Educaţia la 1800, între "procopseală" şi cheltuială

La 1803, Maria Bărbătescu îşi încredinţează fiul în grija ceauşului Mihalache Bărbătescu şi a stolnicului Ghiţă Palada. Diata, alcătuită prin primăvară, prevede ca cei doi să se ocupe de "procopseala" copilului şi de starea moşiilor, sculelor, ţiganilor, pînă la căsătoria acestuia, şi-atunci "să aibă a le da toate moşiile în mîna copilului să şi le stăpînească". Cum misiunea este pusă sub patronajul Prea Sfinţiei Sale părintelui mitropolit, în faţa căruia trebuie să dea seamă, cei doi unchi notează, an de an, toate cheltuielile şi veniturile casei nepotului, caz fericit oferind o serie de detalii despre bunul mers al unei gospodării. Între 1803 şi 1809, educaţia copilului Mihalache parcurge un drum lung şi se face cînd de un dascăl, cînd de altul, urmînd preferinţele epitropilor. Nu ştim ce a învăţat tînărul, dar catagrafia ne ajută să bănuim şi să aflăm cheltuielile presupuse de instruirea unui copil şi mai ales de creşterea lui. "Procopseala" începe în mai 1803 pe moşia de la Bărbăteşti, în casa tînărului învăţăcel, aflată alături de conacul unchiului patern, ceauşul Mihalache Bărbătescu. Dascălul Stan nu este pretenţios, dar nu are nici cine ştie ce cunoştinţe de carte, aşa că primeşte un taler pe lună pentru a "preda" scrisul şi cititul. Nu scrie prea mult, din moment ce tot anul nu se cumpără decît o dată hîrtie şi cerneală de 4 parale. Mult mai multe cheltuieli se fac cu îmbrăcămintea şi hrana copilului. În funcţie de anotimp, el primeşte iminei şi cizme, cămăşi de borangic şi anteriu, basmale şi ceacşiri, işlic şi fes. Fiu de boier, Mihalache este înconjurat de slugi; de exemplu, Păuna ţiganca îl spală şi-l ajută la îmbrăcat. Roabă fiind, Păuna nu primeşte simbrie, dar i se cumpără rochie şi scurteică, acesteia din urmă adăugîndu-i-se blană, cînd frigul toamnei începe. Apoi bani pentru "rasul, săpunul, spălatul rufelor" care se ridică la nu mai puţin de 55 de taleri şi 10 parale pentru opt luni. La 23 noiembrie 1803, unchiul decide că dascălul Stan nu prea mai are ce să-i transmită şi se tocmeşte cu dascălul Negoiţă din Tîrgovişte să preia educaţia spudeului. Cheltuielile reîncep: 2 taleri pe lună dascălul, aşadar prezenţa lui într-un oraş îi sporeşte valoarea, 4 parale pentru hîrtie, 3 taleri şi 10 parale "o pereche călimări" şi, ca să-l ştie în siguranţă, îl aşază cu chirie chiar în casa profesorului, pentru care plăteşte 12 taleri şi 20 de parale pe an. Mult mai mari sînt celelalte cheltuieli, slugile, Iena ţiganca are nevoie de fotă şi cizme, Manolache pretinde 4 taleri pe lună pentru a-l sluji, cizmele sînt date la "dres", imineii s-au rupt şi alţii noi sînt cumpăraţi, giubeaua s-a mai ponosit ici, colo şi trebuie înlocuită, rasul şi spălatul costă, banii se duc în fiecare zi. Urmează etapa a treia: în mai 1805, unchiul matern, Ghiţă Palada, acceptă ca tînărul să vină la Bucureşti să înveţe. Plecatul în sine constituie o aventură, între cei doi epitropi se simte o concurenţă disimulată de o politeţe rece şi generoasă, astfel încît ceauşul Mihalache Bărbătescu îşi pregăteşte cu grijă nepotul şi nu precupeţeşte nici un ban pentru a-şi arăta grija, de altfel nu erau din punga sa, ci din averea moştenitorului încă nevîrstnic. Nu mai puţin de 549 de taleri şi 36 de parale reprezintă: "cheltuiala ce am făcut cu nepotul Mihalache la leat mai 1805 cînd l-am dus la dlui stolnicul Ghiţă Palada la Bucureşti". Totul este notat: lada pentru haine, papucii şi giubeaua, drumul pînă la Bucureşti, "chiria calului cînd am dus pă Mihalache la Bucureşti", "cheltuielile ce am făcut pe drum", basmalele şi scurteica Păunii ţiganca, "simbria feciorului ce umblă după Mihalache". Iată-l şi la Bucureşti unde educaţia este mult superioară: consumă hîrtie mai multă - 14 parale, "o tistea hîrtie" -, cărţile se diversifică, pe lîngă ceaslovul vechi adus de acasă, primeşte un "oftoih grecesc", profesorii sînt aleşi după specialităţi: un dascăl grecesc de la Sf. Vineri (cu simbria de 50 de taleri pe an), dascălul Costandin (2 taleri pe lună), apoi dascălul Dumitru al Mitropoliei (5 taleri pe lună). De departe ceauşul Mihalache continuă să-i poarte de grijă, să cheltuiască 215 taleri şi 31 de parale pentru hainele de Paşti - din care numai postavul englezesc al binişului costă 56 de taleri -, să-i trimită în două rînduri cîte două putini cu struguri, să se preocupe de Păuna, Stana, Manolache, slugile spudeului. Nemulţumit că Ghiţă Palada nu îşi îndeplineşte datoria de unchi şi epitrop, ceauşul îl ridică de la Bucureşti şi-l retrimite la Tîrgovişte în casa vechiului dascăl Negoiţă, la leat iulie 1808, cu "un ceaslov nou de cele bogate", cumpărat "cu 8 taleri şi 30 de parale de la dumnealui Gheorghe Prahoveanu ot Tîrgovişte". Şi ca să evite orice altă încurcătură, "dăscăliţa dascălului Negoiţă care caută copilul şi-l spală" este tocmită cu 30 de parale pe lună. Din nou alte cheltuieli pe slugi şi feciori, pe haine şi bărbierit, pe mîncare şi spălat. Totul se termină în august 1809, cînd Mihalache se însoară cu fiica dumnealui clucerul Manolache Topliceanu, devine stăpînul averii sale, capabil să-şi poarte singur de grijă şi abandonează, aşadar, învăţătura. La 1800, ca şi astăzi, educaţia unui tînăr este costisitoare nu atît prin procurarea materialelor necesare exersării cunoştinţelor sau prin simbria profesorilor, ci prin cheltuieli adiacente şi cotidiene - chirie, haine, mîncare, slugi - ce solicită buzunarul părinţilor, în acest caz al epitropilor, mult mai mult decît instruirea însăşi.