Recunosc, am scris acest articol dintr-o frustrare personală: după 20 de ani de şcoală, mă numesc specialist în ştiinţe politice şi deţin funcţia de consilier într-o instituţie publică. Toate actele de identitate îmi declară sexul femeiesc, iar eu şi toate licenţiatele din ţara asta trebuie să ne masculinizăm pentru a fi profesioniste.
Aşadar, militez pentru feminizarea (denumirilor) profesiilor, a funcţiilor, a ocupaţiilor, folosirea generalizată a apelativelor genizate. Dincolo de raţiunile personale, consider că o iniţiativă de acest gen îndepărtează o categorie subtilă de discriminare, respectiv discriminarea la nivel de limbaj.
 
În momentul de faţă şi din punct de vedere al Academiei Române, este corectă folosirea funcţiilor la un masculin generalizat: ministrul dezvoltării, Elena Udrea, preşedintele Camerei Depuţilor, Roberta Anastase, Ana Radu şi Ioana Burla, directori generali-adjuncţi în Ministerul Transporturilor. Aceste nume şi funcţii le-am cules la întîmplare dintr-un cotidian naţional. În măsura în care o societate liberă şi democrată, cum este cea a noastră, nu permite unei femei să fie ministră, preşedintă, directoare, dreptul ei la identitate este diminuat.
Acum este momentul să pretindem deopotrivă recunoaşterea feminităţii şi recunoaşterea profesională pentru că cele două atribute, feminitatea şi profesionalismul, nu se exclud reciproc.
 
„Mesajul cel mai important al libertăţii, scria Mihaela Miroiu în prefaţa unei cărţi dedicate dezvoltării atitudinilor şi comportamentelor de gen în rîndul tinerilor (Fete şi băieţi parteneri în viaţa privată şi publică – perspective de gen – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Nemira 2003) este acela care ne spune: rostul tău în viaţă este acela pe care ţi-l faci tu“, dar nu ne putem bucura de această libertate dacă sîntem obligate să ne conjugăm succesul profesional, carierele şi funcţiile, la masculin, în virtutea unei realităţi depăşite.
 
De cînd femeile au obţinut drepturi egale cu bărbaţii, discriminările s-au dovedit a fi mai puţin instituţionalizate şi, implicit, mult mai subtile. Sîntem mulţumite acum că deţinem aceste funcţii şi că putem fi miniştri, preşedinţi, directori. Pînă acum un secol puteam fi doar mame şi soţii. Dar nu trebuie să ne oprim aici.
 
Aurora Peţan, lingvista care m-a ajutat nespus cu o lucrare dedicată feminizării limbii române, mărturiseşte în studiul ei faptul că România pare să opună rezistenţă actualului val de feminizare care se manifestă în alte limbi europene. Acest lucru se întîmplă „pe de o parte, deoarece la noi masculinul generic este mai prestigios, ca efect al unui patriarhalism mai puternic prin tradiţie decît în Europa Occidentală, iar pe de alta, ca o reacţie adversă la intensa feminizare petrecută în secolele XIX-XX, care a epuizat majoritatea mijloacelor de exprimare a genului feminin şi a conferit un caracter peiorativ multor sufixe feminine. În esenţă, dificultatea nu constă în a da viaţă unor forme feminine, căci limba este foarte flexibilă, ci în a fi acceptate de toţi vorbitorii, care le percep ca fiind «barbare».“ (Aurora Peţan, „Feminizarea“ în limba română, The Annals of Ovidius University Constanţa – Philology, issue 14/2003, pp. 245-250, www.ceeol.com).
 
Faptul că femeile sînt raportate la bărbaţi se vede şi în feminizarea meseriilor considerate potrivite pentru ele. Curiozitatea m-a împins să consult varianta online a Codului ocupaţiilor din România. Am observat că înregistrează foarte puţine meserii la feminin, foarte multe la masculin într-o ordine care sfidează logica sau realitatea. Ai mai multe şanse ca angajatorul să îţi treacă în contractul de muncă, la rubrica ocupaţie, următoarele: dactilografă, educatoare, femeie de serviciu, menajeră, moaşă, secretară, soră medicală şefă, stenografă pentru că acest cod îi permite să facă acordul de gen. Da, ai observat bine, unele dintre cele mai prost plătite meserii sînt feminizate, în schimb te poţi foarte bine preocupa de avocatură sau poţi oferi mult şi bine consultanţă financiară pentru că tot avocat sau expert financiar-bancar te vei numi, codul încuviinţînd exclusiv ocupaţia la masculin. Toate acestea la ordinul ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, minţi luminate poate, dar prea puţin liberale. Mă aşteptam ca acest document care hotărăşte genul profesiilor noastre să statueze măcar declarativ cîteva principii, printre care şi cel al egalităţii de gen, în schimb, anunţă grav că a fost modificat, pentru a se armoniza cu standardele impuse de Uniunea Europeană.
Chiar şi subtilă, această discriminare la nivel de limbaj influenţează comunicarea şi, implicit, raporturile de putere care se stabilesc prin comunicare între femei şi bărbaţi, influenţează percepţia femeilor asupra lor însele, precum şi poziţia lor în societate. Este necesară conştientizarea sexismului ca problemă socială a cărei gravitate constă în aceea că grupul supus inferiorizării şi marginalizării tinde spre autodispreţ şi neîncredere în forţele proprii. Aceasta face ca persoana căreia îi aparţine să tindă spre performanţe scăzute, să se conformeze resemnate modelului după care este descris.
 
