Cei care fac instituţiile să meargă sînt oameni - interviu cu Oana MARINESCU, director general în Ministerul Afacerilor Externe -

Publicat în Dilema Veche nr. 299 din 4 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Prima mea impresie nu a fost roz. Pe de o parte, simţeam pe umerii mei o responsabilitate foarte mare, iar pe de altă parte, mi-a luat un timp să înţeleg ce se întîmplă şi cum. Nu aveam deloc experienţă în administraţia publică românească, ci doar în sistemul britanic. Mai în glumă, mai în serios, pentru mine, lucrul la stat este o sursă de dileme. Totuşi, nu am pretenţia că răspunsul meu este general valabil. Pentru că " aşa cum aţi spus " nu e vorba de o analiză ştiinţifică, ci de o experienţă personală. Ce văd eu coincide probabil cu ceea ce mulţi cetăţeni văd, fără să lucreze în sistemul public: este un aparat care are nevoie să se transforme în profunzime. Dar mai văd un lucru: această transformare chiar se poate produce. Doar că trebuie iniţiativă personală, curaj, efort, proiecte, viziune, susţinere, poate chiar o anumită etică a muncii. Da, este adevărat, uneori este foarte greu şi nu-ţi ies toate aşa cum le-ai planificat sau ţi le-ai dorit. Mai trebuie să te lupţi şi cu propriile dileme: "Nu e mai bine să lucrezi în privat, că poate e mai simplu şi mai recompensant?", precum şi cu dilemele altora, cum ar fi: "De ce atîta agitaţie?", "Nu s-a mai făcut niciodată aşa!". Chiar, de ce atîta agitaţie? Trebuie să explic cititorilor că ne-am intersectat cînd dvs. eraţi secretar de stat şi purtător de cuvînt, iar eu lucram cu Centrul pentru Jurnalism Independent într-un proiect privind publicitatea de stat. Vă ţin minte ca un demnitar agitat în sensul bun, care împingea birocraţia din subordine înainte. Mai multă lume vă cunoaşte aşa, pe diferite teme. De unde, deci, agitaţia? Ha, ha, multă lume care mă cunoaşte spune că am prea multă energie. Dar nu e doar asta! Încercarea mea personală de a face schimbări în sistemul public vine dintr-o concepţie de viaţă: chiar cred că este de datoria fiecărui cetăţean să contribuie la viaţa cetăţii! Şi nu am să obosesc să spun asta, chiar dacă pare o formă de idealism. Pînă nu vom realiza cu toţii că dacă ne merge rău este şi pentru că nu acţionăm, ci stăm şi " eventual " ne plîngem, lucrurile nu vor merge mai bine. Cu cît sîntem mai mulţi cei care acţionăm pentru a ne fi mai bine nouă ca societate, şi nu doar nouă ca indivizi, cu atît vom evolua mai repede. Ca să dau un exemplu concret, am să vă expun partea de experienţă personală din proiectul legat de publicitatea de stat la care v-aţi referit. Am lucrat patru ani şi jumătate ca jurnalist. Modul în care era utilizată publicitatea de stat era printre lucrurile care mă deranjau. Cînd mi-am dat seama că nu prea am ce să fac şi că mă plafonez cu această nemulţumire, am plecat şi m-am reprofilat profesional. Dar cînd am putut să acţionez, am făcut astfel încît să rezolv ceea ce eu consideram a fi o problemă. Eu am observat că răspunsul "nu se poate" vine din comoditate, mai ales în instituţii. Dacă nu se poate, atunci scapi tu personal de o bătaie de cap. Am să dau un răspuns valabil şi pentru cei care nu s-au implicat în viaţa publică sau sînt în privat, dar şi pentru cei care lucrează în administraţia publică: da, uneori e comoditate, dar nu întotdeauna. Mai grav e cînd comoditatea se amestecă cu fuga de răspundere. Astfel de atitudini sînt ca un anestezic. Amorţesc durerea, dar nu vindecă. Vorba aceea că "omul sfinţeşte locul" este foarte adevărată şi pentru aparatul birocratic. Chiar dacă aici mai intervin şi procedurile de lucru, şi cultura organizaţională, şi leadership-ul instituţiei, printre alţi factori. Din experienţa dvs., procedurile, cultura organizaţiei sînt făcute să încurajeze sau să pedepsească iniţiativele personale? Depinde foarte mult şi de leadership-ul instituţiei în care lucrezi, deoarece aceasta poate induce o presiune