Cine-astupă groapa altuia?

Peter SZUGYI
Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă stai să-i asculţi, te-apucă mila: toţi sînt contra gropilor din asfalt, nimeni nu vrea să le simtă în şale (şi amortizoare), nici măcar un suflet de om nu-i de partea lor. Asta nu-i drept, oameni buni, că şi gropile sînt bunul întregului popor, de care beneficiem cu toţii în mod egal – iar unii şoferi, chiar mai egal decît alţii – c-aşa-i în democraţie! Le-am avut şi pe vremea lui nea’ Nicu (dar nu crîcnea nimeni, că altfel...), le avem şi acum, le vom avea în vecii vecilor amin! Şi atunci: de ce atîta zarvă?

Aşa că m-am decis să devin avocatul diavolului şi să mă declar de partea gropilor bucureştene atît de marginalizate, mai ales că aici avem de-a face cu gropi capitale, cu super-gropi, cu mega-hîrtoape, la care provincia rîvneşte, dar n-are nici o şansă să acceadă. Că şi firmele „de astupat gropi“ trebuie să trăiască (bine!). Şi funcţionarii de la primării, care se ocupă de problemă au dreptul la cîte-un „dulce“. Că dacă te iei după televiziuni, astuparea lor are ceva din complexitatea unei operaţii pe cord deschis – probabil că de aceea ne bucurăm şi de avantajul unui primar general medic şi pus pe treabă...

Îl şi văd pe dom’ primar, cu mască chirurgicală şi mănuşi de gumă, chiuretînd o groapă, rezecînd o cavitate sau (de ce nu) toaletînd o gaură – totul în prezenţa a cît mai multor televiziuni, bineînţeles! Sau, dacă reflectăm la potenţialele gropi din ipoteticele autostrăzi suspendate ale Bucureştiului, ce material de studiu proaspăt (şi virgin)! Gîndiţi-vă numai: să fiţi primul şofer care „dă în gropi“ de la o înălţime de 10 m (sau cît or fi drăcoveniile de înalte...) – ce bucurie să fii primul venit, primul servit. Aşa se intră în istorie!  Se sperie gîndul de asemenea viitor luminos...

Pînă şi sintagma „Prost de dă în gropi“ reprezintă o adevărată provocare, adresîndu-se practic tuturor şoferilor bucureşteni care pot practica offroad chiar şi pe Magheru. Iar dacă stai să asculţi autorităţile, hîrtoapele noastre cele de toate zilele nici nu mai există: problema a fost rezolvată definitiv şi irevocabil în ultimele două săptămîni, prin trîntirea cîtorva lopeţi de asfalt fleşcăit direct în băltoace. Şi dacă stai să-i asculţi pe reprezentanţii firmelor de profil, toate practică, de fapt, un fel de voluntariat atunci cînd se decid să ia problema în mînă şi să-şi facă datoria. Ele, de fapt, cică pierd bani cu aceasta activitate şi-s înscrise la cooperativa „Munca în zadar“ – doi încarcă, doi descarcă, noi cu drag şi spor muncim...

Aici nu vorbim de respectarea unor clauze contractuale precise, ci despre un serviciu pe care-l fac primarului general, personal – că aşa-s ele, săritoare la nevoie.

 Şi pe urmă, de ce ne-om agita atîta, acuşi vine primăvara şi, odată cu firul ierbii, ies şi firmele la asfaltat străzi (pe alţi bani...) – şi problema gropilor e uitată. Dar mai e mult pînă departe, iar odiseea gropilor bucureştene rămîne, pe moment, o „neverending story“. Mi-e teamă că va mai curge încă multă apă pe Dîmboviţa, pînă cînd vom beneficia de-o capitală „user friendly“ (şi) din acest punct de vedere! Apropo, ştiţi ce-şi urează gropile bucureştene de ziua lor? „La mai mare!“ 

