de Jurnalistică şi de Drept şi încă din timpul studenţiei a lucrat ca reporter la Tele 7 abc. A fost producător de emisiuni la Atomic TV, Prima TV şi Antena 1, de videoclipuri muzicale şi de evenimente – de la concerte pînă la concursuri de ski extrem. A realizat mai multe documentare şi face parte din echipa care organizează anual Festivalul de Film Transilvania de la Cluj şi Premiile Gopo. Ca producător de film a lucrat la mai multe filme printre care Legături
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr  Nigel TOWNSON, director British Council Romania  jpeg
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr. Nigel TOWNSON, director British Council Romania
Nigel Townson a lucrat mai bine de opt ani în România, în perioada 1989-1997. A colaborat cu Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj ca lector al Departamentului de limbă engleză şi tot aici a pus bazele primului master de Studii Culturale Britanice din România, în 1994. Doi ani mai tîrziu, în 1996, s-a mutat la Universitatea Bucureşti unde a fost timp de 18 luni codirector al masterului de Studii Culturale Britanice de aici.
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă jpeg
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă
– interviu cu Nelu PLOIEŞTEANU –
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Limbajul contabil ar frebui să fie universal – interviu cu Andreia MANEA
Absolventă în 2003 a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Andreia Manea conduce astăzi operaţiunile din Europa de Sud-Est ale celei mai mari asociaţii contabile din lume – ACCA (Association of Chartered Certified Accountants).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Valorile culturale trebuie privite în perspectivă
Institutele străine sînt deja parte firească a peisajului cultural al Capitalei. Printre cele mai iubite şi vizitate se numără Institutul Polonez.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Prin atîtea călătorii, chiar cred că am devenit un cetăţean global”
A făcut trei ani de Matematică, apoi a terminat Limbi străine la Universitatea din Bucureşti (cu un an de studii în Olanda). A lucrat o perioadă în media (printre altele şi la o agenţie de presă din Luxemburg), apoi şi-a fondat propria agenţie de turism. În momentul de faţă Irina Andreescu lucrează ca traducător freelance şi… călătoreşte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
A citi literatură cu voce tare
În mai 1998, s-a prezentat la un concurs organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără să ştie nimic despre postul pe care ar fi vrut să-l ocupe – lector al Studioului Cărţii Vorbite al ANR. În urma probei pe care a susţinut-o – citirea mai multor pasaje din cărţi şi autori diferiţi, prin care i-au fost testate capacitatea de adaptare la diverse stiluri, dar şi pronunţia corectă a unor nume străine – Simona Soare-Ivănescu a convins repede de talentul ei de „cititor“ şi a fost angajată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Etică, biologie şi interese - interviu cu Peter SINGER -
Filozof şi bioetician, profesor la Universitatea Princeton, Peter Singer este unul dintre cei mai controversaţi " dar şi cei mai citaţi " autori contemporani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O mie de oameni la un concert cameral - interviu cu Razvan POPOVICI, director al Festivalului SoNoRo -
A patra ediţie a Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, al cărui director sînteţi, mi s-a părut organizată într-un mod cît se poate de natural....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la cuvinte la imagini - interviu cu Vlad NAUMESCU, antripolog -
S-a născut la Bucureşti, pe 2 ianuarie 1977....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cei care fac instituţiile să meargă sînt oameni - interviu cu Oana MARINESCU, director general în Ministerul Afacerilor Externe -
Oana Marinescu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, a lucrat apoi cîţiva ani ca jurnalist specializat în politică internă, iar între 2000 şi 2004 a fost consilier po...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Călătorii spre "albul pămîntului” - interviu cu Uca MARINESCU, exploratoare -
