"Îmi plac foarte mult iluziile!” - interviu cu Andrei TEAŞCĂ, magician -

Dacă spunem scamator, ne gîndim la acel scamator de la bîlci de acum 100 de ani care făcea mici trucuri cum ar fi să meargă pe sîrmă sau să aprindă o flacără şi s-o înghită. Bineînţeles că şi acel scamator era un artist la vremea aceea. Astăzi, noţiunea de scamator s-a degradat şi pe bună dreptate, fiindcă timp de mulţi ani, la noi în ţară, magia, iluzionismul au fost ţinute la un nivel foarte jos, de "scamatorism". Eu cred foarte tare în noţiunea de magician şi o folosesc mereu, pentru ca oamenii să înţeleagă că magicianul este acel actor care prestează un act artistic cu trucuri din arta iluzionismului. Putem să-i spunem şi iluzionist, putem să-i spunem şi magician, eu consider că cele două denumiri au aceleaşi nuanţe. Însă denumirea de magician este cea mai complexă dintre toate, căci magicianul este un artist, un creator în zona aceasta a iluzionismului. Şi aici există mai multe stiluri şi clasificări cum ar fi mentalismul, în zona de comunicare şi de citire a gîndurilor sau bizarre magic, o zonă care te duce cu gîndul la o magie reală. Prestidigitatorul este acel iluzionist care prin iuţeala mîinilor, cu o tehnică desăvîrşită, creează momente de "magie", de suspans, te surprinde cu ceva, însă şi el face parte din aceeaşi tagmă, cea a magicienilor. Prestidigitatorul este un specialist în manipularea obiectelor mici şi este un tehnician foarte bun. Un magician are un talent nativ sau este unul dobîndit? În 1850, Robert Houdini spunea că magicianul nu e un clown, că este un actor care interpretează un rol, cel al magicianului. În orice domeniu artistic, dacă nu ai talent, nu poţi exista. În arta magiei ai nevoie în primul rînd de talent actoricesc, însă pe lîngă acest talent, îţi mai trebuie şi îndemînare, fiindcă iluzionismul este o îmbinare între prestidigitaţie şi act actoricesc. Una fără alta nu se poate. Dacă nu am talent de actor, pot să am o îndemînare ieşită din comun, să fiu tehnic foarte bun, dar voi deveni un robot. Dacă am talent şi nu am îndemînare, iar nu e bine, căci spectacolul meu va semăna cu unul de teatru. Din punctul meu de vedere, noi, în România, sîntem abia acum în anul 1850, cînd s-a făcut pasul către magia modernă. Noi de-abia acum înţelegem şi învăţăm anumite lucruri. "Sînt aproape zece ani de cînd nu mai pot trăi fără magie!" Cînd eraţi copil, vă doreaţi să deveniţi magician, le făceaţi trucuri sau farse prietenilor? Nu. Eu am descoperit magia mult mai tîrziu. Nu am avut o chemare de la început, deşi tatăl meu " care era regizor de teatru şi de televiziune " m-a tot îndrumat spre domeniul artistic, însă eu mi-am văzut de ale mele. Pînă la urmă, am intrat la facultate, la Actorie, însă mi-am dat seama, cu timpul, că actoria clasică nu mi se potriveşte. Am "evadat" în trupa lui Dan Puric, mi-am dat seama că teatrul fără vorbe, pantomima, mă impresionează foarte tare şi mi-am zis: asta e o "fereastră" către ceva care îmi place! Apoi am plecat în străinătate, pentru că în perioada aceea chiar nu puteam să fac nimic aici, eu nu credeam în teatrul de vorbe, credeam în ceva nou, în spectacol, în show. Pe atunci nu prea ştiam ce înseamnă acest cuvînt: show! După ce am plecat din ţară, am descoperit dintr-odată toată povestea cu iluzionismul. A fost o nebunie. Există studii de magie? Da, însă eu nu am avut unde să fac cursuri de magie. Cînd am descoperit magia, simţeam că din momentele mele de teatru, de pantomimă lipsea ceva şi am început să caut, m-am apucat de jonglerie, de fachirism. Aveam pe atunci un contract la Disneyland, în Coreea de Sud, şi acolo am avut ocazia să primesc foarte multe informaţii. Am început să studiez trucuri, am comandat prin intermediul altor magicieni, căci există o întreagă reţea, cărţi, DVD-uri. Aşa a început totul. Mi-a fost greu pentru că am învăţat de unul singur şi am pierdut nişte ani. Dacă aş fi avut un profesor care să-mi spună vezi că asta nu-i bine, vezi că cealaltă nu se face aşa, mi-ar fi fost mult mai uşor! Există profesori, sînt şcoli în America, în Franţa şi în general în toate marile capitale europene, este una chiar şi în Ucraina, în cadrul unei şcoli de circ. Îmi doresc să întemeiez o academie de magie, în momentul în care