Despre unire, cu dragoste

La ora cînd scriu aceste rînduri, nu am cum să cunosc care vor fi rezultatele celui de-al doilea tur al prezidențialelor din Republica Moldova.

Actuala campanie electorală oferă deja suficientă factologie pentru constatări și reflecții amare.

Astfel, Comisia Electorală Centrală n-a reușit (n-a dorit?) nici de aceasta dată să facă ordine în listele electorale, acolo figurînd de-a valma alegători plecați din țară sau la cimitir. Doar un exemplu grăitor. Din 2000 încoace, la toate scrutinele locale și parlamentare, cîte au fost organizate, din apartamentul nostru de pe strada Lesecico 16 au fost invitați la alegeri nu doar membrii familiei Moraru (subsemnatul și soţia mea), dar și… cuplul Salagor. E vorba de medicul dentist de la care am cumpărat, încă în 1998, apartamentul și care plecase în Grecia, urmînd ca, ulterior, să se stabilească în România, unde, se vede bine, trăiesc mai fain nu doar stomatologii. La nemulțumirea mea, exprimată tot mai ardent, președinții comisiei electorale de circumscripție îmi mulțumeau pentru sensibilitate și îmi promiteau că vor radia numaidecît cuplul Salagor din liste. N-a fost să fie, astfel, soții Salagor au fost invitați să participe și la aceste alegeri.

Apoi, o bună parte a electoratului așa a şi rămas neclintită în zona infantilismului politic. De această dată, bine hrănitul luptător cu hidra oligarhică, Igor Dodon, i-a speriat că românii de peste Prut le vor lua apartamentele și casele, iar Maia Sandu va permite venirea în Republica Moldova a 30.000 de refugiați sirieni, care se vor consacra agresiunilor sexuale și, cum altfel, organizării actelor teroriste. Și mai tare s-a lipit de sufletul electoratului inocent ideea drujbei cu marea Rusie, care va permite, în consecință, exportul fără restricții al merelor din dulcea Basarabie. O poveste cu zmei pe care aspirantul socialist la domnie le-a povestit-o și la alegerile parlamentare din 2014. Acum basmul cu merele domnești pe tarabele din Moscova are și mai puține șanse să devină realitate, întrucît, într-un interviu, pretendentul, care n-are nici un rid pe frunte, a declarat că Crimeea este parte integrantă a Rusiei. Afirmația nesăbuitului geo-strateg i-a îndignat, normal, pe deputații Radei Supreme de la Kiev, care ar putea torpila viitoarele proiecte agricole (și nu numai) ale tovarășului Dodon.

Însă marea dezamăgire pentru mine (și nu numai!) a fost deosebit de modesta prestație a candidaților unioniști. Și asta cînd, conform estimărilor unor sociologi și experți onești, actualmente, aproape 30% dintre cetățenii din Republica Moldova pledează pentru unirea cu România.

Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal și Ana Guțu, președintele Partidului Dreapta, au declarat că, ajungînd șefi de stat, vor realiza în scurt timp actul Unirii. Un alt actor, de fapt actriță politică, Vitalia Pavlicenco, șefa Partidului Național Liberal, care dispută la rîndu-i brand-ul Unirii, nefiind admisă de CEC să candideze la președinție, a declarat că ele sînt ilegale și a chemat la boicotarea lor. Un înțelept spunea cu blîndă stupefacție: „E ușor să iubești omenirea, încearcă să-ți iubești vecinul!” – sentință valabilă și pentru personajele listate mai sus. Paradoxal, tocmai cei care și-au asumat (imposibilul la acest moment) actul Unirii nu au putut să se consolideze pentru a desemna un singur candidat unionist și a face ca acest deziderat să cîștige mințile cîtor mai mulți basarabeni. Consecințele acestui comportament nervos sînt dezastruoase: Mihai Ghimpu a obținut 1,8%, iar Ana Guțu – 0,17% din voturile alegătorilor.

Intenția lui Mihai Ghimpu de a deveni în salvatorul națiunii prin înfăptuirea Unirii este cu atît mai îndoielnică, cu cît un partid aflat la guvernare mizează, de regulă, pe forțele și eforturile proprii în soluționarea probleme interne acute și nu contează în exclusivitate pe implicarea factorului extern.

Pe urmă, despre Unire trebuie să se vorbească onest, la modul absolut serios. Asta și pentru că România nu are, deocamdată, puterea financiară și influența politică a Republicii Federale Germane din ajunul reunirii, în 1990, cu RDG, ca să acopere gaura din bugetul Republicii Moldova, provocată de furtul miliardului de dolari și să asigure cu pensii europene pe toți cei aproape 700.000 de pensionari, cîți viețuiesc între rîuri. Nu am nimic împotrivă, însă, ca, pentru a urgenta unirea, DNA-ul să treacă Prutul.

Să se înțeleagă clar, Unirea este o idee frumoasă, viabilă, dar care, după mine, va putea fi realizată de tînăra/tinerele generați(i)e atunci cînd se va întîmpla/produce un context geopolitic favorabil, adică România va deveni o țară bogată și influentă, precum SUA, Anglia sau Germania, iar hoții miliardelor din Republica Moldova vor umple pușcăriile. 

Anatol Moraru este profesor de literatură română şi universală la Universitatea din Bălţi şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de proză scurtă Confidenţa unui loser, Editura Casa de Pariuri Literare, 2013.