"Ne place să insultăm"

C. Coman
Publicat în Dilema Veche nr. 332 din 24-30 iunie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dezbaterile sînt binevenite întotdeauna. Istoria o confirmă! Dacă ne referim cu precădere la poporul grec şi la cel roman, vom vedea că întrebările abundau, iar rezolvarea lor – de multe ori aproximativă – nu întîrzia să apară. Omul antic era ceea ce trebuia să fie: bun cunoscător al propriilor limite. Din acest motiv, Aristotel îi îndemna pe tineri să nu depăşească cu nimic măsura! 

Fie că ne place sau nu, într-o oarecare măsură tineri sîntem cu toţii: avem destule necunoscute, jonglăm adesea cu presupuneri şi argumentăm aproape tot timpul în favoarea noastră ideile care par a fi contradictorii. Scurt: ne place să insultăm, să abuzăm de forţa fizică, sau, într-o mai mare măsură, să îndemnăm la fapte repulsive pe cei din jurul nostru! Aşadar: discuţiile elevate lipsesc, ura şi discriminarea (religioasă sau rasială) cresc continuu, iar divagaţiile sînt obişnuite.  O societate care pretinde că este europeană, care stă mereu cu gîndul la Occident în vederea bunăstării materiale ar trebui să înveţe în primul rînd că respectul reciproc este primordial. Afirm toate aceste opinii cu dezgust faţă de cei care, zi de zi, pe spaţiul destinat comentariilor din cotidianele online, au de remarcat doar injurii şi apostrofări la adresa celor care reprezintă cultura românească în toate aspectele ei.  Citesc cu plăcere opiniile dlui Andrei Pleşu sau cele ale dlui Horia Roman Patapievici – pentru a da numai două exemple –, iar apoi urmează meschinăria şi insultele majorităţii cititorilor. Cu toate că nu sînt adeptul cenzurii, cu toate că opiniile contradictorii mă fascinează, trebuie să recunosc: cotidianele autohtone ar trebui să fie mai vigilente cu astfel de persoane care nu numai că se îndepărtează de subiect, dar de cele mai multe ori spun lucruri aberante, fapt ce îmi aduce în minte două dileme:  

1. Aceşti inculţi, sfidînd orice limită a bunului-simţ, au ceva personal cu elitele noastre şi reduc totul la persoanele în cauză, nu la ideile acestora; sau 

2. Doresc să devină ei înşişi autorităţi în domeniu, criticînd, batjocorind şi nu în ultimul rînd sfidînd orice intelectual care s-ar întîmpla să se exprime asupra unei stări de fapt. 

Un adevărat european, un cetăţean de rînd care dă dovadă de bun-simţ şi de respect faţă de însăşi cultura noastră, nu s-ar înjosi într-o astfel de măsură. Pe zi ce trece, sînt din ce în ce mai dilematic, îmi fac tot felul de presupuneri şi mă gîndesc la faptul că sîntem departe de ceea ce ar trebui să fim, ba mai mult de-atît: nu cred că, deşi sînt tînăr, voi ajunge să văd o schimbare în bine pornind de la noi înşine, de la modul nostru de a fi, de la ceea ce ar trebui să arătăm Europei, şi nu reuşim să realizăm măcar pentru noi şi pentru generaţiile care vor urma, generaţii pe care deocamdată nu vreau să mi le imaginez, dacă mă raportez în exclusivitate la cei care sînt un pericol, înainte de toate moral, pentru cei din jur.  

