răspuns @ nr. 320: „ţoapa şi mitocanul“

Să o recunoaştem cu toţii că, dacă mitocanului i-am spune mereu că-i mitocan, nu s-ar mîndri cu asta, şi am trezi în el, poate, dramul de bun-simţ şi de onoare. Pe prost şi pe mitocan îi deranjează cel mai mult să le arătăm cum îi percepem.

De multe ori cred că trăiesc într-un fel de glob de sticlă, înconjurată de familie, prieteni şi alţi cunoscuţi dragi, deci de un grup de oameni inteligenţi, educaţi, profesionişti, dornici de reuşită, dar prin mijloacele normale oriunde în lume, însetaţi de călătorii şi cunoaştere, sensibili măcar la o formă de artă, dacă nu la mai multe.

Poate că atunci cînd ne gîndim la un om care nu are calităţi împărtăşite de cei din jur folosim abuziv expresia „prost-crescut“. S-ar zice mai degrabă că un astfel de om nu este crescut, ci a crescut, iar cum a crescut ştie numai întîmplarea. Într-adevăr, un om bine-crescut ne produce plăcere cînd îl avem în preajmă.