Un episod mai puţin obişnuit a avut loc în runda a treia, când canadianul Anton Kovalyov a părăsit turneul după o altercaţie verbală cu Zurab Azmaiparashvili.
Jurnalista americană este cîștigătoare a unui premiu Pulitzer cu prima sa carte din domeniul în care s-a specializat, istoria perioadei staliniste: Gulagul. O istorie (2003).
Dacă nu religiile existente, atunci cine a doborît totuși religia comunistă? În primul rînd, doborît e poate un cuvînt pretențios în actualul context. Comunismul e religie dominantă în continuare în China și, sub o formă deghizată și probabil marginală în raport cu naționalismul pravoslavnic, el supraviețuiește în unele state foste sovietice, și în principal în Rusia.
Pe cînd Jarosław Kaczyński se ține voluntar deoparte de funcții, Liviu Dragnea nu și-a ascuns regretul că nu poate deveni premier, o funcție despre care crede că i se cuvine.
Şi mai modeste erau volumele lipite, nu legate, pe care nu îndrăzneai să le deschizi pînă la capăt pentru că riscai să se despice cartea în două sau mai multe părţi care nu mai erau ţinute împreună decît de cartonul cotorului.
Nu există deci „teroare mai blîndă“ în raport cu devastările iremediabile la care aceasta supune societatea normală. Dar dacă tot e posibil, nici nu mă opun ca „terorile“ să se compare între ele, într-un sistem, recunosc, de un alt calibru decît cel cu care sîntem obișnuiți.
Într-adevăr, parcursul lui Bălănel este spectaculos: 14 victorii, cinci remize și o singură înfrângere, la Ștefan Erdely, spre sfârșitul turneului, când nu mai avea cine să îl ajungă din urmă. Ca de obicei, revista le face participanților câte un portret profesional.
Alte caracterizări ale jucătoarelor: Lidia Haberman a luat locul doi doar datorită fanteziei ei remarcabile, altfel a fost „complect nepregătită teoretic”; Margareta Andreescu a început slab din cauza „autoîncrederii” urmate de o „bruscă descurajare”; Veturia Simu a fost bine pregătită „și cu o logică remarcabilă”; dr. Clara Leowey nu s-a pregătit din cauza ocupațiilor profesionale, dar „și-a revenit puternic spre sfârșit”; Frida Weinstein a fost „cea mai inegală jucătoare: a câștigat la cele ta
„Stalin cu fustă”, „Împărăteasa roşie” sau „Tovarăşa de fier”. Sînt doar cîteva dintre supranumele cu care Ana Pauker a rămas în istoriografia, literatura şi publicistica din România şi nu numai.
Revista vrea să o rupă acum cu tradiţia, şi precizează că începe cu Anul l. Nu mai există “girant responsabil” sau administratori privaţi. Are un nou publisher, Editura Cultură Fizică şi Sport şi mai are nu unul, ci două editoriale.
Articolul în foileton „Despre planul şi judecata în şah” de dr. Max Euwe şi o contribuţie a maestrului Octav Troianescu privind varianta Tarrasch din Apărarea Franceză care a reajuns la modă.
Ni s-a întîmplat ce ni s-a întîmplat uneori de-a lungul istoriei şi pentru că am fost laşi, sau leneşi, interesați sau dimpotrivă, dezinteresaţi, colaboraţionişti sau de-a dreptul trădători.
Naționalizarea șahului: de la „un joc al stâlpilor de cafenea” la „un sport de masse”. Amatorii devin mai importanți ca profesioniștii. Scurtă istorie a revistelor de șah românești. Șocul din care tablele își revin abia în zilele noastre.
Pe cînd membrii partidului comunist ucrainean scriau la Moscova că țăranii nu au de unde scoate cotele supradimensionate de grîne care li se impuseseră, Stalin a fost de acord la sfîrşitul anului 1932 inclusiv cu rechiziționarea semințelor din Ucraina, fără de care nu se mai putea cultiva nimic în sezonul următor.
Poate că sistemul economic comunist, cu accentul lui pe industrializare, era viabil la vremea lui. Au fost cîţiva ani după 1950 cînd ritmul de creştere economică în est făcea faţă celui din vestul Europei.
Revista Română de Șah este una dintre cele mai longevive publicații lunare din România, cu apariție aproape neîntreruptă, începând cu 1925 și până în 1992.
Revista Română de Șah este una dintre cele mai longevive publicații lunare din România, cu apariție aproape neîntreruptă, începînd cu 1925 și pînă în 1992.
