Elogiul radioului
Am văzut şi eu programele de Revelion cu Toma Caragiu, dar nu pot să spun că mor de dorul lor, chiar dacă cele de acum par mult mai proaste şi, în general, parcă nu mai ştim sau nu mai putem să ne distrăm ca pe vremuri. Faptul că nu ştiu toţi să se distreze ca noi nu mă deranjează; faptul că tînăra generaţie nu mai ştie să se distreze deloc nu ştiu ce înseamnă; faptul că dvs. aţi petrecut un Revelion la televizor mă îngrijorează! Pot să vă mărturisesc că eu am petrecut cel mai bun Revelion din ultimii ani în următoarele condiţii: singur cu soţia într-o căsuţă de ţară la munte, fără televizor, fără apă curentă, fără canalizare, cu o sobă bine încălzită, o oală de lut burtoasă plină cu sarmale şi o sticlă de şampanie (nu chiar numai una), dar mai ales cu un bun aparat de radio care ne-a permis să auzim toată noaptea exact muzica pe care am dorit-o, exact ritmul care să ne facă să simţim bucuria trecerii într-un an trist. O experienţă inedită pe care v-o recomand. Am din copilărie obiceiul de a face lucruri în casă sau în jurul casei cu radioul pornit; situaţie care îmi oferă şansa de a asculta ceea ce doresc, fără să fiu fixat în faţa „sticlei“. Eu cred că statul la televizor nu numai că îndobitoceşte, dar şi sărăceşte prin faptul că nu poţi face mai nimic cu ochii lipiţi pe „ăia“, prin urmare: nu vorbim cu soţia şi copiii, nu facem curat în casă, nu gătim, nu spălăm, nu citim, nu schimbăm becul ars la debara şi nu mai avem propria noastră părere despre nimic. La ce bun, cînd totul se face şi desface la televizor? Mare pacoste pentru neamul nostru boem şi lent din fire. Cînd şi pentru ce să mai depui vreun efort, de vreme ce la televizor poţi vedea totul gata rezolvat (de alţii). Nu susţin că toate posturile de radio sînt „beton“, dar sînt destule şi de regulă au un public-ţintă infinit mai bine definit decît televiziunile. Nu doresc să fac pledoarie. Şi nici nu vă spun ce posturi prefer. Încercaţi, vă rog, şi dacă după cîteva tentative nu veţi reuşi, vă dau voie să priviţi în continuare „sticla“; dar dacă se va întîmpla minunea, vă rog să-mi mulţumiţi… primesc! Şi poate vom putea fonda un club, ceva de genul: „daţi un leu pentru radioul meu“; sarmalele şi şampania sînt din partea casei.
La bună auzire,
Mihai STURZA
mihai.sturza@gmail.com
