Cercetător român la mila Europei

M-am tot întrebat şi mă tot întreb cu naivitate ce se întîmplă cu cercetarea românească şi cine are nevoie de aşa ceva într-o ţară în care manelele, fotbalul şi fetele goale ocupă primele locuri în toate topurile. Ne-am obişnuit de 16 ani să aşteptăm mila ţărilor bogate din Occident, să ne văităm că sîntem o ţară săracă fără suficienţi bani pentru susţinerea culturii, a cercetării şi a învăţămîntului. Ne-am obişnuit să primim burse şi granturi şi am devenit experţi în alcătuirea a zeci şi zeci de proiecte care ne mănîncă timp şi energii ce ar putea fi altfel folosite. Ne-am obişnuit să fim invitaţi la colocvii şi congrese, iar alţii să se ocupe de toate cele. Dar iată că s-a cam ajuns la fundul sacului. Mă întreb cu stupoare de ce instituţii ca New Europe College, Bucureşti, sau Agence Universitaire de la Francophonie, prin filiera sa de la Bucureşti, au prevăzute în bugetele lor un "fond de mobilitate" pentru cercetătorii şi profesorii români invitaţi să participe la manifestaţii internaţionale, iar instituţiile abilitate ale statului care ar trebui să prevadă aşa ceva, nici măcar nu au ideea de principiu. Confruntată cu o astfel de problemă, invitată să particip la un Congres Internaţional de Istorie economică la Helsinki (şi cazul meu nu este singular), unde de obicei cercetătorii invitaţi sînt susţinuţi de institutele lor, am început să caut pe site-urile aferente. Am început cu Academia Română, a cărei cercetătoare sînt, şi ştiind că "stimabila doamnă" pretinde dezvoltarea şi promovarea unor relaţii cu institutele de cercetare internaţională. Un asemenea fond nu există, deşi de sus pînă jos se vorbeşte de cercetare şi de excelenţă, şi nu pot să nu mă întreb cum vom putea face această excelenţă cînd instituţia ca atare n-o susţine (chiar şi-n cadrul schimburilor interacademice cu fostele ţări socialiste, "stimata doamnă" nu-şi respectă partea financiară ce-i revine). Las la o parte că România organizează o secţiune aparte la acest congres, iar printre participanţi se numără bătrînii şi vechii dinozauri ai Academiei pentru care cu siguranţă se vor găsi bani. Dacă sînteţi curioşi, accesaţi site-ul congresului (www.helsinki.fi/iehc2006), secţiunea 44 şi veţi afla mai multe amănunte. Apoi am trecut la Ministerul Educaţiei şi Cercetării unde, la secţiunea "Manifestări ştiinţifice", te întîmpină o limbă de lemn şi un du-te-vino din care nu înţelegi nimic. De altfel, cu această instituţie am mai avut o experienţă destul de neplăcută cînd, dorind să ader la un program de cercetare Cost, la iniţiativa vicepreşedintelui francez al acestui proiect, am primit un răspuns halucinant din partea unei funcţionare: "Nu se poate, întrucît proiectul a fost luat deja de fetele din minister". Păi dacă fetele din minister sînt şi funcţionare, şi experte în cercetarea punctuală, atunci propun, ca omul econom..., hai să desfiinţăm institutele şi mai ales celebra diviziune a muncii şi să le lăsăm pe fetele de la minister să le facă pe toate. Poate aşa vom progresa mai repede. Nu mă pot însă întreba ce intervenţie va avea fucţionara de la minister într-un congres internaţional unde tema va fi, de exemplu, "Domesticitatea feminină: control şi violenţă (sec. al XVII-lea)". Şi în fine am ajuns pe site-ul Ministerului Culturii şi Cultelor unde chiar există un "fond de mobilitate". Domeniile sînt însă atît de stricte că pînă la urmă trebuie să ghiceşti cam pe unde cercetarea ta ar putea fi introdusă şi forţată să intre. N-am aflat nici măcar dacă participarea la un congres internaţional este declarată manifestare ştiinţifică, astfel încît să capete dreptul de a fi numit grant. Am pus totuşi o întrebare unei doamne responsabile cu acest fond, aştept încă un răspuns. Cel puţin, MCC-ul a luat-o înaintea Academiei, care nu ştiu cum face de nu reuşeşte niciodată să fie în pas cu vremurile. Nu ar fi oare normal ca fiecare instituţie de cercetare să beneficieze, de drept, de un astfel de fond susţinînd participarea cercetătorilor la manifestările internaţionale? Nu vi se pare normal ca cercetarea românească să prevadă proiecte de anvergură internaţională şi să-şi permită, la rîndu-i, invitarea unor cercetători de marcă la astfel de colocvii şi congrese, organizate chiar de către România? Nu credeţi că ar fi normal ca cercetarea adevărată să fie scopul cercetătorului şi nu problemele administrative care, surpriză, capătă mai multe puncte într-o fişă de evaluare decît un articol ştiinţific? Pînă cînd o să ne mai văităm că nu avem bani? Nu vi se pare că a devenit deja ruşinos să întinzi de fiecare dată mîna? Îmi este deja ruşine să spun: "ştiţi, eu accept invitaţia dumneavoastră, dar eu vin din România şi, după cum bine ştiţi, bani nu prea sînt şi dacă se poate...". Cer dreptul la informaţie, cer normalitate, cer dreptul de a candida şi transparenţa unor astfel de concursuri, dorinţa de a cîştiga cel mai bun. Programe pe bune, nu inserate pe Internet pentru a bifa o activitate cerută de UE şi la care pînă la urmă să aibă acces doar cei "aleşi" cu replica "hai du-te, bă, tu, te mai plimbi, ce dacă acolo-i vorba de gender, iar tu eşti inginer, găseşti tu ceva de zis, că nu-i mare scofală". Oare aşa să fie? Sau poate că ar fi mai corect să închidem prăvălia, să ne reprofilăm, iar cultura s-o punem într-o capsulă a timpului şi s-aşteptăm nu neapărat bogăţia, cît mai ales conştientizarea importanţei ei în progresul acestei ţări.