V-o mai amintiţi cînd spusese, spre consternarea economiştilor şi chiar şi a unor colegi de cabinet că salariile bugetarilor de pînă în 4000 de lei se vor dubla?
Despre un tîrg de carte nu poți povesti decît secvențial. În diagonală, dacă e Bookfest, sau în diametru, dacă e Gaudeamus, care se ține de obicei în pavilionul semisferic, nu în halele paralelipipedice de alături.
În România, nu există o revistă de șah. Mai sînt site-uri, mai sînt emisiuni, mai sînt rubrici de șah – cum e și cea de față –, dar o revistă dedicată șahului nu mai există. Și situația nu e de azi, de ieri, ci din 2012, de cînd a sucombat și revista Gambit editată de Elisabeta Polihroniade.
Scenă domestică din satul de șahiști, în care toți sînt jucători: copiii la școală, adulții acasă sau la birt, bătrînii pe marginea șanțului. Pînă și șoferul de rată, cînd întoarce, în pauza de un sfert de oră face-un șah cu nea Vasile, paznicul de la ciupercărie. Face-un blitz, că n-are timp de mai mult.
Poate că furatul la alegeri e o tradiție venerabilă la români. Dar din pudoare sau lene, nici asta încă nu am demonstrat decît poate în cazul convenabil astăzi al alegerilor din 1946, și nici acela cu suficiente documente (cu amendamentul că alegerile de acum 70 de ani sînt considerate aici interbelice doar pentru că sînt ultimele pluripartite pînă la cele din 1990).
Marile turnee s-au mutat zilele acestea în Asia. La Chengdu, în China, au început campionatele continentale de șah, mixt și feminin, în vreme ce la Tokyo a avut loc duminică prima rundă a Turneului de Vară la sumo.
Fiore miza pe faptul că Tartaglia nu putea rezolva nici o ecuație, neavînd cunoștințele necesare, pe cînd el poate ar fi reușit să dea de capăt la cîteva probleme măcar și ar fi cîștigat astfel competiția.
Ca prin ceață, și la propriu și la figurat, am zărit într-adevăr vreo trei perechi de turiști, mult mai bine îmbrăcați ca mine. În schimb, erau mai mulți localnici. Din zece terase pe lîngă care treceai de-a lungul plajei, doar două erau deschise, dintre care una pentru clienți iar cealaltă pentru renovări.
Or fi mici cele trei țări caucaziene de peste drum de Marea Neagră, dar ambițiile șahiste din Azerdaidjan, Armenia și Georgia sînt dintre cele mai aprige. Populația lor însumată nu ajunge nici cît a României, dar la șah sînt net superioare; armenii, de exemplu, au devenit după 1990 de trei ori campioni olimpici.
Dacă nu mai e ceva care pur și simplu îmi scapă, înseamnă că Guvernul Grindeanu nu a mai plătit de două luni contribuția cuvenită la fondul de pensii administrat privat.
Nici fostul campion mondial Viswanathan Anand nu a fost prezent în concursuri în ultima perioadă, dar și-a făcut și el debutul pe anul acesta la Zurich, în Elveția, într-un turneu în memoria lui Viktor Korcinoi
Românca Sabina Foișor, plecată să studieze în State, a cîștigat azi-noapte titlul de campioană națională la șah în țara de adopție. Ea a încasat astfel și premiul de 25.000 de dolari (comparaţi cu cei 1000 de dolari cîștigați acum o săptămînă de Andrei Istrățescu, campionul României).
În campionatul României, a cărui rundă finală a avut loc duminică, s-a impus convingător marele maestru Andrei Istrățescu (41 de ani). Abia revenit la federația română de șah, după ce în ultimii ani a jucat pentru Franța, Andrei Istrățescu a cîștigat campionatul la o jumătate de punct în fața marelui maestru Constantin Lupulescu și cu un punct mai mult față de un pluton format, printre alții, de marii maeștri Pîrligras, Manolache și Deac.
S-ar spune că ne-am revenit, în sensul că, după o perioadă similară ca dimensiune cu cea interbelică, sîntem astăzi în aceeași marjă de submediocritate ca acum 70 de ani. Și nu sîntem singuri.
Recent, pe chessbase.com a apărut un articol despre două probleme de șah pe care computerul nu le-ar putea rezova, în vreme ce un jucător obișnuit poate vedea soluția relativ ușor.
