Armenii din România, în istorie şi astăzi <p>- interviu cu Paul BOGDAN, preot al Bisericii Armeneşti -
Din păcate, în România, sistemul comunist a desfiinţat şcolile care aparţineau bisericii, în general, deci şi pe a noastră. Au existat şcoli confesionale armene înainte de instalarea comunismului? A existat o şcoală patronată de biserică, dar nu avea caracter confesional, era permanentă. În afară de orele obişnuite de curs se predau şi limba armeană, istoria armeană, erau şi români care învăţau acolo. Şcoala se afla chiar aici, în clădirea Bisericii Armeneşti. Astfel, s-a desfiinţat locul în care armenii aveau posibilitatea să se strîngă, să-şi înveţe limba. Mulţi armeni au plecat: a fost o propagandă fantastică, începînd cu anul 1945, de repatriere a armenilor. Exista o asociaţie, Frontul Unităţii Armene, care a făcut propagandă pentru repatriere, au plecat cîteva valuri de emigranţi de aici spre Armenia. Repatriere şi emigraţie Aşadar, a fost un fenomen asemănător cu plecarea saşilor şi a evreilor? Diferenţa principală este că ei plecau spre ţări democratice, armenii au plecat spre un stat care se afla în URSS. Bineînţeles că au fost păcăliţi, au ajuns acolo şi au rămas fără nimic, au început viaţa de la zero. A fost un fenomen general de repatriere, au plecat armeni şi din SUA, Liban, Franţa. Rămînînd fără o şcoală şi fără un nucleu care putea să organizeze viaţa religioasă, limba şi tradiţiile s-au pierdut. După Revoluţie nu am mai putut să facem prin biserică nici un fel de acţiuni deoarece nu exista o lege oficială a bisericilor şi s-a încercat să se facă prin Uniunea Armenilor din România, care are caracter minoritar, nu confesional. S-a reuşit înfiinţarea unei şcoli de sfîrşit de săptămînă în care se predau doar ore cu caracter strict armean, limba armeană, istoria armenilor. Ea funcţionează acum? Da, în clădirea în care a funcţionat şcoala veche. Cam cîţi copii învaţă aici? 20-30. În România există o singură asociaţie armenească, care e reprezentată în Parlament prin dl Varujan Pambuccian. Nu se manifestă nici un spirit de competiţie, de aceea viaţa comunitară din România nu prea are efecte politice. De exemplu, pe 24 aprilie, cînd în toată lumea au loc manifestaţii pentru recunoaşterea genocidului armean, în România sînt doar nişte intervenţii de la tribuna Parlamentului. Şi în SUA există o comunitate armeană puternică. Este foarte puternică. În Bulgaria, de asemenea, fiindcă este mai uşor pentru armeni să emigreze acolo, limba e apropiată de cea rusă, pe care unii o ştiu din vremea URSS. Aici se acomodează mai greu. Dar sînt armeni veniţi după 1990, în jur de 15-20 de familii care s-au integrat, au obţinut cetăţenia. Au venit pentru că aveau rude aici? Nu, au emigrat. Au venit cînd nu eram în UE, legile în privinţa emigraţiei erau mai simple şi au reuşit să se integreze, să capete cetăţenia. În Bulgaria sînt în jur de 30.000 de armeni care au emigrat după â90. Armenia, după 1990, a trecut printr-un embargou economic, toate graniţele erau închise şi s-a dezvoltat acest fenomen de emigrare. "Ereticii" şi asimilarea Comunitatea armeană din România cam cîţi membri numără? După ultimul recensămînt sînt în jur de 2000 de armeni în toată ţara, inclusiv cei catolici. Însă, după opinia mea şi după registrele noastre de evidenţă, numai în Bucureşti sînt în jur de 3000 de armeni ortodocşi. Probabil n-au înţeles întrebările la recensămînt, au făcut o confuzie. Biserica Armeană este ortodoxă sau există diferenţe de doctrină? Există diferenţe. Noi am fost printre primele biserici care s-au despărţit de biserica universală-mamă în secolul al V-lea, alături de bisericile coptă, siriacă, etiopiană etc., sîntem acele biserici recunoscute ca necalcedoniene, biserici vechi orientale, ortodoxe, dacă vreţi. Este recunoscută de comunitatea ortodoxă? Nu, este chiar blamată ca fiind eretică. La Voroneţ o să vedeţi armenii pictaţi lîngă turci. Aceste diferenţe pornesc de la antipatii de origine elenă, noi întotdeauna am fost într-o dispută cu grecii. S-a încercat o introducere în forţă a limbii greceşti ca limbă ritualică. Iar singura desprindere posibilă pe vremea aceea era o diferenţiere teologică. Aşadar, a fost o decizie luată pentru a evita asimilarea. Da. Limba armeană nu avea un alfabet al său, acesta a fost introdus la începutul secolului al V-lea, s-au făcut traducerile cărţilor sfinte. Secolul renaşterii pentru poporul armean a fost veacul al V-lea, s-au făcut cele mai multe traduceri, universităţi, artă, arhitectură spitale, orfelinate... o explozie fantastică cu caracter naţional, deoarece aveam un alfabet şi puteam face cunoscute valorile culturale ale Armeniei. Pînă atunci, în