Un linşaj profund principial
Presei mari din SUA nu îi place Sarah Palin. De fapt, asta e puţin spus. Ziariştii din New York şi Los Angeles nu o suportă pe Palin. Pentru că strică nişte clişee. Pentru ei, republicanii sînt de două feluri: fie nişte tipi bogaţi, corupţi, sexişti şi rasişti, fie nişte ţărănoi sexişti, rasişti, religioşi, îndobitociţi de bere şi vînătoare. Şi albi, bineînţeles. Femeile republicanilor sînt nişte creaturi fără sare şi piper, emanînd sexualitate cam cît o coadă de mătură şi inteligenţă cam cît mătura întreagă. Spre deosebire de republicani, democraţii sînt nişte oameni cu suflet, care luptă să scape lumea de sărăcie şi războaie, îşi încurajează femeile să facă politică, nu sînt sexişti şi rasişti pentru că atunci nu ar mai fi democraţi. Aţi înţeles ideea. E o chestiune de principii. Ziariştii din New York şi Los Angeles sînt tipi luminaţi, profund atraşi de cultură, de subtilitatea Europei comparată cu virilitatea brutală a Americii rurale, oripilaţi de religiozitatea ţărănoilor care nu trăiesc din ajutoare sociale şi vor impozite mici. Pentru ei, Sarah Palin e un coşmar. E frumoasă şi feminină. Pe lîngă că e frumoasă, crede în Dumnezeu şi posedă armă de foc (în acest punct, cititorul care crede că trebuie să fii prost ca să crezi în Dumnezeu trebuie să ridice ochii şi să dea din cap în semn de dezgust superior). Pe lîngă că e religioasă şi vînează, are cinci copii (aici, cititorul care crede că numai proştii fac mulţi copii trebuie să se strîmbe cu oroare). Pe lîngă că are cinci copii, se opune căsătoriei între homosexuali (în acest punct, cititorul care crede că numai bigoţii se opun căsătoriei între homosexuali trebuie să afle că şi Obama se opune şi trebuie să realizeze că e îngrijorător de prost informat). O persoană înţeleaptă m-a sfătuit odată că trebuie să evit să-mi transform idiosincraziile în principii. Cînd citesc presa americană despre Palin, mi-e limpede că oamenii au făcut greşeala inversă: şi-au transformat principiile în idiosincrazii. Şi în cazul ei au luat-o personal. Au început de foarte de jos. Imediat cum a fost aleasă de McCain ca parteneră, fel de fel de nimicuri au devenit chestiuni fundamentale. Soţul său a condus beat acum 20 de ani. Dezastruos. Cam atunci cînd Barack Obama se droga prin campusuri, cum scrie el în cartea proprie. Dar asta e altă discuţie. De fapt, nu e altă discuţie, dar dacă omul a ajuns subiect de ode pentru copiii de şcoală, ce mai contează greşelile tinereţii la un viitor preşedinte. Astea se contorizează doar la soţul potenţialei vicepreşedinte. Apoi, s-a ridicat o întrebare de natură constituţională: cum are timp o mamă cu cinci copii să fie vicepreşedintă? Înţelegeţi ideea - oamenii finuţi de stînga vor mai multe femei în politică, dar nu mame şi, oricum, nu mame cu atîţia copii. Apoi, e ipocrită: susţine valorile familiale, dar fiica ei a rămas însărcinată fiind necăsătorită. Ulterior, fata şi băiatul cu care şi-a bătut joc de valorile familiale au anunţat că se vor căsători, deci vor întemeia o familie. John McCain i-a îmbrăţişat în public pe cei doi adolescenţi, iar fotografia a devenit încă un poster pe tricourile republicanilor sadea, genul de oameni pentru care ziarele din New York nu fac doi bani. Dar ideea rămîne: Sarah răspunde pentru ce a făcut fiica. Din nou, nu se comportă cum ar fi zis clişeul: dacă susţinea valorile familiale, trebuia să îşi închidă fiica în pivniţă, să o mărite virgină şi, dacă nu reuşea, măcar să-l fi împuşcat pe ticălos. Cînd temele despre familie s-au epuizat, au început cele politice. Nu are experienţă. Bine, ar fi putut să conteze cîteva fapte. De pildă, faptul că a condus cîţiva ani un oraş cu 7000 de locuitori. Sînt puţini, de acord, dar s-a folosit de avantajul că putea să-i înşire pe toţi pe un panou şi o dată pe săptămînă lua un nume la întîmplare, suna la telefon şi întreba dacă e mulţumit de primărie. A cîştigat al doilea mandat de primar cu 74%. Nu contează nici că are 80% rata de încredere în statul ei, că a redus impozitele şi a echilibrat bugetul în acelaşi timp. Cînd era încă primar, a fost numită de guvernator într-o comisie care superviza energia. Răspundea de etică şi a luat-o în serios. A demisionat denunţînd persoane din conducerea Partidului Republican local că munceau pentru partid fiind plătiţi de stat. A mobilizat baza partidului şi a cîştigat alegerile preliminare chiar contra guvernatorului republican în funcţie. Apoi a cîştigat şi cursa oficială cu candidatul democrat. A condus astfel cîteva mii de funcţionari şi bugete de miliarde de dolari. Dar nu are suficientă experienţă. De acord, nu are. Oricum, nu se compară cu Obama, care a condus revista facultăţii şi apoi a muncit ca "organizator comunitar" în Chicago. Multă lume se întreabă ce face exact un asemenea organizator, dar experienţa lui Obama nu mai e o problemă. Nu spun că presa nu trebuie să se îndoiască de politicieni. Doar că m-am săturat să se îndoiască cu direcţie. Deja am citit al treilea articol în Newsweek despre familia lui Barack Obama. Mama a fost aşa, tata a fost genial, dar s-a cam ratat, ei s-au cunoscut aşa. Faţă de articolul de acum şase luni, apare ca noutate absolută o declaraţie a bunicii din Kenya. Obama are în continuare meritul enorm de a se fi născut din părinţii lui. Palin, în schimb, nu are experinţă. Şi oricum, bărba-su obişnuia să bea.