În jurul Festivalului de Teatru de la Sibiu

26 iunie 2015
Ce nu fac copiii la şcoală jpeg

Într-o ţară în care mulţi – în primul rând intelectualii – se plâng că “moare cultura”, ar trebui să privim cu mai multă atenţie la exemplul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este, din punctul meu de vedere, un model de succes într-o tranziţie lungă şi aiurită. Şi nu doar din punct de vedere cultural. Dacă acceptăm că marele obiectiv al tranziţiei a fost integrarea în lumea occidentală, atunci e limpede că Sibiul a reuşit acest pas înaintea restului ţării, în 2007, când a fost desemnat Capitală culturală europeană. Strict tehnic, dacă s-ar fi aplicat riguros criteriile pentru o asemenea desemnare, probabil că nu merita (în comparaţie cu alte oraşe europene), căci nu stătea aşa de bine cu infrastructura culturală, nu arăta nici pe departe ca astăzi. Nici investitori nu prea erau, nici cine ştie ce dezvoltare economică.

În ansamblu, Sibiul nu stătea mai bine decât alte oraşe româneşti, dar în alegerea lui drept Capitală culturală a existat o viziune: avea un potenţial foarte mare tocmai datorită patrimoniului şi profilului său cultural. Viziunea a fost confirmată: luat de-o aripă şi împins în faţă de Luxemburg, cealaltă capitală culturală din 2007, a crescut, de atunci încoace, ca Făt Frumos. Dar această viziune n-a venit de nicăieri, ci a avut la bază existenţa, la Sibiu, a Festivalului Internaţional de Teatru. Fără acest festival, n-ar fi existat nici titlul de Capitală culturală europeană în 2007. Ce înseamnă azi Festivalul de la Sibiu se ştie. E printre cele mai mari şi mai prestigioase din lume. Dar importanţa lui depăşeşte sfera strictă a lumii teatrale. În jurul Festivalului – şi datorită lui – s-a dezvoltat, de fapt, Sibiul şi s-a reconstruit o comunitate, aşa cum nu s-a mai întâmplat în nici un oraş din România, dar s-a întâmplat în alte oraşe europene, în care cultura a fost motorul dezvoltării. Mai mult decât atât, Festivalul Internaţional de Teatru a lansat, în România, un model care abia în ultimii ani a început să funcţioneze şi în alte părţi: organizarea de festivaluri pentru a stimula turismul cultural şi pentru a dinamiza viaţa economică, socială şi culturală a oraşelor. Rezultatele sunt mai bune sau mai proaste, de la caz la caz.

Adesea, acest tip de manifestări culturale e ironizat, cu sau fără motiv: se comentează mult pe tema manifestărilor cu mici, bere ori fasole cu cârnaţi cu care primarii îşi binecuvântează cetăţenii, condimentând totul cu vreo vedetă şi punând deasupra eticheta “festival”. Da, există şi asemenea evenimente şi vor mai exista, nu trebuie să le acordăm mai multă atenţie decât merită. Sărbători populare se fac peste tot, panem et circenses reprezintă în continuare o reţetă sigură pentru politicienii şi edilii care au nevoie de voturi. Dar nu despre ele este vorba, ci despre tot mai multele festivaluri serioase, tot mai bine organizate, care aduc un plus de creativitate şi de dinamism vieţii de toate zilele în comunităţile locale. Ele sunt o formă de a transforma ceea ce se crede îndeobşte despre cultură. Cultura nu mai e, în zilele noastre, doar un lux ori un ornament cu care să te lauzi la ocazii festive, cultura nu mai înseamnă doar un elitism prost înţeles, ci este o formă complexă de dezvoltare economică, socială şi comunitară.

În Uniunea Europeană, industriile culturale au o contribuţie însemnată la PIB şi creează locuri de muncă. A început şi în România să se simtă acest lucru, iar la originea acestui proces se află, într-un fel, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, prima manifestare de acest tip care a construit, pe termen lung, un fenomen complex, care trece dincolo de semnificaţia sa culturală. Pentru asta, ar trebui să-i mulţumim în primul rând iniţiatorului său, Constantin Chiriac.

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

George Clooney si Amal jpg
George și Amal Clooney vor să deschidă un restaurant de lux în Franța, dar localnicii se opun. De ce se tem oamenii
George și Amal Clooney pregătesc o afacere exclusivistă în Franța. Localnicii sunt îngrijorați.
banner Paul Ciuc jpg
Paul Ciuci de la Compact sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Paul Ciuci, solistul trupei Compact, sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Scădere economică
Tesla și SpaceX au pierdut peste 450 de miliarde de dolari din valoarea de piață după alegerile din SUA
Companiile Tesla și SpaceX, conduse de miliardarul Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile de tranzacționare de după alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din Statele Unite.
image png
Provocarea zile pe „Adevărul: poți rezolva integrama „La examen”?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație.
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
Doi din trei americani dezaprobă activitatea lui Trump. Profilul alegătorilor la alegerile din SUA, într-un sondaj NBC
Aproape două treimi dintre alegătorii participanți la exit-pollul publicat de NBC News pentru alegerile din SUA din 2026 dezaprobă felul în care Donald Trump își exercită funcția de președinte.
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Șoc pentru medicii din Iași. O femeie a stabilit recordul de alcoolemie, iar un bărbat a ajuns de trei ori în comă în 24 de ore
Șefa UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, dezvăluiri despre cazuri extreme la UPU Iași. O femeie deține recordul de alcoolemie.
Design fără titlu (5) png
Coincidență uluitoare! Două surori au născut în aceeași zi, la 29 de minute distanță
Patru surori au devenit mame în același an. Două dintre ele au născut băieței în aceeași zi, la numai 29 de minute distanță.
liberty
Undă verde pentru vânzarea combinatului Liberty Galați. Prețul de pornire: 200 de milioane de euro
Liberty Galați și secția Tubular vor putea fi vândute prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, au anunțat administratorii CITR și Euro Insol.
Cristela Georgescu, la sediul DIICOT
Cristela Georgescu acuză că presa a primit înaintea avocaților motivarea arestării preventive a soțului său: „O insultă la adresa dreptului de apărare”
Cristela Georgescu reacționează după ce în presă au apărut informații din motivarea Curții de Apel București privind prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive a soțului său, Călin Georgescu.