pentru acţiune chiar şi atunci cînd obişnuinţa, cutuma, procedurile, cultura organizaţională nu favorizează neapărat o astfel de abordare. Da, sînt cazuri în care e mai uşor să nu faci sau să faci ca şi pînă atunci, fără să schimbi nimic, decît să faci ceva sau să aduci o schimbare. Desigur, asta dacă îţi dă pace conştiinţa… Cred că sînteţi prea optimistă. Haideţi să vă întreb altfel, daţi-mi exemple de nişte cazuri în care a fost mai uşor să faci ceva. Am spus că e mai uşor "să faci ceva aşa cum se făcea". În acest sens, am să dau un exemplu din experienţa mea de purtător de cuvînt la Guvern. Pentru mine poate ar fi fost mai uşor să continui să lucrez cum se lucra înainte: adică fără să dau informaţii despre deciziile luate în şedinţele de Guvern, să înşir cîteva titluri de acte normative, după şedinţele Executivului, să îi las pe jurnalişti să caute informaţia relevantă în Monitorul Oficial, atunci cînd erau publicate actele respective, iar eu să plec relaxată împreună cu colegii mei acasă mult mai devreme decît obişnuiam. Sistemul, aşa cum fusese conturat în ani de funcţionare, îmi dădea şi cutuma, şi procedura, şi justificarea perfecte. Eu cred însă că într-o democraţie reală, comunicarea instituţională este o condiţie necesară şi face parte din modul în care administraţia îndeplineşte criteriul de public accountability, adică responsabilitate publică pentru deciziile luate în numele comunităţii. Şi atunci am început să construiesc împreună cu colegii mei şi cu sprijinul premierului şi al Guvernului un proiect pentru transparentizarea actului de decizie la nivelul Executivului. Concret: am creat un grup de comunicatori în interiorul Guvernului, format din responsabilii de comunicare din ministere şi din agenţiile din subordinea Executivului, am creat proceduri de lucru şi am introdus regula că instituţiile trebuie să comunice asupra activităţii lor şi asupra actelor pe care le promovează în Guvern. Am avut sprijin politic pentru acest proiect, aşa cum am avut şi în echipa mea oameni care m-au sprijinit şi au contribuit la implementare. Altfel, nu aş fi putut face nimic. De-asta am spus mai devreme că totul depinde şi de leadership-ul instituţiei, dar şi de oameni. Datorită acestui proiect, comunicarea în privinţa şedinţelor de guvern s-a îmbunătăţit treptat. Pe de altă parte, pot spune că acest mod de lucru i-a forţat pe mulţi dintre colegii mei din administraţia centrală să lucreze altfel. Au fost şi rezistenţe, dar " aici e şi satisfacţia mea personală " au fost oameni care s-au raliat la această abordare, unii au dezvoltat-o în propriile instituţii sau au creat proiecte pilot. Iar cel mai important e că, oricît de dificile erau unele momente, a funcţionat, chiar dacă nu perfect. Dacă vreţi să vă dau un exemplu şi legat de faptul că e mai simplu să faci decît să nu faci, aşa cum înţeleg eu întrebarea, am să mă refer la experienţa mea în gestionarea comunicării pentru inundaţiile din 2005. Din cauza modului necoordonat în care erau aruncate pe piaţă unele informaţii de către diverse instituţii de la nivel central şi local, în primul episod al inundaţiilor eram într-o situaţie de criză de comunicare. Atunci am introdus o serie de proceduri care au permis să dăm publicităţii în mod transparent şi unitar informaţii care să arate situaţia din ţară şi efectele inundaţiilor. Asta a presupus o schimbare de reguli şi de cutume, dar a fost mai bine că am făcut-o. Dacă nu am fi făcut-o, în loc ca autorităţile să se ocupe de gestionarea inundaţiilor, ar fi gestionat o criză permanentă de comunicare. Dacă v-aş întreba care au fost cele mai mari trei realizări personale de cînd aţi început să lucraţi în administraţia românească, aceasta ar fi una dintre ele? Pentru mine, cel mai important e faptul că am arătat că relaţia dintre o instituţie, pe de o parte, şi jurnalişti, şi publicul larg, pe de altă parte, poate fi construită pe principii de profesionalism