Peter SZUGYI

Viața la 70+ jpeg
Viața la 70+
Ei bine, la noi, la români, bătrînețea e și mai grea și mai urîtă decît la alții.
Discul de muzică clasică al anului 2015 în România jpeg
Discul de muzică clasică al anului 2015 în România
Discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice exprimate de public în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2015” derulată pe site-ul Radio România Muzical este semnat de pianista română Raluca Ştirbăţ și cuprinde integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu.
Turneu de inbox jpeg
Turneu de inbox
Vă scriu pe calea aceasta pentru că ştiu că sînteţi toţi trei contribuitori sau cel puţin cititori ai Dilemei vechi. Am primit cartea dumneavoastră de Crăciun, de la părinţii mei, cu menţiunea: „Să mai vezi şi tu părerile noastre“.
Ultima săptămînă de înscrieri Bursele Superscrieri/Avon jpeg
Ultima săptămînă de înscrieri Bursele Superscrieri/Avon
Pînă pe 9 mai, orice autor din România - indiferent că este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprimă prin cuvînt sau prin imagine, publică pe platforme tradiționale ori exclusiv în mediul digital - este invitat să aplice la programul Bursele Superscrieri/Avon.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Articolul lui Aron Biro „Clovnerism militant de operă“
Stimate domnule Biro, am citit cu neplăcută surprindere articolul dvs. publicat în numărul 333 al revistei Dilema veche, intitulat „Clovnerism militant de operă“, în care, la un moment dat, spuneţi: „La noi la Cluj, Filarmonica s-a salvat de la faliment prin iniţierea unei suite de concerte de soundtrack-uri Star Wars şi James Bond. Mai bagă la derută (s. m.) cîte un Dvořák (aceasta este grafia corectă a numelui, n. m.), să vadă dacă se prinde lumea.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Reîntoarcerea la mare
Mai e foarte puţin şi voi fi din nou acasă, la Constanţa. Cine e născut la un mal de mare şi e ispitit apoi de gîndul ucigaş al înstrăinării e condamnat pentru tot restul vieţii la dor profund de marea lui. Va fi tot numai o rană. Şi să mai fii şi rac, să depinzi de plaja încinsă, de soare, de apă şi de luna ce se reflectă în ea...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre fotbal
Dacă stai să te gîndeşti, fotbalul, care este unul dintre cele mai practicate sporturi din lume, este şi cel mai mediatizat. Cred că este şi unul dintre cele mai uşoare sporturi din lume, în comparaţie cu altele. Se ştie sigur că încă din epoca „peşterilor“ oamenii ştiau să dea cu piciorul în minge, trimiţînd-o într-o oarecare direcţie.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre bunătatea cărţilor
De cînd hîrtia a pierdut monopolul informaţiei şi al divertismentului, nu mai avem linişte. Undele radio, imaginea au detronat Cartea. Sîntem mai sprinţari, eterici şi volatili. Fără siguranţa literei tipărite, fără minunatul popas dintre rînduri, ne
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Tineri întru nimic admirabili..."
Sînt de acord cu dvs. că, de dragul unui anticomunism de paradă, numeroşi oameni de cultură români trec cu prea mare uşurinţă peste antifascismul necesar ...
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Mircea Veroiu, acest "Visconti român"
Din motive reale şi inutil de explicat, abia ieri-seară am reuşit să citesc articolul scris de Radu Cosaşu în revista Dilema veche, „Notă de cinefil către Serviciile Multilateral Specializate“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Fronda şi antipatia acerbă
De fapt, blogul şi forumul sînt mijloace de socializare sau, în cel mai bun caz, unelte de comunicare pasivă. Unii le folosesc ca instrumente pentru dezvoltarea sau exersarea notorietăţii, alţii pentru informare, iar cei mai mulţi pentru luptă. Desigur, unele bloguri sau forumuri serioase, dincolo de gîlceava sau cearta de vorbe pe care o găzduiesc uneori, au o importantă funcţie informativă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Ne place să insultăm"
Dezbaterile sînt binevenite întotdeauna. Istoria o confirmă! Dacă ne referim cu precădere la poporul grec şi la cel roman, vom vedea că întrebările abundau, iar rezolvarea lor – de multe ori aproximativă – nu întîrzia să apară. Omul antic era ceea ce trebuia să fie: bun cunoscător al propriilor limite. Din acest motiv, Aristotel îi îndemna pe tineri să nu depăşească cu nimic măsura!
