Criza " o şansă pentru Bucureşti - interviu cu Teodor FROLU</i>

Un oraş nu este modelat doar de arhitecţi. De fapt, tuturor "orăşenilor" ne pasă de aceste lucruri, dar în feluri diferite. Unora le pasă de oraş, privindu-l ca un business, şi se gîndesc cum să stoarcă din el cît mai mulţi bani, ceea ce nu este un lucru rău, dacă este pus într-un format corect de dezvoltare. Există o a doua categorie mare, aceea a nostalgicilor care oftează tot timpul după amintiri şi care văd salvarea oraşului printr-o întoarcere la trecut, ceea ce iar nu este posibil. Nostalgici ai perioadei interbelice sau ai comunismului? Ai trecutului interbelic. Eu sînt un nostalgic selectiv al ambelor perioade. Este bine să recunoaştem că există şi un trecut urbanistic de calitate din perioada comunistă. A fost nevoie să treacă 20 de ani pentru a putea să începem să ne dăm seama şi de aceste lucruri bune. Nu vorbesc despre dezastrul anilor ’80, Victoria Socialismului şi Casa Poporului. E vorba de construcţii din anii ’65-’70, ansambluri rezidenţiale, Politehnica, Teatrul Naţional (în forma lui iniţială) şi poate singurul spaţiu public adevărat " fîntîna de la Universitate. Probabil vă întrebaţi de ce pun alături de mari intervenţii urbane o fîntînă? Pentru că locurile publice sînt cele importante pentru oraş, ele sînt oraşul modern. În prezent, fîntînile sînt instrumente de exhibiţionism ale administraţiei. Amplasate în locurile cele mai improprii, doar ca să fie "arătate". În aceeaşi categorie intră şi monumentele ultimilor 20 de ani. Monumentul a rămas încă un element grandios, care trebuie să fie impunător, în timp ce, în perspectiva modernă, monumentul este un instrument mai degrabă educaţional, şi nu un loc în care te duci să depui jerbe de flori, nu este un loc care domină spaţiul public, ci unul care-l completează. Un oraş trebuie să aibă bun-simţ Revenind, vorbeaţi şi de o altă categorie de arhitecţi, în afară de nostalgici. Da, mai există şi moderniştii. Şi ei sînt de mai multe feluri, desigur. Avem în oraş foarte multă arhitectură, aşa-zis modernă. Există o mare confuzie între arhitectura de proastă calitate şi ideea de arhitectură modernă. Dacă foloseşti sticlă şi metal nu înseamnă neapărat că faci arhitectură modernă, după cum la fel de nesănătos e să duci la extrem campania "nu vrem clădiri de sticlă, nu vrem clădiri înalte". Un oraş modern are nevoie de clădiri înalte şi densitate ridicată, problema constă în calitatea designului şi a felului în care acestea se integrează la nivelul structurii existente. Un oraş este de succes atunci cînd reuşeşte să aibă "bun-simţ", adică îşi armonizează partea emoţională cu cea funcţională, partea de istorie cu cea modernitate, îşi dozează lucrurile valoroase. Ca să ajungă la acest echilibru, un oraş trebuie să aibă în funcţiune nişte mecanisme de negociere. În acest proces de negociere se produc, de fapt, dozajele şi echilibrele. Înţeleg că în Bucureşti acest mecanism nu funcţionează. Da, de fapt aici e marea problemă a Bucureştiului. Pentru greşelile oraşului sînt responsabili foarte mulţi actori, participanţi în acest proces. Oraşul nu e modelat doar de arhitecţi, ci şi de administraţia publică, de politicieni, de oamenii de afaceri sau de societatea civilă. Oraşele performante şi inovative sînt cele care au reuşit să-şi construiască asemenea instrumente de negociere avînd un scop foarte clar: îmbunătăţirea vieţii şi a traiului din acel oraş. De ce depinde formarea unui asemenea mecanism? El porneşte din mai multe părţi şi putem vedea că în ultimii cinci ani lucrurile au evoluat într-o direcţie bună. Societatea civilă a început să fie mai vizibilă în acest domeniu, mai organizată şi mai aplicată. Are acum o putere mai mare la masa negocierilor, pe care trebuie să înveţe să o valorifice constructiv. Vine poate şi pe fondul crizei, puterea de negociere a banului din imobiliare a scăzut foarte mult, dar această oportunitate nu va dura foarte mult. Urbanism de calitate înseamnă de fapt armonizarea interesului public cu cel privat. Interesul privat e acum foarte clar definit, privatul vrea să facă bani (este principalul motor al dezvoltării unui oraş), dar în ce priveşte interesul public, acesta este într-o continuă schimbare şi definire. Cine face acest job în oraş? Investiţii greşite Interesul