Dileme on-line

Pagina 56
Scrie despre tine jpeg
Scrie despre tine
Trainerii Scrie despre Tine vin la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru 2 ore de atelier în care vor experimenta ce se poate naşte din întâlnirea celor care vor să scrie despre poveştile lor personale şi cărţile din librărie. Primul atelier va avea loc sâmbătă, 18 iulie, între orele 17 și 19. Participarea este gratuită.
Raftul cu inițiativă jpeg
Raftul cu inițiativă
Cu ajutorul unor sponsorizări de la localnici s-au instalat leagăne, un tobogan, s-a construit o căsuță a cărților, din care poți lua o carte dacă aduci una în loc. Acum, vin în părculeț mame și bunici cu copii, iar educatoarele și învățătoarele își scot clasele la aer.
Raftul cu inițiativă jpeg
Raftul cu inițiativă
Cu ajutorul unor sponsorizări de la localnici s-au instalat leagăne, un tobogan, s-a construit o căsuță a cărților, din care poți lua o carte dacă aduci una în loc. Acum, vin în părculeț mame și bunici cu copii, iar educatoarele și învățătoarele își scot clasele la aer.
Ce ştii să faci? jpeg
O propunere: Bucureştiul ca centru sacru al lumii
Aflăm din presă că, în curînd, va începe la Bucureşti construcţia celei mai mari moschei din Europa creştină. Proiecte la fel de grandioase s-au propus, pare-se, la Oslo, la Praga şi la Bratislava. Fără succes.
Ce nu fac copiii la şcoală jpeg
Unde ne sînt revistele?
Nu vreţi să ştiţi care e cea mai citită revistă din România. Unii dintre dumneavoastră chiar o citiţi, dar nu ştiţi că e o revistă. Alţii o aruncă direct la coş, după ce o găsesc în cutia poştală.
Sărbătoarea tuturor sufletelor jpeg
Sărbătoarea tuturor sufletelor
Marea  gustată, băută, visată-n zadar
Şase teme de gîndire în hamac jpeg
Şase teme de gîndire în hamac
Revista de Povestiri își imaginează următoarele: citești acest articol uitat într-un hamac, cu un pai între dinți și cu mai multe-n pălărie, leneș și copt, așteptînd un vînt mai răcoros, dar nu prea puternic, să nu scuture omizile din crengi.
Discuții despre cărți bune cu oameni mari png
Discuții despre cărți bune cu oameni mari
Miercuri, 8 iulie, de la ora 19, la Seneca Anticafe au loc „Discuții despre cărți bune cu oameni mari“. Vorbim despre viaţa fericită și scurtimea ei, pornind de la cartea Alt timp nu am.
Refugiați? Să fie la ei, acolo    jpeg
Adio, capitală culturală europeană!
Pînă la urmă, nu e clar ce s-a întîmplat cu FILIT. Cuvîntul folosit de organizatori a fost “autosuspendare”, adică o chestiune temporară. S-a mai spus că, pentru a marca totuşi continuitatea festivalului, se va organiza un eveniment. Dar, dincolo de asta, adevărata problemă rămîne nerezolvată.
Oameni fericiți jpeg
Priorități
Dacă ne luăm după gazete şi televiziuni, priorităţile României la această oră sunt: genunchiul lui Victor Ponta, modificările „exorbitante“ cerute de preşedintele ţării pentru locuinţa sa oficială, miracolele de la Prislop, noul iubit al Elenei Udrea, dilemele colaborării dintre PSD şi UNPR, Băsescu hoţ de telefoane mobile, iubirea poporului (cu pupături pe obrăjorii Danei Grecu) pentru Antena 3, „ziua steagului“ (pro şi contra) etc.