Teatrul de Magie va exista ca instituţie, va avea o sală de spectacol. Noi avem în România doar prestidigitatori şi doar actori, însă nu avem magicieni în adevăratul sens al cuvîntului. Am înfiinţat, la un moment dat, împreună cu alţi doi colegi o asociaţie a magicienilor. A fost un început activ şi plin de energie, dar mi-am dat seama treptat că n-am cu cine să stau de vorbă. Sau că vorbim limbi diferite. Ei au preluat de la mine "formula" cu iluzionismul ca artă de spectacol, fără să ştie de fapt ce înseamnă. Erau la mijloc alte interese, de genul: hai să adunăm cît mai multă lume, ca să putem încasa cît mai multe cotizaţii! În România sînt în jur de 70-80 de pasionaţi, dar cei care practică şi trăiesc din magie, dacă sînt opt în toată ţara. Într-un timp destul de scurt mi-am dat seama că eu sînt singurul nebun care vrea să promoveze magia ca artă, aşa că m-am separat de ceilalţi pentru că mi-am spus că eu trebuie să-mi continui drumul meu. Şi uite că sînt aproape zece ani de cînd nu mai pot trăi fără magie. "Ca artă de spectacol, magia nu e o afacere" Dar cum e magia ca business? Magia ca business este o meserie foarte bănoasă, din punctul de vedere al tehnicianului. Un magician, chiar dacă nu e un mare artist, cîştigă foarte bine, fiindcă nu-l găseşti pe toate drumurile, e ceva special. Munca lui reprezintă nişte ani de experienţă pe care îi are în spate, iar show-urile de magie sînt scumpe. Şi aici, şi în străinătate. Sînt foarte scumpe materialele şi utilajele, trucurile pe care le folosim. În arta magiei, există şi inventatori, cei de la care cumpărăm trucurile. Eu fac parte din două organizaţii internaţionale de magie din SUA şi sîntem într-o comunitate. Se trimit reviste, se trimit invitaţii la convenţiile noastre, se vînd şi se cumpără trucuri noi. Acum există şi tot felul de magazine prin străinătate de unde poţi cumpăra trucuri mai mărunte. După ce cumperi un truc îi creezi o prezentare, pentru că nu-i frumos să-i copiezi pe alţii. E ca la Shakespeare, dacă vrei: ai piesa, iar tu ca regizor te gîndeşti la concept, la viziune, la interpretare. Aşa e şi la noi. Ca artă de spectacol, magia nu e o afacere. În 2004, cînd m-am întors prima oară în ţară, am încercat să fac un spectacol de magie, dar toate uşile erau ferecate. Nimeni n-a fost receptiv. De curînd însă lucrurile au evoluat, am început să întîlnesc oameni deschişi şi bucuroşi în clipa în care le-am povestit despre acest proiect, Teatrul de Magie. De exemplu, primarul Oprescu a reacţionat foarte bine sau Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara, ne-a dat voie să existăm ca spectacol în incinta teatrului pe care îl conduce. Deocamdată, nu avem un sediu, nu existăm ca instituţie şi încă avem nevoie de fonduri, de un ajutor, căci nu putem supravieţui din vînzare de bilete, deşi s-au mai deschis nişte uşi şi am prins mai mult curaj. Eu am investit aproape 200.000 de dolari în zece ani şi tot investesc, fiindcă probabil că voi muri dedicat iluzionismului ca formă teatrală şi ca artă, ca expresie de cultură. Numai ultimul nostru spectacol, Magic Show, m-a costat aproape şase mii de euro şi abia dacă am scos o mie şi ceva. Nu ştiu cît voi mai putea să susţin din buzunar toată povestea asta. Mai mergem şi la evenimente, ne "prostituăm" pentru că asta-i viaţa! De exemplu, ieri am fost la un eveniment al unui ziar tabloid şi am făcut un mic show. Mai mergem şi pe la aniversările copiilor, peste tot. Nu sînt fericit, cum nici un actor care face o reclamă nu e fericit, dar trebuie să trăim din ceva! Există magicieni care merg numai la evenimente şi o duc destul de bine. "Spectatorul acceptă convenţia, vrea să fie păcălit!" Care este publicul dvs.? Cine vine la spectacolele de magie? Publicul de aici e un public destul de dificil, pentru că vine cu neîncredere la spectacol. Oamenii, în momentul în care îşi cumpără biletele, nu prea ştiu la ce să se aştepte, e ceva cu totul nou. Unii dintre ei ne ştiu, pentru că ne-am mai făcut reclamă, am mai apărut pe la televizor ca să ne promovăm spectacolele. Mulţi dintre cei care vin cu neîncredere pleacă bucuroşi, nerăbdători să le spună şi altora. Însă copiii au fost cei care au venit fără nici un fel de reţinere şi şi-au tras părinţii după ei: "Vreau la