public fiind în cele din urmă şi un interes al privatului. Aici e un lucru care la noi, sub presiunea pieţei şi a dezvoltării imobiliare, n-a avut timp să fie descoperit, adică, privatul nu şi-a descoperit zona de interes în partea publică şi viceversa. Acum, în contextul crizei şi al creşterii exigenţei cumpărătorului (care nu mai cumpără ca să speculeze, ci doar pentru că are nevoie), piaţa va taxa greşelile şi investiţiile imobiliare făcute contrar regulilor corecte de dezvoltare urbană. De exemplu, în zona Pipera, oamenii au investit milioane într-un cartier care nu este oraş în adevăratul sens al cuvîntului. Lipsa de servicii şi de spaţiu public de calitate nu califică această zonă ca spaţiu urban. Avem de-a face, de fapt, cu o lipsă de cultură a locuirii în spaţiul urban. Totul s-a rezumat la ideea: "Am nişte bani şi îi cheltuiesc ca să arăt că o duc mai bine". Dar lui, de fapt, uman sau existenţial, nu are cum să-i fie mai bine cînd stă nas în nas cu vecinul şi relaţia cu acesta e chiar mai anormală decît cu acela de la bloc. În asemenea zone nu se observă o creştere a spiritului comunitar şi o creştere a confortului în utilizarea spaţiului în comun, ci o reacţie inversă. Oamenii îşi construiesc garduri cît mai înalte, se izolează, în condiţiile în care spaţiul vital pe care-l au e foarte mic. Acest gen de locuire nu va rezista. Poate că omul nu va realiza acest lucru imediat, dar după un timp, dacă va avea posibilitatea, îşi va alege alt standard, fie el şi la bloc, dacă i se oferă un altfel de confort. Iar toate aceste investiţii vor fi irosite, vor fi nişte costuri pe care nu le va plăti doar cel care a investit acolo. Sînt costuri pe termen mediu şi lung la nivelul oraşului. Avem şi cartiere ce pot fi considerate reuşite din punctul de vedere al dezvoltării? Sînt şi investiţii noi de calitate, în care s-au acordat importanţa şi dimensiunea adecvată spaţiului public. Sînt multe zone, chiar şi în cartiere construite pe vremea lui Ceauşescu, care, dacă ar primi o intervenţie corectă, ar putea redeveni zone foarte plăcute de locuit. De exemplu, zona Balta Albă. Atunci cînd s-a intervenit la spaţiile verzi dintre blocuri, a fost o mare revelaţie pentru locuitori. Dar, pe lîngă a face doar frumos, mai e nevoie de o investiţie care să aducă acolo funcţiuni şi servicii care să creeze o viaţă în acele zone, fără de care vor rămîne doar nişte cartiere-dormitor. Doar introducerea unui mall nu va rezolva această problemă. Interesant e că atunci cînd au fost proiectate iniţial, în perioada comunistă, aceste cartiere aveau şi nişte complexuri. Din păcate, acestea au fost "privatizate" pe bucăţele de valul buticarilor din anii ’90. Cei care au venit acolo au încercat să facă afaceri de conjunctură, cum l-a tăiat capul pe fiecare. Mixul de servicii pe care trebuia să-l ai în cartier a dispărut. Acum, majoritatea acestor complexuri sînt într-o stare foarte proastă, unele chiar în ruină. Poate părea mai puţin treabă de arhitectură sau de urbanist, dar acest gen de intervenţii constituie cheia unui oraş de calitate în care să locuieşti. Un primar nu e administrator de bloc Credeţi că aceste lucruri se vor forma de la sine, încetul cu încetul, sau pot fi grăbite? Poate un primar cu viziune să o ia înainte? E ca la o plantă pe care nu poţi s-o faci să crească excesiv de repede, dar o poţi ajuta. Primarul este o persoană-cheie în succesul unui oraş. Trebuie să aibă un grup de oameni care înţeleg ce înseamnă dezvoltarea unui oraş şi că oraşele frumoase sînt şi oraşe de succes, bogate. Nu sînt nişte aglomerări conjuncturale în care s-au descărcat conjuctural saci de bani. Dimpotrivă, ele au atras bani tocmai pentru că au ştiut să-şi valorifice investiţiile. Oraşul modern este un bussines foarte complex care necesită pricepere în administrare, şi nu doar o întreţinere ca din partea unui administrator de bloc. Care credeţi că e maximum ce se poate obţine de la Bucureşti? La ce putem spera de la acest oraş care astăzi arată aşa cum arată? Eu cred că avem o părere mai proastă despre Bucureşti decît merită. El se poate schimba foarte repede. Impresia de urîţenie nu este dată neapărat de construcţii, ci, în primul rînd, de spaţiul public şi de felul în care el este administrat. Strada e un no man’s land în care fiecare face ce vrea şi