Dileme on-line

Pagina 22
Oamenii trăiau din idei și din lecturi jpeg
Andrei Pleșu despre ce poate stîrni cultura în oameni
„A venit un om la mine, un inginer, și mi-a spus: După ce am citit Jurnalul de la Păltiniș, am devenit un mai bun inginer“.
Presa românească de ieri şi azi jpeg
Andrei Pleșu: Cultura pare să fie un soi de hobby privat
„Cultura nu e o meserie“, le transmite el tinerilor, „ci un însoțitor. Poți să ai altă meserie. Am întîlnit oameni cu alte meserii care stăteau foarte bine la capitolul cultură.“
vasile adamescu 5 jpg jpeg
Miracolul unei umanizări
În ţară nu se cunoşteau cazuri de educare reuşită a unor orbi surdo-muţi, iar pe plan mondial, celebru era doar exemplul americancei Helen Keller (1880-1968), considerată o excepţie. Puterea sovietică se lăuda de asemenea cu pe
Ştim totul, nu ştim nimic jpeg
Andrei Pleșu despre prestigiul omului de cultură
„Generația mea umbla cu lumînarea după maeștri, după modele“, își amintește filozoful. „Motivația noastră esențială era admirația și dorința de a le fi în preajmă. Iar asta a fost acum înlocuită mai degrabă cu distanță. Mulți tineri nu au modele.“
Oamenii trăiau din idei și din lecturi jpeg
Oamenii trăiau din idei și din lecturi
Andrei Pleșu discută cu Sever Voinescu, redactor-șef al Dilemei vechi, despre tinerețea petrecută în comunism. „Oamenii trăiau din idei și din lecturi“, spune filozoful.
Avanpremieră editorială: Cartea numerilor jpeg
Avanpremieră editorială: Cartea numerilor
Mama, a cărei faţă strălucea, uşor îmbujorată, umedă, a întins apoi mîna spre cearşaf, pernă sau pla­pumă, încercînd să apuce ceva cu care să-­şi acopere goliciunea, izbutind să tragă spre ea un colţ de plapumă şi s­-o strîngă la piept, dar nu mai mult, lăsîndu-­şi coap­sele, abdomenul care se ridica şi se lăsa nervos, umerii şi braţele descoperite. Spaima din ochii ei avea o mie de nuanţe, dar, dintre toate, ruşinea, învăluită într­-o nervozitate neliniştitoare, m-­a făcut să tresar, tulburat.
Epoca remizelor de top jpeg
Epoca remizelor de top
13 decembrie 2018. Toate partidele de șah clasic din turneul Grand Chess Tour de la Londra s-au încheiat remize. Cîștigătorul turneului – și al întregii serii – a fost desemnat ulterior, tot printr-un concurs d
Cuvîntul anului în dicţionar: justiţie jpeg
Cuvîntul anului în dicţionar: justiţie
Un motiv în plus să fim şi noi cu ochii-n patru la discuţiile despre justiţie. Cuvîntul anului 2018, în Dicţionarul Merriam-Webster, este „justiţie“.
Simpatizantul vietnamez și empatizantul român jpeg
Simpatizantul vietnamez și empatizantul român
Întîmplarea a făcut ca recent să achiziționez două produse made in Vietnam. Un telefon și o carte, ambele excelente. În spatele amîndurora stau know-how și tehnologie occidentale.
Vivaldi la Sala Radio jpeg
Vivaldi la Sala Radio
Miercuri, 19 decembrie, ora 19, la Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio prezintă publicului un concert 100% Vivaldi, al cărui punct culminant va fi celebra lucrare Gloria în Re major, un prilej de a intra în atmosfera solemnă a Crăciunului.
„Nesupusele nu este o carte doar pentru fete, ci pentru toată lumea” jpeg
„Nesupusele nu este o carte doar pentru fete, ci pentru toată lumea”
Sîntem cinci scriitoare, fiecare cu stilul ei propriu. Ar fi putut ieși o carte tip varză-frumos-decorată-cu-bomboane-roz. Sau o carte-simfonie, cu cinci registre armonizat într-un întreg. Din fericire, poate și pentru că nu ne place nici varza, nici rozul, am găsit acel spirit bun care leagă poveștile atît de diferite într-o carte, nu într-o culegere. Apoi, îți mărturisesc
Pînă la finalul anului, companiile pot sprijini educația copiilor din medii vulnerabile jpeg
Pînă la finalul anului, companiile pot sprijini educația copiilor din medii vulnerabile
Pînă la 31 decembrie, companiile din România pot susține direct transformarea educației direcționînd pînă la 20% din impozitul pe profit către Asociația Teach for Romania!
