Sindromul post-Obor
Cred că am înnebunit după ce am fost furat. În numărul trecut al gazetei noastre am descris cu lux de amănunte cum am fost furat în gura Oborului. Deși am avut martor, deși a venit Poliția, deși am urlat ca un apucat, n-am prins făptașul. Un burtos cu un copil frumos. Care s a tirat încet-încet. N-am crezut că voi rămîne blocat în acest fapt mărunt. Mi se luase una hîrtie de 100. Sumă mare pentru un biet ca mine, dar nu o avere, nu? Or, am rămas de-o săptămînă blegit de fapta aia. Mi s-a dat în cap, mi s-a turtit imaginația. Am rămas crăcănat. Și, cum nu mă duce capul la mare lucru, în săptămîna care a trecut n am mai cumpărat nimic. Am stat în casă și am tocmit răzbunări. Am revăzut filme. M-am uitat la Narcos, am visat că mafia drogurilor mă învață să nu mai fiu prost. Am văzut în apus multe Narcos, serialul de pe Netflix. Am trăit, în cap, că pentru suta mea intru cu capra n viața infractorilor, că devin un Mannix, Zorro, Iancu Jianu, privind la Narcos. Escobar, dat dracului, găsea mereu soluții. Eu, nu! Doar privind la filme, visam la răzbunări apocaliptice. Este sindromul post-Obor. Studiat de marii psihanaliști de piață și de supermarket. Aceștia vorbesc de felul în care te retardezi după un astfel de eveniment, cum dilați la maximum un șoc minor, cum cauți în imaginarul din preajmă o rezolvare, o mare ieșire. Vrei să fii haiducul dreptății tuturor, deși, nu-i așa, nu faci decît să lupți pentru tine. Sindromul post-Obor, denumit în studii avansate și „Cît ești de prost“, s-a lipit de mine și am găsit rezolvări utopice în ticăloși mai mari decît burtosul și maimuța lui frumoasă. Ce trăim noi, în fapt? – m-am întrebat. Cînd vezi că ești furat nu mai trăiești altceva decît răzbunarea. Majoră, fără leac, nici după „rezolvare“ nu e leac, de fapt. Vrei să-l căsăpești pe ăla. Aici cărțile de specialitate numesc asta suicidal, pentru că transformarea unui fapt mărunt în atlant este măsura bolii, nu a imaginației. Pe scurt, în loc de tratament cu delicatese lumești, m-am trezit absorbit de tratamentul fabulatoriu al unei lumi făcute la Hollywood. În apus, Escobar m-a învățat. Și acum ce să fac? O să stau în gura Oborului, sigur burtosul care mi-a luat banii se va întoarce. Sigur mă voi vedea cu el. Așa cum m-am întîlnit cu ofițerul de Securitate, după 1990, prin fața Universității. Ofițerul care a încercat să mă facă turnător în studenție. Sigur mă voi vedea cu vrăjitoarea Aurica, cea care mi-a citit de rău într-un reportaj. Eu eram profesionist, ea o practicantă. Și am revăzut o pe Aurica, decăzută, în Anunțuri de la A la Z. Sigur, Escobar e mișto în Narcos. Actorul, cel puțin, joacă țuț. Dar credeți că, după ce am fost furat în gura Oborului, eu mai pot raționa? Face diferența între realitate și ficțiune? Bun, știu că nimănui nu-i pasă, dar eu plec să cumpăr o pîine acum. E primul moment în care vreau să mă smulg din șocul post-Obor. Ce voi cumpăra?
Foto: adevarul.ro
