Observaţii în calitate de cobai

Excelentă iniţiativa Dilemei vechi de a evoca şi rediscuta marxismul. Cei care trăiesc în perimetrul geografic al experimentării acestui mit politic sunt cert în măsură să judece această ideologie, care a fost categoric cel mai mare eşec doctrinar al istoriei.

Aceste discuţii s-au amplificat în ultimii ani ca urmare a aspectelor negative provocate de actuala criză economică din lumea capitalistă. Interpretările acestor antreprenori politici nu ţine cont de anumite realităţi. În ciuda unor dezechilibre de natură financiară, ce au determinat regretabile consecinţe sociale, mecanismul capitalismului actual a rămas intact în mare parte, deoarece se bazează pe libertăţi individuale şi pe capacitatea mereu confirmată de autoreglare a pieţelor. În fond, înlocuirea sistemului actual, preconizat de epigonii marxismului, ar putea fi realizată numai printr-un capitalism statal, mult mai nociv şi periculos, mai ales că o formulă de acest gen a fost experimentată catastrofal timp de 70 de ani.

În legătură cu opiniile exprimate în număr, îmi permit cîteva scurte observaţii în calitate de cobai al unui experiment, poate destul de limitat istoric, dar extrem de lung pentru victime şi supravieţuitori. Menţiunea a apărut în articolul dlui prof. Vladimir Tismăneanu în legătură cu Manifestul Partidului Comunist, acesta fiind o autentică capodoperă a literaturii de propagandă, este admirabilă, subversivitatea acestui apel fiind punctul de pornire al unei inginerii sociale ce a însîngerat în secolul XX o mare parte din planeta pe care locuim. Regret că în multe articole apărute cu această ocazie nu apar analize ale egalitarismului preconizat de Marx, preluat ulterior de noii săi discipoli. Frustrările şi invidiile au alimentat mereu speculaţiile pe tema egalitarismului, în ciuda unor realităţi chiar de natură biologică, umanitatea fiind inegal dotată de la natură. Degeaba în secolul al XIX-lea şi sub influenţa unor cercuri revoluţionare se cristalizează conceptul egalităţii în faţa legilor. Demagogia comunistă de esenţă marxistă a denaturat realităţi valabile încă din vremuri imemoriale. E interesant că noile curente s-au extins şi în sfera economicului şi poate fi dat de exemplu Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel care, în excepţionala sa lucrare Making Globalization Work, apărută în 2008, pledează pentru eliminarea unor asimetrii economice şi sociale între ţările bogate şi cele mai sărace, dar fără a preconiza soluţii obiective. O anumită corectitudine politică, la modă pentru exegeţii unui anume neo-marxism, atacă probleme insolubile şi de esenţă naturală, evident independente de voinţa unor demagogi politici. Marxismul a preconizat transferul egalitarismului social la cel economic, motiv pentru care, în cursul secolului XX, milioane de incapabili sau victime ale propriei poziţii sociale au fost manipulate de profesioniştii unor revoluţii ce au urmărit doar inversări de privilegii. Schimbările intervenite în structura reală a societăţii actuale duc la constatări extraordinare. Proletariatul clasic, vîrf de lance al marxiştilor, a dispărut în mare măsură. În America, ţara cea mai industrializată de pe planetă, numărul celor care lucrau în domeniul serviciilor şi al cercetării l-a depăşit substanţial pe al celor care activau în sectorul industrial. Merită de reţinut, de asemenea, ca un factor ce tinde să anuleze mistificările neo-marxiste, apropierea doctrinară ce poate fi remarcată între capitalism şi o anumită formă de social-democraţie, fenomen determinat de dispariţia maselor proletare şi de respectul acordat drepturilor fundamentale ale omului. În prezent, epigonii acestei gigantice imposturi confundă voit accidentele (inerente) apărute în economia de piaţă, fenomene străine de prognozele pesimiste ale exegeţilor unei doctrine depăşite istoric şi verificate negativ timp de aproape un secol. Niciodată nu s-a înregistrat un faliment doctrinar mai categoric decît cel ocazionat de paranoia marxist-comunistă, autentic sindrom socio-politic impus forţat de un nucleu de profesionişti ai revoluţiei, evident vulnerabili pe plan psihic. Cohen Bendit, conducătorul studenţilor din Paris, revoluţionar de esenţă marxistă în 1968, s-a transformat pe parcurs într-un paşnic deputat ecologist, membru al Parlamentului European. Evoluţia politică a acestuia confirma diagnosticul lui Petre Ţuţea: „dacă pînă la 30 de ani nu eşti de stînga înseamnă că nu ai suflet. Dacă ulterior îţi menţii opţiunile stîngiste înseamnă că eşti idiot“.
 Dan Emanoil DOBREANU