Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă

Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă jpeg

– interviu cu Nelu PLOIEŞTEANU –

Era o vreme, vremea Şarpelui Roşu, celebra cîrciumă a boemiei bucureştene, căreia Nelu Ploieşteanu i s-a predat cu totul, timp de nouă ani. Şi a trăit doar pentru asta, pentru muzica lăutărească, pentru vin, femei frumoase, actori şi scriitori boemi, pentru a fi în centrul atenţiei şi pentru a le aduce oamenilor, fără baghetă magică, fericire. Doar cu vocea lui şi un acordeon.


Unde mai cîntaţi acum?

Pînă de curînd am cîntat la Perla, acum sînt la un restaurant, pe lîngă PRO TV, pe acolo. La o cîrciumă. Asta e meseria oricărui lăutar.

De cînd vă ţine meseria asta?

De 30 de ani. Să fii lăutar e un lucru mai greu decît să fii artist de scenă. Pentru că într-o cîrciumă se cîntă mai multe genuri, trebuie să ai idee şi de populară, şi de lăutărească, şi de romanţă, şi de muzică uşoară. Pentru că omul, cînd e la masă şi bea ceva, vrea un anumit cîntec. Şi lăutarul trebuie să fie documentat cu melodii. Bine, nu ştii una, nu ştii două, deja la a treia, pe care n-o ştii, se întreabă omul ce cauţi acolo.

Cum a fost la Perla în ultimul timp?

Pentru mine au fost nouă ani foarte frumoşi. De la Şarpele Roşu am venit direct aici. Dar acum, ce să zic, omul se duce după mai bine, mai ales în vremurile astea. Nu fug cînd îi e rău omului, că am stat... Dar cam de un an-doi, nu prea mai merge. Nici o cîrciumă nu prea mai merge.

Ce credeţi că se întîmplă?

Nu ştiu, criza asta şi-a pus amprenta, şi acum se cunoaşte ceva.

Nu mai vine lumea la cîrciumă? Nu mai are bani?

Da. Eu la Frankfurt, în Republica Federală Germană, am cîntat zece ani, dar berea nu depăşea trei mărci. Te duceai la mall, trei mărci, te duceai la un subsol, tot atît. O diferenţă de lux ca la noi n-am văzut în viaţa mea şi am colindat toată lumea. De aia şi pierd cîrciumile. Patronul de la Perla a băgat 200.000 de euro în renovare, l-a făcut de lux. Dar ce mă interesează pe mine asta!? Cînd m-am dus acolo era cu dansuri populare, era frumos, mergea de rupea pămîntul.

Şi acum?

Acum a băgat tot felul de mîncăruri de ţi se scrînteşte limba. Mîncăruri americane, mai nu ştiu de care. Şi pentru că s-au băgat bani, acuma trebuie să-i şi scoată, de-aia e scump.

Publicul de cîrciumă s-a schimbat şi el?

Sigur, e o lipsă acută de oameni care mai petrec. Eu vă spun de generaţia mea, mulţi dintre ai mei, pe care-i cunosc şi care veneau la Şarpele Roşu, sînt acuma bătrîni: unu-i bolnav, pe altul îl doare mijlocul... Cei din generaţia care a venit după ei nu mai ştiu să fie boemi. Nu mai ştiu să petreacă. Probabil aşa o fi viaţa pentru tineret. Mie nu-mi place viaţa asta. Îi văd, sînt cu ochii pe bani, pe afaceri, pe maşini de lux. Pe vremea mea, şi chiar şi imediat după Revoluţie, oamenii petreceau.

Era viaţa mai frumoasă?

Pe mine, viaţa de acum mă plictiseşte. Nu îmi place absolut deloc. Uite, stau în casă, n-am unde să mă duc. Atunci sunam la cineva şi mergeam şi beam o cafea, o bere, rîdeam. Acuma, dacă sun la cineva, zice: „Nu merg, mă, nu prea am bani, nu mă simt bine“. Are de plătit chirie, are de plătit gaze, omul e supărat.

Aveţi momente acum, cînd cîntaţi şi gîndul vă zboară la vremurile acelea, că aţi fi de fapt la Şarpele Roşu şi nu altundeva?

