"Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plîng mereu de ţara lor” <p>-<i>interviu cu Rupert WOLFE-MURRAY, persoană cu multe ocupaţii -</i>
În Marea Britanie, societatea modernă aşa cum o cunoaştem azi se construieşte de sute de ani. Instituţiile, şcolile, locurile de muncă şi chiar viaţa socială au o anumită rutină şi structură care par foarte atrăgătoare pentru mulţi dintre români, dar plictisitoare pentru cineva ca mine. În Marea Britanie nu poţi fi decît un element într-o maşinărie, o componentă a unui sistem complex, uriaş, care este mult mai mare decît părţile componente. Nu poţi schimba nimic. Nici măcar Tony Blair nu a putut. În România, în schimb, totul este nou şi totul trebuie reparat, refăcut, există numeroase oportunităţi pentru a te implica şi a produce schimbări. E ciudat că spuneţi asta, mulţi tineri din România vor să emigreze pentru că simt că nu se poate schimba nimic aici. Ce le-aţi spune lor? Înţeleg dorinţa tinerilor români de a emigra. Cred că foarte mulţi dintre tinerii de peste tot vor să plece, să descopere altceva. Şi eu am făcut asta. Există o vorbă veche a dr. Johnson: "Sînt două lucruri bune în Scoţia. Whisky-ul şi drumul spre Londra". Mulţi români consideră că nu pot influenţa schimbările din România deoarece sistemul se află în mîinile mafiei bătrînilor şi totul pare rigid. Există de asemenea un cinism şi un fatalism care incapacitează oamenii, îi fac să se simtă incapabili să influenţeze schimbarea sau chiar să obţină o slujbă. De exemplu, tinerii români nu se duc să caute un loc de muncă deoarece presupun că acestea sînt deja ocupate prin pile. Dar nu este întotdeauna aşa. Deşi scena politică din România este rigidă şi haotică (asta dacă cele două stări pot coexista), există oportunităţi pentru a influenţa schimbarea la nivel local. Spre exemplu, ştiu o primărie dintr-un sat ce caută o persoană care să scrie proiecte pentru fonduri europene, dar nimeni dintre cei pe care-i cunosc nu ar dori să lucreze într-un sat, chiar dacă un astfel de job este o experienţă interesantă. În tinereţe am încercat cît mai multe activităţi, unele de voluntariat, tocmai pentru a cîştiga experienţă şi a şti ce vreau să fac mai tîrziu. Cum aţi venit prima dată în România? Era în 1986. Tocmai terminasem Istorie şi Ştiinţe Politice la Universitatea din Liverpool. Am călătorit prin Europa de Est făcînd autostopul, dar cînd am ajuns în România nu m-a luat nici o maşină şi, la Oradea, a trebuit să mă urc în tren. Nu întîlnisem în viaţa mea oameni mai puţin prietenoşi. E uimitor totuşi că v-aţi stabilit şi trăiţi în ţara cu cei mai neprietenoşi oameni. V-aţi fi gîndit la asta atunci, în 1986? Cînd am revenit în ianuarie 1990, schimbarea oamenilor era remarcabilă: adevărata lor natură a ieşit la suprafaţă odată cu căderea lui Ceauşescu şi am descoperit oameni care erau prietenoşi, calzi, ospitalieri, interesanţi şi de încredere. Asta m-a cucerit în 1990 şi m-a ţinut aici de atunci. Am fost trimis în România în ianuarie 1990 de The Observer, într-o delegaţie bizară, organizată la Poiana Braşov pentru jurnaliştii britanici, o idee promoţională care ar trebui folosită în prezent. Avionul nostru a fost deviat la Constanţa şi, cînd ne-am dat jos, am fost înconjuraţi timp de trei ore de soldaţi în haine verzi înarmaţi cu AK47. Au realizat în final că nu eram agenţi MI6 şi ne-au instalat într-un hotel în centrul vechi. În oraş era linişte completă şi întuneric. Nu-mi aminteam să fi văzut atîta întuneric într-un oraş. Apoi, în Braşov, am părăsit grupul şi m-am plimbat singur. Îmi amintesc cum am văzut la Hotelul Aro oameni dansînd "Lambada", cîntecul revoluţiei. Al cărei revoluţii? Revoluţia din 1989. Asociez "Lambada" cu Revoluţia, deşi a ajuns aici în ianuarie 1990. De ce? Este ceva personal. Cînd am ajuns aici auzeam cîntecul peste tot. Apoi aţi renunţat la jurnalism şi v-aţi implicat în proiecte umanitare în România. Cum aţi