"Experienţe culturale" cu funcţionari culturnici

Românul are o vorbă: "Pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinţii". Înţelepciunea populară a reuşit întotdeauna să surprindă esenţa pură şi dură a acestei naţii. Vorbeam într-un număr trecut de proiecte de cercetare şi de inexistenţa unui interes în acest sens din partea oamenilor de afaceri români. Dar oare din partea Statului român, cel mai îndreptăţit să se preocupe de cultura acestei naţii, există? Experienţa mea, dar şi cea a prietenilor şi colegilor mei, mi-au arătat că lucrurile merg nu prost, ci jalnic. Chiar dacă s-au mai modernizat şi au acum site-uri Internet, programe fel de fel, miniştri, preşedinţi sau secretari de stat cît de cît politicoşi, poate chiar bine intenţionaţi, dar atunci cînd propui un proiect de cercetare nu tratezi direct cu ministrul, ci cu funcţionarul responsabil cu un anumit domeniu de cercetare. Or, după părerea mea, dacă miniştrii şi secretarii de stat s-au mai schimbat, dacă "performanţele" lor sînt cît de cît vizibile şi se poate într-un fel sau altul să fie sancţionaţi, funcţionarii sînt angajaţi pe viaţă. Aşa că de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pînă la Ministerul Culturii şi Cultelor şi bineînţeles că n-am să trec cu vederea peste Academia Română, te loveşti vrînd, nevrînd de funcţionari încremeniţi în funcţii, de decenii. Schimbarea n-a trecut peste ei, de Uniunea Europeană îi doare în cot, iar unii dintre ei sînt atît de bine înfipţi în scaune că nici măcar ordinul unui ministru nu-i poate clinti. Nu spun că toţi sînt incompetenţi, vanitoşi, înfumuraţi, Dumnezei şi regi, într-un birou de patru pe patru, nepoliticoşi, invidioşi fără motiv. Există bineînţeles şi cîţiva bine intenţionaţi, gata să te ajute, să-ţi ofere informaţii, să te sprijine atunci cînd nu ştii ce ar trebui să conţină un dosar. Păsări rare însă şi pe cale de dispariţie. Din nefericire pentru mine, de cele mai multe ori, am avut de-a face numai cu prima categorie în toate cele trei instituţii mai sus amintite. Intraţi într-un astfel de birou şi o veţi găsi pe dumneaei - referent, consilier, inspector sau director - bînd cafeaua, mîncînd, deşi nu este ora prînzului, fumînd o ţigare. N-are cum să te privească cu bunăvoinţă că doar ai întrerupt-o dintr-o activitate mult mai importantă decît un biet proiect de cercetare ce poate s-aştepte. Timpul tău? Dar al ei? După o privire sumară îţi aruncă "e bine", pentru ca după trei zile, caz fericit, să te anunţe că-ţi lipsesc cine ştie ce hîrtii. Caz nefericit: afli abia peste luni că dosarul tău n-a fost acceptat nefiind complet, asigurările de odinioară îşi găsesc repede justificări: "sîntem şi noi oameni, la cîte dosare primim doar nu ne împiedicăm într-o adeverinţă de-a dumneavoastră!". Sau domnul X, preşedintele unei comisii de evaluare a dosarelor referitoare la manifestările ştiinţifice, e inginer, a trecut cu bine prin regimul comunist, a prins un loc călduţ în noua lume. Format la vechea şcoală a activiştilor de partid, se comportă ca atare. El e Dumnezeu. Dacă el nu vrea, nu vrea şi asta e! Nu contează ceea ce propui, nu contează cine eşti, indiferent de titlu, indiferent de funcţie sau experienţă ştiinţifică, indiferent de cît de importantă ar fi manifestarea naţională şi internaţională, indiferent cîte beneficii ai aduce cercetării româneşti. Nici măcar nu are competenţa necesară să decidă, nici măcar nu are cunoştinţele necesare pentru a analiza domenii de cercetare atît de diferite. Nu contează, el e boss-ul uns să ne ducă cît mai departe în Uniunea Europeană, dacă se poate faliţi şi fără cercetare, că la ce ne trebuie?! Sau funcţionara care nici măcar nu-ţi priveşte dosarul şi-ţi spune din start: "nu ne interesează". Ce explicaţii? Ce argumente? N-o interesează şi cu asta basta. Sau: intri, radioul îţi acoperă vocea, dar pe dumnealui nu-l deranjează. Îşi taie unghiile şi cu rigurozitate le aliniază pe birou. Din cînd în cînd le priveşte cu admiraţie. Tu povesteşti, dar el nu-şi ridică ochii de la preţioasele unghii. Termini şi aştepţi să termine şi el. Într-un tîrziu se opreşte, ridică ochii, te priveşte şi spune sastisit: "pentru astfel de informaţii în biroul de alături". Să trecem cu vederea că multe proiecte se distribuie pe coterii, pile, intervenţii, cunoştinţe, că nu există o evaluare clară? Da, grila o regăseşti pe Internet, dar cît de interpretabilă poate fi, ca orice lege românească, de altfel! Dar ceea ce m-a deranjat cel mai mult în lupta cu aceşti funcţionari a fost şi rămîne dispreţul suprem pentru fiinţa umană şi meritele nereale pe care aceştia şi le asumă, uitînd că fără noi, amărîţii de cercetători sau profesori, ei n-ar avea obiectul muncii. Au o plăcere bolnăvicioasă de a te strivi ca pe un gîndac, impunîndu-ţi să te umileşti, să fii servil, să-i divinizezi, să le oferi plocoane, cerîndu-le, cu o politeţe exagerată, ceea ce de fapt ţi se cuvine: dreptul la informaţie, dreptul ca ei să-şi facă meseria, să-şi servească clienţii din banii cărora sînt plătiţi. Atîta timp cît reforma, în învăţămînt, cercetare sau cultură, nu va începe cu aceşti funcţionari, nu va exista cu adevărat progres vizibil şi real în aceste domenii. Evenimentul de săptămîna trecută de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, lipsa de responsabilitate şi incapacitatea de a vedea obiectiv adevărata realitate din propria ogradă, îmi dau, din păcate, dreptate.