Timp Exterior jpeg
Timp Exterior
pentru Gellu Naum la 100
DiAmanti – un nou jucător pe piața genților, servietelor și accesoriilor premium din piele naturală jpeg
DiAmanti – un nou jucător pe piața genților, servietelor și accesoriilor premium din piele naturală
Începînd cu acest an, marca de premium leather goods made in Italy – DiAmanti, este prezentă și în România, abordînd piața de profil cu produse precum genți din piele pentru damă și bărbați, serviete din piele, portofele și rucsacuri, toate lucrate în Italia din piele de cea mai bună calitate.
Concerte de muzică sacră în biserici fortificate din Ţara Bîrsei png
Concerte de muzică sacră în biserici fortificate din Ţara Bîrsei
Festivalul Musica Barcensis, ajuns la cea de a VI-a ediție, continuă în toate weekendurile lunilor iulie și august ale acestui an, cu 19 concerte de muzică sacră în 10 biserici fortificate din Brașov - Bartolomeu şi Sfîntul Martin - și împrejurimi: Hălchiu, Cristian, Sînpetru, Rîșnov, Ghimbav, Codlea și Hărman.
Pînă nu demult credeam jpeg
Pînă nu demult credeam
de o mînă ne trage abisul de cealaltă zborul de condor
Ce nu fac copiii la şcoală jpeg
În jurul Festivalului de Teatru de la Sibiu
Într-o ţară în care mulţi – în primul rând intelectualii – se plâng că “moare cultura”, ar trebui să privim cu mai multă atenţie la exemplul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Cum trebuie să fie un ministru? jpeg
Victor Ponta sau despre soarta cea crudă
În final însă, domnul Ponta nu s-a ales cu mare lucru. În partid, figuri notorii au ajuns să-l deteste. Ca prim-ministru („al celui mai cinstit guvern de după 1989”) s-a trezit înconjurat de penali (atît prin ministere, cît şi în parlament), iar la alegerile prezidenţiale a făcut un scor foarte trist.
A început Festivalul de la Sibiu jpeg
NASA contra asteroid
Cum poate fi evitată o posibilă catastrofă?
A început Festivalul de la Sibiu jpeg
FILIT se suspendă din motive politice
Interviu cu directorul festivalului, Dan Lungu.
A început Festivalul de la Sibiu jpeg
Statul Islamic extremist bate monedă proprie
Moneda e bazată pe dinarul din timpul Califatului lui Uthman din anul 634.
Tehnica este doar o unealtă – interviu cu HIROMI jpeg
Cîntecul de lebădă al lui James Horner jpeg
Cîntecul de lebădă al lui James Horner
Cînd am ascultat discul James Horner – Pas de deux, evident că nu mi-am închipuit că acesta avea să fie cîntecul de lebădă al acestui compozitor american de foarte mare succes, autor al unor coloane sonore celebre precum Titanic, Braveheart, Avatar.
A început Festivalul de la Sibiu jpeg
Mamutul din Vaslui
Paleontologii au descoperit în judeţul Vaslui numeroase fragmente dintr-un schelet al unui strămoş al elefantului.
Canto I jpeg
Canto I
vor fi oameni şi vor împinge lumea mai departe
Goodbye Language jpeg
Goodbye Language
Goobye Language debutează miercuri, 24 iunie 2015, ora 20, la Atelier 35, cu vernisajul expoziției: Zbyněk Baladrán, Irina Gheorghe, Alina Popa, Tomáš Svoboda sînt artiștii implicați, iar František Zachoval, Larisa Crunțeanu și Xandra Popescu – curatorii.
Documentarele Docutoloka jpeg
Documentarele Docutoloka
Marți, 23 iunie, de la ora 18,30, ONG-ul Pămînteni și Frontline Club Bucharest vă invită la Institute Café, pentru a urmări o serie de patru documentare despre viața în Ucraina sfîșiată de război, urmată de o dezbatere cu Denys Strashnyi, Volodymyr Demchenko, Ulyana Osovska și jurnalistul Marian Voicu.