şi de responsabilitate. Iar aici intră şi proiectul cu publicitatea de stat, şi modul în care am organizat comunicarea publică la Guvern, şi modernizarea centrului de presă de la Palatul Victoria. Iar o altă satisfacţie majoră a fost să constat că poţi găsi în administraţie oameni care vor să facă treburile altfel. Singur nu reuşeşti nimic. Centrul de presă de la Palatul Victoria este un bun exemplu în acest sens. Colegii mei de la Departamentul de IT şi Design lucrau şi ei pe partea lor la modernizarea instituţiei. A trebuit doar să facem echipă şi rezultatul se vede şi astăzi. Îmi doresc ca şi ceea ce lucrez acum pentru Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu colegii mei, să se finalizeze cu un exemplu pozitiv. Ceea ce ne readuce în prezent. Ce faceţi acum la MAE? Sînt director general pentru Diplomaţie Publică. Coordonez ceea ce înseamnă activitatea de comunicare publică, atît în interiorul ţării cît şi în exterior, precum şi partea de promovare culturală care ţine de atribuţiile MAE. De unde grupurile de jurnalişti străini care umblă prin Bucureşti şi hărţuiesc liderii de opinie? Este un program al Ministerului Afacerilor Externe în colaborare cu Agenţia de Strategii Guvernamentale. Am organizat împreună o serie de vizite ale jurnaliştilor străini în România, în contextul în care se împlinesc 20 de ani de la căderea comunismului. N-aş spune că hărţuiesc, ci pun întrebări şi caută informaţie, aşa cum face orice jurnalist. Au ocazia, în acest program, să se întîlnească şi să discute cu oameni din România din diverse domenii, în funcţie şi de interesele lor: mediul de afaceri, societate civilă, mediul academic, cultura, mediul politic, presa. Am încercat să le permitem un acces direct la oameni, la situaţii reale, tendinţe care se produc în societate, care să le permită să treacă dincolo de formulele simplificate care se pot citi în presă despre noi. Am glumit cu hărţuirea; de altfel m-am întîlnit şi eu cu două grupuri şi a fost interesant. Care e prezumţia programului? Realitatea din România le va infirma proastele prejudecăţi despre ţară? Premisa de la care pornim este că există în România o lume care nu apare de obicei în paginile ziarelor. De exemplu, am facilitat accesul unor jurnalişti la firme care au reuşit să dezvolte nişte proiecte de afaceri de succes în această perioadă, în România. Unii au mers să se documenteze la CNSAS şi la Institutul pentru Investigarea Crimelor Totalitarismului, ca să vadă ce ne marchează pe noi ca societate în trecutul recent. Le-am facilitat întîlniri cu analişti, sociologi, economişti, ca să discute despre tendinţele de profunzime. Unii dintre jurnalişti nu mai fuseseră niciodată în România sau o mai vizitaseră în urmă cu cîţiva ani, iar ei scriu despre ţara noastră sau despre această parte a Europei. Reacţia lor a fost bună, de deschidere. Spuneaţi la început despre dilemele personale, despre gîndul dacă nu cumva o carieră în mediul privat ar fi mai bună. O să ieşiţi la pensie de la stat? Mai e mult pînă la pensie! Dar nici n-am intrat la stat ca să am un loc călduţ de muncă sau să am de unde ieşi la pensie. Este într-adevăr o dilemă constantă pentru mine: să mai stau în sistemul public sau să revin în cel privat? N-aş spune în acest moment un "nu" ferm nici uneia dintre cele două variante. Depinde însă de mulţi factori. Dar partea bună cu această dilemă a mea e că îmi dă o libertate şi o degajare personală foarte mare în raport cu aparatul de stat. a consemnat Cristian GHINEA

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
“Vreau să schimbăm peisajul cultural precambrian de la noi” – interviu cu Victor STÜTZ
De vreo cinci ani, în patrie se lasă cu site-uri de muzică. De toate felurile şi orientările. Pe cele mai bune le-am deocheat deja in miniseria publicată în paginile Dilemei vechi. Bloguri mii, libertate şi libertinaj de opinie, tot mai mulţi fani ai lumii audio care simt să-şi iscălească propriile impresii şi să le împrăştie în acest extrem de favorabil mediu digital. Cunoscut pentru implicarea lui în variate acţiuni culturale, Victor Stütz lucrează la deschiderea proiectului Avec, un proiect-a
