Dilematici de pretutindeni, va ascultam
Articolul lui Aron Biro „Clovnerism militant de operă“
Stimate domnule Biro, am citit cu neplăcută surprindere articolul dvs. publicat în numărul 333 al revistei Dilema veche, intitulat „Clovnerism militant de operă“, în care, la un moment dat, spuneţi: „La noi la Cluj, Filarmonica s-a salvat de la faliment prin iniţierea unei suite de concerte de soundtrack-uri Star Wars şi James Bond. Mai bagă la derută (s. m.) cîte un Dvořák (aceasta este grafia corectă a numelui, n. m.), să vadă dacă se prinde lumea.
citiţiReîntoarcerea la mare
Mai e foarte puţin şi voi fi din nou acasă, la Constanţa. Cine e născut la un mal de mare şi e ispitit apoi de gîndul ucigaş al înstrăinării e condamnat pentru tot restul vieţii la dor profund de marea lui. Va fi tot numai o rană. Şi să mai fii şi rac, să depinzi de plaja încinsă, de soare, de apă şi de luna ce se reflectă în ea...
citiţiDespre fotbal
Dacă stai să te gîndeşti, fotbalul, care este unul dintre cele mai practicate sporturi din lume, este şi cel mai mediatizat. Cred că este şi unul dintre cele mai uşoare sporturi din lume, în comparaţie cu altele. Se ştie sigur că încă din epoca „peşterilor“ oamenii ştiau să dea cu piciorul în minge, trimiţînd-o într-o oarecare direcţie.
citiţi"Tineri întru nimic admirabili..."
Sînt de acord cu dvs. că, de dragul unui anticomunism de paradă, numeroşi oameni de cultură români trec cu prea mare uşurinţă peste antifascismul necesar ...
citiţiMircea Veroiu, acest "Visconti român"
Din motive reale şi inutil de explicat, abia ieri-seară am reuşit să citesc articolul scris de Radu Cosaşu în revista Dilema veche, „Notă de cinefil către Serviciile Multilateral Specializate“.
citiţiFronda şi antipatia acerbă
De fapt, blogul şi forumul sînt mijloace de socializare sau, în cel mai bun caz, unelte de comunicare pasivă. Unii le folosesc ca instrumente pentru dezvoltarea sau exersarea notorietăţii, alţii pentru informare, iar cei mai mulţi pentru luptă. Desigur, unele bloguri sau forumuri serioase, dincolo de gîlceava sau cearta de vorbe pe care o găzduiesc uneori, au o importantă funcţie informativă.
citiţi"Ne place să insultăm"
Dezbaterile sînt binevenite întotdeauna. Istoria o confirmă! Dacă ne referim cu precădere la poporul grec şi la cel roman, vom vedea că întrebările abundau, iar rezolvarea lor – de multe ori aproximativă – nu întîrzia să apară. Omul antic era ceea ce trebuia să fie: bun cunoscător al propriilor limite. Din acest motiv, Aristotel îi îndemna pe tineri să nu depăşească cu nimic măsura!
citiţiNevoia de moderaţie
Am citit cu interes articolul fostului meu coleg şi, sper, în continuare prietenului meu George Rîpă, privitor la recentul incident din largul coastelor Fîşiei Gaza, publicat în numărul 330 al Dilemei vechi. Un fidel adept al neo-conservatorilor americani, George le-a copiat toate principalele teze ideologice privitoare la conflictul israeliano-palestinian.
citiţiActualități
Am 26 de ani, sînt din Iaşi, şi am venit în Capitală acum un an şi jumătate pentru „o viaţă mai bună“, pentru „construirea unei cariere“. Lucrez în marketing, în industria bunurilor de larg consum şi activitatea mea are ca rezultat o spălare pe creier a maselor, inducerea unui comportament de consum. Vînd oamenilor lucruri de care nu au nevoie. Ataşez produsul de emoţiile şi dorinţele lor, condiţionîndu-i să-şi procure fericirea din bunuri, astfel încît corporaţia să facă profit.
citiţi
Fac parte dintr-o generaţie care a învăţat foarte greu să-şi spună opinia, să-şi verbalizeze gîndurile şi credinţele. Am fost învăţaţi de mici să nu spunem „afară“ ce auzim „în casă“, pentru că părinţii ar putea avea probleme, să îmbrăţişăm doar idealuri majoritare, în detrimentul celor personale, să ascultăm şi să repetăm, în loc să întrebăm şi să dezbatem.
citiţi
A-ţi da cu părerea despre de ce, cît şi cum îşi dau alţii cu părerea mi se pare un exerciţiu fabulos, ca şi cum te-ai juca cu oglinzi paralele. Fabulos şi atins uşor de ipocrizie. Dar, cum frumos se spune la manualele de jurnalism, „information is free, opinion is sacred“. După căderea comunismului, România a căpătat limbariţă.
citiţi
Cum se mai nasc eroii
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţiSă rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţiAr trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţiÎntîlnirea - cînd mai vine cineva
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţi
Societatea civilă de mîine
Zile tumultuoase pentru români: proteste, discursuri, demisii, viscol, autostrăzi blocate, ambulanţe neputincioase, şcoli închise şi televiziuni încinse. Doar dezbaterile lîncezesc în acelaşi sos rînced al acuzaţiilor fără dovezi, al mitocăniei şi al imposturii, al soluţiilor impracticabile, născute din ura faţă de adversar, şi nu din niscaiva insomnii cu gîndul la problemele ţării.
citiţiCînd ţi-e ruşine cu bunica
Magazinul Unirii, sîmbătă, pe la prînzişor. Lume multă, vînzoleală, băieţi cu pantofi ascuţiţi în căutare de alţi pantofi ascuţiţi, fete cu geci lucioase în căutare de alte geci lucioase, gură-cască, simpli vizitatori, oameni cu treabă. În faţa unor scări rulante, comoţiune.
citiţiCe vrăji...
Oricine, de generaţie... decreţel, nu se poate să nu-şi amintească de serialul Ce vrăji a mai făcut nevasta mea (Bewitched, 1964-1972, creator Sol Saks). Cred că era difuzat de televiziunea de atunci duminica, pe la prînz, dacă nu mă înşel. Serialul, desigur, nu era şi nu este unul filozofic ori foarte cultural. Este, însă, unul reuşit în genul lui.
citiţi
