Cu siguranţă, capitalismul trebuie reformat <p>- interviu cu Cristian Pîrvulescu

În România criza financiară nu are nici pe departe forma occidentală. Sistemul bancar este relativ nou, este controlat de Banca Naţională... deşi o serie de produse toxice au funcţionat şi aici (creditul cu buletinul, un credit ce seamănă, păstrînd proporţiile, cu ceea ce s-a întîmplat în Statele Unite cu creditul ipotecar). Au fost credite de consum, au plecat de la aceeaşi filozofie economică de la care s-a plecat în SUA şi în Europa occidentală, şi anume susţinerea consumului va duce la creştere economică. S-a dovedit că, pe termen mediu şi lung aceasta nu este o soluţie fiindcă fără competitivitate, fără o bază economică clară este foarte greu să susţii creşterea economică pe termen lung. Deja consecinţe ale situaţiei din Occident se resimt şi în România, spre exemplu, creşterea ratei dobînzilor practicate de către bănci care a atins cote incredibile în urmă cu cîteva luni. Practic, în momentul de faţă creditele sînt imposibil de obţinut sau doar cei care sînt strînşi cu uşa mai accesează astfel de credite. Temerea băncilor că banii nu se vor returna şi neîncrederea băncilor româneşti între ele este foarte mare. Cu toate astea, nu criza financiară va afecta România în continuare, ci criza economică care se va resimţi în domeniile în care există preponderent o industrie pentru export, în domeniul serviciilor, fiindcă, inevitabil, odată ce nivelul de trai va fi afectat, românii vor cheltui mai puţin în servicii. Trebuie reformat "capitalismul" pentru a depăşi această criză? Sigur, atunci cînd mulţi au spus asta în ultimele săptămîni, au fost întîmpinaţi cu groază, mai ales în Est. Cînd preşedintele Sarkozy a spus-o în mod repetat într-un discurs la Toulon, apoi în întîlnirea de la Bruxelles cu reprezentanţii celorlalte state ale UE şi mai recent la Strasbourg, la întîlnirea Parlamentului European, a produs reacţii. Václav Klaus (preşedintele Cehiei, n.red.) a spus că este vorba de vechiul socialism pe care Sarkozy ar vrea să-l readucă şi că soluţia nu este intervenţia statului, ci retragerea lui. De amintit că Nicolas Sarkozy conduce totuşi un partid de dreapta... Pe de-o parte, face parte dintr-un partid de dreapta, Uniunea pentru Mişcare Populară, pe de altă parte, a fost un reprezentant moderat al neo-liberalismului, un mare susţinător al modelului american, care însă a reacţionat destul de repede la consecinţele crizei economice. Mă refer la preşedintele Sarkozy nu ca preşedinte al Franţei, ci ca preşedinte în exerciţiu al UE, pentru că reacţiile lui sînt foarte interesante. Cu siguranţă, capitalismul trebuie reformat. Cred că modelul social european se dovedeşte în acest moment o bună alternativă la piaţa nereglementată. Modelul social european pe baza căruia s-a construit UE a plecat de la premisa existenţei unui rol activ al statului. Ceea ce nu înseamnă un abuz de reglementare. Modelele de reglementări care au fost elaborate întîi în plan filozofic, apoi aplicate în plan teoretic şi puse în practică în anii ’80 şi pînă în zilele noastre, s-au dovedit a fi eronate. A spune, în momentul de faţă, că reglementarea este periculoasă pentru economie este absurd. Statul, de fapt, nu mai are forţa să intervină, după ce a fost delegitimat ca actor public, timp de 30-40 de ani... este foarte greu să revină şi să reuşească să convingă. Ne aflăm la intersecţia dintre două viziuni privind economia, societatea şi politica: o viziune în care instituţiile politice au un rol, acela de arbitru, şi o viziune în care instituţiile politice trebuie să se subordoneze intereselor economice. Este de domeniul evidenţei că acest capitalism speculativ, pe baza căruia s-a construit societatea americană şi occidentală în ultimii 30 de ani, după criza petrolului din anii ’70, nu a produs consecinţe pozitive. Vorbeaţi de modelul social european. Acest model a fost gîndit de creştin-democraţi, trebuie s-o spunem, şi nu de socialişti - cum susţin unii - de un gînditor liberal din cîmpul creştin-democrat, de Ludwig Erhard, ministru de Finanţe în 1952, mai tîrziu cancelar al Germaniei (în perioada 1963-1966, n. red.) cînd a gîndit modelul acesta ca pe o formă de susţinere a economiei de piaţă. Apoi, treptat s-a renunţat la el sub presiunile neo-liberale. Germania l-a abandonat mai greu, iar Franţa urma să-l abandoneze în plină guvernare Sarkozy, şi astăzi lucrurile sînt destul de neclare. Europa (a renunţat la el, n. red) - după atacurile pe care le făcea Tony Blair acum cîţiva ani. Astăzi, gîndirea multor comisari şi ai multor funcţionari din Comisia Europeană pare să fie mult prea ataşată viziunii neo-liberale şi neadaptată momentului de criză prin care trece nu doar UE, ci întreaga lume. Dar cum se raportează Europa la social-democraţie? Criza surprinde social-democraţia într-un moment de impas. Momentul de impas se resimte nu numai pe plan electoral, ci şi ideologic. Social-democraţia nu are, în momentul de faţă, capacitatea să vină cu un plan concret. Pe de o parte, este blocată de luptele interne, lupte interne care au plecat de la o viziune inspirată de marxişti, reformată, dar nu radical, în anii 1950-1960, şi o altă viziune, a "celei de-a treia căi" (Giddens - Blair) care a vrut ca piaţa să apară ca un foarte bun reglator al domeniilor economice şi sociale. Acum socialiştii sînt surprinşi. Surprinşi de faptul că modelul la care aderaseră în ultimele două decenii nu produce echilibre, ci foarte multă inegalitate. Ei nu mai au forţa intelectuală necesară în acest moment pentru a veni cu un proiect propriu. Pe de altă parte, nici în celălalt cîmp situaţia nu este foarte clară, iar cei care profită de actuala criză sînt extremiştii. Sarkozy însuşi s-a jucat cîştigînd cu mesaje extremiste, profitînd şi de lipsa de viziune a adversarei sale, Ségol