"Nu am propus nume sonore?"

Şi eu, ca şi toţi cei implicaţi în activitatea de jazz, cred că am o responsabilitate: cel puţin să încerc să îndrept cîteva lucruri care pot distorsiona percepţia unora în ceea ce priveşte subiectul „Starea jazz-ului“. Cu alte cuvinte, unele greşeli se cuvin corectate, iar unele limite informaţionale se cuvin completate:

– selecţia celor „20 de albume esenţiale de jazz românesc“ presupune o selecţie, inclusiv din cele realizate de Lucian Ban, deci nu toate cele 5 (cinci) ale sale; dar şi prezenţa unor maeştri ai jazz-ului autohton precum Jancsy Korossy, Ştefan Berindei, Alexandru Imre, Paul Weiner şi Eugen Ciceu-Cicero ori Anca Parghel, mai tinerii Florin Răducanu, Marian Petrescu (discul anului 2006 în Finlanda), Florin Niculescu şi Costel Niţescu în Franţa şi Decebal Bădilă în Germania, dar şi seria „Restitutio“ (cinci CD-uri Electrecord, dintre care unul cu R. Oschanitzky);

– dl Mihai Godoroja afirmă că şcolile de jazz româneşti n-au produs nume sonore, dar cum rămîne cu M. Popp, Aura Urziceanu, Johnny Răducanu, Peter Wertheimer, Dan Ionescu, Dan Mîndrilă, Garbis Dedeian?! Aceştia – şi mulţi alţii – n-au fost şi nu sînt autodidacţi, majoritatea au studii la licee şi conservatoare de muzică clasică;

– într-adevăr, nu există Asociaţia Criticilor de Jazz din România – după cum observă dl Mircea Streit –, dar nu noi, organizatorii Galei Premiilor de Jazz pe anul precedent, sîntem vinovaţi că unii jurnalişti consemnează greşit; organizator principal a fost Fundaţia MUZZA, de unde şi subtitlul „Premiile MUZZA“;

– nu Festivalul de la Sibiu a reprezentat practic „piatra de temelie a jazz-ului românesc“, cum afirmă dl Mircea Streit; deja în 1974, Theodor Cosma, Edmond Deda, Sile Dinicu, Alexandru Imre, Aura Urziceanu, Korossy, Oschanitzky, quintetul de jazz Bucureşti (cu Mîndrilă, Berindei, Popp, Gondi şi Răducanu) aveau multe succese la activ, atît în ţară cît şi peste hotare, iar Armstrong, Ellington, Hampton, Brubeck, Art Blakey, Ornette Coleman, Monk, Gillespie, Burton, Mulligan şi chiar Jarrett (cu grupul Ch. Lloyd) au fost la Bucureşti în 1967, înaintea Festivalului de la Sibiu; să-i dăm crezare lui Mihai Berindei care spune în Dicţionarul de jazz, p. 226: „Începuturile jazz-ului românesc datează din 1926, fiind marcate prin emisiunile (radiofonice) ale formaţiei The Hot Chaps“;

– dacă unii nu ştiu ceva nu înseamnă că acel ceva sau cineva nu există sau n-a existat, de la jazz-ul românesc în totalitatea sa, pînă la Festivalul de la Ploieşti, ori valoroasa şcoală clujeană de critică şi estetica jazz-ului alcătuită din Pitty Vintilă, Zsolt Gyorgy, Iosif Viehmann, Virgil Mihaiu şi Ioan Muşlea, sau unele emisiuni de jazz şi blues omise, precum Profesiunea jazz-man, în fiecare zi, de luni pînă vineri, de la ora 12,30, pe Radio România Muzical.

Alexandru ŞIPA

www.fundatiamuzza.ro, jass@rdslink.ro

N. red.: Cititorii cunoscători de jazz pot completa lista albumelor esenţiale de jazz românesc pe site-ul revistei, la 

www.dilema veche.ro/index.php?nr=312&cmd=articol&id=12429.