Fundația Alexandrion a decernat pentru a IV a oară premiile Matei Brâncoveanu jpeg
Fundația Alexandrion a decernat pentru a IV-a oară premiile Matei Brâncoveanu
Cea de-a patra ediție a Galei Premiilor Matei Brâncoveanu, organizată de Fundația Alexandrion a avut loc în seara zilei de 11 decembrie. Șapte tinere valori din literatură, istorie, arte plastice, film, teatru, muzică și arhitectură au fost recompensate cu premii în bani pentru proiectele realizate în ultimul an. Fundația Alexandrion susține tinerele valori!
Strada Ofrandei jpeg
Strada Ofrandei
Era o vreme cînd ne jucam cu țevi și cornete. Le lipeam cu adeziv și creierele noastre le transformau în arme cu lunetăsau puști de asalt. Era o vremecînd mingile de cauciucne trimiteau pe Bernabeuși de la geamuri se-auzeau
ParkLake și Radio România Muzical susțin excelența în muzica clasică jpeg
ParkLake și Radio România Muzical susțin excelența în muzica clasică
După un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu și primul concert de mare anvergură susținut de o orchestră în spațiul unui mall bucureștean, ParkLake Shopping Center susține în continuare excelența și alege să sprijine cîțiva dintre cei mai merituoși tineri muzicieni, cei care în anii următori vor fi vedetele cu care România se va mîndri.
Dirijorul iranian Hossein Pishkar la Sala Radio jpeg
Dirijorul iranian Hossein Pishkar la Sala Radio
Vineri, 14 decembrie, ora 19, la Sala Radio, dirijorul Hossein Pishkar va dirija Orchestra Națională Radio într-un concert Elgar/Mahler. „O simfonie trebuie să fie exact ca lumea. Trebuie să cuprindă totul.”
Vivaldi (din nou) cu Cecilia Bartoli jpeg
Vivaldi (din nou) cu Cecilia Bartoli
Mezzosoprana Cecilia Bartoli este una dintre cele mai spectaculoase și iubite cîntărețe de operă ale timpurilor noastre, cu un succes care se reflectă și în cantitatea impresionantă de discuri pe care publicul de pe întregul mapamond le-a cumpărat. O voce ieșită din comun: mezzosoprană de coloratură, cu posibilități tehnice cu totul speciale, o minte strălucită, mereu în căutare de noi posibilități de expresie, recunoscută pentru redescoperirea unor repertorii uitate – aceasta este Cecilia Barto
Patrimoniul cultural, obiectiv de interes național jpeg
Patrimoniul cultural, obiectiv de interes național
Patrimoniul cultural a fost în centrul discuțiilor care au avut loc în cadrul Forumului Anului European al Patrimoniului Cultural în România, un spațiu creat special pentru dezbatere și dialog dedicat tuturor operatorilor culturali activi cu proiecte incluse în calendarul oficial al Anului.
Cei care păgubesc statul român… jpeg
Cei care păgubesc statul român…
Doamna Ecaterina Andronescu re­u­șește performanțe ex­cep­țio­na­le: pe vremea cînd aveam încă tineri pe care să îi înscriem în școlile profesionale, doamna ministru le-a desființat. Acum, cînd mulți tineri au abandonat școala încă din gimnaziu și și-au luat lumea în cap, aceeași doamnă ministru se gîndește să umple școlile profesionale cu momeli financiare jalnice. Banii Guvernului de care pomenește doamna ministru în tîrgul făcut cu sindicatele sînt banii proveniți din taxe și impozite. Plătit
Gala Dilema veche jpeg
Gala Dilema veche
„Dilema veche îndeamnă tinerii spre performanță culturală.” Acesta a fost mesajul promovat de Gala Dilema veche, care a avut loc pe 10 decembrie la Ateneul Român. Cu această ocazie, au fost premiați
Campionatul european de șah rapid jpeg
Campionatul european de șah rapid
Am văzut cît e de important să știi să joci șah rapid: ultimele două meciuri pentru titlul mondial la șah, cel din 2016 și cel din noiembrie, s-au decis la șah rapid. Ambele au fost cîștigate, e drep
Mai știm să ascultăm? jpeg
Nu e vina mea!
