Un geniu printre invidio&#537;i - interviu cu dr. Dan GAVRILIU</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 276 din 28 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dan Gavriliu: Am reuşit probabil pentru că am avut tenacitate şi putere de stăpînire şi mi-am iubit foarte mult meseria. Am fost pasionat. Dar s-a întîmplat ceva foarte interesant. După ce eu am ieşit la pensie, nimeni n-a mai fost interesat să facă asemenea chirurgie esofagiană. Nu mai vorbesc de înlocuirea esofagului. Oamenii au vrut să se împăuneze cu titluri, să aibă glorie, să lucreze cu mine într-o clinică sub o asemenea titulatură (chirurgie digestivă superioară), să aibă o trambulină de lansare, dar nimeni nu s-a mai înhămat propriu-zis la o asemenea muncă. Şi această metodă nu se mai foloseşte în România? D.G.: Nu. Iar înlocuirea de esofag prin metoda Gavriliu n-a mai fost făcută niciodată de nimeni altcineva cu succes, în România. Ea se aplică însă în străinătate. Imediat după Revoluţie, cînd eram încă la spital, am avut un catalog în care scriau toţi cei care veneau din străinătate la noi pentru a se instrui în această metodă. Printre ei, şi un student din Burkina Fasso, care a făcut facultatea în România şi s-a specializat la mine. După ce s-a întors în ţara lui, mi-a scris că face înlocuire de esofag la un spital din Burkina Fasso. Acolo se poate. Cum se explică totuşi că nimeni nu mai vrea să facă această operaţie la noi? D.G.: Este o chirurgie foarte grea pentru care îţi trebuie o pregătire excepţională în anatomie, trebuie să stăpîneşti foarte bine actul chirurgical, suturile sînt extrem de delicate. Intri printr-o latură a toracelui, la o adîncime foarte mare, cu vizibilitate proastă şi lucrezi într-o zonă ultrasensibilă, între plămîni, cord, aortă, vasele mari ale plămînului şi inimii, vene, plexuri nervoase importante. Organismul e viu şi mai sîngerează, mai musteşte, mai are ţesuturi grăsoase. Trebuie să ştii exact unde te duci şi foarte repede, pentru că nu poţi ţine un bolnav 30 de ore sub anestezie. Cam cît dura o astfel de operaţie? D.G.: Eu o făceam în două ore şi zece minute. Şi am făcut în toată cariera cam 1000 de înlocuiri de esofag, iar în total am avut peste 4500 de intervenţii pe esofag, plus zeci de mii de diverse alte intervenţii chirurgicale. Acum, cine are nevoie de asemenea intervenţii pe esofag şi are bani sau posibilităţi de finanţare din partea Ministerului Sănătăţii se poate opera în afară. În România, nu. "Coseam esofagul cu aţă de Săvineşti" Mai ştiţi ceva de primul pacient căruia i-aţi înlocuit esofagul în 1951, în acea operaţie demonstrativă? D.G.: Bică Văduva " aşa-l chema " a venit la mine, la vreo 30 de ani după operaţie. Era deja trecut de patruzeci de ani şi nici nu l-am recunoscut pînă nu mi-a spus cine e. Cînd l-am operat era mic, avea un metru şi patruzeci, acum se făcuse un om cît toate zilele, voinic, cu nişte mîini mari ca nişte baroase. Era sănătos, n-a mai fost bolnav, avea copii mari şi mi-a spus că e sobar de meserie. Dar era o perioadă în care rezecabilitatea, adică posibilitatea de a scoate un cancer esofagian sau esogastric, ajunsese la 40%. Un procent care astăzi e de neatins. Speranţa de viaţă a pacienţilor era mult mai bună atunci (primeam scrisori de la oameni pe care-i operasem în urmă cu 15 sau 20 de ani de cancer esofagian). Asta, deşi acum arsenalul chimio-terapeutic e mult îmbunătăţit, iar pe atunci nu aveam nici ace atraumatice, care să aibă adică aţa aceea fină înglobată în codiţă (fără urechi prin care să treacă şi care să-i tripleze grosimea şi deci să traumatizeze mai mult ţesuturile). Existau, dar nouă nu ni se aduceau niciodată şi coseam mereu esofagul cu aţă de Săvineşti, singura disponibilă. Uneori pacienţii n-o suportau, făceau alergie. N-a existat nimeni care să vrea să vă urmeze, să vrea să continue acest tip de operaţie? D.G.: Nooo. Ba mai mult, după Revoluţie au vrut să desfiinţeze şi clinica. Au vrut să aducă un alt şef de secţie. Eu abia reuşisem s-o înfiinţez. M-a salvat presa, pentru că un ziarist de la Zig-zag (cum se