încearcă să scoată cît mai mulţi bani, fără să dea socoteală "interesului public" de care vorbeam mai devreme. Electrica pune stîlpul unde vrea ea, băieţii de la cablu trec pe unde vor, sîntem copleşiţi de publicitatea excesivă ce-şi canibalizează propriul business, toalete ocazionale, chioşcuri, bănci, transformatoare, semne de circulaţie şi de orientare puse de diverse instituţii fără să ştie una de alta... Dacă ne uităm cu atenţie la multe dintre pozele ce ne plac cu vechiul Bucureşti, o să descoperim cu surpriză că acele clădiri şi spaţii există şi acum, dar strada este cea care s-a schimbat fundamental şi creează senzaţia de haos şi disconfort. Ştiu că sînteţi pentru demolarea zidului din jurul Casei Poporului. Da, pentru că este un element extrem de toxic atît din punct de vedere al dezvoltării urbane, cît şi din perspectiva psihologică a felului în care locatarii acestei incinte, aleşii, se raportează la oraş. Văzut din aer, Bucureştiul are o pată neagră acolo, care omoară o mare parte din centrul oraşului. E, de fapt, un spaţiu nevalorificat care consumă bani şi nu produce, aşa cum ar trebui s-o facă. Oraşul urban modern este o utilizare cît mai bună a terenului, oferind o calitate a vieţii şi o dinamică economică, valorificînd interacţiunea socială şi culturală a locuitorilor săi. De ce ne plac Parisul, Londra sau Barcelona? Pentru spaţiile publice pe care le au, pentru discursul pe care ţi-l oferă ca oraşe, pentru acumularea de valori culturale şi, de ce nu, pentru efervescenţa aglomeraţiei urbane. Faceţi parte dintre iniţiatorii proiectului numit TUB (Transcentral Urban Bucureşti). TUB e un proiect apărut dintr-o frustrare de arhitecţi, locuitori ai acestui oraş. Este o soluţie dată de Bucureştiul aşa cum este el în momentul de faţă şi care are un potenţial extraordinar, uşor de valorificat, nu e o idee imprumutată. Proiectul TUB propune în primul rînd intervenţii specifice dezvoltării urbane moderne, adică lucruri ce ţin de conectivitate, de valoarea spaţiului public, de înţelegerea acestuia, atît din perspectivă funcţională sau de reprezentativitate, cît şi de harta emoţională a Bucureştiului, de care uităm uneori. Nu e vorba deci de ceva exclusiv estetic, de show off, de "hai să facem frumos". Să explicăm mai exact ce este acest proiect. Este un traseu-circuit în care pietonul şi bicicliştii vor fi prioritari, care conectează zonele cele mai importante din centrul oraşului " importante din punct de vedere socio-cultural, istoric, economic şi comercial sau de reprezentare. Un alt rol important este reconectarea zonei din jurul Casei Poporului la centrul oraşului şi refacerea din punct de vedere funcţional şi organic a centrului tradiţional al oraşului. Proiectul TUB este în acest moment pe agenda de proiecte a primarului general şi sper să avem cît mai curînd, anul viitor, primele rezultate în teren ale acestuia. Nu ştim să lucrăm în echipă V-aţi zbătut în ultimii ani cu diverse asemenea proiecte, a fost o continuă luptă. Nu era mai comod să vă angajaţi la un serviciu de urbanism, la o Primărie, să decideţi de acolo care proiect merită şi care nu? Mă pasionează dezvoltarea urbană şi am încercat să operez cu acele instrumente care cred că lipsesc. Bazat pe expertiza mea de business de comunicare, pe formaţia mea de arhitect şi în condiţiile în care am devenit şi un modest dezvoltator (o formulă prin care am încercat mai degrabă să înţeleg eu însumi nişte mecanisme şi cît de mult poţi să mergi fără să fi afectat de deciziile administraţiei), mi se pare mult mai interesantă zona asta din care pot construi şi sprijini iniţiative sau proiecte. Nimic din ceea ce fac nu îmi aparţine mie în exclusivitate. În toate aceste proiecte am parteneri pentru că genul acesta de activitate nu poate fi făcut de unul singur. Mă preocupă cum faci ca oameni din domenii diferite să poată colabora pentru un concept integrat. Lucrul acesta nu e simplu, mai ales în România care nu are o cultură a lucrului în echipă. Mai avem şi alte proiecte care încă nu sînt publice. Ele sînt bazate pe un potenţial existent ce poate fi valorificat inteligent de către oraş, după ce trece printr-un proces de confirmare şi de negociere publică. Acest proces garantează valabilitatea, investiţia şi impactul în timp al acesteia. a consemnat Andrei MANOLESCU