teatrul de magie!". Avem spectacole pentru copii, dar şi unele pentru copii şi pentru adulţi. Magic Show e un spectacol destinat şi adulţilor, o incursiune în lumea magiei, căci prezentăm cîte puţin din toate stilurile, de la trucuri mai mici, la mentalism şi iluzii elaborate. Care sînt trucurile cele mai populare? Mai prind trucurile clasice? Cu siguranţă. Este foarte adevărat că nu le mai poţi prezenta la modul clasic. Trebuie să vii cu ceva nou. Trebuie să-l surprinzi pe spectator. Trucul în sine poate să fie unul vechi de o sută de ani, dar dacă nu-i aduci ceva nou, nu-l mai impresionezi pe spectator. Îmi scoţi şi mie un porumbel din pălărie? Sigur că da, dar faci o mică explozie în pălăria goală, de exemplu, sau apar doi porumbei în loc de unul şi din start e altceva. Îi dai un alt mister. Folosim şi vom folosi aceleaşi trucuri care stau la baza artei magiei, însă sînt altfel împachetate, sînt prezentate modern. Există un truc care vă place în mod deosebit? Îmi plac foarte mult iluziile. Adică cutiile care sînt prezentate goale, în care intră o asistentă şi după aceea se întîmplă ceva, cutiile se micşorează, mai intră şi 2-3 săbii înăuntru... Pentru spectator e aparent ilogic. Asta e întrebarea pe care el şi-o pune în permanenţă: cum e posibil aşa ceva? Tot apar pe la televizor diverşi indivizi care vor să şocheze pentru că nu au un spectacol, nu au un fond şi atunci mişcă o lingură şi spun că au nu ştiu ce puteri. Eu promovez o artă de spectacol şi nu voi spune niciodată că am puteri magice sau că mă folosesc de bioenergie. Însă spectatorul trebuie să plece fascinat, să se întrebe cum e posibil aşa ceva. Noi creăm o convenţie, ca la teatru. Romeo şi Julieta au murit, însă n-o să creadă nimeni că ei au murit de-adevăratelea pe scenă. Aşa e şi cu magia! Spectatorul acceptă convenţia, vrea să fie păcălit. Şi un truc pe care încă nu l-aţi realizat, dar la care visaţi... Sînt cîteva momente artistice pe care încă nu le pot realiza. Îmi doresc ca atunci cînd vom avea o sală de spectacol să pot realiza nişte momente speciale de levitaţie. Mi se par uluitoare şi sînt pe sufletul meu. "Mi se mai întîmplă să dispar!" Aţi trişat vreodată la cărţi? Nu... ba da. N-am trişat de cînd sînt magician "cu ştate", dar trişam înainte, cînd eram mai puşti. Culmea! Acum mi-ar fi mult mai uşor, dar mi-ar fi ruşine. În amintesc că jucam whist cu nişte prieteni şi, la un moment dat, mi-au spus: "Nu mai mînări cărţile!". Acum mi se pare ieftin şi de aceea eu nu fac trucuri la masă. Sînt magicieni care cu asta se ocupă, întreţin atmosfera. Mi se pare foarte ieftin să întreţii o atmosferă, la cererea altora: "Fă-mi şi mie ceva! Surprinde-mă!". E ca şi cum i-ai spune unui actor sau unui balerin: "Spune-mi şi mie o poezie sau fă-mi două piruete!". E meschin şi umilitor. Am mai dat un interviu unui jurnalist şi mi-a zis: "Trebuie neapărat să-mi faci ceva!". I-am spus să vină la spectacol şi să vadă acolo atmosfera pe care eu încerc să o creez. Şi l-am sfătuit că dacă se mai întîlneşte cu vreun magician, niciodată să nu-i mai ceară aşa ceva, pentru că îl jigneşte. Aţi dispărut vreodată? Mi se mai întîmplă să dispar. Dar realitatea pe care o trăim mă readuce repede cu picioarele pe pămînt. Aş vrea să trăiesc tot timpul în cealaltă lume, în lumea mea, să nu mai am de-a face cu telefonul, cu maşina, cu banii, să nu mai depind de nimic material. Mi se pare extraordinar să poţi să te retragi într-un loc, aşa cum visez eu un spaţiu pentru Teatrul de Magie. Cred că aş dormi acolo, nu m-aş mai duce acasă. Aşa am trăit o perioadă la Disneyland. Acolo poţi să te rupi şi să uiţi de absolut tot. Mi-amintesc că după primul an în care am avut un contract acolo, am venit cu avionul de la Seul şi cînd am ajuns la Bucureşti şi am aterizat la Otopeni, pur şi simplu s-a dărîmat ceva în sufletul nostru, căci nu mi s-a întîmplat numai mie, eram mai mulţi. Era pe la începutul lui ianuarie, iarnă, întuneric, nu erau lumini pe pistă. Simţeam că sînt picat dintr-o cu totul altă lume. Astea sînt, de fapt, dispariţia şi apariţia despre care m-ai întrebat. Am aterizat din lumină în întuneric. Am stat două săptămîni în ţară, apoi am zis: "Hai să ne facem viza cît mai repede şi să ne întoarcem!". a consemnat Adina POPESCU