numea pe atunci o revistă) a prins de ştire ce se întîmplă. Acum se cheamă Clinică de chirurgie digestivă superioară, dar se operează acolo colon, hemoroizi, ca în orice clinică de chirurgie, nu mai e ceva special. Mihaela Gavriliu: Să nu te superi, dar sînt convinsă că după ce vei muri îţi vor pune bustul ăla pe care l-a pus acum Oprescu la subsol şi se va numi Clinica "Dan Gavriliu". Asta i-au făcut şi bietului Denischi, că după ce moare omul, ei vin să se laude că au lucrat cu el şi au făcut şi au dres... D.G.: Dacă cineva ar vrea să asiste astăzi la asemenea operaţii, trebuie să meargă în afară. Nu mai are de unde să recupereze acest lucru în ţară. Prin anii ’90 am primit un fax de la un american a cărui fetiţă urma să se nască cu o malformaţie letală, fără esofag. A aflat că şansa cea mai bună o are cu o operaţie prin metoda Gavriliu, adică de înlocuire a esofagului cu tub digestiv, nu cu o porţiune de colon, cum se mai face, dar cu rezultate proaste. A apelat acolo la metoda mea şi fetiţa e acum bine sănătoasă şi face sport. Tatăl a deschis un site în care îi sfătuieşte pe toţi părinţii aflaţi în această situaţie să apeleze la metoda Gavriliu şi să nu încerce altceva. Cum aţi reuşit să transmiteţi în străinătate această metodă în anii comunismului? D.G.: Am publicat-o într-o revistă românească de specialitate şi am fost invitat apoi la o mulţime de congrese în toată lumea, pe unele le-am şi prezidat. Peste tot mi se propunea să rămîn să lucrez acolo. N-am rămas din cauza mamei care era singură. Dacă eu aş fi plecat, ei i s-ar fi luat casa, care era pe numele meu. Aşa se proceda atunci. Ar fi fost dusă la azil probabil, că nu mai avea pe nimeni. N-ar fi suportat aşa ceva şi eu n-aveam sufletul s-o las. Dar am primit invitaţii de a rămîne la cea mai importantă clinică din lume, la Mayo din Minnesota sau la Belo Horizonte, în Brazilia, să conduc serviciul de chirurgie digestivă de acolo. Am fost invitat să lucrez şi cu profesorul Pietro Valdoni, chirurgul Papei de la Vatican, invitat, de asemenea, am fost şi la Paris... Cel mai mare chirurg din lume Ştiu că obstacolul cel mai mare de care v-aţi lovit mereu a fost invidia profesională din partea colegilor. D.G.: Toată lumea era pornită împotriva mea. Nu prea aveau ce să-mi facă, dar era o hărţuială permanentă. Profesorul Burghele, de exemplu, a condus multă vreme destinele medicinei, în calitate de rector sau de ministru. La un moment dat, un coleg care voia să-mi ia locul la clinica de chirurgie s-a dus la el şi i-a spus: "Da’ termină odată cu Gavriliu ăsta! Ştii tu cum să-l manevrezi şi ce să-i faci, ca să se ducă naibii la ţară". Burghele i-a răspuns: "Nu pot, bă, că-i prea cunoscut". Pe de altă parte, lor le plăcea să se şi laude cu cîte cineva. Politic, eu nu prezentam nici o problemă pentru ei. Am fost făcut membru de partid în mod formal, ca să pot fi şef de secţie, dar nu mi-am dorit niciodată funcţii, nu eram incomod din punctul ăsta de vedere. N-am fost niciodată şef de catedră, n-am făcut parte din senatul universitar. Dar, un fost profesor de la Spitalul universitar mi-a povestit ce se întîmpla cînd veneau delegaţii de străini şi erau aduşi la Municipal (fiindcă era cel mai mare spital din România). El era întrebat ce ar fi bine să li se arate. Şi povestea: "Îi plimbam pe la profesorul Denischi, la ortopedie că făcea nişte intervenţii mai deosebite, pe la terapie intensivă că era secţia mai modernă, pe urmă îi duceam, normal, la Gavriliu şi apoi îi urcam pe terasă şi le arătam Bucureştiul". Eraţi ţinut în vitrină? D.G.: La congrese internaţionale, statul mă lăsa să plec, îmi dădea viză, dar nu plătea nici un cent. Totul era pe banii celor care mă invitau şi care se purtau foarte frumos cu mine. M-au făcut profesor la International College of Surgeons unde mi-au plătit şi demonstraţiile operatorii şi conferinţele. În Occident se fac regulat nişte topuri. În Marea Britanie există o fundaţie veche de sute de ani " Royal College of Surgeons. Potrivit tradiţiei, aceasta se deschide în fiecare an cu o conferinţă a chirurgului