luat această decizie? Aveam posibilitatea să lucrez la un ziar londonez (înainte lucrasem pentru media din Scoţia) sau să merg să lucrez la căminul spital pentru copii nerecuperabili Ionăşeni, Botoşani. Am ales căminul de copii deoarece jurnalismul nu părea că ajută nimănui şi aveam un fel de credinţă oarbă. Îmi amintesc că gîndeam "dacă renunţ la carieră să-i ajut pe alţii, poate că o forţă superioară mă va ajuta". Şi a fost o decizie bună pentru că doi ani de muncă voluntară arată bine în CV-ul meu şi reprezintă baza pentru munca de consultanţă de acum, în timp ce perspectivele ca jurnalist sînt din ce în ce mai proaste. În satul în care am lucrat (Ionăşeni, comuna Vîrfu Cîmpului, judeţul Botoşani) am reuşit să leg relaţii cu directorii locali, primarul şi alţi oficiali şi asta mi-a fost de ajutor mai tîrziu, cînd am devenit consultant Phare şi am lucrat pentru diverse ministere. Lucrurile nu sînt atît de diferite între un sat şi un minister. V-a ajutat sau v-a creat dificultăţi statul român în activitatea umanitară? La început am creat o grămadă de probleme autorităţilor din Botoşani, pentru că am declanşat un scandal media despre starea îngrozitoare a copiilor cu dizabilităţi din căminul în care lucram. Dar s-au dovedit flexibili şi ne-au permis să lucrăm, am început să renovăm clădirea şi să calificăm personalul, şi l-am transformat într-un loc drăguţ pentru aceşti copii loviţi de soartă. Apoi, a fost folosit ca un exemplu de "bună practică" " asta se întîmpla prin 1992-93. Dar în primele luni ale lui 1990 am stat la Bucureşti, am lucrat ca reporter, cu Laurenţiu Calciu, care tocmai îşi luase o cameră video. Ne plimbam prin oraş amîndoi, observam manifestaţiile, ascultam oamenii şi mergeam la conferinţe de presă. Eu notam, el filma. Sînt înregistrări foarte bune cu "dezbateri de gloată", eram fascinat, deşi pe atunci nu înţelegeam româna. Mai aveţi materialul filmat atunci? Da, chiar acum facem un film despre 1990. Va fi despre protestele izbucnite pe 28 ianuarie, cînd Iliescu a anunţat că va candida şi avem înregistrări cu oameni dezbătînd pro şi anti Iliescu. Am filmat apariţia lui Raţiu ca un contra-candidat şi urmărim procesul pînă la alegerile din mai şi condamnarea lor de către monitorii internaţionali. Un scurt trailer al viitorului film se găseşte deja pe YouTube, cu numele "Romania’s Stolen Revolution". Cred că e diferit de celelalte filme ale dvs., care sînt cu ţărani şi romi. Îmi plac pentru că sînt foarte molcome, nu vor nici să exalte nebunia balcanică, nici să ne facă să plîngem de mila personajelor. Sînt calme, umane. Ce le spuneţi oamenilor cînd îi filmaţi? Ce înseamnă molcom? (întrebările au fost adresate în română, răspunsurile în engleză " n. C.G.) Liniştit, încet într-un sens pozitiv. În 2004, filmul nostru Land is Waiting ("Mămăliga te aşteaptă") a cîştigat titlul de Cel mai Bun Film Românesc la Astra FilmFest în Sibiu. Laurenţiu Damian, care a ţinut discursul de prezentare, a spus că i-a plăcut filmul pentru că îi lipsea ironia. Încercăm să portretizăm oamenii aşa cum sînt şi avem încredere în ce facem, în sensul că nu vrem să împopoţonăm materialul filmat cu o abordare ironică, cu întrebări provocatoare sau cu efecte speciale. Romii şi ţăranii sînt probabil oamenii care se pretează cel mai bine la o asemenea prezentare. Ce le spunem oamenilor? Doar ce vrem să facem. Că sîntem interesaţi de cum trăiesc ei şi vrem să arătăm şi altor oameni, să înţeleagă şi ei. Le spunem că doar vrem să vedem cum îşi fac lucrurile obişnuite (munca, joaca, gătitul, statul de vorbă, orice) şi că vrem să ne ignore. Dacă personajul este puternic, va fi un film bun. Provocarea e aceea de a găsi caractere puternice care pot vorbi în faţa camerei într-un mod natural şi au de spus ceva relevant. Cum vi se pare că s-a schimbat România din 1990 în 2009? Dacă trăieşti în România, nu pare să se schimbe. Dar dacă vorbeşti cu cineva care vine