Eu mereu am avut o nostalgie a vremurilor alea. Nu ştiu dacă m-am pierdut, aşa cum spuneţi, pentru că eu sînt un clasic modern: mă adaptez, dar nu-mi place. O fac pentru că trebuie s-o fac. Iar în momentul cînd sînt pe scenă, mă transpun. Şi nu mai ştiu nimica. Caut să vă simţiţi dvs. bine. Şi poate şi dintr-un interes, să vă sensibilizez, să daţi un bacşiş... Asta e meseria mea. Că dacă stai aşa şi te gîndeşti, eu sînt un om foarte pesimist. Şi nostalgic. Rău.

E totuşi grea adaptarea asta, nu?

Au venit cîţiva cu nişte iniţiative din astea... să cînt la vîrsta mea la nişte puşti care servesc pizza. Lasă-mă, domnule, mai bine mă duc acasă. Păi, cum? Poate lor le mergea bine, mă refer şi la Perla, veneau 10-15 tineri din ăştia, făceau o masă mare, mîncau 15 pizze, eu îmi spărgeam pieptul, ei rîdeau şi glumeau, şi poate erau cu gîndul la alt gen de muzică. Eu am o lume a mea.

„Filarmonica Şarpele Roşu“

Cum era viaţa dvs. atunci?

Nu m-am simţit niciodată mai bine. Abia aşteptam seara, să mă duc. Acolo era un fel de... centru cultural, dacă vreţi. Dacă venea lumea şi întreba: „Unde-i Dinică?“. Le ziceam: „Mergeţi, mă, la teatru, aicea vine şi el să bea un şpriţ“. Dar era acolo atîta omenie şi atîta bun-simţ! Eu, dacă mă duceam acolo cu o prietenă, nu mai zic cu nevasta, păi la ora 2 nu mai era cu mine... Bea cu ăla, eu eram cu nevasta lu’ ălălalt. Era o prietenie, fără nici un pic de depăşire a limitei bunului-simţ.

Erau şi din ăştia cu bani mulţi, directori de uzine, de fabrici, şi ziceau: „Dă-ne şi nouă patru-cinci fripturi“, şi se terminase carnea la restaurant. Ziceau chelnerii: „N-avem domnu’ Popescu...“ Şi ăla zicea: „Ia mă, de aicea, du-te şi cumpără un porc“. L-a plătit, au mîncat friptura, şi ce a rămas l-a lăsat cadou patronului.

Doar pentru atmosfera care era acolo...

Doar pentru asta, da.

Aţi avut şi cerinţe mai ciudate din partea clienţilor?

Odată a venit unu’ de la Constanţa cu un diplomat de bani. Ni l-a dat pe tot. Pe cuvîntul meu de onoare. Cînd a ieşit afară, mai rămăsese una de o sută. A aruncat-o şi pe aia. Erau şi din ăştia fanatici. Şi odată a venit unu’ cu un cal. Avea o şaretă frumoasă, trasă de un cal mare. A mîncat la restaurant, i-am cîntat şi ne-a dat vreo 3-4 mii de dolari. După aia cică: „Băi, luaţi de aicea încă o mie, duceţi-vă şi cîntaţi şi la cal!“. Ne-am dus afară toţi, cu acordeoanele: „Hai, căluţule, măi, măi...“ şi i-am cîntat calului. Ăla era beat mort înăuntru.

După Gheorghe Dinică mai venea uneori soţia, nu?

Da, era o cîrciumă care nu era aşa, pentru femei de genul soţiei dumnealui. Era şi o faţă de masă puţin ruptă, fum... Şi cînd venea doamna îmi zicea: „Nelu, du-te la Gheorghe şi spune-i să iasă afară“. Mă duceam şi îi spuneam: „Nea Gheorghe, a zis doamna Gabi să ieşiţi afară“. „Spune-i să vină încoace.“ Iar mă duceam la ea: „Doamna Gabi, a zis să intraţi“. Dar ea: „Nu intru, Nelu, că miroase urît“. „Nea Gheorghe, a zis că nu intră, că miroase urît.“ Şi el zicea: „Foarte bine, spune-i că la mine miroase frumos!“.

Veneau multe soţii la Şarpele Roşu după soţii lor?