socotit numărul 1 în lume, indiferent că e patagonez sau ostrogot. Regula a fost stabilită de cel care a înfiinţat fundaţia, lordul Moynihan, iar în 1976 eu am fost invitat acolo în calitate de chirurgul numărul 1 în lume, să ţin o conferinţă de o oră. Conform ceremonialului, am purtat roba originală a lordului Moynihan. Calul alb cu targă Dincolo de realizările profesionale şi de necazurile venite din partea colegilor, aţi trecut şi printr-o altă experienţă teribilă... Frontul din Caucaz, din 1941, cînd v-au trimis chiar în linia întîi. D.G.: M-am supus ordinului, n-aveam încotro, dar, de fapt, nu puteam face mai nimic acolo sub gloanţe şi obuze, cu trei feşe, două atele şi o sticluţă de iod. Pe deasupra, mi-au dat şi o targă trasă de un cal alb. Iar cum ruşii veneau mereu peste noi de sus din munte, şi calul alb se vedea " vorba aia " şi de la Tbilisi, a trebuit să-i fac o îmbrăcăminte din foaia mea de cort, ca să-l camuflez. Era o organizare... românească, chiar şi atunci. Am stat acolo patru luni. Aţi luat chiar şi un prizonier, aţi fost apoi decorat. D.G.: Da, la început nici n-a fost prea clar cine pe cine a luat prizonier. Era un armean care nu mai voia să lupte alături de ruşi şi prefera să fie prizonier al trupelor române. Nu mai ştiu ce o fi păţit săracul apoi, după ce ruşii au ocupat România şi, la ordinul lui Stalin, au început să-i împuşte pe toţi ai lor, care căzuseră prizonieri. Dar, revenind la front, după 33 de atacuri ale ruşilor în zece zile, de oboseală şi de foame, am adormit pur şi simplu pe cîmp. M-am trezit după mult timp într-un peisaj în care erau numai morţi, gropi de obuze şi copaci făcuţi praf. Nici păianjenii nu mai trăiau acolo. Eram singurul în viaţă. Am mîncat rădăcini şi frunze. După un timp, m-a găsit sergentul de legătură, Surdu: "Dom’ premedic, dom’ premedic, vino repede că te cheamă colonelul". Şi l-am însoţit la doi kilometri unde era comandamentul regimentului şi mi s-a înmînat o telegramă în care eram înştiinţat că trebuie să mă întorc acasă. Mă salvase mama care protestase pe lîngă Marele Stat Major că au trimis unicul fiu al unei văduve în linia întîi. I-a convins şi că, fiind chirurg, aş fi mai de folos în interior, decît pe linia frontului. În afară de povestea cu frontul, aţi trecut şi printr-un naufragiu. D.G.: Da, la Balcic, înainte de război, aveam o mică ambarcaţiune cu care cutreieram marea. Şi, într-o noapte cînd eram în larg de unul singur, m-a surprins o furtună. N-am mai putut controla barca şi am fost aruncat de valuri pe nişte stînci unde eram practic imobilizat. M-au descoperit nişte călugări care se uitau după resturile aruncate de mare la mal. Eram intern pe vremea aceea. Dar viaţa mea a fost tumultuoasă şi unele lucruri ca acesta, petrecute aşa de demult, abia dacă mi le mai amintesc... a consemnat Andrei MANOLESCU

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
“Vreau să schimbăm peisajul cultural precambrian de la noi” – interviu cu Victor STÜTZ
De vreo cinci ani, în patrie se lasă cu site-uri de muzică. De toate felurile şi orientările. Pe cele mai bune le-am deocheat deja in miniseria publicată în paginile Dilemei vechi. Bloguri mii, libertate şi libertinaj de opinie, tot mai mulţi fani ai lumii audio care simt să-şi iscălească propriile impresii şi să le împrăştie în acest extrem de favorabil mediu digital. Cunoscut pentru implicarea lui în variate acţiuni culturale, Victor Stütz lucrează la deschiderea proiectului Avec, un proiect-a
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film  jpeg
“Sînt un om care plăteşte un bilet şi vrea să vadă un film” – interviu cu Oana GIURGIU, producător de film
Oana Giurgiu a urmat facultăţile de Jurnalistică şi de Drept şi încă din timpul studenţiei a lucrat ca reporter la Tele 7 abc. A fost producător de emisiuni la Atomic TV, Prima TV şi Antena 1, de videoclipuri muzicale şi de evenimente – de la concerte pînă la concursuri de ski extrem. A realizat mai multe documentare şi face parte din echipa care organizează anual Festivalul de Film Transilvania de la Cluj şi Premiile Gopo. Ca producător de film a lucrat la mai multe filme printre care Legături
