Au fost de st]nga, dar s-au tratat. Ideologul
Ştiinţa psihologiei politice spune că oamenii îşi schimbă greu convingerile. Dacă realitatea tinde să le contrazică aceste convingeri, cu atît mai rău pentru ea. Am dat în ultima vreme peste cîteva cazuri spectaculoase de oameni care şi-au schimbat totuşi convingerile. Toţi trei au fost de stînga. Şi nu mai sînt. Este vorba de Joshua Moravchik, David Mamet şi Christopher Hitchens. Voi dedica cîte un articol fiecăruia. Moravchik este autorul unei cărţi care se numeşte Raiul pe pămînt, a fost tradusă în româneşte şi este o istorie a întîlnirii ideilor socialiste cu realitatea. De la primele comune încercate în secolul al XIX-lea, trecînd prin URSS şi pînă la chibuţurile israeliene. Iar Moravchik ştie bine ce înseamnă să fii socialist. Îşi spune povestea într-un lung interviu acordat revistei online Democratiya (http://www.democratiya.com/ interview.asp?issueid=11). Socialismul a fost o religie de familie. Bunicul, tatăl, mama sa erau socialişti. La cinci ani, împărţea fluturaşi în New York. La 16, era preşedintele Organizaţiei de tineret a Partidului Socialist. Treptat, a început să se certe mai mult cu colegii de la stînga, decît cu adversarii politici. Considera că atît capitalismul, cît şi comunismul sînt două sisteme rele. Dar nu egal de rele. Capitalismul era mai puţin criminal decît comunismul. Ce ni se pare nouă banal acum era greu de spus în radicalii ani â60. A fost şocat citind memoriile unui supravieţuitor al Gulagului. Foştii bolşevici trimişi acolo de Stalin regretau vremurile "sentimentale" ale ţarismului. Acasă, colegii săi din facultăţi condamnau anticomunismul ca fiind o exagerare bolnăvicioasă. Dar el se considera un socialist anticomunist. Erau doar cîţiva, o minoritate, la stînga. Pentru majoritate, capitalismul era mai rău decît comunismul. Anti-anti-comuniştii au cîştigat. Moravchik devenise între timp activist în Partidul Democrat. S-a alăturat unui grup numit Coaliţia pentru o Majoritate Democrată (CDM), care se temea că partidul va pierde alegerile, dacă se deplasează prea mult la stînga. În 1972, George McGovern a cîştigat nominalizarea democrată pentru alegerile prezidenţiale. CDM a pierdut lupta în interiorul partidului. Partidul a pierdut alegerile - republicanul Nixon a cîştigat cu o diferenţă istorică (un singur stat a votat cu McGovern). Cei din CDM s-au trezit că le-a plecat partidul de sub picioare. Aproape toată gruparea celor pe care astăzi îi numim neoconservatori era atunci în Partidul Democrat şi încă se considerau oameni de stînga. În scenă intră Reagan. Spune că URSS este imperiul răului, comunismul e doar un capitol bizar în istoria umanităţii şi se va termina curînd. În sfîrşit, un preşedinte o spune cu voce tare. Migrează spre Reagan pentru politica lui externă. Sînt contaminaţi treptat şi de restul ideilor sale conservatoare. Nu se mai consideră oameni de stînga. Neoconservatorii au intrat şi ei pe scena istoriei. Imperiul răului cade, dar răul rămîne. Preiau de la stînga idealurile internaţionaliste. Preiau de la conservatorii tradiţionali încrederea în putere şi forţă. Neoconservatorii vor să folosească puterea Americii pentru a răspîndi idealurile tinereţii lor. Vine 11 septembrie. Restul e istorie... O istorie pe care Moravchik o desluşeşte în restul interviului cu o claritate morală reconfortantă. Londra, 13 mai 2008