Am ajuns la începutul lui februarie ’90. Era un prieten de-al meu, coleg de facultate, Papi îi spuneam noi, care mi-a zis la un moment dat că, împreună cu nişte cunoscuţi, scoate un ziar, Caţavencu, şi avea nevoie să mai venim şi noi, colegii lui de la Litere, dacă putem, să scriem la ziarul respectiv.
M-a distrat Kant. Are o glumă. E ca și cum ai mulge țapul cu ciurul. Și, nu știu, în umor despre asta e vorba. Să vezi un subiect prin prisma absurdului.
Sînt zile din acelea în care orice preț ți se spune este mare, mult prea mare. Uite, bunăoară luni. Este prea mult mi am zis, plimbîndu-mă prin Piața Rahova, prea mult să dau 6 lei pe un șnițel. Era capătul lumii și mi s-a făcut nod la buzunar. Cum să coste aici, unde-i totul ieftin, 6 lei un șnițel? Ce-i face?
E marfa furată de prin angrouri și lăsată din preț. Sînt vreo patru vînzători. Vînzătoare. Balaoacheșe. Au timp să facă tot soiul de circării. Să-i spună fiecăruia că e chior, că o are lungă ca leguma. În trei-patru minute am stat gură-cască și-am auzit de sluți, de orbi, de perna pe figura urîtei, de morți.
Cum, fratele meu, cartofi noi la 10 lei? Dar ce, cresc în copac? E normal să bagi preț mare la trufanda, dar este evident că acilea este vorba de psihologie: las’, bă, că prostul are bani, i-a mărit Guvernul pensia, salariul, îl arde pe vintre să halească o trufanda.
E mult deja de cînd mă înțeleg cu Mirel Bănică în privința roșiei. Originile și hermeneutica ei ne-au animat multe vremuri de alean. Recunosc însă m-a bucurat cu mult mai tare lupta comună pentru impunerea în atenția publică și cognitivă a guvidelui.
De fapt, omul, în complexitatea și perversiunea lui, crede că tot ce zboară se mănîncă. Uite cazul căpșunilor. Nu există, dom’le, căpșuni acum. Nu vă mai prostiți la douăj’ de mii kilu’. Asta nu e primăvară. Căpșunile încep prin final de mai-iunie.
Chiloții, 7 lei, sînt purtați. Dar încă merg. Am 10 perechi. 70 de lei. Tricouri de zece ani încoace. 70 bucata. 20 de tricouri ori 70. 1400. Blugi. 20 de perechi ori 100? Da, 2000. Mănuși iarnă desperecheate și în pereche. 4 perechi ori 100. 400 de lei. Documente ale imperiului meu imobiliar dinaintea crizei. 300 foi ori 3 lei bucata. 900. Ce-ar mai fi? Cămăși. 40 de bucăți, diverse culori. 60 bucata. 2400. Umerașe plastic. 500 x 5? 2500. Caiete scrise de pe la reportaje, 10 bucăți x 900 = 9000
Nu știu cum guvidele a ajuns să semnifice prostia. Dar dacă așa s-a ajuns, dulce e prostia. Guvidele e burtos față de hamsie. Este un mitocan, vorba aia. E ca mine. Hamsia e generoasă, mitutică, fandosită. În ulei se topește cît zici pește. Guvidele e direct, durează, se lăfăie. Doamne, ce dulce este mocofanul! Și se topește în gură cum altul nu.
E vreme de post. Rețete de 6,80 lei maximum. Uite, de la maică-mea Maria și bunicile mele Elisabeta, rețetele mele favorite. Așa am crescut. La așteptări. Să se umfle bobul, tărîța în om.
„Curăţaţi untişorul de eventualele fire de iarbă, îndepărtaţi rădăcinile şi spălaţi-l scurt sub jet de apă rece. Puneţi-l într-un castron. Presăraţi sare, Jeera Powder, seminţe coapte de Jeera şi Amchoor. Turnaţi uleiul. Amestecaţi temeinic şi serviţi imediat.“
Cică se subțiază sîngele îngroșat de atîta șorici. Mîncare umilă, uimită, o luptă. Știu cînd stăteam cu maică-mea la rupt codițe. Mă urzicam tot. Și cît adevăr e în cîntecul ăsta găsit pe net, cică versete populare din Ardeal: „Primăvara-i mama noastră, / Cresc urzîcile pe coastă, / Vin țîgani să le culeagă / Să le pună să le fiarbă. / Urzîca-i bucată noauă, / O mîncă domnii cu oauă.“
Nici iaurturi. Nici brînzeturi. Toate erau duble, și din lapte de la vacă, și din praf. Stăteam la ora 5 dimineața să iau lapte bătut, iaurt. Am crescut cu ele acre
Umblu desculț, îmi spun să-mi iau papuci, dar visez să umblu ca domnul, în pantofi. Asta-i situația. Mi s-au cumpărat papuci. Normal, pe principiul acoperă ce-i gol. Îi tot pierd, sînt din ăia de cățel chichi. Are nevoie cîinele de papuci, de ghetuțe?
E lumea Teleormanului. A Moldovei străbune. A Turnului Severin și a Strehăii. Berea de 3 lei. Haina de 5 lei. E o haină care pute a detergent ieftin, dar este un univers de cremșnit și crenvurști, după care tînjește o lume și mai de jos.
Cînd am luat bradul să-l scot afară m-a apucat o tristețe cum alta n-am avut vreodată. Era ianuarie timpuriu, într-un nou an, afară era soare. Ce poți să vrei mai mult?