Nu. Eu eram mereu cu Dinică şi cu Ştefan Iordache şi se întîmpla că ei veneau două nopţi, apoi poate le era rău, şi voiau să stea acasă. Dar nu rezistau tentaţiei. Veneau iar. Suna doamna Mihaela, soţia lui Ştefan: „Unde e, e la Şarpe, nu? Băi, Nelu, ai grijă de el, cînd se termină, să-l aduci acasă“. Dacă ştia că e cu mine, nu mai era problemă, că eu, cînd plecam împreună, îi lăsam cu maşina acasă, pe fiecare. Dar era o atmosferă atît de plăcută, încît mie îmi părea rău că se luminează. De fiecare dată. Mă gîndeam: „Mă duc acuma acasă, mă dezbrac de toată frumuseţea asta…“.

Cît a durat?

Păi, din ’90 pînă în ’98.

Noapte de noapte aţi mers acolo, opt ani de zile?

Da, era de parcă trăiam în America. Eu toată ziua nu ieşeam din casă. Dormeam pînă la ora 7 seara. Şi nu numai eu. Şi ospătarii. Ei veneau pe la 5 după-masă şi aeriseau, aranjau mesele. Erau nişte obloane, mereu trase, şi nu ştiai niciodată ce e afară. La un moment dat, cîntam, cîntam, nu ne mai uitam la ceas, şi într-o dimineaţă s-a făcut ora 9, era soarele sus pe cer.

Mulţi s-au prăpădit din cauza asta, dintre actori, şi nu numai. Pentru că depăşeau orice limită. Pe mulţi îi lăsam acolo dimineaţa cînd plecam, şi cînd veneam seara, ei erau tot acolo, cu capul pe masă. La un moment dat, era un director de la IMGB, avea o amantă, dacă o vedeai te lua ameţeala.

Frumoasă, nu?

Vai de capul meu. Zicea Tora Vasilescu: „Ce vorbeşti, mă, ca să fii curvă trebuie să fii bună. Aşa s-ar face toate curve“. Aşa era asta. Cînd intra cu ea în restaurant se făcea linişte. O frumuseţe mare, din Suceava. El avea atunci vreo 45 de ani şi ea avea vreo 22. Şi-a lăsat tot pentru ea, nevastă, copii. Păi, şi eu aş fi făcut la fel, şi cred că orice bărbat. Veneau amîndoi, el bea şi ea se juca la aparate. Era un copil.

Ce vă povesteaţi acolo?

Acolo era numai muzică. Erau zece mese şi 14 lăutari în orchestră. Aveam un fel de siglă la scenă, ne-o făcuse Stelian Nistor, şi scria pe ea „Filarmonica Şarpele Roşu“.

Orice om, indiferent de statutul lui, acolo cînd era venea pentru un singur lucru. Pentru muzica lăutărească. Erau momente cînd intram înăuntru şi se sculau toţi în picioare şi mă aplaudau pînă la scenă. Se cînta „Inel, inel de aur“, „Trei focuri arde pe lume“, „Piatră, piatră“, „Căpitane de judeţ“, „La chilia-n port“ – care-i plăcea lu’ Ştefan Iordache... Asta le plăcea, că nu se cînta nici simfonică, nici romanţă. Se cînta de inimă albastră. Cînta nea Gheorghe Dinică, săracul, „Dau cu zarul una una / parcă le aşez cu mîna, măi, măiii…“. Le plăceau astea de cartier, unde au copilărit ei. Ştefan Iordache era din Rahova şi Gheorghe Dinică din Giuleşti. Erau vagabonţi, în sensul bun. Oameni de viaţă, care ştiau să trăiască. Ştiau şi cînd îi iei la mişto, şi cînd îi lauzi pe bune, nu puteai să-i păcăleşti. Domnule, ei cînd ziceau „du-te în pizda mă-tii!“, în film sau în viaţă, le stătea bine.

Aţi cîntat nopţile toată viaţa?

Doar nouă-zece ani aşa, de seara pînă dimineaţa. Pentru că, după ce s-a închis Şarpele, s-a dus o generaţie. Sau nu ştiu dacă să-i spun generaţie. A fost un val, aşa. Că erau cîţiva. Ăia erau ai Şarpelui. Rar se schimba clientela. Nu erau din ăştia care se duc la cîrciumă, beau o bere şi se duc acasă. Erau unii şi aceiaşi, care opt-nouă ani veneau acolo, noapte de noapte, cheltuiau bani şi îşi aduceau amantele şi făceau chef. Toate astea se întîmplau noaptea.