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Nevoia de moderaţie
Am citit cu interes articolul fostului meu coleg şi, sper, în continuare prietenului meu George Rîpă, privitor la recentul incident din largul coastelor Fîşiei Gaza, publicat în numărul 330 al Dilemei vechi. Un fidel adept al neo-conservatorilor americani, George le-a copiat toate principalele teze ideologice privitoare la conflictul israeliano-palestinian.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Actualități
Am 26 de ani, sînt din Iaşi, şi am venit în Capitală acum un an şi jumătate pentru „o viaţă mai bună“, pentru „construirea unei cariere“. Lucrez în marketing, în industria bunurilor de larg consum şi activitatea mea are ca rezultat o spălare pe creier a maselor, inducerea unui comportament de consum. Vînd oamenilor lucruri de care nu au nevoie. Ataşez produsul de emoţiile şi dorinţele lor, condiţionîndu-i să-şi procure fericirea din bunuri, astfel încît corporaţia să facă profit.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O statolatrie kafkiană
Cu ceva timp în urmă aţi dedicat un număr întrebărilor „De ce să plecăm din România?“, „De ce să rămînem?“. Pentru cei care s-au hotărît să rămînă, printre ei numărîndu-mă şi eu, ar fi interesant de discutat, de stabilit, de evaluat care sînt relaţiile lor cu România, cu statul român şi instituţiile sale publice, mai exact Stat vs cetăţean, tot se discută azi despre revizuirea Constituţiei.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Printre magnolii şi brebenei
Nu aş dori să mai aud că persoane cercetate de DNA ar fi modele pentru societate. S-a spus pe sticlă. S-a tot vorbit despre simţul civic, care se pare că este pe cale de dispariţie în societatea noastră. Tot de la cap ar trebui să se înceapă şi în această privinţă. Adică de la autorităţi.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Concordanţă discordantă
Concordia discors este maxima latinească ce defineşte cel mai bine controversata Lege a educaţiei. O lege care ar trebui să jaloneze viitorul educaţiei al cărei prezent îl ştim şi care din păcate nu e aşa cum ni-l dorim.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un text din 1991
Monumentele lui Brîncuşi sînt încă o dată nedreptăţite, iar reparaţia nu o văd posibilă…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Această obsesie: „Să se dea, domnule, o lege!“
Mi-a plăcut observaţia dlui Sever Voinescu despre relevanţă, observaţie pe care o consider foarte adevărată, deşi nici el nu oferă o soluţie oarecare. Da, tuturor ne-a căzut în cap cărămida relevanţei, toţi căutăm utilitatea, fiecare se simte nici mai mult, nici mai puţin decît dator să strige „La subiect!“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gesturi rare
Domnule, cît de des îi declaraţi soţiei admiraţia? Doamnă, cînd îi arătaţi soţului admiraţia dvs.? Părinţi, de cîte ori le spuneţi copiilor că îi admiraţi?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
EN-ervare
Totul a mers bine în primii treizeci şi ceva de ani ai vieţii mele. Catalogul nu se deschidea prea des la E, numele meu era uşor de pronunţat, de ortografiat, de reţinut. Nevasta s-a bucurat şi ea să-mi preia numele – nu ştia săraca ce dezamăgire o aşteaptă. Nici chiar străinii nu mi-l poceau prea tare.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Acest trebuie să citească
Din capul locului vă spun că sînt profesoară recent pensionată, aşa că veţi deduce că pregătirea mea şcolară (la toate nivelurile) s-a desfăşurat în „regimul de tristă amintire“ (altă exprimare la modă din noul limbaj „de lemn“), cu toate inepţiile sale, însă cu o mult mai structurată organizare a învăţămîntului.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Despre mitocănia legiferată
Să o recunoaştem cu toţii că, dacă mitocanului i-am spune mereu că-i mitocan, nu s-ar mîndri cu asta, şi am trezi în el, poate, dramul de bun-simţ şi de onoare. Pe prost şi pe mitocan îi deranjează cel mai mult să le arătăm cum îi percepem.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Inamovibilitate (şi) la profesori
De ce nu? Păstrînd proporţiile relativ la inamovibilitatea judecătorească (deh!, nu sîntem o putere în stat), şi profesorii, carevasăzică, ar putea cere acest drept.

