Balada Guvidelui ce visa la madlena lui Proust
E mult deja de cînd mă înțeleg cu Mirel Bănică în privința roșiei. Originile și hermeneutica ei ne-au animat multe vremuri de alean. Recunosc însă m-a bucurat cu mult mai tare lupta comună pentru impunerea în atenția publică și cognitivă a guvidelui. Recunosc, despre guvide am scris timid întîi. Apoi, Mirel m-a îndemnat s-o fac fără perdea, căci nu mă va lăsa singur, de voi fi scalpat, înțepat de detractori cu os de somon sau de hamsie. Iată textul lui Mirel Bănică de susținere publică a mea și a guvidelui admirat. Recunoștință, domnule Mirel! Taina masonică și guvidă să ne aibă-n grijă!
Balada Guvidelui ce visa la madlena lui Proust: „Eugene Istodor, / Căpitane de vapor, / Vapor numit NOSTALGIE, / Cititorii să o știe, // Noi am prins şi alte vremi, / Cu căpșuni, butaşi pereni, / Mîngîiați de vînt și soare, / Nu crescuți de la butoane. // Pulpa moale și gustoasă / Ce lăsa papila laxă, / Gustul dulce, aromat, / Nici acum nu l-am uitat. // Cum bine ai observat, / Astăzi totul s-a schimbat, / S-a schimbat și transformat, / Cauciuc de mestecat. // Umple TIR, umple vapor / Pentru vulg neștiutor, / Doritor doar de culoare, / Nu de pofte culinare. // Întrebarea de final / Deschide un alt dosar. / Guvidul e-n aşteptare, / Cu spaimă de înhăţare. // Rechinii sînt vigilenţi, / Nu se uită la studenţi. / Noi rămînem cu visarea, / Alţii vor fura şi marea…“
Mirel, guvidel