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film  jpeg
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film
Oana Giurgiu a urmat facultăţile de Jurnalistică şi de Drept şi încă din timpul studenţiei a lucrat ca reporter la Tele 7 abc. A fost producător de emisiuni la Atomic TV, Prima TV şi Antena 1, de videoclipuri muzicale şi de evenimente – de la concerte pînă la concursuri de ski extrem. A realizat mai multe documentare şi face parte din echipa care organizează anual Festivalul de Film Transilvania de la Cluj şi Premiile Gopo. Ca producător de film a lucrat la mai multe filme printre care Legături
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr  Nigel TOWNSON, director British Council Romania  jpeg
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr. Nigel TOWNSON, director British Council Romania
Nigel Townson a lucrat mai bine de opt ani în România, în perioada 1989-1997. A colaborat cu Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj ca lector al Departamentului de limbă engleză şi tot aici a pus bazele primului master de Studii Culturale Britanice din România, în 1994. Doi ani mai tîrziu, în 1996, s-a mutat la Universitatea Bucureşti unde a fost timp de 18 luni codirector al masterului de Studii Culturale Britanice de aici.
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă jpeg
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă
– interviu cu Nelu PLOIEŞTEANU –
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Limbajul contabil ar frebui să fie universal – interviu cu Andreia MANEA
Absolventă în 2003 a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Andreia Manea conduce astăzi operaţiunile din Europa de Sud-Est ale celei mai mari asociaţii contabile din lume – ACCA (Association of Chartered Certified Accountants).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Valorile culturale trebuie privite în perspectivă
Institutele străine sînt deja parte firească a peisajului cultural al Capitalei. Printre cele mai iubite şi vizitate se numără Institutul Polonez.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Prin atîtea călătorii, chiar cred că am devenit un cetăţean global”
A făcut trei ani de Matematică, apoi a terminat Limbi străine la Universitatea din Bucureşti (cu un an de studii în Olanda). A lucrat o perioadă în media (printre altele şi la o agenţie de presă din Luxemburg), apoi şi-a fondat propria agenţie de turism. În momentul de faţă Irina Andreescu lucrează ca traducător freelance şi… călătoreşte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
A citi literatură cu voce tare
În mai 1998, s-a prezentat la un concurs organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără să ştie nimic despre postul pe care ar fi vrut să-l ocupe – lector al Studioului Cărţii Vorbite al ANR. În urma probei pe care a susţinut-o – citirea mai multor pasaje din cărţi şi autori diferiţi, prin care i-au fost testate capacitatea de adaptare la diverse stiluri, dar şi pronunţia corectă a unor nume străine – Simona Soare-Ivănescu a convins repede de talentul ei de „cititor“ şi a fost angajată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Etică, biologie şi interese - interviu cu Peter SINGER -
Filozof şi bioetician, profesor la Universitatea Princeton, Peter Singer este unul dintre cei mai controversaţi " dar şi cei mai citaţi " autori contemporani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O mie de oameni la un concert cameral - interviu cu Razvan POPOVICI, director al Festivalului SoNoRo -
A patra ediţie a Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, al cărui director sînteţi, mi s-a părut organizată într-un mod cît se poate de natural....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la cuvinte la imagini - interviu cu Vlad NAUMESCU, antripolog -