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr  Nigel TOWNSON, director British Council Romania  jpeg
Un englez la Bucureşti – interviu cu dr. Nigel TOWNSON, director British Council Romania
Nigel Townson a lucrat mai bine de opt ani în România, în perioada 1989-1997. A colaborat cu Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj ca lector al Departamentului de limbă engleză şi tot aici a pus bazele primului master de Studii Culturale Britanice din România, în 1994. Doi ani mai tîrziu, în 1996, s-a mutat la Universitatea Bucureşti unde a fost timp de 18 luni codirector al masterului de Studii Culturale Britanice de aici.
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă jpeg
Tineretul de azi nu mai ştie să petreacă
– interviu cu Nelu PLOIEŞTEANU –
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Limbajul contabil ar frebui să fie universal – interviu cu Andreia MANEA
Absolventă în 2003 a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Andreia Manea conduce astăzi operaţiunile din Europa de Sud-Est ale celei mai mari asociaţii contabile din lume – ACCA (Association of Chartered Certified Accountants).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Valorile culturale trebuie privite în perspectivă
Institutele străine sînt deja parte firească a peisajului cultural al Capitalei. Printre cele mai iubite şi vizitate se numără Institutul Polonez.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Prin atîtea călătorii, chiar cred că am devenit un cetăţean global”
A făcut trei ani de Matematică, apoi a terminat Limbi străine la Universitatea din Bucureşti (cu un an de studii în Olanda). A lucrat o perioadă în media (printre altele şi la o agenţie de presă din Luxemburg), apoi şi-a fondat propria agenţie de turism. În momentul de faţă Irina Andreescu lucrează ca traducător freelance şi… călătoreşte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
A citi literatură cu voce tare
În mai 1998, s-a prezentat la un concurs organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, fără să ştie nimic despre postul pe care ar fi vrut să-l ocupe – lector al Studioului Cărţii Vorbite al ANR. În urma probei pe care a susţinut-o – citirea mai multor pasaje din cărţi şi autori diferiţi, prin care i-au fost testate capacitatea de adaptare la diverse stiluri, dar şi pronunţia corectă a unor nume străine – Simona Soare-Ivănescu a convins repede de talentul ei de „cititor“ şi a fost angajată.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Etică, biologie şi interese - interviu cu Peter SINGER -
Filozof şi bioetician, profesor la Universitatea Princeton, Peter Singer este unul dintre cei mai controversaţi " dar şi cei mai citaţi " autori contemporani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O mie de oameni la un concert cameral - interviu cu Razvan POPOVICI, director al Festivalului SoNoRo -
A patra ediţie a Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, al cărui director sînteţi, mi s-a părut organizată într-un mod cît se poate de natural....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la cuvinte la imagini - interviu cu Vlad NAUMESCU, antripolog -
S-a născut la Bucureşti, pe 2 ianuarie 1977....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cei care fac instituţiile să meargă sînt oameni - interviu cu Oana MARINESCU, director general în Ministerul Afacerilor Externe -
Oana Marinescu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, a lucrat apoi cîţiva ani ca jurnalist specializat în politică internă, iar între 2000 şi 2004 a fost consilier po...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Călătorii spre "albul pămîntului” - interviu cu Uca MARINESCU, exploratoare -
La doamna Uca Marinescu te uiţi lung şi poţi să declari, aproape în deplinătatea tuturor facultăţilor personale, că o femeie ca ea nu există!...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Festivalul de la Gărâna e făcut cu prieteni” - interviu cu Marius GIURA -