Oameni fericiți jpeg
Dezbateri dîmbovițene
Eşti obosit după o zi grea. Te aşezi cu un ceai la televizor, iei telecomanda şi zapezi în căutarea unor ştiri de ultimă oră, a unui film bun, sau a unui divertisment uşor. Spectacolul de care dai mai peste tot e cam acelaşi: dezbateri.
Refugiați? Să fie la ei, acolo    jpeg
Dragostea de cultură naște ordonanțe
Avem nu doar “cel mai cinstit Guvern” (cum a zis cîndva premierul), ci şi “cel mai iubitor de cultură”. Căci altfel nu-mi explic de ce a dat o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unui ajutor de stat pentru televiziunile care “produc şi difuzează emisiuni cu specific de informare, educare şi culturale”. Dragostea de cultură e nu doar mare în executivul nostru, e şi urgentă.
Recomandările săptămînii jpeg
Recomandările săptămînii
Şase morţi şi 746 de răniţi. Aceasta e bilanţul oficial al evenimentelor din 13-15 iunie 1990. E vorba de nişte evidenţe incomplete, căci în cimitirele de lîngă Bucureşti zac, de fapt, mult mai mulţi decedaţi din acele zile. Dilema veche de săptămîna asta vă prezintă un dosar despre mineriadă. Ce ne mai amintim, după 25 de ani, despre cumplitele evevimente din iunie 1990?
De la injustiţie la disoluţie socială jpeg
Despre lege ca fundament al democraţiei
Se va produce o revoluţie socială ale cărei roade le vom culege în următorii ani. Bătălia împotriva corupţiei este  de fapt bătălia pentru România ca stat democratic şi prosper. Occidentalii nu cunosc o altă egalitate între oameni decît aceea dată de lege.
Interviu cu regizorul Silviu Purcărete jpeg
Interviu cu regizorul Silviu Purcărete
Corespondenţă de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
într o zi voi fi un om foarte fericit jpeg
într-o zi voi fi un om foarte fericit
nu trebuie să fii minunat ca să meriţi
Magna Carta la 800 de ani jpeg
Magna Carta la 800 de ani
Aniversarea constituie și un prilej de reflecție cu privire la modul în care au evoluat drepturile omului.
25 de ani de presă "liberă și independentă" jpeg
25 de ani de presă "liberă și independentă"
Luni, 15 iunie, ora 18, Frontline Club vă invită la The Institute Café, unde discutăm cu Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, Manuela Preoteasa, fondator EurActiv România, și Cătălin Tolontan, redactor-șef la Gazeta Sporturilor despre cei 25 de ani de presă "liberă și independentă".
Refugiați? Să fie la ei, acolo    jpeg
Din puciul gîndirii
Ne-am scufundat în vorbe. În ţara cu vreo 10 televiziuni “de ştiri” – care, de fapt, sînt făcute din ore întregi de trăncăneală ascunsă sub denumirea de talk-show-uri – se vorbeşte enorm. Din cauza cantităţii uriaşe de vorbe înşirate, s-a pierdut în bună parte proprietatea termenilor. Cuvintele sînt trîntite la grămadă, repetate cu tupeu, pînă cînd ajung să contruiască o realitate paralelă, fără legătură cu faptele.
Oameni fericiți jpeg
"Palme" academice. Telegrame
Academician venerabil, prozator mondial familie Dostoievski-Thomas Mann, rănit amor propriu şi patriot, făcut „haimanale” şi „şobolani” colegi detractori de neam, autori de cărţi şi filme de p…ă, p…ă şi c…r. Scena avut loc la ICR, o instituţie pentru propagarea culturii române în lume.
„Teatrul este o sticluţă cu parfum”   interviu cu actorul Cristian GROSU jpeg
„Teatrul este o sticluţă cu parfum” - interviu cu actorul Cristian GROSU
"Teatrul înseamnă, pentru mine, întîlnirea (şi subliniez cuvîntul „întîlnirea”), din cînd în cînd, cu Divinitatea."