Eraţi solicitat să cîntaţi la reşedinţa personală a cuiva, la vremea aceea?

Da, mergeam prin comune din astea, pe la Gruiu, pe la Fierbinţi, unde aveau şmecherii case. Lăutarii erau într-o sanie, grătarul într-o sanie, şi ei cu amantele în alta. Plecam aşa, pe cîmp, de la o casă la alta, că unu’ stătea

Şi totul se sfîrşea într-o petrecere de pomină…

Aoleu, păi ce era acolo! Nici nu se mai fereau de noi. Se dezbrăcau şi turnau şampanie pe trupurile femeilor şi apoi beau...

a consemnat Roxana LUPU

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
“Vreau să schimbăm peisajul cultural precambrian de la noi” – interviu cu Victor STÜTZ
De vreo cinci ani, în patrie se lasă cu site-uri de muzică. De toate felurile şi orientările. Pe cele mai bune le-am deocheat deja in miniseria publicată în paginile Dilemei vechi. Bloguri mii, libertate şi libertinaj de opinie, tot mai mulţi fani ai lumii audio care simt să-şi iscălească propriile impresii şi să le împrăştie în acest extrem de favorabil mediu digital. Cunoscut pentru implicarea lui în variate acţiuni culturale, Victor Stütz lucrează la deschiderea proiectului Avec, un proiect-a
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film  jpeg
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film
Oana Giurgiu a urmat facultăţile de Jurnalistică şi de Drept şi încă din timpul studenţiei a lucrat ca reporter la Tele 7 abc. A fost producător de emisiuni la Atomic TV, Prima TV şi Antena 1, de videoclipuri muzicale şi de evenimente – de la concerte pînă la concursuri de ski extrem. A realizat mai multe documentare şi face parte din echipa care organizează anual Festivalul de Film Transilvania de la Cluj şi Premiile Gopo. Ca producător de film a lucrat la mai multe filme printre care Legături
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr  Nigel TOWNSON, director British Council Romania  jpeg
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr. Nigel TOWNSON, director British Council Romania
Nigel Townson a lucrat mai bine de opt ani în România, în perioada 1989-1997. A colaborat cu Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj ca lector al Departamentului de limbă engleză şi tot aici a pus bazele primului master de Studii Culturale Britanice din România, în 1994. Doi ani mai tîrziu, în 1996, s-a mutat la Universitatea Bucureşti unde a fost timp de 18 luni codirector al masterului de Studii Culturale Britanice de aici.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Limbajul contabil ar frebui să fie universal – interviu cu Andreia MANEA
Absolventă în 2003 a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Andreia Manea conduce astăzi operaţiunile din Europa de Sud-Est ale celei mai mari asociaţii contabile din lume – ACCA (Association of Chartered Certified Accountants).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Valorile culturale trebuie privite în perspectivă
Institutele străine sînt deja parte firească a peisajului cultural al Capitalei. Printre cele mai iubite şi vizitate se numără Institutul Polonez.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Prin atîtea călătorii, chiar cred că am devenit un cetăţean global”
A făcut trei ani de Matematică, apoi a terminat Limbi străine la Universitatea din Bucureşti (cu un an de studii în Olanda). A lucrat o perioadă în media (printre altele şi la o agenţie de presă din Luxemburg), apoi şi-a fondat propria agenţie de turism. În momentul de faţă Irina Andreescu lucrează ca traducător freelance şi… călătoreşte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
A citi literatură cu voce tare
În mai 1998, s-a prezentat la un concurs organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără să ştie nimic despre postul pe care ar fi vrut să-l ocupe – lector al Studioului Cărţii Vorbite al ANR. În urma probei pe care a susţinut-o – citirea mai multor pasaje din cărţi şi autori diferiţi, prin care i-au fost testate capacitatea de adaptare la diverse stiluri, dar şi pronunţia corectă a unor nume străine – Simona Soare-Ivănescu a convins repede de talentul ei de „cititor“ şi a fost angajată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Etică, biologie şi interese - interviu cu Peter SINGER -
Filozof şi bioetician, profesor la Universitatea Princeton, Peter Singer este unul dintre cei mai controversaţi " dar şi cei mai citaţi " autori contemporani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O mie de oameni la un concert cameral - interviu cu Razvan POPOVICI, director al Festivalului SoNoRo -