Dacă eu am un succes, acesta se datorează cauzelor interioare: am reușit pentru că sînt deștept, am standarde, m-am zbătut. Dacă celălalt are succes, acesta revine cauzelor externe: a avut pile, a avut noroc, s-a „descurcat”.
Avanpremieră editorială: Păcatul originar jpeg
Avanpremieră editorială: Păcatul originar
Mi-au adus vermut și am descoperit că nu-mi plăcea. Barrymore avea o calitate extraordinară. Putea să te facă să te simți acasă imediat, să-ți dea senzația că ești cea mai importantă persoană din viața lui. Am întîlnit doar trei oameni care aveau calitatea asta: Gr
Este adevărat că jpeg
Este adevărat că
este adevărat că şi fantomele se gîndesc la servituţile bătrîneţiieste adevărat că faimoşii cai de curse transpiră rouă de arginteste adevărat că şoarecii se încălzesc uneori la subţioara buniciieste adevărat că bunicul
Plumb de iarnă jpeg
Plumb de iarnă
Lungi plictiseli în turnurile sumbre…Noian de superstiţii, cu hohot sec, tîrziu;– Vei merita o lampă-n mohorîte umbreŞi corbii azvîrliţi de-al nopţilor pustiu.
Cel mai mare Barometru de Crăciun realizat de Ferratum analizează obiceiurile de cumpărare la nivel global din peste 23 000 de gospodării jpeg
Cel mai mare Barometru de Crăciun realizat de Ferratum analizează obiceiurile de cumpărare la nivel global din peste 23.000 de gospodării
18% dintre respondenți declară că rezoluția pentru Noul An este despre dorința de a petrece mai mult timp cu cei dragi. Alți 14% au spus că doresc să călătorească mai mult și 13% că ar dori să-și renoveze casa. Sportul și un stil de viață sănătos sînt, de asemenea, pe lista de rezoluții, 12% dintre participanți afimînd că ar dori să devină mai activi.
Superscrieri 2 0: Un trecut recent jpeg
Superscrieri 2.0: Un trecut recent
Sîntem unici? Probabil că da. La vest de noi, în majoritatea cazurilor, instituțiile au altă logică. În România, în cît timp ți-ar lua să vezi trei sezoane de serial TV am încercat să sintetizăm sute de ani de urbanitate, Renașterea, Luther, revoluția in
Cine l a ucis pe tatăl meu? jpeg
Cine l-a ucis pe tatăl meu?
Mi-ai răspuns că e un film pentru fete și că nu ar trebui să-mi doresc așa ceva. Sau, mai bine zis, am sărit niște etape, mai întîi m-ai implorat să-ți cer altceva: „Nu ți-ai dori mai degrabă o mașinuță cu telecomandă sau un costum de supererou, mai gîndește-te...” Dar eu ți-am spus: „Nu, nu, vreau Titanicul”, și după insistența mea, după eșecul tău, ți-ai schimbat tonul. Mi-ai spus că, dacă așa stau lucrurile, n-o să mai primesc nici un cadou. Nu-mi amintesc dacă am plîns. Zilele au trecut. În
Bucharest Short Film Festival, ediția a treia jpeg
Bucharest Short Film Festival, ediția a treia
Între 8-14 decembrie, la Cinemateca Eforie revine Festivalul de scurtmetraje Bucharest Short Film Festival, aflat la cea de-a treia ediție, cu o nouă selecție de filme excepționale, premiate în cele mai mari festivaluri de film din lume: Annecy, Bafta, Berlinale, Cannes, Clermont-Ferrand, Edinburgh, Locarno, Moscova, Palm Springs, Raindance, Veneția, Sundance, Tribeca, Toronto.
