”Trebuie să ai curajul să jonglezi cu regulile” - interviu cu Ana WAGNER, designer -
Şi eu, şi sora mea, Irina, croim încă de mici la povestea asta: pur şi simplu, visam să avem un magazin împreună. Am avut şansa să călătorim mult în ţările din Vest încă din anii facultăţii, iar aceste călătorii au fost ca o gură de aer şi de inspiraţie. În Italia şi în Franţa am înţeles ce înseamnă atenţia acordată detaliilor, în general, în micile manufacturi de diverse produse. La Veneţia, am urmărit cu atenţie ce înseamnă atelierul de creaţie al unui artist şi toate lucrurile care presupun manualitate. Am înţeles că un produs sau un obiect de calitatea şi forma în care acesta este prezentat trebuie tratate cu cea mai mare grijă şi atenţie, de la procesul de producţie pînă la momentul în care oferi clientului produsul respectiv. Şi am mai înţeles că pentru a vinde bine un produs, trebuie să creezi o marcă. Dar, mai cu seamă, am înţeles că se poate. Că ceea ce visăm noi e realizabil, deşi în România nu existau multe exemple pozitive în jurul nostru. Noi aveam această încărcătură pozitivă de informaţie care ne-a dat curaj şi încredere să începem. Cred că marca "Wagner " arte frumoase şi poveşti" îşi atinge uşor-uşor ţinta. De cît timp lucraţi cu porţelanul înainte de a deschide acest magazin? Am început să pictez pe porţelan încă de cînd eram studentă în anul al II-lea, la Academia de Arte "Nicolae Grigorescu", secţia grafică. Într-un fel, a fost ca o joacă, deşi ideea în care am crezut tot timpul a fost că putem aplica pe orice alt tip de suport arta pe care o făceam la vremea aceea. Asfel, hîrtia, pînza, lemnul sau metalul au devenit ceainic, ceaşcă sau carafă de porţelan. Magazinul l-am deschis acum trei ani şi jumătate, în ianuarie 2006, după o expoziţie personală în care am prezentat exclusiv porţelanuri pictate manual. În urma succesului de atunci " am vîndut toate obiectele expuse ", ne-am luat inima în dinţi. A fost dificil să deschideţi un magazin în centrul Bucureştiului? Fizic, a fost greu pentru că ne-am implicat personal în amenajarea spaţiului, dar, altfel, nu pot să spun că a fost ceva dificil în demersul nostru. Dacă ai energie canalizată către ceva la care visezi de mult timp, nimic nu ţi se poate părea greu şi irealizabil. "Hîrţogăraia", care apare de cîte ori mişti un deget în acest sistem, este plictisitoare, dar n-a fost o problemă. Ne doream un spaţiu comercial în centrul Bucureştiului. Iar soarta ne-a adus în Bdul Carol, unde găsisem un spaţiu disponibil pentru închiriat, la acel moment. Aţi pictat pe sticlă, lemn sau pe ceramică; de ce aţi ales, pînă la urmă, porţelanul? Cum l-aţi descrie ca "mediu"? Porţelanul mi-a rămas cel mai drag. Este un material extrem de fin şi de nobil, care implică şi cere un decor plin de minuţiozitate şi detaliu. Am foarte multă răbdare cînd vine vorba de a aplica manual un decor pe un obiect. Şi duc pînă la extrem atenţia pentru detalii în general. Aşa că porţelanul mi-a primit cu generozitate această calitate. Iar relaţia cu acest "mediu" este ca un soi de prietenie puternică care simţi că trebuie cultivată tot timpul şi la care nici vorbă să renunţi vreodată, orice ar fi. Cum arată "viaţa" unui singur obiect din porţelan, de la început pînă cînd ajunge să fie un obiect de artă cu poveste? Ce înseamnă, din punct de vedere tehnic, să pictezi porţelanul? Viaţa unui obiect are legătură directă cu viaţa noastră personală. Orice trăire mai specială, contactul cu natura, fanteziile personale au legătură directă cu ce aşternem pe porţelan. Poveştile spuse pe obiectele noastre sînt, de fapt, semnul vieţii şi numai convenţia ne face să le numim într-un fel sau altul. Obiectele ajung albe în atelierul nostru. Le aducem din diverse locuri unde există tradiţie în producţia de porţelan, atît din România, cît şi din Franţa, Germania sau Ungaria. Decorăm porţelanul printr-o tehnică specială de pictură, cu culori care se ard la 900