anual, îţi dai seama că schimbarea este constantă şi dramatică, cel mai vizibil în transporturi şi construcţii. Prima schimbare majoră a fost chiar căderea comunismului. Românii nu prea îşi acordă credit pentru asta, pentru răsturnarea dictaturii, a fost totuşi o revoluţie, oricît de dezamăgitor a fost rezultatul. A fost un moment în 2004 cînd se părea că PSD va cîştiga şi va institui un stat cu un singur partid, dar nu s-a întîmplat asta, iar România este o democraţie, chiar dacă nu una bună. Şi sînt atît de multe schimbări, în toate domeniile. Gîndiţi-vă doar la comunicaţii (doar telexuri în 1990), restaurante (cîteva în tot Bucureştiul atunci), călătoriile internaţionale, mobilitatea socială şi economică, ca să nu mai vorbim de apartenenţa la UE şi NATO. Nu că toate acestea ar face oamenii fericiţi în mod particular. Oamenii se obişnuiesc cu ceea ce au şi vor mereu mai mult. Oamenii, ca masă, nu par a fi fericiţi pe nicăieri. Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plîng mereu de ţara lor. Ceea ce pare a se fi schimbat cu adevărat în România este birocraţia, la fel de complexă şi bizantină ca întotdeauna. Sînteţi premierul României. Puteţi trece ce vreţi prin Parlament. Care ar fi trei măsuri urgente? E o întrebare grea. Lăsaţi-mă un minut să mă gîndesc. În primul rînd, aş introduce imediat responsabilitatea individuală în toate aspectele vieţii publice. Aş elimina ideea primitivă că primarul/ministrul/directorul trebuie să semneze/aprobe toate documentele. Fiecare angajat la stat trebuie să-şi asume responsabilitatea personală pentru ceea ce face. Miniştrii şi primarii ar trebui să facă ceea ce fac omologii lor din Vest " să conceapă politici şi să se întîlnească cu oamenii. Cu asta ar veni responsabilitatea, în acest moment nimeni din administraţie nu are responsabilitate pentru că şeful semnează totul, dar el nu ştie ce semnează şi de aceea sistemul este atît de disfuncţional. În al doilea rînd, aş obliga toate departamentele guvernamentale să proiecteze un program de economii, dar fără să specific o ţintă. Aş zice "veţi beneficia personal de salarii mai mari şi alte beneficii dacă scăpaţi de oamenii care nu muncesc, de clădirile de care nu aveţi nevoie şi de operaţiunile care nu performează". Toate economiile făcute vor fi împărţite între guvernul central şi instituţia care le face. În al treilea rînd, aş introduce o prioritate naţională majoră: Economia Verde. Asta ar consta în trei părţi. Reciclarea: nu va mai fi colectat gunoiul decît dacă este separat la sursă. Aş promova sloganul: "Lucrurile care se aruncă nu sînt gunoi". A doua parte ar fi energia regenerabilă. Toate instituţiile, şi comunităţile ar trebui să investigheze sursele regenerabile locale, vîntul în Dobrogrea şi în munţi, solară în sud, biomasă şi hidro în nord. Comunităţile şi instituţiile ar urma să cîştige bani din energia în plus generată. Al treilea punct al planului Energia Verde ar fi eficienţa energetică " toate clădirile publice ar trebui să evalueze pierderile şi să facă planuri de izolare exterioară, folosire judicioasă a căldurii, reciclare, implementare a procedurilor europene " toate acestea ar duce la economii masive. Cum aţi explica aceste politici personajelor din filmele dvs.? Ţăranii şi romii ar înţelege ideea de energie regenerabilă imediat. Fermierii au animale şi folosesc gunoiul rezultat, bălegarul este împrăştiat pe cîmp, un produs secundar util. Ar înţelege imediat că ar putea la fel de bine să fie pus în nişte containere şi transformat în biogaz. Depinde doar de cum comunici aceste lucruri, de obicei informaţiile ecologice sînt comunicate într-o manieră ştiinţifică, nepotrivită pentru oamenii simpli. Şi întotdeauna am crezut că romii care lucrează cu materiale reciclabile ar trebui recunoscuţi şi folosiţi ca atare. România ar putea folosi munca lor pentru a deveni un centru al reciclării în Europa. a consemnat Cristian GHINEA