A patra ediţie a Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, al cărui director sînteţi, mi s-a părut organizată într-un mod cît se poate de natural....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la cuvinte la imagini - interviu cu Vlad NAUMESCU, antripolog -
S-a născut la Bucureşti, pe 2 ianuarie 1977....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cei care fac instituţiile să meargă sînt oameni - interviu cu Oana MARINESCU, director general în Ministerul Afacerilor Externe -
Oana Marinescu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, a lucrat apoi cîţiva ani ca jurnalist specializat în politică internă, iar între 2000 şi 2004 a fost consilier po...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Călătorii spre "albul pămîntului” - interviu cu Uca MARINESCU, exploratoare -
La doamna Uca Marinescu te uiţi lung şi poţi să declari, aproape în deplinătatea tuturor facultăţilor personale, că o femeie ca ea nu există!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Festivalul de la Gărâna e făcut cu prieteni” - interviu cu Marius GIURA -
Marius Giura este omul care face posibil, de mai bine de un deceniu, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, probabil cel mai important festival ţinut în România....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O viaţă între două meserii - interviu cu Tomas AYUSO, pictor şi maseur -
În Spania, la Clinica Buchinger din Marbella, stabiliment de lux pentru "punerea în formă", una dintre cele mai căutate "proceduri" este masajul....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Lego la grădiniţă - interviu cu Florentina COSTACHE, directoarea grădiniţei LEGO -
Florentina Costache (45 de ani) are în Bucureşti o grădiniţă particulară numită Lego pentru care face de toate: este proprietar, director, administrator, chiar şi şofer....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Detaliul funcţionează ca un
Judecînd după experienţa profesională, poţi spune fără ezitări " poate doar un pic pompos " că Matei Filip este un om "multilateral dezvoltat"....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plîng mereu de ţara lor” -interviu cu Rupert WOLFE-MURRAY, persoană cu multe ocupaţii -
Rupert Wolfe-Murray a absolvit Liverpool University în 1985, a plecat apoi în Tibet, unde a predat engleza şi a scris o carte de călătorii....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Birocraţie europeană şi euro-jargon: o scurtă iniţiere - interviu cu Lucian BRANEA, manager de proiecte cu finanţare europeană -
Este din Piatra Neamţ, deşi certificatul său de naştere a fost emis în Bacău, "într-o zi atipică dinspre finalul zodiei Fecioarei", ne spune Lucian Branea....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
”Trebuie să ai curajul să jonglezi cu regulile” - interviu cu Ana WAGNER, designer -
În 2006, Ana şi Irina Wagner au deschis un conceptstore cu obiecte din porţelan: magazinul Wagner " arte frumoase şi poveşti. Fiecare obiect este decorat după o idee originală şi spune o poveste....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza " o şansă pentru Bucureşti - interviu cu Teodor FROLU
Absolvent al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, în vîrstă de 44 de ani, Teodor Frolu este director general al firmei DC Communication şi partener în alte două companii care se ocupă de str...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Recuperare şi readaptare pentru nevăzători " interviu cu Nadia VOICU, preşedinta Asociaţiei "Trandafirul Negru” "
În 2003, în urma unui diabet şi a unor intervenţii nereuşite la ochi, Nadia Voicu, o studentă din Comarnic, a orbit, total, la 27 de ani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Polul Nord în Antarctica " interviu cu Teodor NEGOIŢĂ, explorator "
Teodor Negoiţă s-a născut în 1947, comuna Sascut, jud. Bacău (cum ţine să sublinieze el însuşi, într-o familie de învăţători). Este primul român care a atins Polul Nord....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Procesele nu sînt ca în filme - interviu cu Cristi DANILEŢ, judecător
Cristi Danileţ este judecător din 1998, specializat în materie penală....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre oameni şi cai - interviu cu Marian CHISELIŢE, fotoreporter -
Marian Chiseliţe are 31 de ani şi este licenţiat în drept, dar nu a profesat niciodată în acest domeniu, deşi şi-a dorit foarte mult....

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.