Peripeţii cu firma de curierat jpeg
Peripeţii cu firma de curierat
Cu alte cuvinte, sînt consemnat la adresă între aceste ore? Simplu şi legal, da. Curierul a zis clar, doar te-a anunţat înainte de ora 9. Ce ai de făcut? Să-ţi suni şeful să îi spui că nu mai ajungi azi la serviciu? Nu, mai bine îl sun pe Curier.
100    de sărbători – Concertul Corului de Copii Radio jpeg
100... de sărbători – Concertul Corului de Copii Radio
Duminică, 9 decembrie, ora 19, Corul de Copii Radio vă invită la un concert-eveniment, intitulat sugestiv „100... de sărbători” și derulat sub bagheta dirijorului Răzvan Rădos.
Recuperări jpeg
Recuperări
Prinși cu meciul pentru titlul mondial la șah, am pierdut cîteva menționări de competiții interesante – la șah, dar și la sumo. Le recuperez acum, cu senzația deranjantă că o să îmi scape ceva.
Dacă e să compar jpeg
Dacă e să compar
Dacă e să compar: Muller – rateu, Kun Agero – dublu rateu cu Steaua, Stanciu – final cu Muntenegru, chiar și Messi la Copa America sau Neymar cu cetățenii, Griezmann și Ronaldo.) Jacob stă cu capul plecat, cu ochii pe minge, și zbang. Pînă la menopauză, am vreme să mă decid: scottish terrier sau ciobănesc de Berna.
Zius și Kore la Delphi jpeg
Zius și Kore la Delphi
Odinioară aici era inima grea a grecilor. Se spune că timpul semăna pe vremuri cu un delfin de calcar, apoi măslinii au închis marea și au îndepărtat-o pînă cînd povîrnișurile s-au lipit de cer.
Scrisori din țările calde jpeg
Scrisori din țările calde
Dragii mei aflaţi despre mine că sînt sănătos şi o duc foarte bine aici, în afară de faptul că sînt departe de voi. Cu serviciul o duc f. bine, mult mai bine ca la combinat. Colegii mi-au spus că, cred că am făcut vreo mînăstire în Vîlcea de am avut aşa noroc. Mîncarea este f. bună şi gratuită, mîncăm la 6:30, 12:00 şi 19:00. De dormit nu mai vorbesc, la fel de bine, sîntem doi într-o garsonieră.
Mai știm să ascultăm? jpeg
Este viața nedreaptă?
Mentalitatea de victimă care caută să fie îndreptățită se transformă treptat în anticipația că ceilalți ne vor face rău. Societatea românească suferă masiv de ceea ce putem numi „atribuțiuni ostile”. Înțelepciunea populară ne spune că „oamenii sînt răi, vor să te înșele, așa că trebuie să ai grijă”. Pornind de la premisa că celălalt e rău intenționat e foarte greu să te îndrepți spre zona de empatie și înțelegere.
Skokan, de la porţile închisorii pînă la Cannes jpeg
Skokan, de la porţile închisorii pînă la Cannes
Proiecţiile de film de la Centrul Ceh din această toamnă au ajuns la final. Luni, 3 decembrie, la ora 20, veţi putea urmări Skokan, povestea unui fost deţinut care începe o nouă viaţă, iar marţi, 4 decembrie, tot la ora 20, explorăm universul sumbru al animaţiei cehe Alois Nebel.
Gala Dilema veche jpeg
Gala Dilema veche
Vă invităm la Ateneul Român luni, 10 decembrie, începînd cu ora 19, să petrecem împreună o seară specială sub semnul încrederii în puterea intelectuală a tinerilor noștri.