Chiar o bucățică din toate. Două sute de grame de tobă, de costiță, de lebăr, de cîrnat, două cefe de porc, juma’ de mușchiuleț. Un borcan de gogoșari și unul de muștar. Pe bune, ce trebuie mai mult? A, și niște jumări, și un kil de vin. Dacă stau să mă gîndesc, nimic mai mult. Nimic.
Nu v-am spus-o pe asta? Și luați din Boston, și luați din București. Bot. Bot. Bot. Așa am făcut: i-am luat de nojițe și i-am dus la cizmar. Șapte perechi. Cizmarul a zis, s-a crucit, a murit de rîs. Toate perechile aveau același defect. Loviți în bot. Bot. Bot. Cum oi fi reușit, mă întreb și eu.
Tu îți dai seama ce-nseamnă aproape 2000 de lei venit minim? Nimic! Ridici venitul minim pentru tot prostul ca să arunci nisip în ochi. Ridici venitul ăla, sar prețurile în piață. Deci, efectul e zero pe de o parte, nu? Dar, altfel, cu efect sigur îl aduci pe prost să-și consume puținii bani în hora consumului.
Uite-le aici, cu drag: Crnjanski, Romanul Londrei, Némirovsky, Suita franceză, Jacques-Pierre Amette, Amanta lui Brecht, Buda, Criminalitatea, Majuru, Prostituția, Magia țiganilor, Lennon&Ono, Crăciun, Trupul știe mai mult, Assange, Wikileaks, Sollers, Portretul jucătorului, Zazie la metrou, Rimbaud, Un anotimp în infern, O după-amiază caniculară, Ziua de după mîine, Esterhazy, Hrabal, frații Strugațki, Scarabeul în mușuroi, La doi lebădoi, Vesiotîi, Pădurea rusă, Cum trec în neființă marile per
Am omorît un suflet de tablă. Acum vreun an. Un suflet pe care călăresc de vreo cinci ani. O mașină. Acum un an am dat-o în gard. În gardul autostrăzii Piteștiului. Am ținut-o vreun an în parcarea din spatele blocului. Acum am dat-o. Gata! Am dat vreo două telefoane.
M-am băgat de ceva timp în înot. Nu știu cît mă ține. Dau din mîini, mai bine zis, că nu se poate spune că eu știu să înot. Și dau din mîini. Dar alții dau mai zgomotos și mai abitir. Alții plutesc și te lovesc. Dar nici despre asta nu mi-e bine să vorbesc.
Umblu, ce să fac? Umblu cu metroul. Și mă bagă în boală cartela. Cu săgeata invers. Îți sucește mintea. Deci, știți, cartela are un design și inscripționări. E clar, așa intri la metrou, așa pierzi călătorii. Urmezi săgeata! Nu, acum, din vară, s-au schimbat aparatele. Și aparatele noi te obligă să bagi cartela invers.
Deși am avut martor, deși a venit Poliția, deși am urlat ca un apucat, n-am prins făptașul. Un burtos cu un copil frumos. Care s a tirat încet-încet. N-am crezut că voi rămîne blocat în acest fapt mărunt. Mi se luase una hîrtie de 100.
Puștiul: banii, v-a luat banii! Și privesc matahala cu copil. Se ridica și băga în buzunar. Îmi amintesc că scosesem de la bancomat mărunțiș de piață. Instantaneu calculez prețuri roșii, mere, struguri, varză, vinete. Deci îmi rămăseseră banii destui. Și omul ăsta, matahala, mi-i adunase de pe asfalt și acum pleca cu ei.
Ce mă fac? Și ciolanul m-a scîrbit de orice mîncare. Nici ciocolată nu mai vreau. Ce pot să mănînc ca să-mi scot creația din mediocritate, din mîlul nimicului? Aveți sugestii? Repede, salvați-mă! Vă dau rețeta mîncării de mărar cu tarhon și pulpă de curcan.
Mi se lipiseră ochii de ele. Eram în bascheți și mi se păreau mie sandalele alea că sînt ce-mi trebuie pentru vară. Nu știu cum, dar vara asta nu m am omorît să-mi arăt picioarele cu tot cu degete. Adică, am umblat ca omul serios, în pantaloni lungi și bascheți.
Telekom voia să intre pe piață cu 10 euro pe care eu să-i plătesc timp de doi ani, să-și asigure sclavia mea pe doi ani. F. f. tare! M-a ținut puțin euforia.
Guvidele e dulce, e miere. Și de aia mie îmi place, mă topesc după el. Hamsia e ritual de vară, guvidele e rar, generos. Nici somnul, nici păstruga nu se compară cu el, sînt moft, sînt fiță.
Îl iei în mîini, bine, cu degetele, și-l crăpi între picioare. Dacă pîrîie, îi bun, ia-l! Îndopi degeaba, se strică, ți-e rușine să tai pepenele cu cuțitul. Plus că acel capac ți se scurge pînă acasă.
Erau frați mici, cîrnaţi, ceafă, ciolan afumat, șuncă, legume, cartofi. Ruinase orice opoziție. Mirosul de sînge, de viață primară – amor-alcool-grătar – se trezise în turiști. Stăteau în slip și șlapi, cu sexele la înaintare, cu gurile căscate, mirosul le luase mințile.
Era cadou, da’ cred că puteam să l dau înapoi. Aveam, cum se poartă acum, chitanța-n sacoșă. Dar era cadou. Cineva se gîndise la mine cînd îl luase. O secundă, un răsfăț rar, nu? Îl cumpărase, sigur, cu gîndul la mine și cu ochii pe oferte. Acum prețuiesc acel moment, acea clipă. L-am regăsit în fundul dulapului.