S-a născut la Bucureşti, pe 2 ianuarie 1977....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Călătorii spre "albul pămîntului” - interviu cu Uca MARINESCU, exploratoare -
La doamna Uca Marinescu te uiţi lung şi poţi să declari, aproape în deplinătatea tuturor facultăţilor personale, că o femeie ca ea nu există!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Festivalul de la Gărâna e făcut cu prieteni” - interviu cu Marius GIURA -
Marius Giura este omul care face posibil, de mai bine de un deceniu, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, probabil cel mai important festival ţinut în România....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O viaţă între două meserii - interviu cu Tomas AYUSO, pictor şi maseur -
În Spania, la Clinica Buchinger din Marbella, stabiliment de lux pentru "punerea în formă", una dintre cele mai căutate "proceduri" este masajul....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Lego la grădiniţă - interviu cu Florentina COSTACHE, directoarea grădiniţei LEGO -
Florentina Costache (45 de ani) are în Bucureşti o grădiniţă particulară numită Lego pentru care face de toate: este proprietar, director, administrator, chiar şi şofer....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Detaliul funcţionează ca un
Judecînd după experienţa profesională, poţi spune fără ezitări " poate doar un pic pompos " că Matei Filip este un om "multilateral dezvoltat"....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plîng mereu de ţara lor” -interviu cu Rupert WOLFE-MURRAY, persoană cu multe ocupaţii -
Rupert Wolfe-Murray a absolvit Liverpool University în 1985, a plecat apoi în Tibet, unde a predat engleza şi a scris o carte de călătorii....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Birocraţie europeană şi euro-jargon: o scurtă iniţiere - interviu cu Lucian BRANEA, manager de proiecte cu finanţare europeană -
Este din Piatra Neamţ, deşi certificatul său de naştere a fost emis în Bacău, "într-o zi atipică dinspre finalul zodiei Fecioarei", ne spune Lucian Branea....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
”Trebuie să ai curajul să jonglezi cu regulile” - interviu cu Ana WAGNER, designer -
În 2006, Ana şi Irina Wagner au deschis un conceptstore cu obiecte din porţelan: magazinul Wagner " arte frumoase şi poveşti. Fiecare obiect este decorat după o idee originală şi spune o poveste....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza " o şansă pentru Bucureşti - interviu cu Teodor FROLU
Absolvent al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, în vîrstă de 44 de ani, Teodor Frolu este director general al firmei DC Communication şi partener în alte două companii care se ocupă de str...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Recuperare şi readaptare pentru nevăzători " interviu cu Nadia VOICU, preşedinta Asociaţiei "Trandafirul Negru” "
În 2003, în urma unui diabet şi a unor intervenţii nereuşite la ochi, Nadia Voicu, o studentă din Comarnic, a orbit, total, la 27 de ani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Polul Nord în Antarctica " interviu cu Teodor NEGOIŢĂ, explorator "
Teodor Negoiţă s-a născut în 1947, comuna Sascut, jud. Bacău (cum ţine să sublinieze el însuşi, într-o familie de învăţători). Este primul român care a atins Polul Nord....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Procesele nu sînt ca în filme - interviu cu Cristi DANILEŢ, judecător
Cristi Danileţ este judecător din 1998, specializat în materie penală....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre oameni şi cai - interviu cu Marian CHISELIŢE, fotoreporter -
Marian Chiseliţe are 31 de ani şi este licenţiat în drept, dar nu a profesat niciodată în acest domeniu, deşi şi-a dorit foarte mult....

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.