Deschizînd ultimul număr al Dilemei vechi, privirea mi-a căzut pe titlul articolului scris de Mircea Vasilescu, „Taxe pe grăsimi“... Inima mi-a stat în loc. Mai este cineva măcinat de aceeaşi problemă ca şi mine! – mi-am zis încîntată şi, nerăbdătoare, am început să parcurg articolul. Entuziasmul mi-a fost însă repede curmat cînd, după primele rînduri, mi-am dat seama că mă înşelasem. Textul se referea la cu totul altceva. Şi totuşi, pentru că m-a stîrnit, ţin să vă spun ce mă frămîntă pe mine: de ceva vreme mă deranjează îngrăşaţii! Vă asigur că nu am nimic cu graşii în general. Am printre cunoscuţi destui oameni cu greutate, pe care pentru nimic în lume nu aş vrea să îi văd diminuaţi, căci le stă bine aşa cum sînt, rotunjori şi pufoşi... Pe mine mă enervează îngrăşaţii, acele persoane care într-un timp relativ scurt, ajung pînă la a-şi dubla masa corporală. Fenomenul este pe larg răspîndit în rîndul politicienilor români şi mai întotdeauna (poate aţi observat deja) este declanşat de ocuparea unei poziţii importante.

 De fiecare dată cînd mai zăresc din greşeală (căci de regulă îi evit) vreun om politic la televizor şi văd cît a mai ajuns, sînt cuprinsă de o greaţă instantanee, ca după o masă mult prea copioasă, cînd te repezi în dulapul cu medicamente după bicarbonat. Oameni intraţi pe scena politică zvelţi, subţirei, ca traşi printr-un inel – vorba poveştii – nu îşi mai încap în piele... la propriu. Ceafa li se lăţeşte, iar burta, sprijinită pe buza curelei, capătă o formă specifică. Mai-mai că mi se face frică să nu le dea pe răscoale şi să înceapă să se prelingă pe pantofi. Atenţie, domnu’! Nu vă aplecaţi, nu vă aplecaţi, că dă pe afară!!!!

Cum de nu se uită în oglindă?! Cum de nu se găseşte nimeni să le spună ce se petrece cu ei?! Amanta, nevasta, secretara... cineva din staff?! Singura explicaţie posibilă mi-a dat-o mama cu cîtăva vreme în urmă şi tind să-i dau dreptate: această grăsime care le-a invadat corpul trebuie să li se fi aşezat şi pe creier. Altă explicaţie nu am găsit la atîta nepăsare faţă de propria persoană, ca să nu mai zic faţă de cei pe care, ca şi mine, îi agresează vizual. Şi de altfel asta ar explica şi legile haotice şi fără sens pe care le tot adoptă, ca să nu mai vorbim de prostiile pe care se trezesc uneori rostindu-le cu voce tare, de parcă le-a luat Dumnezeu brusc minţile.

În aceste condiţii şi dat fiind situaţia de criză economică prin care trece România, vin cu următoarea propunere: instituirea unei taxe pe grăsime, aplicată politicienilor.

O dată pe an, aleşii ţării ar trebui să fie obligaţi să declare greutatea pe care o au. Dacă se îngraşă cu mai mult de 2 kg într-un an, să fie obligaţi să plătească o taxă pentru excedentul de greutate... ca la aeroport. Declaraţia ar putea fi făcută odată cu cea de avere. În felul acesta, s-ar putea verifica şi ipoteza conform căreia ar exista o corelaţie între creşterea averii personale şi creşterea în greutate.

Consider că odată instituită, noua taxă ar aduce o contribuţie constantă şi sigură la bugetul de stat, care în felul acesta va cîştiga în greutate.

Irina STĂNCULESCU STAHL

sociolog

irinastanculescu@yahoo.com