biserică se traducea liturghia instantaneu, preotul spunea slujba în limba greacă, iar alături de el erau învăţaţi care traduceau poporului slujba în limba armeană. Acei traducători, pentru că erau şcoliţi în Cezareea Capadociei, au tradus Biblia şi alte cărţi sfinte. Pe teritoriul de astăzi al României, sînt dovezi istorice că armenii au fost victimele unui mic pogrom, sub Ştefăniţă Vodă. Au fost daţi afară din case, schingiuiţi, le-au fost tăiate urechile, pentru a se întoarce la ortodoxie. Aşadar, a existat o presiune constantă pentru convertire. Da. Ea durează şi astăzi, chiar în 2007, mi se pare, un călugăr din Bacău a spus: nu mergeţi la bisericile armeneşti pentru că sînt eretici, sînt spurcaţi. Dar există şi armeni catolici. Da, a existat un fenomen de catolicizare, în Ardeal au fost puternice comunităţi armeneşti, oraşe care aveau statutul de burg - trebuia să ai cetăţenie pentru a locui acolo. Limba oficială era armeana. Gherla, de exemplu, era numită Armenopolis. Aveau un statut special, teatru şi judecătorie în limba armeană. A fost o catolicizare, după aceea o maghiarizare a armenilor. Acum majoritatea şi-a pierdut identitatea, nu mai vorbesc limba armeană - nici româna nu prea o vorbesc, mai mult ungureşte. Se mai recunosc ca armeni? O parte dintre ei. De exemplu, în Moldova, cele mai vechi izvoare pe care le am eu în care apare numele meu de familie, Bogdan, sînt din secolul al XV-lea. S-au schimbat unele nume, de exemplu armenescul Manuc s-a transformat în Pruncul, primul ofiţer care a murit în Primul Război Mondial era din familia Pruncul, l-au înmormîntat la Mărăşeşti. Există nume de familie care s-au păstrat pe acele locuri pînă în zilele noastre, în număr foarte mic, şi evocă origini armene, dar unii membri ai lor au pierdut limba armeană, cu timpul. În Biserica Armenească se păstrează memoria genocidului armenilor? În fiecare 24 aprilie facem slujbă de parastas în biserică. Dar în România nu există o campanie pentru recunoaşterea genocidului, cum v-am spus. Statul român se numără printre cele care n-au recunoscut genocidul armenilor. Alte state europene l-au recunoscut? Da. Franţa este una dintre ele. Probabil interesul politic al României este mai mare alături de Turcia. Cu toate că România în 1921 a acceptat un mare val de emigranţi supravieţuitori ai genocidului. Nu ştiu de ce Turcia de azi nu îl recunoaşte, fiindcă o nerecunoaştere înseamnă o asumare de fapt, nu o negare. Era Imperiul Otoman, nu Turcia modernă. Întotdeauna armenii au avut de suferit pe unde au mers. De exemplu, în Georgia, o ţară ortodoxă, are loc în zilele noastre un genocid cultural. Din 29 de biserici armeneşti din Tbilissi au rămas două. Restul au fost "naturalizate", le-au fost rase inscripţiile, au fost desfiinţate cimitirele, au intrat cu boldozerul în ele, au fost mutate pietre de mormînt din secolul al XV-lea, pentru a înlătura dovezile de existenţă a armenilor. De la albastrul de Voroneţ la Mînăstirea Argeşului Oriunde au ajuns, armenii au fost recunoscuţi pentru priceperea în comerţ, negustorie. Există o explicaţie pentru acest lucru? Armenia fiind între Marea Caspică şi Marea Neagră, între Imperiul Persan şi Asia - prin Rusia, şi Europa, în partea cealaltă, era firesc să se formeze un nod comercial. Domnitorii români aduceau aici, încă din cele mai vechi timpuri, armeni. De exemplu, albastrul de Voroneţ, a cărui provenienţă n-a fost cunoscută multă vreme, este o pudră de peruzea din Armenia. De aceea nu s-a pierdut sub intemperii, pentru că este o pudră minerală. Aduceau din Armenia şi acea argilă specială, maro, care este suport pentru icoane, bolos se numeşte. Alt lucru interesant este că au fost importaţi, aduşi meşteri pietrari pentru că în România nu se construia în piatră, ci în lemn, iar armenii aveau o veche tradiţie în construcţia bisericilor în piatră. Despre influenţele arhitecturii armene asupra celei româneşti a scris Gheorghe Balş. Biserica Trei Ierarhi, Curtea de Argeş, Curtea Domnească, Hanul lui Manuc au fost făcute de armeni. Manole-meşterul e posibil să fie un diminutiv de la Emanuel, un nume armenesc - bineînţeles, el este de provenienţă biblică, dar este des folosit de armeni. Legenda Meşterului Manole, cea a sacrificiului în zid, se regăseşte şi în variante armene - sigur că aceste legende circulă peste tot în spaţiul balcanic şi în Orientul Apropiat, dar e posibil să fie şi o influenţă armeană, avînd în vedere că meşterii pietrari erau de obicei armeni. Au fost aduse sate întregi de pietrari care au lucrat la construcţia acestor biserici. Unele design-uri florale din piatră au fost adoptate de arhitectura românească. a consemnat Mădălina ŞCHIOPU
