Deficitul contului personal
Aşa cum statul nu poate funcţiona fără a se împrumuta (e clar, din motive obiective!), la scară familială, individuală, e aproape de neconceput o lume fără credite. Acestea pot fi: de consum, de investiţii, pentru o maşinuţă, o locuinţă, o „plasmă“, pentru dezvoltare, pentru studii etc.
Pînă deunăzi se putea proclama: „nimic fără credit!“. Îţi era aproape jenă să spui colegilor, cunoscuţilor că nu intri în acest „sistem“, că nu vrei să accesezi efectiv un împrumut. Nu te situai, procedînd altfel, decît împrumutîndu-te, în rîndul lumii. Spun „deunăzi“ pentru că, cel puţin atît cît va ţine această „criză“ financiară, împrumuturile parcă au intrat într-un aşa-numit con de umbră. Băncile, e şi firesc, şi-au confecţionat nişte norme de... „prudenţialitate“. Astfel, pentru un credit va trebui pe viitor să te... „califici“. Să fii suficient de credibil. Ceea ce s-ar traduce într-o slujbă sigură şi, de dorit, cît mai „consistentă“. Dacă nu, nu primeşti, căci banca e o instituţie serioasă, responsabilă şi nu te lasă să te „înhami“ la ceea ce nu poţi „trage“ ulterior, singur sau familial. Băncile nu-i mai lasă pe posibilii debitori să gireze cu – de pildă – pensia bunicii, care, cică, ar fi suficient de sigură.
Traiul de azi a devenit, vrînd-nevrînd, unul pe... deficit. Statistic vorbind, aproape că nu există vreun ins obişnuit care să nu se bucure de nişte bunuri cumpărate acum, şi plătindu-le... mai apoi, cîndva, la o scadenţă bine stabilită. Care va să zică, mon cher, „trăim bine“ azi cu banii de mîine (bani care devin, mai nou, doar teoretici, condiţionaţi). Principiul „blănii ursului din pădure“, socialmente, este nevoit să funcţioneze... Viaţa noastră se desfăşoară „pe deficit“...
O urare, în schimb, nu costă nimic: „La mulţi ani!“.
Florin NECHITI
nechitif_bn@yahoo.com
N. red.: Foarte bine, „La mulţi ani!“, dar aveţi un deficit de dilemă.
