Din nou despre libertatea de exprimare <i>(şi multiculturalism)</i>

După uciderea handbalistului român în Ungaria de către un grup de romi, ziarul Magyar Hirlap a publicat un editorial semnat de Zsolt Bayer (tradus de Cotidianul) care sună cam aşa: "Zilnic sînt umiliţi şi bătuţi profesori şi profesoare în şcoli, iar autorii sînt, fără nici o excepţie, ţigani! Iar poliţiştii spun în şoaptă, tremurînd de frică, dar cu pumnii strînşi: ştim cine au fost autorii... au fost ţigani...". Premierul maghiar Ferenc Gyurcsany a avut o reacţie publică dură, a criticat acest text şi a cerut public boicotarea ziarului. Geert Wilders este un politician olandez care crede că musulmanii ar trebui să renunţe la jumătate din Coran pentru a putea trăi în Olanda şi că profetul Mohamed ar fi urmărit ca terorist dacă ar trăi astăzi. El a produs un film numit Fitna. L-am văzut. Este tare prost şi manipulator: versete din Coran sînt puse peste imagini atroce - decapitări, atacurile de la 11 septembrie, imami săriţi de pe fix şi mulţimi la fel de sărite de pe fix care îi aplaudă. Ideea este că imaginile sînt produse de cuvinte. Profund discutabil. De cînd a făcut filmul, Wilders este celebru şi în afara Olandei. Diverşi musulmani s-au gîndit că cel mai bun argument contra unuia care zice că aparţii unei religii violente este să îl ameninţi cu decapitarea. Drept urmare, Wilders trăieşte sub pază permanentă. A fost invitat recent să prezinte filmul în Anglia, dar apoi a primit o scrisoare de la Home Office prin care era anunţat că i se refuză intrarea în ţară pentru că opiniile sale despre musulmani "ameninţă armonia comunităţii şi, deci, siguranţa publică". S-a prezentat totuşi la aeroport, însoţit de o liotă de cameramani. A fost urcat în prima cursă spre Olanda, lăsînd multe editoriale în urmă, nervoase în ziarele de dreapta şi abulice în cele de stînga (care s-au concentrat pe faptul că Wilders este un populist ahtiat după publicitate, ceea ce e adevărat, deşi nu despre asta era vorba). Legătura dintre cazul din Ungaria şi povestea de la Londra ţine de libertarea de expresie, de limitele sale şi de cum folosim statul. Şi editorialul din Ungaria, şi filmul olandezului sînt două eşecuri ale logicii exhibate în spaţiul public. Cum au reacţionat cele două guverne? Complet diferit. Premierul maghiar a făcut apel la un boicot public, în calitatea sa de cetăţean. Spre lauda sa, nu a folosit puterea statului pentru a pedepsi sau a preveni o opinie care altfel i se pare reprobabilă. Am aflat tot din Cotidianul că după invitaţia la boicot ziarul a primit 2000 de noi cereri de abonament. Asta înseamnă că premierul maghiar a luat o decizie principial corectă, care în practică a avut efecte perverse. Ce a făcut Guvernul britanic? A luat o decizie principial stupidă care în practică a avut efecte perverse şi periculoase. Perverse pentru că interdicţia i-a făcut publicitate lui Wilders, care mai fusese la Londra în decembrie 2008 şi nu fusese băgat în seamă. Periculoase pentru că statul britanic confirmă noua regulă că dacă musulmanii se supără şi fac scandal, atunci cei care îi supără se văd cu drepturile suspendate. Guvernul britanic acţionează deci preventiv: ceea ce i-ar putea supăra pe musulmani e declarat periculos, deci interzis. Este asemănător cu cazul citat de mine acum două săptămîni, unde o profesoară din Texas a considerat o carte ofensatoare, iar Random House a decis să nu o publice. Dl Gabriel Andreescu mi-a trimis un drept la replică în care citează comunicatul de presă al editurii, care spune că din raţiuni de securitate a decis nepublicarea cărţii. Domnia sa crede că astfel îl contrazice pe autorul articolului citat de mine. De fapt, îl confirmă. În cel mai bun caz, editura a luat o decizie ruşinoasă bazată pe raţiuni economice, probabil că ar fi costat mai mult măsurile de siguranţă decît făcea profit din vînzarea cărţii. Dar de ce a purces editura la evaluat riscuri de securitate? O fi primit un mesaj divin sau ceva de acest gen? Nu, s-a aşteptat la violenţe în urma scandalului declanşat de profesoara texană, care a etichetat cartea ca ofensatoare. Exact acesta era şi reproşul adus doamnei respective. Şi aşa se întîmplă atunci cînd argumentaţia este înlocuită cu dreptul unora de a nu fi ofensaţi. Putea să spună că e o carte proastă, putea să spună că e o carte inexactă. A spus că e ofensatoare. Acesta nu este un argument academic sau literar, e un argument ideologic. Cartea nu a apărut la Random House pentru că o fanatică a multiculturalismului a declanşat un scandal bazat pe un argument ideologic. Comunicatul editurii confirmă doar rezultatul, cauza e limpede. În fine, ajung la poziţia principial stupidă a Guvernului britanic. Vorbim despre ţara care a inventat libertatea parlamentară, toleranţa politică şi dreptul la liberă exprimare. Sînt de acord că libertatea de exprimare nu poate fi absolută. Dar limitările ei trebuie să fie justificate de cauze mai importante. Şi puţine cauze sînt mai importante decît libertatea de exprimare. În nici un caz dreptul unora de a nu fi ofensaţi nu ar trebui să fie printre aceste cauze. Mai mult chiar, atunci cînd are de ales între libertatea de exprimare şi dreptul de a nu fi ofensat, un stat modern nu poate alege dreptul din urmă fără să-şi nege propria logică de funcţionare. Un stat modern aplică legile în mod neutru, adică egal pentru toţi. Statul poate apăra în mod egal libertatea de exprimare, care este ea însăşi o valoare egală pentru toţi. În schimb, dreptul de a nu fi ofensat este o gogoriţă multiculturală variabilă, pentru că depinde de ego-ul fiecărui grup. Statul nu poate schimba regulile pentru fiecare grup, în funcţie de ce crede fiecare că e ofensator în cazul său. Bulgarii s-au simţit ofensaţi de opera de artă unde ţara lor era o toaletă turcească, problema fiind mai degrabă că era turcească decît toaletă. Românii se simt ofensaţi de articolele scrise de diverşi ziarişti italieni unde românii sînt tîlhari şi violatori, iar romii se simt ofensaţi de articolele scrise de diverşi ziarişti români unde romii sînt tîlhari şi violatori. Dl Andreescu s-a simţit ofensat de două cuvinte ale mele care nu se refereau la domnia sa. Toţi ne putem ofensa. Şi putem reacţiona. Putem cere boicoturi, putem ofensa şi noi, putem face pe victimele, putem bate obrazul sau putem cere daune la tribunal. Dar nu ar trebui să cerem statului să ne protejeze preventiv dreptul de a nu fi ofensaţi. Un stat neutru, modern, liberal nu poate face asta: dreptul de a nu fi ofensat fiind o chestiune variabilă, inevitabil ne-ar face pe unii mai egali decît alţii. Libertatea de exprimare, în schimb, este o valoare egală. Este libertatea lui Wilders de a considera o carte fascistă sau libertatea lui Mircea Badea de a ne face boi pe toţi. La fel cum este libertatea lui Gabriel Andreescu de a vorbi împotriva lui Nicolae Ceauşescu (şi, orice ne desparte azi, nu uit că dl Andreescu este unul dintre puţinii disidenţi români).