La doamna Uca Marinescu te uiţi lung şi poţi să declari, aproape în deplinătatea tuturor facultăţilor personale, că o femeie ca ea nu există!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Festivalul de la Gărâna e făcut cu prieteni” - interviu cu Marius GIURA -
Marius Giura este omul care face posibil, de mai bine de un deceniu, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, probabil cel mai important festival ţinut în România....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O viaţă între două meserii - interviu cu Tomas AYUSO, pictor şi maseur -
În Spania, la Clinica Buchinger din Marbella, stabiliment de lux pentru "punerea în formă", una dintre cele mai căutate "proceduri" este masajul....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Lego la grădiniţă - interviu cu Florentina COSTACHE, directoarea grădiniţei LEGO -
Florentina Costache (45 de ani) are în Bucureşti o grădiniţă particulară numită Lego pentru care face de toate: este proprietar, director, administrator, chiar şi şofer....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Detaliul funcţionează ca un
Judecînd după experienţa profesională, poţi spune fără ezitări " poate doar un pic pompos " că Matei Filip este un om "multilateral dezvoltat"....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plîng mereu de ţara lor” -interviu cu Rupert WOLFE-MURRAY, persoană cu multe ocupaţii -
Rupert Wolfe-Murray a absolvit Liverpool University în 1985, a plecat apoi în Tibet, unde a predat engleza şi a scris o carte de călătorii....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Birocraţie europeană şi euro-jargon: o scurtă iniţiere - interviu cu Lucian BRANEA, manager de proiecte cu finanţare europeană -
Este din Piatra Neamţ, deşi certificatul său de naştere a fost emis în Bacău, "într-o zi atipică dinspre finalul zodiei Fecioarei", ne spune Lucian Branea....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
”Trebuie să ai curajul să jonglezi cu regulile” - interviu cu Ana WAGNER, designer -
În 2006, Ana şi Irina Wagner au deschis un conceptstore cu obiecte din porţelan: magazinul Wagner " arte frumoase şi poveşti. Fiecare obiect este decorat după o idee originală şi spune o poveste....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza " o şansă pentru Bucureşti - interviu cu Teodor FROLU
Absolvent al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, în vîrstă de 44 de ani, Teodor Frolu este director general al firmei DC Communication şi partener în alte două companii care se ocupă de str...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Recuperare şi readaptare pentru nevăzători " interviu cu Nadia VOICU, preşedinta Asociaţiei "Trandafirul Negru” "
În 2003, în urma unui diabet şi a unor intervenţii nereuşite la ochi, Nadia Voicu, o studentă din Comarnic, a orbit, total, la 27 de ani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Polul Nord în Antarctica " interviu cu Teodor NEGOIŢĂ, explorator "
Teodor Negoiţă s-a născut în 1947, comuna Sascut, jud. Bacău (cum ţine să sublinieze el însuşi, într-o familie de învăţători). Este primul român care a atins Polul Nord....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Procesele nu sînt ca în filme - interviu cu Cristi DANILEŢ, judecător
Cristi Danileţ este judecător din 1998, specializat în materie penală....

Adevarul.ro

image
Pedeapsă pentru șoferul de 19 ani care a spulberat șase copii pe trecerea de pietoni. Claudiu Nițariu circula cu 140 km/h
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă în procesul în care tânărul Claudiu Nițariu a fost judecat pentru omor, pentru că a spulberat șase copii pe o trecere de pietoni. Una dintre victime a decedat la spital.
image
O familie de „țepari în serie” a fugit fără să plătească din nu mai puțin de şapte restaurante în ultimul an
După ce o familie de opt persoane a plecat dintr-un restaurant italian din Țara Galilor fără să plătească şi patronul a făcut plângere la poliţie, a ieşit la iveală faptul că aceştia erau de fapt „ţepari în serie”.
image
Roșiile românești au ieșit pe piață. Cu cât vând marfa producătorii din celebrul bazin legumicol Matca
Legumicultorii din Matca, județul Galaţi, au scos la vânzare prima recoltă de roşii de anul acesta. Pentru că e prima cultură din acest an şi preţul de plecare din solarii este unul pe măsură: 20 de lei kilogramul.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.