Societăţile nu sînt doar nedrepte, ci şi contraproductive în privinţa inovaţiei sociale, a gradului de civilizaţie şi a şanselor de împlinire omenească (Maggie Humm, The Dictionary of Feminist Theory, Harvester, New York, 1989).
 
Omul este, înainte de orice, o fiinţă care vorbeşte. Limbajul nu este doar un element al culturii printre altele, ci şi vehicul al tuturor celorlalte deprinderi culturale. Copiii învaţă să cunoască obiectele, obiceiurile, credinţa culturii în care s-au născut pentru că li se vorbeşte despre ele şi, în prealabil, au învăţat să vorbească limba maternă. Identitatea se formează sub acţiunea modelelor culturale, partea biologică avînd un rol foarte scăzut în formarea individualităţii, rolul cu adevărat important revine culturii, potrivit formulei consacrate de Simone de Beauvoir: „nu ne naştem, ci devenim femei“. Sub acţiunea culturii, femeiescul se transformă în feminin, respectiv sexul în gen.
În lupta pentru egalitate reală şi identitate culturală feminină, femeile trebuie să-şi recapete dreptul la numire, expresie, definire, să încerce să anuleze ceea ce Yaguello numea „limbajul desconsideraţiei“. Una dintre bătăliile acestui război al desconsideraţiei o reprezintă încercarea de a feminiza denumirile ocupaţiilor, de a recunoaşte dreptul femeilor la profesionalism, în România în care trăim.
 
Oricare ar fi perspectiva din care analizăm comunicarea şi codul ei: limba/limbajul, concluzia este unitară: sexismul din limbă reflectă prejudecăţile şi stereotipiile de gen existente în societate, sexismul din limbă favorizează circulaţia sexismului în societate şi o sprijină în structura ei patriarhală, tradiţionalismul societăţii se reflectă şi în limbă prin folosirea generalizată a masculinului pentru meserii/funcţii care – se întîmplă – au variantă la feminin.
 
În Franţa, după înfiinţarea unei comisii de feminizare a numelor de meserii, titluri şi funcţii (1984) şi după publicarea circularei emise de această comisie, s-a declanşat un amplu şi contestat proces de feminizare; în Canada acest proces începuse deja în 1979, în Elveţia a început în 1988, iar în Belgia în 1993. Regula unică propusă de această comisie a fost: să se feminizeze toate numele de meserii, oricînd, de către oricine, în orice context, desigur, după nişte reguli; adică cel ce doreşte să folosească un feminin în scris sau în vorbire are posibilitatea să o facă, fără însă a fi obligat la aceasta.
 
S-a acordat astfel o mare încredere fiecărui individ, urmînd ca vorbitorii să decidă dacă să folosească sau nu o formă feminină sau pe care anume să o aleagă. Astfel, uzul va decide, de pildă, dacă se va impune une sculpteure, une sculpteuse sau une sculptrice.
România este rezistentă la feminizarea limbii române, deşi ar fi o etapă normală în evoluţia limbii, iar feminizarea ocupaţiilor şi folosirea lor uzuală drept o încercare de recunoaştere a statutului de profesioniste pe piaţa muncii, de re-poziţionare a valorilor feminine pe picior de egalitate cu cele masculine şi de instituire a unor modele culturale feminine de care o societate democrată cu siguranţă are nevoie.
Aştept şi alte păreri de rău referitoare la această inegalitate de şanse pe blogul dedicat acestui subiect, http://comunicare-genizată.blogspot.com.
Ura!
 
Alexandrina SATNOIANU
str. Ing. D. Tacu nr. 16-18, sector 5,
Bucureşti