Aripi în cămașă de forță jpeg
Aripi în cămașă de forță
E o banalitate, desigur, să afirmăm că avem de-a face cu o artă a cuvîntului (cu toate că aceasta este o premisă necesară, dar nu și suficientă în argumentarea unui discurs cu privire la actul teatral), dar cel mai adesea modul în care este luată în calcul
Carlsen – Caruana, meci cu prelungiri jpeg
Carlsen – Caruana, meci cu prelungiri
Toate cele 12 partide de șah clasic din meciul pentru titlul mondial de la Londra s-au încheiat remize. Deși nu au fost partide anoste, publicul se simte trădat. Vrea sînge, vrea victorie și înfrîngere,
Deschiderea Sezonului Franța – România jpeg
Deschiderea Sezonului Franța – România
Cu ocazia inaugurării Sezonului Franța – România organizat în Franța de către Institutul Francez și în parteneriat cu France Médias Monde, RFI România* își delocalizează o parte din programe la Paris, în special la Centrul Pompidou, pentru a permite ascultătorilor să fie conectați la deschiderea acestui important eveniment cultural. Pe 27 noiembrie RFI propune de asemenea programe speciale în franceză din studioul instalat la Centrul Pompido
Primite la redacţie jpeg
Primite la redacţie
Întrucît protecția copilului a fost o condiție de aderare a României la UE, instituționalizarea copiilor mici este interzisă prin lege în România din anul 2005. Tot în perioada preaderarii la UE, autoritățile locale au închis peste 100 de instituții, iar altele au fost închise ulteriror.
Primite la redacţie jpeg
Primite la redacţie
Întrucît protecția copilului a fost o condiție de aderare a României la UE, instituționalizarea copiilor mici este interzisă prin lege în România din anul 2005. Tot în perioada preaderarii la UE, autoritățile locale au închis peste 100 de instituții, iar altele au fost închise ulteriror.
Un secol de prostie și chin jpeg
Un secol de prostie și chin
Cu adevărat miracol al istoriei că statul român rămîne în picioare după aproape un veac de cînd e condus de unii dintre cei mai netrebnici avortoni ai lui. La o socoteală rapidă, iresponsabilitatea carlistă, cruzimea dejistă şi megalomania ceauşistă însumează jumătate de secol, la care se adaugă şansa irosită a celor trei decenii post-comuniste în care n-am fost în stare să ne găsim busola. Şi totuşi...
Daniel Ciobanu1 jpg jpeg
Concert dedicat Centenarului, pe scena Ateneului Român
La împlinirea a o sută de ani de la realizarea celui mai important vis naţional, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va oferi un concert extraordinar, ai cărui protagonişti vor fi reprezentanţii a două generaţii de mari muzicieni români, una a consacrării, cealaltă a afirmării.
Centenarul României la Sala Radio jpeg
Centenarul României la Sala Radio
ub bagheta apreciatului dirijor Horia Andreescu, Orchestra Națională Radio va interpreta un program 100% românesc, selecționat special pentru evenimentul centenar. Seara va debuta cu partitura Suite roumaine semnată de George Enescu
„Trebuie să faci ceea ce crezi, dar să ți documentezi credințele“ – interviu cu Andrei HUȚULEAC jpeg
„Trebuie să faci ceea ce crezi, dar să-ți documentezi credințele“ – interviu cu Andrei HUȚULEAC
Cînd am intrat în facultatea de teatru, nu m-am dus acolo cu gîndul că în acel loc voi găsi Sfîntul Graal, pentru că știam că nu ai cum să îl găsești. Am avut șansa unor profesori care cel puțin in primii doi ani mi-au oferit informația de care aveam nevoie, pentru că atunci cînd intri la facultate nu ai nici o informație dacă, așa cum a fost cazul meu, nu ai practicat anterior teatrul în trupe de liceu sau de amatori. Eram, așadar, un burete gata să absoarbă orice, ceea ce am și făcut.
Violonistul Valeriy Sokolov și dirijorul Christian Badea, la Ateneu jpeg
Violonistul Valeriy Sokolov și dirijorul Christian Badea, la Ateneu
Pe 22 şi 23 noiembrie 2018, Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a programat un nou eveniment în seria Concertele Centenarului la Ateneu. Dirijor este Chistian Badea, iar solistul invitat este violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a cîştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005.
urmuz cînta jpeg
urmuz cînta
urmuz cînta la pian de te minunai (îl ascultam la radio îl dădeau pe toate posturile culturale şi muzicale) chopin schubert ligeti brahms cu ambele braţe legate la spate
Victimă a resemnării sau combatant al sistemului     jpeg
Victimă a resemnării sau combatant al sistemului    
De la valorile morale și etice ale societății și ale sistemului politic prezentate în documentarul Occupied Cinema, trecem la drama tinerei Andrea, protagonista unei povești de dragoste, ce o transformă în victima naivității sale. Chiar dacă abordează su