Parteneri

baza nato din Groenlanda FOTO X @GianluigiRag jpg
„Să vină aici”. Statele Unite, invitate să participe la exerciţii militare în Groenlanda
Statele Unite au fost invitate să participe la exerciţii militare în Groenlanda, a declarat vineri,16 ianuarie, pentru AFP, şeful Comandamentului Arctic Danez, precizând că aceste exerciţii au legătură cu Rusia.
vedere jpg
Medic: Iarna, momentul ideal pentru corectarea dioptriilor
Chirurgia refractivă reprezintă astăzi una dintre cele mai revoluționare intervenții din oftalmologie, un pas important în direcția libertății vizuale și a renunțării la ochelari sau la lentilele de contact. Iarna aduce o serie de beneficii unice, atât pentru ochii pacienților, cât și pentru procesu
bloc explozie Rahova foto Click! jpeg
Explozia din Rahova. Primăria Capitalei aruncă vina blocării lucrărilor pe un proprietar internat în spital
La trei luni de la explozia dintr-un bloc din cartierul bucureștean Rahova, membrii celor 94 de familii din scara distrusă nu au putut să își recupereze nimic. Motivul? Primăria nu le dă voie deși a promis că pune în siguranță clădirea.
accident suceava microbuz FB Informația ta jpg
Un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat pe o șosea din Suceava. Doi oameni au ajuns la spital
Un accident rutier a avut la primele ore ale zilei de sâmbătă, 17 ianuarie, în localitatea Ilișești din județul Suceava. Un microbuz cu 11 persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.
ger romania jpg
Meteorologii anunță temperaturi extrem de scăzute în majoritatea regiunilor țării: ger, ceață și chiciură pe drumuri
Meteorologii anunță că sâmbătă, 17 ianuarie, în aproape toate regiunile țării se vor înregistra cu temperaturi mult sub normalul perioadei, ger dimineața și noaptea, ceață densă și depuneri de chiciură pe drumuri, iar vântul va amplifica senzația de frig.
Stadion Ion Oblemenco Craiova google maps jpeg
Hotelul-fantomă din inima stadionului „Ion Oblemenco”: timp de 8 ani, cladirea nu a văzut pas de om. Motivul straniu pentru care a fost abandonat
Situația este una neobișnuită, având în vedere că un hotel complet funcțional a rămas abandonat ani la rând, într-un loc intens frecventat.
instanta jpeg
O femeie a primit despăgubiri de 25.000 de lei după ce a fost impozitată greșit timp de peste 10 ani pentru o stradă neasfaltată din Arad
O femeie din Arad a câștigat în instanță 25.000 de lei daune morale după ce a fost impozitată greșit timp de peste zece ani pentru o stradă neasfaltată. Primăria susține că strada se află pe lista pentru asfaltare, dar lucrările nu au fost încă finalizate.
accident Bucuresti 1 Sursa foto Infotrafic București și Ilfov Facebook jpg
Accident grav cu două autoturisme, în Rahova. Trei persoane au rămas încarcerate
Un accident rutier a avut loc în seara de vineri, 16 ianuarie, aproape de miezul nopții, la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Calea Ferentari. Două persoane au ajuns la spital.
Gigi Becali | FOTO Facebook
Hotărâte radicală, după ce FCSB a fost umilită de FC Argeș. Gigi Becali și-a anunțat retragerea. „Scapă lumea de mine!”
După eșecul suferit de FCSB la Mioveni, Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa echipei.