Marius Giura este omul care face posibil, de mai bine de un deceniu, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, probabil cel mai important festival ţinut în România....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O viaţă între două meserii - interviu cu Tomas AYUSO, pictor şi maseur -
În Spania, la Clinica Buchinger din Marbella, stabiliment de lux pentru "punerea în formă", una dintre cele mai căutate "proceduri" este masajul....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Lego la grădiniţă - interviu cu Florentina COSTACHE, directoarea grădiniţei LEGO -
Florentina Costache (45 de ani) are în Bucureşti o grădiniţă particulară numită Lego pentru care face de toate: este proprietar, director, administrator, chiar şi şofer....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Detaliul funcţionează ca un
Judecînd după experienţa profesională, poţi spune fără ezitări " poate doar un pic pompos " că Matei Filip este un om "multilateral dezvoltat"....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plîng mereu de ţara lor” -interviu cu Rupert WOLFE-MURRAY, persoană cu multe ocupaţii -
Rupert Wolfe-Murray a absolvit Liverpool University în 1985, a plecat apoi în Tibet, unde a predat engleza şi a scris o carte de călătorii....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Birocraţie europeană şi euro-jargon: o scurtă iniţiere - interviu cu Lucian BRANEA, manager de proiecte cu finanţare europeană -
Este din Piatra Neamţ, deşi certificatul său de naştere a fost emis în Bacău, "într-o zi atipică dinspre finalul zodiei Fecioarei", ne spune Lucian Branea....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
”Trebuie să ai curajul să jonglezi cu regulile” - interviu cu Ana WAGNER, designer -
În 2006, Ana şi Irina Wagner au deschis un conceptstore cu obiecte din porţelan: magazinul Wagner " arte frumoase şi poveşti. Fiecare obiect este decorat după o idee originală şi spune o poveste....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza " o şansă pentru Bucureşti - interviu cu Teodor FROLU
Absolvent al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, în vîrstă de 44 de ani, Teodor Frolu este director general al firmei DC Communication şi partener în alte două companii care se ocupă de str...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Recuperare şi readaptare pentru nevăzători " interviu cu Nadia VOICU, preşedinta Asociaţiei "Trandafirul Negru” "
În 2003, în urma unui diabet şi a unor intervenţii nereuşite la ochi, Nadia Voicu, o studentă din Comarnic, a orbit, total, la 27 de ani....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De la Polul Nord în Antarctica " interviu cu Teodor NEGOIŢĂ, explorator "
Teodor Negoiţă s-a născut în 1947, comuna Sascut, jud. Bacău (cum ţine să sublinieze el însuşi, într-o familie de învăţători). Este primul român care a atins Polul Nord....
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Procesele nu sînt ca în filme - interviu cu Cristi DANILEŢ, judecător
Cristi Danileţ este judecător din 1998, specializat în materie penală....

Adevarul.ro

image
INTERVIU EXCLUSIV Nuami Dinescu, despre complexul de a fi „mică și grasă“ și povara rolului Tanța GALERIE
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
image
Santorini „made in China”: Imagini surprinzătoare cu o copie perfectă a insulei grecești VIDEO
O tiktokeriță a dezvăluit că a vizitat cea mai emblematică insulă a Greciei la peste 7.000 de kilometri distanță - în China. Yasmin von Roon, în vârstă de 27 de ani, a rămas uluită când a descoperit stațiunea Dali’s Ideal State - o copie fidelă a insulei Santorini.
image
Instalația bizară care a supraviețuit din Primul Război Mondial. La ce folosea staţia de despăduchere „Larga” de la intrarea în Galați
Rămășițele unei stații de despăduchere pe linia ferată, din perioada Primului Război Mondial, pot fi văzute la marginea orașului Galați. Pe vreme aceea, călătorii care ajungeau din Rusia, dar şi vagoanele, erau supuse dezinfectării cu insecticidul acum interzis DDT.

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.