Recuperarea anglisticii în România jpeg
Recuperarea anglisticii în România
Publicul larg și publicul de specialitate vor putea descărca și avea acces gratuit și mobil la 250 de volume din domeniul anglisticii accesînd site-ul www.recuperareaanglisticii.ro cît și platforme culturale online. Rezultatul va fi lansarea primei biblioteci on-line în domeniul anglisticii din România.
Cîștigătorii burselor Superscrieri png
Cîștigătorii burselor Superscrieri
Fundația Friends For Friends și Avon România au anunțat sîmbătă echipele de autori cîștigători la Bursele Superscrieri/Avon. Programul oferă trei burse în valoare de cîte 2000 de euro și susținere editorială unor propuneri de materiale jurnalistice complexe pe tema “violența domestică”.
Incertitudini în Turcia jpeg
Incertitudini în Turcia
Rezultatul alegerilor parlamentare din Turcia din 7 iunie deschide o nouă perioadă în istoria democrației turce.
Incertitudini în Turcia jpeg
Tăriceanu evaluează democrația
Tăriceanu a propus înfiinţarea unei comisii parlamentare de evaluare a democraţiei.
Clujul tinerilor jpeg
Clujul tinerilor
250 de proiecte ale tinerilor pentru Cluj-Napoca a fost ideea cu care Grupul PONT a pus conceptul de bugetare participativă în contextul Cluj – Capitală Europeană a Tineretului și a cîștigat o finanțare din partea Fondului ONG.
Meniu gourmet pentru gurmanzi jpeg
Meniu gourmet pentru gurmanzi
„Sufletul“ discului lansat în 20 aprilie 2015 este violonistul Daniel Hope; este din surprinzător că acest muzician care a devenit o vedetă mai ales datorită unor proiecte mai curînd la granița muzicii clasice, revine pe tărîmul muzicii clasice 100%.
„Adolescenții din ziua de azi   ” jpeg
„Adolescenții din ziua de azi...”
Oricine, adolescent sau nu, este așteptat să vină, între 11 și 14 iunie, în București, la Super, festivalul de filme făcute de adolescenți. Vă așteaptă proiecții de film la Cinema Studio, o expoziție de artă vizuală la Plantelor 47, un curs de film cu criticul de film Ileana Bîrsan la Cărturești, petreceri și concerte la Question Mark.
Ce nu fac copiii la şcoală jpeg
Şi intelectualii se împuşcă, nu-i aşa?
Îmi pare rău că am avut dreptate. Scriam acum cîteva săptămîni că noul preşedinte al ICR are o dilemă: ori ia în serios discursul “inaugural” al lui Nicolae Breban şi face din el o strategie, ori se disociază de jignirile aduse de acesta unor respectabili intelectuali. S-a disociat, într-un tîrziu.
Cum se ratează o dezbatere jpeg
Domnule academician, vreau şi eu să fiu împuşcat!
Aud că dl Nicolae Breban a cerut, într-o şedinţă de secţie a Academiei Române, ca domnii Patapievici şi Liiceanu să fie împuşcaţi pentru lipsă de patriotism. Îl rog pe dl. academician să mă adauge şi pe mine micului grup ce urmează a fi dus în faţa plutonului de execuţie.
Demolarea "junglei" de la Calais jpeg
Avem cei mai cheltuitori tineri din Europa de Est
tinerii români sînt printre fruntaşii Europei cînd vine vorba de bani cheltuiţi pe haine, încălțăminte sau telefoane mobile.
Demolarea "junglei" de la Calais jpeg
Explozie a fenomenului jihadist în Franța
În Franţa a fost dat publicitǎţii un nou raport parlamentar pe marginea fenomenului jihadist.
„Aș schimba tot peisajul media“   interviu jpeg
„Aș schimba tot peisajul media“ - interviu
S-a deschis o şcoală de televiziune.
Nicio clipă Portasar jpeg
Nicio clipă Portasar
"Mă îngrijorezi. Ai început să mergi la cinema?"
Încrezător ca praful ce pluteşte în iunie jpeg