Gata, e prea mult, vreau să slăbesc
Mă simt rotund, după Crăciun. Și am tot amînat sentința. Gata! Nu mai vreau carne. Nu mai beau. Nu mai mănînc repede. Nu mai beau ca porcul. Dar poți? Într-o seară am ajuns în mahalaua Plevnei. Și-am ras doi Cai de la Letea și-am gustat mușchiul de porc învelit în semințe. În altă seară de mai alaltăieri eșuez la un amic. Începe cu șampanie. Nu vreau șampanie. Îmi zic în minte: balonează. O țin pe whisky. Și doar un păhărel. Am ras juma’ de kil și apoi am luat-o pe vin alb fără nume, fără istorie. Ce crezi, am rămas țeapăn în scaun. Iar ca mîncare, mîncasem la un parastas, înainte de a ajunge la amic. Am dat-o pe brînzeturi întîi. Fin, relaxat. Apoi, ca lupul, am ras două fripturi și un șnițel. Ce-i cu mine? Ce-i cu mine? Unde mă duce trupul? De ce mintea mi-e sită și nu pune odată un Hail? Gata! Stop! Nu te oprește mintea cînd vrea trupul și viceversa. E atît de multă ispită în jur, că ți-e milă să renunți, îți vine să plîngi. Cum să renunți, cum să mori? Dar trebuie, de asta am scris articol, ca voi să-mi fiți martori. Să nu mai fac ravagii. Să-mi amintiți! O să stau pe păstîrnac, o să stau pe sfeclă. Gata pizza, gata cefe de porc. Nu cartofi prăjiți, răzăluiți, fierți. Am văzut că iaurturile, sana și restul îngrașă și alea. Mă umflu, nu mă mai suport. Alimentele îngrașă toate. Toate. Sînt ameliorate ca să nu avem probleme de burtă, sînt făcute ca să nu cumva să fie naturale. În ce-am intrat? O să stau pe mere, dar și alea sînt contaminate. Pe pere? Ce pericol! Vreau să slăbesc, dar văd că mintea mea îmi vrea răul. Ce să mănînc, dacă peste tot am pedepse-patimi?