C. COMAN
clau_coman87@yahoo.com

Viața la 70+ jpeg
Viața la 70+
Ei bine, la noi, la români, bătrînețea e și mai grea și mai urîtă decît la alții.
Discul de muzică clasică al anului 2015 în România jpeg
Discul de muzică clasică al anului 2015 în România
Discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice exprimate de public în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2015” derulată pe site-ul Radio România Muzical este semnat de pianista română Raluca Ştirbăţ și cuprinde integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu.
Turneu de inbox jpeg
Turneu de inbox
Vă scriu pe calea aceasta pentru că ştiu că sînteţi toţi trei contribuitori sau cel puţin cititori ai Dilemei vechi. Am primit cartea dumneavoastră de Crăciun, de la părinţii mei, cu menţiunea: „Să mai vezi şi tu părerile noastre“.
Ultima săptămînă de înscrieri Bursele Superscrieri/Avon jpeg
Ultima săptămînă de înscrieri Bursele Superscrieri/Avon
Pînă pe 9 mai, orice autor din România - indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvînt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital - este invitat să aplice la programul Bursele Superscrieri/Avon.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Articolul lui Aron Biro „Clovnerism militant de operă“
Stimate domnule Biro, am citit cu neplăcută surprindere articolul dvs. publicat în numărul 333 al revistei Dilema veche, intitulat „Clovnerism militant de operă“, în care, la un moment dat, spuneţi: „La noi la Cluj, Filarmonica s-a salvat de la faliment prin iniţierea unei suite de concerte de soundtrack-uri Star Wars şi James Bond. Mai bagă la derută (s. m.) cîte un Dvořák (aceasta este grafia corectă a numelui, n. m.), să vadă dacă se prinde lumea.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Reîntoarcerea la mare
Mai e foarte puţin şi voi fi din nou acasă, la Constanţa. Cine e născut la un mal de mare şi e ispitit apoi de gîndul ucigaş al înstrăinării e condamnat pentru tot restul vieţii la dor profund de marea lui. Va fi tot numai o rană. Şi să mai fii şi rac, să depinzi de plaja încinsă, de soare, de apă şi de luna ce se reflectă în ea...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre fotbal
Dacă stai să te gîndeşti, fotbalul, care este unul dintre cele mai practicate sporturi din lume, este şi cel mai mediatizat. Cred că este şi unul dintre cele mai uşoare sporturi din lume, în comparaţie cu altele. Se ştie sigur că încă din epoca „peşterilor“ oamenii ştiau să dea cu piciorul în minge, trimiţînd-o într-o oarecare direcţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre bunătatea cărţilor
De cînd hîrtia a pierdut monopolul informaţiei şi al divertismentului, nu mai avem linişte. Undele radio, imaginea au detronat Cartea. Sîntem mai sprinţari, eterici şi volatili. Fără siguranţa literei tipărite, fără minunatul popas dintre rînduri, ne
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Tineri întru nimic admirabili..."
Sînt de acord cu dvs. că, de dragul unui anticomunism de paradă, numeroşi oameni de cultură români trec cu prea mare uşurinţă peste antifascismul necesar ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mircea Veroiu, acest "Visconti român"
Din motive reale şi inutil de explicat, abia ieri-seară am reuşit să citesc articolul scris de Radu Cosaşu în revista Dilema veche, „Notă de cinefil către Serviciile Multilateral Specializate“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Fronda şi antipatia acerbă
De fapt, blogul şi forumul sînt mijloace de socializare sau, în cel mai bun caz, unelte de comunicare pasivă. Unii le folosesc ca instrumente pentru dezvoltarea sau exersarea notorietăţii, alţii pentru informare, iar cei mai mulţi pentru luptă. Desigur, unele bloguri sau forumuri serioase, dincolo de gîlceava sau cearta de vorbe pe care o găzduiesc uneori, au o importantă funcţie informativă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Nevoia de moderaţie
Am citit cu interes articolul fostului meu coleg şi, sper, în continuare prietenului meu George Rîpă, privitor la recentul incident din largul coastelor Fîşiei Gaza, publicat în numărul 330 al Dilemei vechi. Un fidel adept al neo-conservatorilor americani, George le-a copiat toate principalele teze ideologice privitoare la conflictul israeliano-palestinian.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Actualități
Am 26 de ani, sînt din Iaşi, şi am venit în Capitală acum un an şi jumătate pentru „o viaţă mai bună“, pentru „construirea unei cariere“. Lucrez în marketing, în industria bunurilor de larg consum şi activitatea mea are ca rezultat o spălare pe creier a maselor, inducerea unui comportament de consum. Vînd oamenilor lucruri de care nu au nevoie. Ataşez produsul de emoţiile şi dorinţele lor, condiţionîndu-i să-şi procure fericirea din bunuri, astfel încît corporaţia să facă profit.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O statolatrie kafkiană
Cu ceva timp în urmă aţi dedicat un număr întrebărilor „De ce să plecăm din România?“, „De ce să rămînem?“. Pentru cei care s-au hotărît să rămînă, printre ei numărîndu-mă şi eu, ar fi interesant de discutat, de stabilit, de evaluat care sînt relaţiile lor cu România, cu statul român şi instituţiile sale publice, mai exact Stat vs cetăţean, tot se discută azi despre revizuirea Constituţiei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Printre magnolii şi brebenei
Nu aş dori să mai aud că persoane cercetate de DNA ar fi modele pentru societate. S-a spus pe sticlă. S-a tot vorbit despre simţul civic, care se pare că este pe cale de dispariţie în societatea noastră. Tot de la cap ar trebui să se înceapă şi în această privinţă. Adică de la autorităţi.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Concordanţă discordantă
Concordia discors este maxima latinească ce defineşte cel mai bine controversata Lege a educaţiei. O lege care ar trebui să jaloneze viitorul educaţiei al cărei prezent îl ştim şi care din păcate nu e aşa cum ni-l dorim.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un text din 1991
Monumentele lui Brîncuşi sînt încă o dată nedreptăţite, iar reparaţia nu o văd posibilă…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Această obsesie: „Să se dea, domnule, o lege!“
Mi-a plăcut observaţia dlui Sever Voinescu despre relevanţă, observaţie pe care o consider foarte adevărată, deşi nici el nu oferă o soluţie oarecare. Da, tuturor ne-a căzut în cap cărămida relevanţei, toţi căutăm utilitatea, fiecare se simte nici mai mult, nici mai puţin decît dator să strige „La subiect!“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gesturi rare
Domnule, cît de des îi declaraţi soţiei admiraţia? Doamnă, cînd îi arătaţi soţului admiraţia dvs.? Părinţi, de cîte ori le spuneţi copiilor că îi admiraţi?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
EN-ervare
Totul a mers bine în primii treizeci şi ceva de ani ai vieţii mele. Catalogul nu se deschidea prea des la E, numele meu era uşor de pronunţat, de ortografiat, de reţinut. Nevasta s-a bucurat şi ea să-mi preia numele – nu ştia săraca ce dezamăgire o aşteaptă. Nici chiar străinii nu mi-l poceau prea tare.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Acest trebuie să citească
Din capul locului vă spun că sînt profesoară recent pensionată, aşa că veţi deduce că pregătirea mea şcolară (la toate nivelurile) s-a desfăşurat în „regimul de tristă amintire“ (altă exprimare la modă din noul limbaj „de lemn“), cu toate inepţiile sale, însă cu o mult mai structurată organizare a învăţămîntului.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre mitocănia legiferată
Să o recunoaştem cu toţii că, dacă mitocanului i-am spune mereu că-i mitocan, nu s-ar mîndri cu asta, şi am trezi în el, poate, dramul de bun-simţ şi de onoare. Pe prost şi pe mitocan îi deranjează cel mai mult să le arătăm cum îi percepem.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Inamovibilitate (şi) la profesori
De ce nu? Păstrînd proporţiile relativ la inamovibilitatea judecătorească (deh!, nu sîntem o putere în stat), şi profesorii, carevasăzică, ar putea cere acest drept.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Messi, ca un copilaş de mingi
Se ştia de mult timp că Messi e cel mai bun, returul meciului Barcelona-Arsenal în care argentinianul a marcat patru goluri a fost o dovadă în plus, nu neapărat confirmarea acestui gînd.

