Este UE un fel de Elena Udrea?

Nu se întîmplă mare lucru vara la Bruxelles. Zona instituţiilor comunitare este un uriaş oraş fantomă. Cu Parlamentul în vacanţă oficială, cu Comisia lucrînd cu 15-20% din staff în august, te poţi plimba minute bune prin amestecul de clădiri de sticlă, părculeţe şi case medievale înghesuite fără să întîlneşti nici un om. Nu ştiu dacă think-tank-ul suedez TIMBRO a avut această pustietate în minte atunci, cînd şi-a lansat în ultimele zile din iulie, raportul său despre strategia de comunicare/propagandă a UE: "The European Union’s burden " Information and Communication to a reluctant people". Lansat în vreme de secetă la Bruxelles, raportul a făcut valuri. TIMBRO acuză în cuvinte dure instituţiile UE de cheltuirea unor sume importante de bani pentru informare asupra propriilor activităţi. De fapt, nu este informare " spune raportul ", ci propagandă, pentru că scopul acestor acţiuni este în mod deschis acela de a cîştiga aprecierea publicului faţă de integrarea europeană şi de UE. Conţinutul mesajelor de informare/propagandă (folosesc ambii termeni pentru că acum doar reiau în mare ideile din raport) transmise de Comisie şi Parlament nu este echilibrat, ci prezintă doar aspectele pozitive ale activităţii lor. Raportul consideră că, dintr-o perspectivă democratică, folosirea banilor publici pentru a forma opinii este ilegitimă, iar banii publici ai UE nu ar trebui să fie folosiţi de instituţiile comunitare pentru a sprijini ideea unei cooperări europene mai strînse. La nivel naţional " spune raportul " nu ar fi permis guvernului naţional să facă propagandă din bani publici pentru anumite idei. Mă rog, asta e logica din Suedia, dealtfel la noi Dan Matei Agathon, Adrian Năstase, Elena Udrea ar fi de altă părere (zîmbesc la ideea în sine că Agathon, Năstase sau Udrea ar putea "vinde" vreo idee. Nu prea poţi vinde ce nu ai, aşa că oamenii se vînd pe ei înşişi). Acesta fiind contextual teoretic, raportul TIMBRO analizează comunicarea UE în perioada 2004-2009. Urmează o lungă listă de sume de bani şi mijloace de comunicare: televiziuni, reţele de radio, site-uri, festivaluri şi festivităţi, organizaţii neguvernamentale şi think-tank-uri europene. După această înşiruire, care constituie cea mai mare parte din raport, TIMBRO solicită Guvernului suedez să folosească preşedinţia pe care o deţine acum pentru a demantela propaganda UE. Cam acesta este raportul care a făcut valuri la Bruxelles. Vine în mod evident în contra curentului şi în contra establishment-ului de acolo. Cum ar trebui tratate asemenea acţiuni? Cu interes, raţiune şi argumente. Raportul nu exprimă vreun punct de vedere extremist, doar ridică nişte chestiuni legitime, chiar dacă în mare parte eronat. Modul în care cheltuie UE banii este o chestiune de interes public. Întrebarea "este informarea UE doar propagandă?" e una necesară. Cum nu ar trebui să se răspundă unui asemenea raport? Cu pufăieli superioare. Adică aşa cum a făcut comisarul pentru comunicare Margot Wallstrom. Suedeză ea însăşi, o figură simpatizată la Bruxelles şi singurul blogger serios dintre comisarii europeni. De această dată, Wallstrom a pufăit superior într-un post de pe blogul său (10 august, titlul postului: "The silly season"). Nu, nu aşa se răspunde unor întrebări legitime. Nu prin platitudini de genul: "Comunicarea este un element vital al democraţiei". Comisarul pentru comunicare ar fi trebuit să folosească mai puţine cuvinte pompoase şi mai multe exemple, pentru că acolo unde vine cu