Goana după ştiri
În secolul al XVIII-lea dorinţa de a afla, de a şti, de a cunoaşte devine uneori patologică şi fiecare, prins în lumea lui mică, încearcă să nu trăiască fără să observe, să analizeze, să comenteze. În primul rînd, se degajă o informaţie cotidiană ce ţine trează mahalaua, ce animă satul, ce adună femeile în mijlocul uliţei, ce este comentată de bărbaţi la cîrciumă, ce este difuzată de toţi în zi de sărbătoare în curtea bisericii. Sînt ştiri mărunte: bîrfe, zvonuri, presupuneri, fapte cotidiene, certuri banale, păruieli inevitabile, morţi şi înmormîntări, nunţi şi despărţiri, boli şi descîntece, strigoi şi vîrcolaci, comportamente indecente şi beţii desfrînate. Ce mare hai a fost în mahalaua Golescu, cînd Nicolae se întoarce după şase ani cu şalvari şi turban şi se plimbă prin mahala ca un "paşă", fără să se intereseze de soţie şi de casă. Vestea circulă cu repeziciune, vecini şi foşti tovarăşi se grăbesc să-l întîlnească, să-i vadă noul chip, să se convingă că cel ce le-a "şoptit" strania veste nu le-a livrat o bîrfă oarecare. Şi-apoi nu mai poate fi oprită, şi din gură în gură este purtată prin politie: de la Eftimie ajunge la Stoian, apoi la Catalina a lui Ion, la Calina, la Bălaşa şi-n fine la mătuşa Manda. Nici unul nu se dă în lături de a interveni, de a-l interoga, de a-i cere socoteală, de a se-nfuria de "schimbarea legii", de a-l blestema, de a-l ocărî. Apoi sînt ştirile din afară, aduse de alţii, cu ajutorul cărora comunitatea se pune la curent cu ceea ce se mai întîmplă în "lume". Bucureştiul, centru important al lumii balcanice, este un punct comercial unde se opresc negustori şi meşteşugari, consuli sau numai simpli călători în drumul lor spre Constantinopol, Adrianopol, Iaşi, Chişinău, Moscova, Sibiu, Braşov, Lipsca sau Beci. În practică, negustori, meşteşugari, dregători, călători de origini cît mai diferite - români, greci, bulgari, sîrbi, turci, albanezi, aromâni - acoperă această reţea, ducînd şi aducînd veşti, ştiri, de cele mai multe ori purtînd mai departe bîrfele din interiorul unei parohii. Ei sînt mesagerii aşteptaţi de soţiile îngrijorate de soarta soţilor plecaţi la Udrii "să-şi cate de chiverniseală", sau la "Hantinisi, trimişi de Vodă să facă pîine", utilizaţi de soţi încă ataşaţi de familiile lăsate în patrie pentru a trimite bani, haine, scrisori sau alte obiecte necesare, invocaţi în instanţă în calitate de martori atunci cînd un abandon devine un proces. Orice persoană care migrează, călătoreşte, devine la un moment dat un posibil mesager, purtător de ştiri, împovărat cu "poveştile" familiilor împărţite între două lumi. Locurile de întîlnire sînt mai întotdeauna cîrciuma sau curtea bisericii. Odată ajuns în comunitate, zvonul se răspîndeşte pe uliţele mahalalelor şi "mesagerul" începe să fie căutat de soţii, invadat de întrebări, obligat să povestească şi mai ales să asculte toate detaliile oferite pentru a putea recunoaşte personajele şi istoriile lor. Aşa află Stanca din mahalaua Stelea, Bucureşti, că soţul ei, Mihai logofeţelul, plecat de patru ani, s-a stabilit la Ţarigrad unde şi-a deschis o prăvălie. Informaţia îi este oferită de Gheorghe croitor ce, abia ajuns acasă în mahalaua Lucaci, este căutat de femeia dornică să afle veşti, de soţul ei "este viu sau mort". Şi el cu afaceri tot la Ţarigrad, a fost chiar vecin cu Mihai şi-acum îi poate spune că e bine sănătos, dar că nu are de gînd să se mai întoarcă la ea, ba mai mult, "şi-a schimbat legea". Un alt negustor, din mahalaua Olari, întors tocmai de la Crîm (Crimeia) îi povesteşte cum l-a întîlnit într-o cîrciumă cu alţi negustori turci. Dar veştile se transmit şi se reproduc din gură în gură ajungînd să se disperseze, să umple mahalaua. Astfel un Constandin bărbierul din mahalaua Sfîntul Nicolae, a aflat din gura unui nepot că s-a întîlnit cu acest Mihai la Iaşi, că era turcit şi-nsurat cu o altă muiere, ba mai mult, bătut din cine ştie ce motive de un turc, a plecat şi de acolo. Oamenii circulă şi odată cu ei ştirile, veştile, bîrfele, zvonurile. Deşi departe în spaţiu şi timp, Stanca a aflat cel puţin o parte din aventurile soţului, călător prin lume, turcit şi însurat, rătăcind în căutarea destinului. Şi în sfîrşit sînt marile ştiri ce privesc întreaga comunitate. Clopotele bisericilor anunţă apropierea iminentă a războiului sau că spurcata boală a ciumei bate la porţile oraşului. "Toboşarii" puterii citesc cu glas tare şi-n auzul tuturor, la răspîntii, în mijlocul tîrgului sau la porţile bisericilor, pitacele şi nizamurile domneşti ce-i "îndeamnă" să mergă la biserică sau să se spovedească şi să se împărtăşească în preajma sărbătorilor, să-şi măture în faţa prăvăliilor sau să se-ngrijească de drumuri, să părăsească politia în vreme de ciumă, să renunţe la sulimanuri sau cum să-şi cheltuiască averile. Ştiri, veşti, noutăţi, informaţii, bîrfe, zvonuri, toate sînt "mărfuri de lux" (F. Braudel) fără de care viaţa ar fi amorfă şi plicticoasă. P.S. O carte absolut indispensabilă despre importanţa informaţiei în lumea diplomatică a secolului al XV-lea este cea a lui Ovidiu Cristea, Acest domn de la miazănoapte. Ştefan cel Mare în documente inedite veneţiene, Editura Corint, 2004.