Parteneri

lucian popa facebook jpg
Lucian Popa de la „Survivor 2026”, surpriză la Poiana Brașov. Cât a plătit pentru 4 mici și o porție de cartofi
Lucian Popa, fost concurent la „Survivor 2026”, a profitat de câteva zile libere și a plecat într-o scurtă vacanță la Poiana Brașov. După perioada petrecută în competiție, acesta s-a bucurat de timpul liber și de atmosfera de la munte, unde nu a ratat ocazia de a savura câteva dintre preparate.
ChatGPT Image 18 aug  2026, 07 29 21 png
Când sateliții tac: lecția din Ucraina pe care industria românească începe să o învețe
Războiul din Ucraina a readus în prim-plan nevoia unor comunicații militare independente iar sistemul troposferic dezvoltat de companii românești arată că România are tehnologia necesară — adevăratul test fiind dacă statul va ști să o transforme dintr-un brevet într-o capabilitate militară reală.
Rezultatele obținute de radarul de penetrare a solului (GPR) suprapuse peste o fotografie a terenului (© Norsk institutt for kulturminneforskning / NIKU)
O mănăstire de mult pierdută, redescoperită sub un teren de fotbal
Un complex monastic medieval considerat mult timp pierdut a fost identificat în orașul Roskilde din Danemarca, cu ajutorul radarului de penetrare a solului (GPR).
Canicula - caldura - soare - meteo - vremea FOTO shutterstock
Vara se prelungește și în septembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a României până în 14 septembrie, potrivit estimărilor meteorologice publicate de ANM.
politist jpg
Polițist suspectat că oferea sprijin unei grupări de hoți. Descinderi în județul Timiș
Polițiștii și jandarmii au efectuat, marți dimineață, mai multe percheziții în județul Timiș, într-un dosar care vizează o grupare suspectată de comiterea unor furturi din locuințe. Printre persoanele vizate în anchetă se află și un agent de poliție în vârstă de 32 de ani.
Atena FOTO Shutterstock
Cât costă să trăiești bine în Grecia în 2026. Salariul de care ai nevoie pentru toate cheltuielile
Grecia este una dintre cele mai atractive destinații din întreaga lume, nu numai pentru turiști, dar și pentru cei care visează la o mutare permanentă. Cu toate acestea, deși era cândva o țară ieftină, costurile vieții în Grecia devin tot mai ridicate.
accident caruta jpg
Un microbuz a lovit din spate o căruță în județul Sibiu. Șase victime, între care un copil
Șase persoane, între care un copil în vârstă de 14 ani, au fost rănite, luni seara, într-un accident produs pe DJ 106, la ieșirea din localitatea Nocrich spre Sibiu, după ce un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu o căruță.
operatori drone ucraina jpg
Atac masiv cu drone ucrainene asupra Rusiei. Peste 600 de aparate au fost lansate spre Moscova
Moscova și regiunea din jurul capitalei ruse au fost vizate în noaptea de luni spre marți de un nou atac de amploare cu drone. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, susține că 620 de aparate fără pilot s-au îndreptat spre regiune până marți dimineață.
Andreea Marin, secretul siluetei de la 50 de ani: „Nu mai țin dietă de un an și jumătate”
Andreea Marin și-a dezvăluit secretele siluetei. Ce mănâncă și ce face în fiecare dimineață: „Nu mai țin dietă”
Andreea Marin a acceptat invitația Danei la „De Gust cu Dana” și a demonstrat că se descurcă de minune și în bucătărie.