un exemplu este convingătoare: TIMBRO include la cheltuieli de propagandă un proiect al Centrului European pentru Jurnalism care pregăteşte jurnaliştii să scrie despre UE (pentru a fi fair, trebuie să precizez că am participat şi eu la o sesiune de pregătire a CEJ). Wallstrom spune, pe drept cuvînt, că nimeni nu-i obligă pe jurnalişti să se înscrie la aceste cursuri, o fac de bună voie. Şi dacă tot am precizat de experienţa mea personală, trebuie să mai spun că trainerul nostru era un galez foarte simpatic, reporter vechi în Bruxelles şi destul de cinic la adresa instituţiilor UE, deci Comisia nu prea are control asupra proiectului respectiv, chiar dacă îl finanţează. În concluzie, unui raport ca cel al TIMBRO i se răspunde cu argumente şi exemple, nu cu pufăieli. Dezbaterea permanentă asupra acţiunilor de informare (acum este opinia mea, renunţ la a oscila) ale UE este utilă tocmai pentru că limita între informare şi progandă este una subţire. Raportul TIMBRO greşeşte pentru că nu încearcă măcar să explice diferenţa. Autorii pun tot ce înseamnă comunicare, absolut totul, în coşul cu propagandă. Ar fi fost mai util să vină cu o metodologie despre cum putem diferenţia informarea de propagandă şi apoi să încerce să o aplice. Altfel înţelegem că orice informare din partea UE este ilegitimă. Ceea ce nu poate fi acceptat pentru un guvern naţional, ca să reiau argumentul lor, guvernele naţionale comunică cu populaţia în mod obişnuit. Două exemple. TIMBRO include la propagandă banii pe care DG Economie din Comisie i-a plătit pentru informare asupra monedei euro. Dacă Guvernul suedez ar fi schimbat, de pildă, aspectul bancnotelor naţionale şi ar fi dat bani pentru ca populaţia să afle acest lucru, ar fi fost ilegitim? Un alt exemplu: campania de informare a Parlamentului pentru a creşte prezenţa la vot la europarlamentare. Ca eurosceptici, autorii raportului pot spune că PE este o instituţie inutilă care ar trebui desfiinţată sau ar trebui compusă din delegaţi din parlamentele naţionale. Dar dacă tot avem un PE ales în mod direct, de ce e ilegitim să chemi oamenii la vot? Mai ales că pot vota cu partidele eurosceptice care vor să desfiinţeze PE. Un alt exemplu: TIMBRO include la propaganda UE şi campaniile antifumat. Logica îmi scapă. Campaniile antifumat sînt enervante, dar sînt doar campanii antifumat, nu propagandă pro-UE. În alte cazuri însă, TIMBRO pune în discuţie cazuri care chiar merită discutate. Benzile desenate plătite de Comisie cu Căpitanul Euro care se luptă cu personajul negativ Doctor D.Videre (de la latinescul pentru "a diviza") sînt stupide şi intră lejer în categoria propagandei clasice (cu amendamentul că şi în acest caz Comisia doar a plătit pentru conceptul "benzi desenate despre UE", avînd vina că a acceptat conceptul propus de firma executantă). Nu e interesant că informarea cu cît e mai simplistă, cu atît se apropie mai mult de propagandă?). Un alt exemplu oferit de TIMBRO şi care ar trebui să ne pună pe gînduri este sprijinul financiar oferit organizaţiei "Ireland for Europe", care militează pentru un vot pozitiv la viitorul referendum. Deşi sper ca irlandezii să voteze tratatul de la Lisabona, sînt de acord că sprijinirea unei tabere din Irlanda de către UE se apropie de limita ilegitimităţii, pentru că tocmai UE este cea pusă la vot acolo. Din păcate, dezbaterea a fost ratată de această dată. Amestecînd totul la grămadă, TIMBRO a dat motive de pufăială oficialilor europeni şi nu s-a tras nici o concluzie. Rămîne pe data viitoare.